Dragă melomanule, am plăcerea să îți scriu săptămâna aceasta despre un fenomen care s-a întâmplat în 1995 și a schimbat cu totul lumea clubbing-ului. Italian-elvețianul Robert Miles lansa atunci piesa Children, o piesă care urma să răsune ani de-a rândul în toate cluburile din lume, piesă ce l-a transformat peste noapte pe timidul Miles într-un artist de renume.
Piesa Children a fost lansată mai întâi ca single în 1995, iar, un an mai târziu, Robert Miles lansa și un album care să o întregească, numit Dreamland. Discul a avut un succes imens în Europa, mai ales din cauza piesei Children, iar, în America a avut și acolo un succes comparabil, însă cu piesa One And One.
La mine în casă mereu răsuna acest album la final de ani 90, în special datorită tatălui meu, care punea mereu albumul să răsune prin casă. Nu mă înțelege greșit melomanule, tatăl meu nu era vreun fan al noii avangarde de clubbing, însă, când venea vorba de piese catchy comerciale, chiar dacă erau noi, tatăl meu era imediat „hooked”. Era interesant, astfel, să mă bucur alături de el de această muzică nouă, de acest val de schimbare al muzicii de club.
Când pui pe ascultare discul acesta, observi imediat stilul specific Robert Miles, stil ce l-a consacrat, stil numit „dream house”. Avem la bază un pian plin de visare, atât de specific RM, susținut cu simplitate de un beat adânc și repetitiv, tipic acestui gen muzical. Simplitatea piesei este una desăvârșită, însă trăirea pe care o oferă este foarte adâncă.
Adânc este și conceptul din spatele albumului și în special din spatele piesei Children. În Italia anilor respectivi exista o presiune socială din partea universului de clubbing, cultura rave fiind în vogă printre tineri, viața de noapte crescând teribil, însă la fel de teribil crescând și efectele acestor excese. Accidentele auto din timpul nopții crescuseră în Italia acelor ani, din cauza clubberilor în stare de ebrietate ce conduceau la orele dimineții către casă. De asemenea, consumul de alcool și droguri crescuse dramatic. Italienii, în stilul lor specific, găsiseră până și un nume pentru aceste crime realizate de raveri: „strage del sabato sera” (saturday night slaughter).
Mulți DJ din această perioadă au înțeles situația și au decis să ajute comunitatea, încercând să ofere audienței o muzică cu efect calmant, care să îi îndemne pe aceștia la pace și nu la opusul său. În acest sens Robert Miles a compus Children, ca o reacție cu caracter de semnal de alarmă la cele ce se întâmplau și o dorință profundă de a calma spiritele, chestiune care, de altfel, i-a și reușit.
Robert Miles se năștea la Fleurier, Elveția, în 1969, pe numele său adevărat Roberto Concina. Împreună cu părinții s-a mutat apoi în Italia, într-un orășel numit Fagagna, unde a lucrat ca DJ în tinerețea sa. Studiase pian clasic în copilărie și adolescență. Cum spuneam mai sus, faima a atins-o împreună cu lansarea single-ului Children, piesă pe care o compusese întâmplător, doar ca melodie de pian, pe care a mixat-o ulterior cu beat de dream house pentru a o putea pune la radio și în club. De aici totul a explodat pentru el, piesa fiind vândută în mai bine de 5 milioane de exemplare!
Îți las mai jos o imagine cu Robert:
Este de menționat că albumul Dreamland are mai multe variante, pe lângă cea originală, mai există și versiunea US care are în plus piesa „One And One”, cât și versiunea „The Winter Edition”, o versiune revăzută chiar de Robert Miles, cu ordinea pieselor schimbată și cu versiuni noi ale pieselor. Însă, versiunea care se aude cel mai bine și pe care ți-o recomand este „Remastered Edition”, lansată după moartea artistului.
După succesul Dreamland, Miles a mai lansat câteva albume, fiind urmat de „23am” în 1997, „Organik” din 2001, „Miles_Gurtu” din 2003 și, ultimul său album, interesantul „Thirteen” din 2011.
Le-am ascultat pe toate și pot să îți spun că extrem de interesant mi s-a părut Miles_Gurtu scos sub stilul Nu Jazz, în vogă la momentul lansării sale, este un album care îl pune pe italian alături de prietenul său Trilok Gurtu, celebrul percuționist indian. Îți las mai jos o imagine cu cei doi:
Și coperta albumului Miles_Gurtu:
Este just că direcția creativă a lui Miles ar fi mers în niște zone grozave, dacă ar fi să analizam că a pornit cu muzica de la pian clasic, apoi și-a îndreptat focusul către house, continuând cu Nu Jazz (Miles_Gurtu), ajungând în final la rock progresiv combinat cu ambient, chill și downtempo, atât de interesant era ultimul său album, Thirteen.
După succesul lui Dreamland, Miles își creează propriul label numit S:alt Records și se mută din Europa pe insula Ibiza unde locuiește până la moartea sa. Aici Robert dusese o viață fericită și avea un post de radio numit OpenLab pe care îl administra zilnic personal. Robert Miles era răpus de cancer în 2017 la vârsta de 47 de ani. Îți las mai jos o imagine cu Robert fericit, punând muzică în Ibiza:
În încheiere, vreau să subliniez că este important să înțelegem corect însemnătatea din spatele operelor artiștilor și să luam un astfel de exemplu chiar de la Dreamland și de la Children. Aceasta de pe urmă, chiar dacă o piesă fără versuri, a avut un rol major în „calmarea” spiritelor rave ale anilor 90, o piesă care a răsunat peste tot și a calmat, o piesă care ne-a liniștit pe toți și ni l-a băgat în suflet pe Robert Miles și a sa timiditate de bun simț. O piesă fără de care poate Europa și tinerii săi nu ar fi fost la fel.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Apple Music:
