Dragă cititorule, în acest articol îmi îndrept atenția către un detaliu foarte important atunci când vine vorba de a obține echilibrul într-un sistem audio: partea de alimentare, cabluri, surse, distribuitoare etc. Trebuie menționat că nu este deloc suficient să iei niște boxe și niște electronice și să le pui împreună și să te aștepți să sune bine din prima, alături de cameră și poziționare, electricitatea jucând un rol crucial, toate acestea contând enorm în a atinge echilibrul. De multe ori am observat că subiectul alimentării este trecut cu vederea, așa că mi-am spus că trebuie să îți scriu despre asta, fiind foarte conștient cât de mult potențial este în acest subiect.
Dacă despre tratamentul camerei îți vorbeam deja într-un alt articol pe care îl poți citi aici, astăzi, așa cum spuneam mai sus, îmi voi îndrepta atenția către importanța alimentării într-un sistem audio, prezentându-ți universul de produse de alimentare iFi Audio SilentPower, produse cu care eu sunt foarte familiarizat și despre care cred că au un raport superb preț-calitate.
iFi Audio este un brand britanic dezvoltat de AMR – Abbingdon Music Research, unul din cei mai mari fabricanți de sisteme high-end din Marea Britanie. AMR are o experiență de aproape 25 de ani în construcția de amplificatoare și CD playere high-end. Înarmați cu această experiență, inginerii de la AMR au dezvoltat și produsele iFi Audio, un brand care și-a îndreptat atenția către utilizatorul de rând, având company statement-ul “to improve your music enjoyment”. Astfel, AMR nu își propuneau să creeze un brand high-end din iFi Audio, ci doar să completeze corect zona medie, aducând pe piață niște produse de calitate care să ajute utilizatorul obișnuit în optimizarea sistemului său. Sediul central și de design al iFi Audio se afla în Southport, UK, iar producția se face, bineînțeles, în China. De remarcat că iFi Audio a început ca un experiment, dar, acum, la mai bine de 12 ani de la lansare, este ușor de remarcat că iFi Audio a avut un succes foarte mare, clienții apreciind DAC-urile, amplificatoarele, streamer-ele, însă și produsele lor de power: surse, cabluri, filtre și distribuitoare. Succesul iFi Audio power a fost atât de mare, încât chiar acum în 2024, AMR a decis să separe cu totul produsele de power de celelalte sub un nou brand sub aripa AMR și iFi Audio, numit SilentPower.
Primul produs pe care AMR și iFi Audio îl lansează exclusiv sub noul brand SilentPower este un nou purificator de rețea ethernet, numit SilentPower Lan iPurifier Pro, deja în stoc la AVstore, un produs despre care sper să îți scriu curând, fiind foarte curios ce nivel de rafinament suplimentar poate aduce, dat fiind că actualul lor purificator de rețea, LAN iSilencer este un produs extrem de bun.
Revenind la experiența mea cu iFi SilentPower, îți voi povesti despre căutarea mea veșnică a echilibrului legendar, căutare care a început pe vremea când nici nu știam că echilibrul legendar există, neavând bareme după care să compar, să nu mai spun de lipsa calibrării urechilor. Însă, după ce am devenit conștient de existența acestui echilibru în sunet, am făcut mii de teste în sistemul meu, teste care m-au dus mai aproape de a găsi acest echilibru, însă și teste care mi-au clarificat ideea că partea de alimentare și tot ce ține de aceasta este poate cea mai importantă parte a unui sistem audio, cea care determină cel mai direct apariția acestui echilibru legendar.
Fiindcă țin la tine și la liniștea ta, îți voi mărturisi că nu mi-aș dori să devii un audiofil așa de pătimaș ca mine. Pentru mine, a obține echilibrul de care povesteam mai sus este o chestiune imperativă fără de care aproape că nu pot asculta muzică. Am trăit o adevărată iluminare în momentul în care m-am „prins” câte diferențe pot apărea combinând cabluri de alimentare, schimbând distribuitorul, mergând mai departe și schimbând priza de perete în care conectezi distribuitorul, ori, mai grav de atât, schimbând cu totul traseul electric al prizei ce alimentează sistemul audio. Voi deveni și mai ezoteric spunându-ți că până și siguranțele din tabloul electric contează în ce combinație sunt și de care sunt! Toate aceste elemente de care am vorbit în acest paragraf, modifică sunetul foarte mult și fie ne îndepărtează și mai mult de echilibrul căutat, fie, în mod spectaculos, sunt chiar cele ce ni-l aduc.
Astfel, în momentul în care te prinzi ce potențial uriaș există în spatele match-ului de alimentare dintr-un sistem audio, vei simți instantaneu două chestiuni concurente: te vei simți copleșit de câte combinații posibile sunt, dar te vei simți și bucuros știind că printre aceste combinații va fi și cea care va aduce acest echilibru. Aceasta de pe urmă ar trebui să fie iluminarea sistemului nostru audio, chestiunea către care toți audiofilii ar trebui să tindem, un echilibru corect care să folosească la maxim potențialului unui sistem. Ai putea întreba: nu este o legendă utopică acest echilibru? Se poate el atinge cu adevărat? Cu siguranță că da, mai ales prin match de alimentare! Așa că, cititorule, permite-mi în cele ce urmează să îți dau câteva direcții în acest sens în speranța că poate te voi ajuta să te apropii mai mult de acest echilibru legendar.
Este bine să înțelegem însă că acest echilibru legendar nu este un standard, el este altul pentru fiecare dintre noi și este important ca fiecare în parte să și-l descopere singur, așa cum percepe sunetul și după cum își are gusturile. Nu există o rețetă clară, însă pornind de la niște combinații pre-configurate și urmărind experiența altora, poți să reduci foarte mult scenariile de testare, însă, oricum ar fi, tot la teste se ajunge, doar în teste aflându-se adevărul audiofil.
Pentru mine testarea a însemnat ani de zile de fișiere Excel, combinații matematice de n luate câte k, așa cum am învățat eu la matematică în liceu, reușind prin foarte multă muncă să ajung la niște concluzii și să vin să spun că în cazul meu, după urechile mele, în camera mea, cablurile de la iFi sunt cele mai potrivite. Îți las mai jos o fotografie cu felul în care tronează aceste cabluri iFi în sistemul meu, se poate observa acest adevărat „feng-shui” obținut prin postarea atentă a cablurilor de alimentare, despărțite și suspendate cu lemn de fag:
Mulți dintre noi nu dau foarte mare importanță așezării cablurilor, însă, dacă ai răbdare și le așezi la distanță unele de celelalte, cu atenție deosebită ca cele de semnal să nu se atingă cu cele de alimentare, și să le suspenzi pe toate pe bucăți de lemn masiv (de preferat fag), vei obține niște rezultate uimitoare cu acest hack, până la urmă nu foarte complicat de realizat. Mie mi-a fost la îndemână să experimentez decuplarea cablurilor și echipamentelor cu diferite specii de lemn, dat fiind că am un mic atelier de tâmplărie și produc, printre altele, aceste cable risers.
Astfel, din experiența mea am învățat că un sistem care sună rău poate fi „dres” cu adevărat din matching de cabluri, prize și alimentări. „Alimentarea face minuni” este din păcate o maximă în care foarte mulți nu cred, din fericire însă o maximă care conține foarte mult adevăr pentru noi audiofilii. Așadar, pentru cele ce urmează am să te rog să te menții deschis, urmând să pășim pe teritorii mai ezoterice.
Curentul electric și soluțiile de alimentare ale unui sistem audio trebuie văzute ca o fundație, fiind cele ce dau tonul și dictează cum vor interacționa toate echipamentele între ele. Des observ greșeli mari făcute pe parte de alimentare: rețete de combinații de cabluri foarte scumpe care nu sunt introduse în sistem pe considerente empirice, ci sunt introduse pe considerente de preconcepție.
Această preconcepție este cea mai mare boală a audiofilus modernus, această ființă bucuroasă de sunet aflată în căutarea echilibrului legendar de care povesteam mai sus. Până nu ne vindecăm de preconcepție, această boală cu caracter de dedeochi, nu vom putea găsi echilibrul legendar.
Nu este deloc ușor să te cureți de această preconcepție, de diverse grade ale sale suferim toți din comunitatea de audiofili, aud des afirmații de genul: „biții sunt biți” sau „sunt suficiente cabluri ieftine”, ori, la extrema cealaltă, „trebuie să coste catralioane ca să sune bine” sau „chinezesc nu este bun”. Eu cred că doar prin testare lungă, cu multă muncă, putem să ne curățăm ușor, ușor, de această „maladie” numită preconcepție.
Nu pot, astfel, să nu pun emfază din nou pe recomandarea de a testa, această procedură fiind calea cea mai clară către echilibrul legendar. Acesta este sfatul fundamental pe care i-l pot oferi oricărui audiofil, indiferent de level-ul pe care îl are, „testează” și „păstrează” doar dacă te „distrează”!
Așadar, gândindu-mă despre ce să îți mai scriu, am considerat că un articol despre alimentare și implicit despre iFi Audio și produsele lor de Power, ar fi foarte interesant, mai ales că adunasem multă pasiune și experiență cu acest brand. Pe multe din produsele lor le aveam deja în setupul meu, însă, am mai primit pentru teste de la AVstore încă câteva și le-am plimbat prin sistem în această perioadă pentru a clarifica câteva necunoscute. Înarmat ca de obicei cu muzică bună, în cele două săptămâni în care am testat produsele iFi Audio, cel mai cântat disc a fost unul recent descoperit, de la trupa Oleś Brothers, formată din frații Marcin & Bartłomiej Oleś din Polonia, discul numindu-se Spirit Of Nadir, un disc superb, într-o fuziune de jazz interesantă, care pare mai degrabă presărată cu rațiuni orientale. Discul are un bas extrem de viu și un crispness în sunet care m-au ajutat foarte mult în scrierea review-ului de față. Ți-l recomand:
Revenind la testele ce au urmat, pot să îți mărturisesc că prima dată când am descoperit magia match-ului electric, a fost alături de niște produse iFi Audio, iar de atunci am rămas alături de acest brand, însă nu fără să îmi revalidez cât de des am putut această apartenență. Am testat orice alte cabluri de alimentare mi-au picat în mână în sutele de teste ce au urmat, cu structurări ale sesiunilor de test de tip Excel, cu sistem de ranking intern și cu foarte mulți prieteni care mă vizitau să audă diferențele, însă, la urma urmei tot la iFi-urile mele mă întorceam, de fiecare dată acestea fiind cablurile care s-au potrivit cel mai bine la mine în sistem.
Așa că mă declar un fan convins iFi Audio SilentPower și, pe principiul acestei competiții de care îți spuneam mai sus, până nu dau de niște cabluri mai potrivite, tot cu iFi rămân. iFi nu sunt niște cabluri scumpe, ba chiar am avut uimirea că în anumite cazuri, la mine în sistem, au bătut cabluri mult mai scumpe.
Însă, trebuie să subliniez aici că termenul imperativ este „match-ul”, această „potrivire” dintre sistemul audio, cameră și echipamentele de alimentare: cabluri de alimentare, distribuitor și surse electrice. În cazul cablurilor electrice nu contează întotdeauna cât costă sau din ce sunt construite, trebuie să menținem o mentalitate deschisă, posibil ca în anumite momente cablul care se va potrivi în sistem să fie fix cel la care te-ai aștepta cel mai puțin.
iFi AUDIO SILENTPOWER NOVA
Așa a fost pentru mine iFi SilentPower Nova, cablul care face match atât de bine în sistemul meu, creând o legătură potrivită între traseul meu electric dedicat, distribuitor și sculele audio din sistem: amplificator integrat Moon 340i X, DAC Denafrips Pontus II și streamer Moon Mind 2. Ba chiar, am fost uimit că iFi Nova a adus același aport și în cazul echipamentelor de home-cinema, procesorul Denon 4700H și subwooferele SVS SB-2000 PRO. Cumva, aș putea concluziona că voicing-ul lui iFi Nova s-a potrivit perfect cu sistemul meu, acest cablu având o emfază pe sub-bas, chestiune care se potrivește foarte bine cu Bowers & Wilkins-urile mele 703 S3, care au nevoie de această emfază pe sub-bas, așa cum are iFi Nova, emfază pe care nu am regăsit-o la un alt cablu.
Găsesc iFi Nova ca fiind un cablu de alimentare foarte bun pentru prețul cerut, un cablu neutru și echilibrat, detașându-se cu această emfază pe sub-bas, dar și cu o senzație de spațialitate foarte interesantă și specifică acestui cablu. Cablul este realizat printr-o tehnică specială de torsadare, observând din testele mele că în general cablurile de alimentare torsadate sunt mai holografice decât cele convenționale cu cablurile interne dispuse drept.
Îți las mai jos o imagine cu iFi Nova:
iFi AUDIO SILENTPOWER SUPANOVA
Voi continua periplul prin produsele iFi Audio SilentPower cu următorul cablu de alimentare din gamă numit SupaNova, fiind o evoluție a Nova. SupaNova păstrează toate caracteristicile lui Nova, însă dispune de un filtru activ situat la jumătatea cablului, încorporând tehnologia consacrată de filtrate iFi Audio numită Active Cancellation II, filtrul dispunând de leduri martor ce indică prezența împământării dar și corectitudinea polarității. Când ar trebui ales SupaNova versus Nova? Ei bine o direcție interesantă ar fi să pui la partea digitală SupaNova în loc de Nova, în anumite cazuri folosind SupaNova la DAC sau la streamer ar putea aduce o îmbunătățire notabilă, depinde însă de tipicul curentului electric din casa ta. SupaNova este un filtru până la urmă și acesta ar trebui aplicat cu preponderență în situații unde filtrarea este necesară și aduce beneficiu. Îți las mai jos o imagine cu iFi Audio SupaNova:
iFi AUDIO SILENTPOWER QUASAR
Dacă Nova este un cablu consacrat, disponibil pe piață de foarte mulți ani, Quasar este o evoluție a acestuia și a apărut de curând. Dacă Nova era deja un cablu foarte gros și bine făcut, Quasar este aproape de două ori mai gros, un cablu având aproape 2 kg. Am testat Quasar în mai multe situații și comparativ cu Nova aș putea spune că păstrează conceptul de arhitectură torsadată, însemnând că are aceeași magie holografică pe care o are și Nova, însă, față de Nova aduce un rafinament suplimentar, totul va deveni mai rezolut, mai clar, scena schimbându-se ușor. Remarc însă că Quasar are un voicing puțin diferit față de Nova, fără acele emfaze pe sub-bas, fiind un cablu cred mai corect față de Nova la modul general, așa că îl văd potrivit într-un sistem unde nu este nevoie de această emfază, potrivindu-se celor care și-au dorit un Nova mai rafinat și fără să aibă nevoie de acest upper-hand pe bas. La mine în sistem Quasar s-a potrivit extrem de bine la DAC-ul Denafrips Pontus II. Aș putea să îți recomand așa: dacă ai testat Nova și ți-a plăcut, ori, dacă ai deja Nova în sistem și s-a potrivit, trebuie să faci o încercare neapărat și cu Quasar.
iFi AUDIO SILENTPOWER SUPAQUASAR
În același fel ca și diferențierea dintre Nova și SupaNova, și Quasar vine cu versiunea sa filtrantă numită SupaQuasar. Confirm aceleași concluzii ca în paragrafele precedente și în cazul SupaQuasar: l-aș pune la streamer și la DAC în cazul în care curentul electric din camera ta este noisy: consumatori mari porniți în același timp etc. În cazul unui curent noisy, cablurile SupaNova și SupaQuasar fac minuni, păstrând însă voicingul celor de bază.
iFi AUDIO SILENTPOWER iPOWER2, iPOWER X, iPOWER ELITE
iFi Audio SilentPower comercializează o familie de surse de alimentare curate cu o plajă largă de voltaje și amperaje, care se detașează de alte surse de pe piață prin tehnologiile pe care le înglobează, aici aduc emfază pe Active Noise Cancellation II, tehnologie proprietară de filtrare și reducere a zgomotului de pe rețea. Mai jos cele trei variante de surse oferite de iFi:
iFi Audio iPower2 |
iFi Audio iPower X |
iFi Audio iPower Elite |
Disponibilă în 5V, 9V, 12V, 15V. |
Disponibilă în 5V, 9V, 12V, 15V. |
Disponibilă în 5V, 12V, 15V. |
Bineînțeles că le-am testat pe toate în diferite configurații și pot să îți spun că sunt chiar foarte bune și că înlocuiesc cu succes sursele externe standard ale aparatelor: sursele de la router sau access-point, sursele de la anumite streamere sau DAC-uri care folosesc surse externe, în general orice aparate care folosesc surse externe. La mine o diferență neașteptată și uimitoare a fost când am montat un iFi Audio SilentPower iPower X la GPONU-ul Huawei care primește fibra optică la intrare în casă și apoi distribuie ethernet mai departe către router-ul meu. Te-ai fi așteptat ca diferența în bine să fie mai uriașă la schimbarea sursei la router, însă, ei bine, nu! Diferența a fost mai mare schimbând sursa la acest GPON, îți recomand cu încredere acest upgrade.
O altă întrebare care poate se naște, este ce sursă să alegem între cele trei categorii de mai sus: ei bine, aș merge în primul rând pe posibilitatea de testare – însă, dacă ar fi să alegi pe „surzește”, atunci ar trebui să mergi pe cât posibil pe iPower X pentru routere, GPON-uri, switch-uri ș.a.m.d., iar, pentru situații mai critice gen streamere sau DAC-uri să optezi pentru Elite, aceasta de pe urmă fiind foarte potrivită în aceste cazuri, fiind livrată împreună chiar cu DAC-ul de top al iFi Audio, Pro iDSD Signature.
iFi AUDIO SILENTPOWER POWER STATION
Power Station este un distribuitor audiofil activ oferit de iFi Audio SilentPower în suita sa de power. Am testat de mai multe ori acest distribuitor și am rămas de fiecare dată impresionat de calitatea construcției, este masiv și cu carcasă de aluminiu. Distribuitorul are built-in un AC Purifier, bineînțeles cu tehnologia Active Noise Cancellation II, tehnologie ce blochează cu succes RFI (interferente radio) și EMI (interferente electro-magnetice). Fiecare priză este complet izolată una de cealaltă pentru a preveni interferențele de orice fel. Materialul utilizat pentru conectivitate este cuprul pur, promis de cei de la iFi în proporție de 99.9999% puritate. Aparatul ajută conectarea corectă a polarității, de asemenea, există un port jack de 4mm pentru a oferi împământare atunci când nu există una. Această funcție este extrem de interesantă, dat fiind că sunt anumite case mai vechi care nu dispun de împământare în instalația electrică, anumite echipamente putând scoate un sunet de tip „humm” sau „buzz” din cauza acestei lipse a împământării, însă, această funcție din AC Purifier rezolvă ingenios această problemă creând această împământare atunci când nu există!
Cât despre cum sună acest distribuitor, pot să îți spun că depinde foarte mult de curentul pe care i-l dai. În anumite cazuri, la fel ca și în cazul cablurilor SupaNova și SupaQuasar, filtrarea din acest distribuitor poate face extrem de bine, însă în anumite cazuri nu, de aceea trebuie testat. O altă întrebare ar mai fi: se poate combina acest distribuitor cu Nova și cu Quasar? Da, este chiar indicat, așa a fost gândit, cel mai bine va funcționa cu Nova și cu Quasar alimentând aparatele conectate în el. Se poate de asemenea folosi un cablu Nova sau Quasar la alimentarea acestui distribuitor? Distribuitorul este livrat cu un cablu standard, însă adăugând un Nova sau un Quasar la intrare ar fi mai bine. Dar în joncțiune cu SupaNova sau SupaQuasar? Da, și în combinație cu acestea Power Station merge foarte bine, însă nu aș recomanda să le puneți pe acestea două să îl alimenteze pe Power Station, ci doar ca și cabluri de alimentare pentru aparatele pe care le conectați în el.
iFi AUDIO SILENTPOWER AC PURIFIER
Acest mic aparat mi s-a părut întotdeauna fascinant. Ca să te salvez de niște timp nu o să mai repet cele spuse la Power Station, dat fiind că AC Purifier este același care este integrat și în Power Station, având aceleași capacități și când vine vorba de filtrare activă și când vine vorba de împământare. Însă, ce mi se pare interesant la acest filtru standalone este că poți să transformi instantaneu distribuitoare pasive fără filtrare, în distribuitoare active cu filtrare! M-am jucat mult în sistemul meu cu acest filtru și mi-a plăcut foarte mult ce face, instantaneu poți simți cum zgomotul este curățat, diferența fiind aproape instantanee atunci când îl pui în priză. iFi ne spune așa: să îl punem în centrul unui distribuitor fără filtrare și ne mai spune chiar că putem să plasam mai multe AC Purifiere în cadrul aceluiași distribuitor, pe principiul „cu cât mai multe cu atât mai bine”. Tot iFi ne recomandă să plasăm un AC Purifier și în priza de perete, acesta perfectând calitatea curentului electric și în acest caz.
iFi AUDIO SILENTPOWER GND DEFENDER, DC BLOCKER+
În final ajungem la acestea două pe care le pun împreună dat fiind faptul că funcționează ca stack și servesc roluri dintr-un subiect apropiat. Fie că vorbim de GND Defender, fie că vorbim de DC Blocker+, acestea au același rol de a fi interpolate în capătul IEC al unui cablu de alimentare, „tratând” activ curentul care trece pe acolo.
GND Defender are o funcție simplă: printr-o tehnologie AI monitorizează dacă împământarea unui aparat este sau nu este necesar a fi conectată și dacă se detectează probleme, în special o buclă de împământare, deconectează instantaneu împământarea aparatului pentru a anula „bâzâitul” care apare atunci când avem probleme de împământare. Este interesant în cazul GND Defender este că iFi Audio au mers foarte departe și au realizat o tehnologie de reconectare instantanee a împământării, caz în care aparatul are o problemă, GND Defender reconectând instantaneu împământarea astfel încât să permită eventualilor curenți nedoriți să se scurgă. Nu-i rău deloc, nu-i așa?
Pe cealaltă parte, DC Blocker+, rezolvă o problemă care apare des în casele noastre: chiar dacă prizele din casa noastră livrează în mod normal curent alternativ, există situații în care în interiorul rețelei de curent de acasă își poate face apariția un reziduu semnificativ de curent continuu care, o dată ajuns într-un amplificator de putere sensibil, încarcă transformatorul acestuia și îl determină să… bâzâie. DC Blocker+ va elimina instantaneu acest bâzâit. Chiar funcționează!
iFi Audio GND Defender |
iFi Audio DC Blocker+ |
Alege-l dacă ai un bâzâit în boxe. |
Alege-l dacă ai un bâzâit care vine din interiorul unui amplificator, din transformator. |
RECOMANDĂRI PENTRU TESTE DE ALIMENTARE
În încheiere îmi voi păstra entuziasmul față de iFi Audio SilentPower Nova, un cablu ieftin aș putea spune, care, în mod neașteptat, într-un sistem de un rang mult mai superior decât el, se potrivește cu brio și ajută sistemul respectiv să sune corect și echilibrat, însă, fără cusur, determină sistemul să sune pe gustul proprietarului, adică eu, Silviu, un reprezentat de vază al speciei „audiofilus modernus”, specie pe care o remarcăm oficial pentru prima dată în acest articol.
Așadar, dacă ești la început de drum în audio, încearcă produsele SilentPower, sunt un foarte bun prim pas în tratarea problemelor de alimentare. De asemenea, mă adresez și audiofililor mai experimentați: dați o șansă cablurilor și produselor de power iFi SilentPower, este posibil ca și voi să aveți parte de o surpriză așa cum am avut și eu, învățându-mi de la Nova una din cele mai importante lecții din audio: „match-ul este suprem”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.