Dragă melomanule, astăzi îți voi scrie despre o trupă foarte dragă mie, cei ce mă cunosc îndeaproape vor ști că acest gen muzical și albumele lor se aud des în casă la mine. Trupa se numește Tinariwen și vine din zona Saharei, iar genul pe care aceștia îl cântă în limba lor natală „tamasheq” se numește „desert blues”, Tinariwen fiind considerați pionierii acestui gen.
Ca să îți povestesc despre Tinariwen și despre albumul de față numit „Aman Iman: Water Is Life”, va trebui să mergem la sursa muzicii lor, să vedem de unde a apărut acest gen și care i-au fost premisele. Dacă îți vine să crezi sau nu, mai întâi vom trece prin blues-ul american, acesta fiind profund înrudit cu desert blues-ul. Sper să nu te șochez, dar trebuie să menționez că atunci când asculți această muzică magică a tuaregilor pentru prima dată, vei recunoaște imediat ritmul de blues american pur pe care l-ai auzit la B.B. King sau la John Lee Hooker.
Cum este posibil așa ceva? Ei bine, este foarte posibil și acest fapt își are originile în momentul în care africanii au fost duși în America pe vremea sclaviei. În zona aceea de Africa, în jurul Saharei, atât populația de culoare din sudul desertului, cat și cea arabică din nord, cântau un stil de muzică definit de acest ritm specific de blues.
Desertul Sahara este imens, întinzându-se de la vestul continentului african din zona de Mauritania, până în est, în Egipt. În toată această zonă mare cât America de Nord, se cântă din vremuri străvechi această muzică cu ritm specific, pe care noi în zilele noastre o numim mândri „blues”.
În mod interesant însă, acest gen nu și-a format ritmul în New Orleans. Da, este just că acolo s-a rafinat și s-a remarcat, însă, ritmul de blues în sine, își are originea în deșertul Sahara. Bineînțeles că populația de culoare care a fost adusă din această zonă înainte de 1900 în America, au adus cu ei și ritmul acesta saharian, care mai târziu a evoluat în muzica genială de blues pe care o știm astăzi.
Astfel, Tinariwen trebuie înțeleasă ca un pas chiar mai sus decât muzica blues, remarcându-se cu autenticitate chiar la sursa de unde totul a început: Africa, Sahara. Îți las mai jos o imagine cu trupa:
În limba tamasheq, „Tinariwen” înseamnă „deșerturi”. Este clar că trupa de acolo vine, fiind o adunare de mai mulți muzicieni autentici din zona de nord a Saharei, anume regiunea numită Azawad din nordul Mali. Frontman-ul trupei, cel care a și înființat-o în 1979 este Ibrahim Ag Alhabib, alături de Alhassane Ag Touhami și de Abdallah Ag Alhousseyni, fiind singurii membri permanenți încă din 1979.
Din 1979 și până în 2001, aceștia nu s-au remarcat în afara zonei Sahara, cântând în această zonă la diverse evenimente, în special la nunți, cântând piesele lor tradiționale în limba lor de baștină, tamasheq. Însă, în 2001 au lansat un disc numit „The Radio Tisdas Sessions”, care i-a adus puternic în lumina reflectoarelor europene și mai târziu mondiale.
Tinariwen se bucură de un succes notabil în prezent, câștigând până la acest moment multe premii internaționale, cel mai prestigios fiind Best World Music Award în 2012 cu albumul „Tassili”, însă au mai primit și premiul englezesc BBC Award for World Music, cât și Praetorius Music Prize în Germania. Cum spuneam mai sus, Tinariwen sunt considerați pionierii absoluți ai stilului desert blues, acest stil unic care îngemănează muzica tuaregă tradițională cu instrumentele moderne.
Pe Tinariwen nu trebuie să îi înțelegem ca pe o trupă vestică clasică, în care avem un vocalist și câțiva instrumentiști reuniți într-o formulă consacrată pentru a face muzică. Tinariwen nu sunt așa. Aceștia ar trebui mai degrabă numiți un „colectiv” decât o trupă. Acest colectiv este ca o familie care de-a lungul timpului s-a tot mutat de colo colo prin zona Saharei, ascunzându-se de opresiune și de probleme. Spre exemplu, liderul trupei, Ibrahim, la vârsta de patru ani a fost martor la uciderea tatălui sau, acesta era un rebel tuareg activ în războaiele care se duceau în Mali. Mai târziu, Ibrahim și ai lui s-au refugiat în Algeria, apoi în Libia, și cum trebuiau să trăiască din ceva, Tinariwen a fost înființată la început ca un colectiv de muzicieni care cântau la nunți. Însă pasiunea lor a crescut, spiritul muzicii s-a exprimat prin ei și iată că la o distanță de câțiva zeci de ani, muzica lor, chiar dacă tradițională, a evoluat și s-a rafinat într-o formă extrem de specială pe care o numim astăzi desert blues.
Trebuie să menționez că la capătul celălalt al Saharei, înspre Africa, se afla un alt gen de blues saharian, de data aceasta numit „african blues”. În sine are același spirit și ritm ca și cel nordic saharian, însă, cu acest twist african, puțin diferit față de ritmurile mai orientale ale variantei de nord. Este uimitor, astfel, cât de mare este Sahara, întinzându-se pe o distanță de 9 milioane de kilometri pătrați, însă, chiar și așa, în toata întinderea sa vastă, Sahara are muzica sa, această formă unică de blues. Uimitor, nu-i așa?
Ajungând la albumul de astăzi, Aman Iman: Water Is Life, acesta se lansa în 2007, producția fiind făcută de Justin Adams, albumul fiind înregistrat în Bamako, Mali. Îți las mai jos lista de muzicieni care au participat la realizarea albumului:
Ibrahim Ag Alhabib – voce și chitară
Abdallah Ag Alhousseyni – voce și chitară
Alhassane Ag Touhami – voce și chitară
Mohammed Ag Itlale (“Japonais”) – voce și chitară
Eyadou Ag Leche – bas
Elaga Ag Hamid – chitară
Said Ag Ayad – percuție
Abdallah Ag Lamida (“Intidao”) – chitară
Wounou Walet Sidati – backing vocals
Kesa Walet Hamid – backing vocals
Mama Livio, Manaki Diallo – you-yous
Hamid Ekawel – backing vocals
Justin Adams – chitară
Salah Dawson Miller – percuție
Când pui pe ascultare orice disc Tinariwen, la fel ca și cel de față, vei fi imediat atras într-un fel de ritm specific, aproape că poți spune că ai intrat într-o biserică baptistă din Statele Unite, unde simți acel ritm specific într-o formă nealterată. Așa și în cazul Tinariwen, este un ritm acolo care mie personal mi-a fost familiar de la prima notă. Este blues!
Însă, nu este un blues clasic așa cum știm noi din niște exemple americane, ci este un blues cu un twist interesant, un ritm care te atrage într-un fel de transă, aproape că ai impresia de un spectacol radiofonic mai degrabă decât de un disc muzical. Aceasta este și partea interesantă a discurilor Tinariwen, dat fiind că aceștia nu au o abordare vestică asupra muzicii, ci au o abordare unică, specifică zonei din care vin.
Astfel, albumelele lor nu sunt conceptuale, nu sunt planificate înainte, aceștia pur și simplu înregistrează și producătorii sustrag din aceste înregistrări un nou album. Din aceste considerente senzația din spatele muzicii Tinariwen este una de autenticitate, e ca și cum ai sta în deșert în jurul unui foc și ai asculta niște tuaregi cântând blues. Magic!
De asemenea, voi menționa că Tinariwen s-au descurcat cum au putut, au cântat muzica lor tradițională, dar, din conveniență au integrat în aceasta instrumente vestice, cu toate acestea acel specific deșertic a rămas, sentimentul din jurul focului de tabără este încă ferecat în muzica lor. De aceea când ascult Tinariwen, rămân mereu într-o transă și închid ochii fizici și văd deșertul cu ochii minții, călătorind prin toate aceste locuri prin care bate vântul saharian.
În prezent Tinariwen se bucură de un succes mare, ținând concerte în toată Europa, în America de Nord și în Australia, ducând și pe alte meleaguri ritmurile tuarege. Ultimul lor album a fost lansat în 2023 și se numește Amatssou:
Așadar, dragă melomanule, îți recomand să parcurgi discografia Tinariwen și să asculți și tu acest vânt saharian propus de cântul tuareg. Ascultă Tinariwen și închide ochii, ascultă istoria și felul în care, în mod unic, niște rebeli din nordul Saharei cântă nealterat despre întreaga lume. Acesta este Tinariwen, un suflet adevărat și o muzică de mare transă.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
