Dragă melomanule, săptămâna aceasta o să îți scriu despre o formație care m-a fascinat întotdeauna cu imaginea lor avangardistă și stilul lor muzical deosebit: trupa britanică Tears For Fears. Astăzi îți voi vorbi despre albumul lor cel mai elaborat, „The Seeds Of Love”, din 1989.
Am ales acest album nu doar fiindcă este ultimul lor album realizat împreună înainte de despărțirea trupei de la începutul anilor 90, ci dat fiind că este și un album extraordinar de elaborat și de conceptual, cu un melanj de stiluri foarte interesant. De asemenea acest album conține și piesa mea preferată de la Tears For Fears, „Woman In Chains”, pe care o consider o capodoperă a universului pop.
Această piesă se duce foarte departe în sufletul meu și de fiecare dată când am ascultat-o m-a țintuit într-un moment de pauză de toate cele lumești, atrăgându-mă fără cusur în transa ei. Oleta Adams, cea a cărei voce puternică o poți auzi pe acestă piesă, condimentează cu succes sunetul specific Tears For Fears. Piesa este un regal, atât prin versurile sale, cât și prin producția sa, dar și prin starea pe care o creează în sufletul celui ce ascultă. Mereu mi-am dorit să spun povestea acestei trupe și în special a acestei piese și iată că astăzi voi avea aceasta ocazie. Să încep, însă, de la un mic istoric al Tears For Fears, apoi continuând periplul, voi vorbi despre albumul de față și voi încheia cu „Woman In Chains”.
Astfel, Tears For Fears se forma în orașul britanic Bath în 1981 de către Curt Smith și Roland Orzabal. Cei doi s-au cunoscut în perioada lor de adolescență și inițial au activat împreună într-o trupă numită Graduate care s-a despărțit în 1981, cei doi însă au rămas prieteni și au cântat împreună în continuare în diverse alte proiecte fiind influențați ca și stil de noul curent new-wave și de artiști ca Talking Heads, Peter Gabriel sau Brian Eno.
Numele trupei a fost inspirat de o tehnică de terapie numită „terapie primară”, inventată de psihologul american Arthur Janov. Tehnica a câștigat foarte multă atenție după ce John Lenon devenise pacientul lui Janov în anii 70. Roland și Curt au „extras” esența acestei terapii și au pus-o în aceste cuvinte: „Tears For Fears” (în traducere liberă: „Lacrimi pentru temeri”).
Pe mai departe, Curt și Roland încep să lucreze la primul lor album, schimbându-și stilul pe care îl aveau înainte de TFF, ducând producția și sunetul mai mult către synth-pop și electronică, fiind influențați de artiști ca Gary Numan, Orchestral Manouvres In The Dark și Depeche Mode. Din aceste premise se năștea primul lor album „The Hurting” din 1983, de pe care s-a detașat imediat single-ul „Mad World”.
Faima lor internațională a decolat împreună cu celebrul single „Shout” de pe albumul „Songs From The Big Chair” lansat în 1985, acesta a fost piatra lor de temelie, devenind foarte cunoscuți și celebri. Mai jos o imagine cu Roland și Curt din era Shout:
Acest al doilea album, Songs From The Big Chair, se îndepărta deja de stilul simplist și synth-pop al primului album, stilul lor evoluând într-o muzica mult mai sofisticată. De pe acest album s-au detașat imediat single-uri fabuloase, „Shout”, de care spuneam mai sus, însă și „Mothers Talk”, „Head Over Heels” ori eternul „Everybody Wants To Rule The World”.
Prima imagine pe care o ții minte din Tears For Fears este cea a lui Roland Jaime Orzabal de la Quintana, născut pe 22 august 1961 la Hampshire în Marea Britanie. Țin minte că am fost întotdeauna fascinat de imaginea lui Roland, o imagine extrem de fresh, cu o prezență specială și cu un magnetism aparte. M-a fascinat, bineînțeles, și numele său extrem de lung și exotic. Roland se trăgea dintr-un tată francez, dar cu origini argentiniene și spaniole, George Orzabal de la Quintana, pe care din păcate Roland nu prea l-a cunoscut atât de bine în copilăria sa, tatăl său fiind foarte bolnav, stând mai mult prin spitale decât acasă. Roland a început să compună muzică încă de la vârsta de 7 ani. În Tears For Fears, Roland a fost cel ce a compus majoritatea pieselor și a cântat la chitară și clape. Cântărețul locuiește în prezent în Hollywood la nici 3 kilometri distanță de colegul și prietenul său Curt.
Cealaltă jumătate din Tears For Fears este Curt Smith, născut la 24 iunie 1961 în Bath, Marea Britanie. Curt s-a ocupat în Tears For Fears de chitară bas și de voce alături de Roland. Contrar multora care au crezut că Roland și Curt sunt frați, este de menționat că aceștia nu sunt frați, însă sunt atât de buni prieteni încât seamănă izbitor de bine și în TFF s-au completat artistic asemenea unor frați siamezi.
Ajungând cu povestea la albumul de față, Seeds Of Love, acesta se lansa cu niște premise foarte interesante în septembrie 1989. Îți dai seama, melomanule, când la noi în România era plină eră comunistă și ne pregăteam de revoluție, în vestul cel de la capătul continentului, se lansa acest album interesant, care, comparativ cu celelalte albume TFF, păstra într-adevăr stilul TFF, însă adăuga niște influențe mai serioase de jazz și soul.
Albumul a durat foarte mult să fie produs și a costat peste un milion de lire sterline, niște sume uriașe pentru producțiile muzicale ale momentului respectiv. Hit-urile cele mai cunoscute ale albumului sunt: „Advice For The Young At Heart”, „Sowing The Seeds Of Love” și „Woman In Chains”, piesa despre care vom vorbi mai pe larg câteva paragrafe mai târziu.
Producția, după cum spuneam, a durat foarte mult și cu multe peripeții și neajunsuri din 1986 până în 1989, inițial sesiunile de înregistrări începând cu producătorii Clive Langer și Alan Winstanley, însă Roland și Curt nu au fost deloc mulțumiți și s-a renunțat cu totul la aceste înregistrări inițiale. Au revenit apoi la Chris Hughes (care produsese și albumele precedente) și au încercat din nou o nouă sesiune de înregistrări. Însă au apărut din nou nemulțumiri și discuții, de data aceasta din partea lui Roland care era obosit și nemulțumit de modul în care se producea muzica pop la finalul anilor 80, în studiouri pline ochi cu sintetizatoare și scule electronice, el dorindu-și o abordare mai clasică asupra muzicii, cu instrumente și big band, cu suflet și trăire.
Curt îl susținea mai târziu pe Roland într-un interviu declarând că în anii aceia mediul de producție al muzicii pop era foarte steril și că îl înțelegea perfect pe Roland că își dorea un mediu de lucru mai călduros, din care să se nască un sunet mai mare și mai colorat. Concluzionau, astfel, că nu pot obține asta din studiourile pline de mașinării electronice și că au nevoie de muzicieni și instrumente reale.
Spre finele anilor 80, atât Roland cât și Curt deveniseră activi din punct de vedere politic și subliniau de multe ori problemele din acest capitol pe care le avea Marea Britanie. Spre exemplu, piesa Sowing The Seeds Of Love de pe albumul de care vorbim astăzi conține versul: “Politician granny with your high ideals, have you no idea how the majority feels?”, acesta îi era adresat direct doamnei Margaret Thatcher. Este un act de foarte mare curaj că TFF includeau astfel de mesaje în piesele lor, acestea fiind atipice pentru un album pop, ele apărând în cazuri mai deosebite, cum era spre exemplu în cazul Pink Floyd și activismul lui Roger Waters, însă, pentru pop era ceva nemaiauzit.
Din aceste motive, clăparul trupei Ian Stanley și chiar Chris Hughes, producătorul albumului, au plecat din proiect în 1987, motivând „creative differences”, fiind goniți de fapt de aceste afirmații politice pe care le aduceau TFF în cântecele de pe noul album și cu care aceștia fie nu erau de acord fie nu își doreau să le facă. Așadar, încă o încercare de a produce albumul nu funcționase, rămăseseră din nou fără producător. Hotărați să duca la bun sfârșit noul album, TFF decid să îl producă singuri.
Din acest moment, având control direct asupra producției și creativității, abordarea a fost una foarte diferită, primul lucru pe care l-au făcut a fost să aducă în acest album o voce deosebită care a dus cântecele de pe The Seeds Of Love spre soul și jazz. Această voce magică aparține cântăreței americane Oleta Adams pe care cei doi o cunoscuseră în timpul turului Songs From The Big Chair pe care îl ținuseră cu câțiva ani în urmă în Statele Unite.
Întâmplător, o auziseră pe Oleta într-un bar din Kansas și o ținuseră minte, Roland declarând atunci că și-ar fi dorit să creeze muzică împreună la un moment dat. Aducându-și aminte de această promisiune, Roland și Curt au plecat în SUA să o caute pe Oleta și să îi propună o colaborare. Mai jos o imagine cu cântăreața americană și cei doi din perioada albumului The Seeds Of Love:
Astfel, Oleta se alătura proiectului și a apărut pe trei piese de pe acest album: “Woman In Chains”, “Badman’s Song” și “Standing on the Corner Of The Third World”. Colaborarea cu Oleta a fost una grozavă, chimică, creativă, aceasta primind la final chiar și un contract pentru un album solo cu aceeași casă de discuri cu care lucra și TFF: Fontana.
Înregistrările pentru a treia încercare a versiunii albumului, au început în 1988 și s-au finalizat în 1989. Producția a fost făcută integral de către Roland și Curt, însă, acolo unde partea tehnică îi limita, cu ajutor din partea inginerului Dave Bascombe. De asemenea, pe acest disc au apărut niște nume fascinante: toboșarii Manu Katché și Simon Phillips, basistul Pino Palladino, însă, în mod fascinant, și Phil Collins la baterie pe piesa Woman In Chains.
Sesiunile de înregistrări au fost extrem de interesante, fiecare piesă fiind înregistrată în mai multe variante, diferind formele stilistice: mai soul, mai pop, mai jazz/gospel. La final se comparau aceste versiuni și în mai toate cazurile au fost alese versiunile mai jazz/gospel ale iterațiilor, aceasta fiind de fapt direcția generală a albumului.
Costul total de producție al albumului a fost undeva în jurul sumei de 1 milion de lire sterline, fabulos de mare pentru vremea aceea când, în general, un album new-wave ori synth-pop costa în general 70.000 de lire sterile să fie produs. Mix-ul final al albumului a fost realizat în studiourile Mayfair din Londra.
Este de menționat, de asemenea, că între Roland și Curt au existat tensiuni serioase în timpul realizării acestui album, Roland fiind un perfecționist și fiind orientat a sta ore în șir în a peria fiecare detaliu al albumului, pe când Curt era într-o perioadă a vieții când își dorea să fie cât mai relaxat și detașat de orice problemă. În mod absolut normal, între cei doi se crease o prăpastie de neînțelegere pe plan creativ cât și de nivel de implicare în propriul proiect.
De fapt, vezi tu melomanule, o astfel de problemă apare întotdeauna când există o grupare de parteneri care lucrează la un proiect, întotdeauna va fi unul care are mai mult timp de oferit și o pasiune mai puternică decât ceilalți și întotdeauna vor apărea neînțelegeri pe faptul că unul „trage” mai mult decât altul. Această situație fiind extrem de frecventă în universul formațiilor muzicale, existând puține trupe de-a lungul timpului care nu au avut aceste probleme.
Sub aceste premise se lansa The Seeds Of Love în august 1989 intrând imediat în toate topurile mondiale, urmând un succes extraordinar. A existat și un tur mondial în 1990, fiind prezenți Curt, Roland, însă și Oleta care își promova noul său album numit „Circle Of One” produs de Roland și de Bascombe.
Chiar dacă albumul a avut un succes fabulos, din motivele enunțate anterior referitor problemele dintre cei doi, însă și datorită companiei de management a trupei care dăduse faliment, Tears For Fears s-au despărțit în 1991, Roland fiind cel care a rămas „in charge” să mențină viu numele formației.
După despărțirea lor din 1991, au fost cca. 10 în ani în care Roland a activat singur sub numele de Tears For Fears, lansând albume fără ajutorul și implicarea lui Curt: „Elemental” (1993) și „Raoul and the Kings of Spain” (1995), care nu au avut, din păcate, un succes atât de mare.
În 2000 însă, cei doi au decis să se împace și au început să lucreze împreună din nou, așa a fost creat și lansat un nou album „Everybody Loves a Happy Ending” (2004). Mai jos o imagine din turul de promovare al acestui album din anii 2000:
Toți am fost surprinși în mod plăcut în 2022 când un nou album Tears For Fears se lansa: „The Tipping Point”, acesta fiind albumul cel mai interesant și specific TFF după The Seeds Of Love. Mai jos o imagine cu Roland și Curt din prezent, fiind moderni, fiind activi, fiind împreună:
Vezi tu, melomanule, nimic nu ne lecuiește de trecerea timpului, însă exemplul pe care trebuie să îl luăm de la Roland și Curt este că împreună este mai bine și că orice neînțelegeri am avea, o prietenie adevărată dăinuiește pentru totdeauna.
Rămân profund impresionat de calitatea acestui album, atât compozițional cât și tehnic, nu degeaba am descoperit și despre acest album că este masterizat de legendarul Bob Ludwig, despre care am vorbit de atâtea ori în articolele mele și despre care cred că este implicat în mai toată muzica bună produsă în perioada când a activat.
The Seeds Of Love este o capodoperă și un bun exemplu pentru calitatea care definea muzica mainstream și pop a anilor 80 și 90, așa cum acum pare să fie o artă complet uitată. Ne uitam, astfel, cu jind și cu respect la acest album și la aceste vremuri, în care viața mergea la o viteză mai mică, având timp să fim mai atenți la detalii, să producem mai puțin, dar să fie mai de calitate.
Ascultă te rog „Woman In Chains” cu ochii închiși, simte sensibilitatea și dulceața din vocea Oletei, simte echilibrul din vocea lui Roland, lasă-te să plutești pe bas-ul lui Curt și simte ritmul impus de Phil Collins, toate aceste detalii creează o operă unică, fără defect și fără egal. După ce asculți această piesă, prima de pe acest album, restul acestuia se va descărca în sufletul tău imediat și nu va mai pleca de acolo niciodată, așa cum a fost și cazul meu. Te las cu acest gând.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Tidal:
Apple Music:
