Mai rar te poti intalni in lumea audio cu tehnologii avansate la produse cu preturi “affordable”. Cand am aflat ca voi avea acasa “sub lupa” modelul Concept 50 de la Q Acoustics am cautat ceva informatii pe net, pe site-ul oficial sau prin alte parti, legate de constructia si tehnologia din spatele acestei noi serii Concept. Si am constatat ca din punctul asta de vedere seria asta nu sta deloc rau… O izolare anti-vibratie pentru frecventele inalte bazate pe o structura sandvis cu un gel special (ei o numesc Gelcore), o tehnologie HPE cu egalizare de presiune in vederea reducerii efectelor undelor stationare dinauntrul cabinetului, o suspensie destul de avansata la baza incintei de care e prins si filtrul pe dinauntrul boxei, si de care, pe dianafara, este prinsa baza cromata semicirculara care sustine partea din spate a boxei, designul driverelor in configuratie MTM, mai cunoscuta drept D’Appolito, dupa numele celui care a perfectionat aceasta configuratie, cu tweeterul (textil) plasat intre cele doua drivere de midbass de 5 inch, toate acestea sunt tehnologiile principale ale acestui model si noi serii Concept a acestui producator cu R&D UK based, dar cu manufactura in PRC.
Cum spuneam mai sus, mai rar gasesti un asemenea display de tehnologii intr-o boxa atat de affordable, insa, pe de alta parte, toata tehnologia din lume ar pali daca testul suprem, auditia muzicala, nu ar avea rezultatul scontat.
Asa ca in ziua in care am primit cele 2 colete destul de impunatoare continand cele 2 incinte Concept 50 m-am inarmat cu rabdare si am desigilat si instalat perechea in spatiul meu de auditie. Initial au fost puse cateva zile la rodaj si la niste auditii partiale, pe un all-in-one de la Hegel, H95, despre care ati citit intr-unul din articolele anterioare daca urmariti acest blog. Insa am avut ocazia sa “marit” Concept 50 cu mai multe setupuri de electronice pe perioada celor cateva saptamani cat au stat la mine, si abia intr-un final am descoperit o combinatie care m-a multumit cu adevarat, anume all-in-one-ul Evo 75 de la Cabridge Audio si cablare full de la Crystal. Despre diversele combinatii de cabluri si aparate utilizate veti citi in finalul articolului, acum as vrea sa spun cateva cuvinte despre impresia personala creeata din punct de vedere fizic la contactul cu aceste boxe Concept 50. Fiecare cutie continea o buna izolare pentru transport astfel incat sa fii convins ca boxele vor ajunge in siguranta si in conditii ceva mai putin favorabile, incintele in sine sunt destul de grele, pe la un 23 de kilograme fiecare, si pot spune ca pentru gama asta de pret am fost placut impresionat de finisajul gloss silver, de suportul semicircular din aluminiu masiv cromat care a trebuit montat pe baza cu suspensie a incintelor, de calitatea executiei vizuale ale driverelor, si, in genere de intregul produs finit. Nu exista materiale cu adevarat exotice insa in gama asta de pret de incite de podea de aproximativ doua mii de euro, nici nu cred ca poate fi posibil asa ceva. Ceea ce insa exista, este executat cu simt de raspundere si cu un finisaj placut si un design simpatic, iar suspensia boxelor sigur va fi pe placul multora deoarece, pe langa rolul acustic de izolare mecanica fata de podea, va avea si un foarte bun rol in a evita rasturnarea sau daramarea in cazul unor situatii neprevazute in care incintele sunt lovite accidental mai serios. Aspectul slim si lookul particular cu configuratie D’Appolito, dublate de finishul gloss silver, alcatuiesc o imagine higly desirable pentru aceasta pereche, cu un WAF cu potential urias, iarasi, un alt aspect deloc de neglijat in alegerea sistemului audio.
Dupa ce petreci mai multe luni in compania seriei 800 de la B&W, un etalon sonor dar si in materie de design si executie, e cam greu sa te mai impresioneze vizual o incinta ieftina, iata insa ca de data asta am fost placut surprins, si, cel putin din punct de vedere aspect, daca cineva mi-ar fi comunicat ca pretul acestei perechi este dublu, nu cred ca m-as fi mirat deloc.
Trecem insa la partea cea mai importanta a recenziei, cea in care va povestesc cum le-am perceput eu din punct de vedere sonor. As incepe prin a spune ca au avut ocazia sa cante pe diverse electronice, de la Hegel H95, la Cambridge Evo 75, Rotel Michi X5 dar si comboul meu Simaudio cu DAC Moon 280D si integrat Moon 600i v2.
Partea buna este ca la fiecare schimbare de electronice am putut detecta semnatura sonora corespunzatoare fiecarui producator de electronice, dar, in acelasi timp, Concept 50 au pastrat niste caracteristici general valabile care mi-au placut, anume o foarte evidenta lipsa de coloratii pe medie, pe zona de voci mai ales, un lucru foarte greu de intalnit la zona asta de pret, si o anume consistenta si coerenta a sunetului care fac ca prezentarea sa fie solida ca un bloc unitar si care, la muzici mai alerte sau mai punchy gen rock sau metal, sa aiba un impact pozitiv asupra ascultatorului.
Nu am vrut sa ajut auditia cu vreun gen anume mai ales ca eu la evaluari ascult pur si simplu ce simt nevoia in momentul respectiv, asa incat ceea ce veti citi este rezultatul “raw”, fara bibileli deosebite si fara favoritisme… am preferat – overall – soundul perechii Concept 50 cu Cambridge Audio Evo 75, simtind o mai buna completare si din punct de vedere tonal dar si din punct de vedere dinamic, fata de celelalte variante prezente la indemana pe perioada cat au stat la mine aceste noi boxe Q Acoustics.
E drept, “trucul” cu Evo 75 a constat in cablarea Crystal, unde, in special pe partea de alimentare, cu cat mai sus in gama, cu atat mai bine, dar despre Evo vom avea un material dedicat, asa ca veti citi acolo “ce si cum” legat de el.
Revenind la Concept 50, as sintetiza soundul lor dupa experienta extinsa ca fiind foarte solid, groovy si lipsit de coloratii de cutie in general, in special pe partea de medii, cu un bun control si o buna extensie pe joase pentru volumul lor, si cu o spatialitate destul de buna, insa cu un touch un pic mai dark pe partea de inalte unde tweeterul textil nu poate avea performanta extrema a unor materiale mai exotice gen diamant sau beriliu, ca sa amintesc doar doua exemple. Aceastea fiind zise insa, pe parte de rezolutie, chiar si pe inalte, boxele stau destul de bine, cu admiterea ca veti auzi ceva mai in spate aceasta gama de frecvente si nu upfront. Dar, pentru multi acesta este un deziderat in sine asa incat eu am ajuns sa nu mai comentez partea asta cu tonalitatea mai mult decat e cazul, pana la urma sunt destui care prefera o tonalitate ceva mai dark decat una mai bright sau mai open, la fel cum si in viata unii prefera femeile mai plinute, altii pe cele mai subtirele, si, in plus, sunt multe alte aspecte care releva calitatea sonora si performanta acustica iar la aceste capitole Concept 50 cu siguranta nu vor dezamagi.
Trecem la auditiile in sine si incepem cu o piesa de pe albumul de debut al artistei britanice Adele, anume “Best for last”. Piesa debuteaza cu un bass proeminent redat rotund si carnos de Concept 50, vocea artistei este crisp si clean, prezenta in camera este foarte buna, iar vocile din background de pe parcursul piesei sunt bine spatializate in raport cu dimensiunile destul de slim ale incintelor.
A urmat un clasic al jazz-ului si funk-ului si al muzicii in general, Stanley Clarke, secondat de inca patru mari muzicieni de valoare pe albumul “Live at the Greek” si piesa de debut “Minute by minute” – o preluare in maniera particulara a lui Clarke dupa The Doobie Brothers. Inregistrarea asta cu un sunet cu mult sparkle si mult aer se muleaza bine pe caracterul ceva mai dark al boxelor, bassul lui Stanley are destul corp si groove, toba si pedalele vin frumos in completare cu un timing foarte bun si alto sax-ul si chitara aduc un aer fresh, vioi, de prezenta live autentica si totul suna cu impactul asteptat.
Daca tot ne-am “abatut” pe la un clasic in viata cu o preluare mai pop-istica asa de sfarsit de ani ’70, o vizita la “regele” blues-ului B.B King nu avea cum sa vina decat la fix, maestrul fiind secondat pe albumul “Deuces wild” de o serie de alti artisti faimosi ca Eric Clapton, Joe Cocker, David Gilmour sau Rolling Stones. Pe piesa a doua de pe album batranul magician si a sa Lucille fac echipa cu Tracy Chapman pentru – probabil – cea mai exploziva varianta a faimoasei “The thrill is gone” intregistrata vreodata oficial. Kitul de tobe are un sound crisp, clapa se aude discret si diafan in spate, vocea lui B.B. guturala si cu multa pasiune se completeaza perfect cu cea a lui Tracy, si lipsa coloratiei pe voce aduce multa satisfactie la ascultarea intregii piese. Inflexiunile unice ale chitarii Lucille sunt prezente si dau piesei un aer de muzica facuta cu mult suflet, Concept 50 reusind sa pastreze feelingul acesta destul de greu de obtinut la nivelul acesta de pret.
Trecem la o alta trupa fata de care am mult respect – Radiohead – si chiar daca consider albumul lor din 1997 “Ok computer” ca fiind un varf al lor neatins pana atunci si nedepasit nici de atunci incoace, acest album ramane unul foarte evoluat din punct de vedere tehnic si productie pentru anii aceia, desi, paradoxal, trateaza teme lirice despre alienarea produsa de supratehnologizare sau impactul indeosebi negativ adus de societate vietii de zi cu zi. Concept 50 surprind cu mult sarm toate efectele prezente pe piesa a treia “Subterranean homesick alien”, mentinand esenta ritmului si unitatea muzicala. Vocea lui Thom Yorke este asa cum o stim, meditativa, depresiva, cetoasa, iar boxele reusesc sa recreeze destul de bine feelingul de inner despair al piesei si al albumului.
Pentru urmatoarea piesa am facut un switch pe parte de electronice, pentru mai mult “juice” in difuzoare, si am cuplat Michi X5 cu toti cei 350W pe canal ai sai, pentru a audia cum se cuvine un album live de trash metal adevarat semnat in 1997 de faimosii Exodus. Tin minte ca si acum cand am ascultat prima data prin vara lui ’97 piesa “Seeds of hate” la radio la emisiunea lui Lenti Chiriac, si imi aduc aminte cum m-a “lovit” la propriu. Exodus, fondata la origini in zona faimoasa “bay-area” L.A. / San Francisco de catre chitaristul Kirk Hammet ajuns la Metallica dupa “debarcarea” lui Dave Mustaine in 1983, a revenit in atentie pentru scurt timp in ’97 cu acest superfresh album live pentru a aminti cine sunt, niste tatici ai riffurilor, cu un Paul Baloff (RIP) la voce in mare forma si cu un sunet BETON in perfect ton cu soundul boxelor. Piesa incepe cu o dubla pedala absolut dementiala si continua cu o adevarata lectie de thrash metal asa cum ar trebui sa sune acest gen. Concept 50 cuplate la Michi X5 reusesc sa redea energia si impactul ala necesar auditiei unei astfel de inregistrari, si sunetul are suficienta separatie pentru a putea urmari lejer ce face fiecare din cei 5 trupeti acolo, dar totodata reusesc sa prezinte totul ca un bloc unitar si solid, asa cum trebuie sa fie cazul la o sarcina de acest gen. Una peste alta o versiune excelenta a acestei piese prin Q Acoustics Concept 50…
Fiindca seria Concept a fost conceputa si cu gandul la satisfacerea nevoii de multichannel, existand pe langa cele doua boxe de stand si doua de podea si una de centru, am zis sa vad cum se descurca boxele si pe vizionarea unui film, chiar daca in format 2.0 doar, profitand totusi de intrarea HDMI ARC a lui Cambridge Evo 75.
M-am oprit la varianta bluray a clasicei drame politiste din ’95 “Heat” in regia lui Michael Mann, cu o distributie fantastica cu gigantii DeNiro si Pacino pe acelasi afis, secondati de Kilmer, Judd, Sizemore sau Voight, printre altii, ce mai, un adevarat deliciu cinematografic. Scena cu jaful cu camionul verde de la inceputul filmului e foarte credibila, sunetul e brutal, violent, la impactul camionului cu blindatul de valori. Vocile actorilor sunt foarte bine conturate, tonul lui Pacino este absolut delicios in scena in care da buzna in “barlogul” informatorului sau de culoare, si in care spune “I do fa’ you, you don’ do fa’ meee!”.
In scena cu petrecerea “trupei” lui Neal, personajul jucat de Robert DeNiro, ambientul sonor al restaurantului e foarte bine surprins, peste el de undeva din spate venind o muzica soft de clapa… la fel si petrecerea in antiteza a echipei politiei, cu B.B. King si una din versiunile lui “The thrill is gone” in background, audibila distinct, fara efort.
Pentru talentul in redarea vocilor cred ca cea mai buna scena de film este cea in care DeNiro si Pacino se intalnesc spre final intr-o cafenea, as zice una dintre cele mai faine scene din istoria cinematografiei ever. Sunetul armelor de foc din scena dinspre final in care trupa lui DeNiro este confruntata pe strazile Los Angelesului au un attack si decay spectaculos si soundul solid al boxelor contribuie la atmosfera tensionata a acestei scene grandioase de actiune semnata magistral de Michael Mann.
Cam aceasta a fost experienta mea “close range” cu aceste boxe britanice, nu pot spune ca sunt 100% pe gustul meu personal, insa cu siguranta au mult de oferit sonor mai ales daca luam in considerare nivelul de executie si fata de nivelul de pret. All-in-all, another speaker with a brick (sound) wall, ca sa parafrazez cumva pe celebrii Pink Floyd.
Echipament de auditie:
Electronice:
- Cambridge Audio Evo 75 all-in-one
- Hegel H95 all-in-one
- Amplificator Rotel Michi X5 la AVstore.ro
- Simaudio Moon 280D streaming DAC
- Simaudio Moon 600i V2 integrat
- Bluesound Node streamer
Cabluri:
- Crystal Diamond Micro
- Diamond Reference si Art Series Monet plus Chord Company powerchord pe power
- Crystal Diamond Micro interconnect XLR
- Crystal Diamond Picollo
- QED Genesys silver spiral cablu boxe
- Crystal Diamond Standard coax digital
Rack: Naim Fraimlite
Boxe: Q Acoustics Concept 50
Material audiat/vizionat:
- Adele – “Best for last”/ “19” 2008 – Qobuz 44.1/16
- Stanley Clarke – “Minute by minute” / “Live at the Greek” 1994 – Tidal 44.1/16 MQA
- B.B. King – “The thrill is gone” / “Deuces wild” 1997 – Tidal 44.1/16
- Radiohead – “Subterranean homesick alien” / “OK computer” 1997 – Tidal 44.1/16
- Exodus – “Seeds of hate” / “Another lesson in violence – live” 1997 – Tidal 44.1/16 MQA
- Film – “Heat” / r. Michael Mann 1995 – bluray
