Administreaza preferintele
Preferintele dumneavoastra au fost salvate

QUINCY JONES – THE DUDE – „DE PE VREMEA CÂND MUZICA AVEA SUFLET”

.

.

Dragă melomanule, marcat teribil de trecerea în neființă de curând a prolificului producător muzical Quincy Jones, am decis să scriu un articol despre acesta, trecând pe sub lupă cele mai importante momente din cariera sa muzicală. Ascultând în ultimele săptămâni mai toată discografia sa, m-am oprit la albumul său cel mai interesant și cel mai răsunător, „The Dude”, lansat în 1981. Nu voi începe să desfășor încă povestea albumului, ci mai întâi vei citi din viața lui Quincy, acest producător, compozitor, aranjor, lider de trupă multi-instrumental, cel fără de care muzica din toată lumea nu ar mai fi aceeași.

.

Quincy Delight Jones Jr. se năștea în zona de sud a Chicago-ului în 1933, într-o familie normală, tatăl său fiind tâmplar și mama sa fiind funcționară la bancă. După o copilărie tumultoasă și grea, cariera lui Jones începea devreme, când acesta avea doar 20 de ani, călătorind alături de marele Lionel Hampton în tururile acestuia din Europa. Mai jos îl putem observa pe Quincy din acele vremuri:

.

.

Pe mai departe, Quincy se alătura ca trompetist trupei lui Dizzy Gillespie și pleca într-un tur al Americii de Sud. Se mută apoi la Paris în 1957 unde studiază compoziție muzicală alături de Nadia Boulanger și Olivier Messiaen. Repede este promovat ca „music director” la Barclay, o casă de discuri din Franța.

.

Este de remarcat și foarte interesant acest periplu european de început al lui Quincy Jones, cred că opera sa viitoare este bazată foarte mult pe această școală europeană, producțiile sale viitoare câștigând o distincție deosebită față de restul stilului american, acest lucru cred că se datorează tocmai acestei școli europene de muzică, cât și experienței sale timpurii de a vizita și călători prin toată lumea. O să adaug, de asemenea, că spre bătrânețe Quincy își analizează ADN-ul și descoperă că atât pe linie paternă cât și maternă nu are doar sânge african, ci și galez, francez și italian. Acest melanj metis, dar și experiența sa multi-culturală, sunt factorii care l-au determinat mai târziu pe Quncy să ne ofere niște opere atât de inedite.

.

Quincy devine foarte cunoscut cu prima sa lucrare considerabilă, ocupându-se de orchestrarea discului „It Might as Well Be Swing” al lui Frank Sinatra. Quincy și Frank au păstrat o mare prietenie pe restul vieții lor, chiar Quincy era cel ce declara: „Frank mi-a deschis ochii și m-a dus pe o planetă nouă. Am lucrat cu el până la moartea sa în 1998. Mi-a lăsat inelul său. Nu îl dau jos niciodată. Acum, când merg în Sicilia, nu am nevoie de pașaport, doar arăt inelul lui Sinatra.”

.

.

Mulți cred că momentul suprem de afirmare al lui Quincy a fost alături de Michael Jackson, însă, eu cred că un moment la fel de notabil din cariera lui Quincy este acesta alături de Frank Sinatra. Nu o să trec punct cu punct prin toată cariera lui Quincy Jones, pentru că este vastă și ne-ar lua multe articole să o parcurgem pe toată, însă, îți voi spune că pentru el totul a explodat după colaborarea cu Frank, Quincy devenind, de asemenea, compozitor de muzică de film, semnând coloana sonoră a unor filme fascinante ca The Italian Job ori The Getaway, cât și teme muzicale pentru niște show-uri de televiziune celebre: The Bill Cosby Show sau Ironside.

.

Ajungem însă și la producătorul muzical Quincy Jones, momentul din cariera sa când a fost recunoscut ca producător muzical suprem petrecându-se atunci când produce primul său hit, eternul „It’s My Party” alături de Lesley Gore în anii 60, un hit pe care toată planeta l-a cântat și l-a dansat la petreceri. Ajungem însă și la vârful carierei sale de producător, la colaborarea cu Michael Jackson. Pe Michael îl cunoștea atunci când a creat coloana sonoră a „The Wiz”, aici i-a cunoscut atât pe Diana Ross cât și pe Michael Jackson. Michael nu avea încă un album solo și căuta un producător, evident că i-a cerut ajutorul lui Quincy: „nu cumva cunoști pe cineva?” l-a întrebat Michael – de aici evident că începe tot – Quincy oferindu-se să-i fie producător chiar el. Așa se năștea grozavul „Off The Wall” – un album uimitor de proaspăt în care apăreau un Michael dornic de afirmare și un Quincy bucuros de suflul nou al muzicii. Bineînțeles că au mai urmat două capodopere alături de Michael, Bad și Thriller, două albume fabuloase, acesta de pe urmă, Thriller, fiind cel mai bine vândut album din toate timpurile (peste 65 de milioane de copii).

.

.

Alături de Thriller ajungem și la sunetul din The Dude, dat fiind că din punct de vedere al producției cele două seamănă, The Dude fiind produs cam în aceeași perioadă și cu o filosofie de sunet similară. Ce este drept, Thriller se duce mai mult către pop, iar The Dude este mai cult, mergând un pic mai mult către influența de jazz din tinerețea lui Quincy.

.

The Dude se lansa în 1981 și a avut parte de trei single-uri: Just Once, One Hundred Ways și grozava Ai No Corrida, la care voi reveni puțin mai încolo. De asemenea, pe acest disc avem și o piesă care, chiar dacă nu a fost single, a avut un succes notabil în special în Europa, aceasta se numește Razzamatazz și este compusă de nimeni altul decât de Rod Temperton, același ce a compus multe din piesele de pe Thriller, eternul colaborator al lui Quincy. Ba chiar, prima dată când am ascultat Razzamatazz m-am întrebat instantaneu – „asta nu este vocea lui Michael?”, ei bine nu, nu este vocea lui Michael, este vocea lui Patti Austin, o celebră cântăreață americană de R&B, însă, asemănarea cu Michael este izbitoare, mai ales sub compoziția lui Temperton.

.

.

The Dude a fost nominalizat în 1982 la 24 de premii Grammy, din care a câștigat patru: „Best Instrumental Arrangement”, „Best R&B Performance by a Duo or Group with Vocal” și „Best Instrumental Arrangement”. Pe album, în afară de Patti Austin, mai apar vocaliști ca Charles May și James Ingram. De asemenea, atunci când vorbim de compoziție, în afară de Rod Temperton, îl regăsim ca și apariție neașteptată pe Stevie Wonder pe piesa Betcha’ Woundn’t Hurt Me. Tot pe aceeași piesă recunosc și măiestria deosebita a lui Quincy, existând acolo un hook de chitară superb. Stevie Wonder se implică mai mult decât din punct de vedere al compoziției, îl regăsim pe acesta interpretând la un sintetizator Yamaha CS-80 pe multe din piesele albumului. De fapt, urmărind lista completă de personal care a participat la realizarea The Dude, am rămas uimit de ce nume am mai regăsit: Herbie Hancock la pian electric pe multe dintre piese, Michael Jackson ca backing vocals pe piesa ce dă și titlul albumului – The Dude, cât și pe Bruce Swedien care a avut rolul de inginer principal pentru tot albumul. Mai jos lista completă de muzicieni care au participat la realizarea The Dude:

.

Quincy Jones – producător, backing vocals, vocal arrangements, rhythm arrangements, synthesizer arrangements

Patti Austin – lead vocals, backing vocals, vocal arrangements

Tom Bahler – backing vocals

Michael Boddicker – synthesizer și vocoder

Robbie Buchanan – pian acustic și string synthesizer

Mike Butcher – inginer

Lenny Castro – handclaps

Ed “Big Julie” Cherney – inginer asistent

Kasey Cisyk – backing vocals

Paulinho da Costa – percuții, beatbox

Chuck Findley – trompetă

David Foster – pian acustic și electric

Jim Gilstrap – backing vocals

Bernie Grundman – mastering

Herbie Hancock – pian electric

Jerry Hey – trompeta, horn arrangements, string arrangements (6, 9), synthesizer arrangements

Craig Hundley – beam-microtonal tubulons

Kim Hutchcroft – saxofon, flaut

James Ingram – voce, backing vocals

Michael Jackson – backing vocals

Louis Johnson – bas, handclaps

Abraham Laboriel – bas

Yvonne Lewis – backing vocals

Steve Lukather – chitară

Johnny Mandel – string / synthesizer arrangements

Charles May (Dune) – voce

Greg Phillinganes – sintetizator, pian electric, handclaps

Bill Reichenbach Jr. – trombon

John Robinson – baterie, handclaps

Bruce Swedien – inginerie și mixing

Rod Temperton – vocal și rhythm arrangements, synthesizer arrangements

Jean “Toots” Thielemans – chitara, harmonica și fluier

Ian Underwood – sintetizator, synthesizer programming

Gerald Vinci – concertmaster

LaLomie Washburn – backing vocals

Ernie Watts – saxofon și flaut

Larry Williams – saxofon și flaut

David J. “Hawk” Wolinski – clavinet, sintetizator mini-Moog, sintetizator Yamaha CS-80, synthesizer programming

Stevie Wonder – sintetizator Yamaha CS-80 synthesizer, rhythm arrangements

Syreeta Wright – backing vocals

.

Continuând cu povestea vieții lui Quincy, marchez momente importante din anii 80, acesta semnând din ce în ce mai multe coloane sonore, fiind nominalizat la premiile Oscar, apoi realizând poate cel mai interesant proiect umanitar din toate timpurile, piesa „We Are the World” care s-a folosit pentru a strânge fonduri pentru eradicarea foametei din Etiopia. Mai jos o imagine cu cei ce au participat la acest proiect:

.

.

După anii 90, Quncy se retrage din încercările cu muzica pop sau muzica foarte comercială, îndreptându-și atenția mai mult către jazz și către muzica de film. În 2001 apărea și autobiografia maestrului, numită „Q: The Autobiography of Quincy Jones”.

.

Ajungând la finalul vieții lui Quincy, nu pot să nu menționez problemele de sănătate ale acestuia și felul în care le-a înfruntat toată viața sa. Încă din 1974 Quincy a suferit de probleme în zona capului, începând atunci cu un anevrism cerebral, recomandându-i-se să nu mai cânte și să petreacă mai mult timp în relaxare cu familia sa. Mulți se așteptau ca Quincy să moară încă de pe atunci, nimeni nu se aștepta ca acesta să trăiască până la venerabila vârstă de 91 de ani și să aibă la activ cel mai vândut album din toate timpurile.

.

Sfidând moartea, Jones a suferit două operații pe creier, după a doua fiindu-i recomandat să nu mai cânte niciodată la trompetă, presiunea de a cânta în acest fel punându-i în pericol viața, suflând în trompetă ar fi putut determina placa metalică pe care o avea în cap să se miște, aceasta însemnând moarte instantanee. Bineînțeles că Quincy a ignorat aceste recomandări și în timpul unui tur în Japonia a cântat la trompetă, însă a simțit o durere foarte mare de cap și a trebuit să oprească prestația. Doctorii au spus că Quincy a fost foarte aproape de moarte atunci. Cu toate acestea, Quincy a mai trăit mult și bine, stingându-se anul acesta la venerabila vârstă de 91 de ani de cancer de pancreas. Las mai jos o imagine cu Quincy din zilele noastre, un om ce și-a păstrat același zâmbet și privire pătrunzătoare până la final:

.

.

Ajuns la finalul acestui articol, vreau să te las curios de discografia acestui producător colosal și, pe lângă discurile fabuloase pe care le-a produs pentru alții: Bad sau Thriller, vreau să te las curios și de albumele sale solo. Croiește-ți calea prin discografia sa începând cu The Dude, pe acest album se află piesa mea preferată din palmaresul lui Quincy: Ai No Corrida. Această piesă este de o vietate teribilă, aduce o febră analogică deosebită și efectiv te face să dai din picior. Parcă vezi anii 70 cum dansează când asculți piesa aceasta.

.

Quincy Jones lasă în urmă o moștenire fascinantă, plină de o muzică care se producea foarte diferit de ceea ce avem în prezent. Chiar dacă The Dude sau Thriller nu se deosebesc în concept cu nimic de The Weeknd sau Lady Gaga ale zilelor noastre, fiind, prin definiție, la vremea lor, tot discuri populare cu muzică „de dat la radio”. Însă, muzica produsă de Quincy atunci are o filosofie de producție cu totul diferită față de ce se produce astăzi. Azi folosim software, folosim AI și folosim filtrare și compresie pentru a obține efectul dorit, și, de cele mai multe ori, rezultatul, chiar dacă popular, este fără suflet. Pe vremea lui Quincy însă, totul se producea natural, un ritm de tobă sau de bas nu era o buclă digitală pusă pe repetare, ci chiar era un instrumentist care interpreta cap-coadă acel ritm de tobă sau de bas cât ținea melodia. Acest lucru se simte în toată producția lui Quincy, aceste instrumente reale, cu suflet, dinamice și vii. De aceea, tot ce a produs Quincy, în frunte cu The Dude și Thriller este o moștenire remarcabilă pe care suntem norocoși că o avem, o moștenire sublimă care vine de pe vremea când muzica avea suflet. Te las cu acest gând.

.

.

Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.

.

Silviu TUDOR

An article written in my sweet spot,

and this is what I’ve heard.

.

.

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous Post

REVIEW SONOS ARC ULTRA & SUB 4 – „UN SOUNDBAR PE STEROIZI”. REVIEW SONOS ARC ULTRA & SUB 4

Related Posts