Dragă melomanule, săptămâna aceasta îmi îndrept atenția către legendara casă de discuri ECM Records, specializată în discuri deosebite de jazz așa cum este și acesta de față, numit „Here To Be Dragons” și semnat de saxofonistul contemporan Oded Tzur. Îți las mai jos o imagine cu acesta:
O să îți mărturisesc că am dat peste Here To Be Dragons în perioada aceasta în care încerc să… tac. Cumva complet apăsat de iureșul din societate și de multitudinea de voci care nu se opresc din a vorbi în jurul meu, am realizat că noi oamenii vorbim prea mult uneori și că liniștea este foarte importantă.
Bineînțeles că lucrurile sunt extrem de simple: trebuie să caut această liniște și să îi determin pe ceilalți să vorbească mai puțin. În acord perfect cu efectul de domino al participării mele în societate, înțeleg că nu este atât de simplu să dai volumul oamenilor mai încet și că, de fapt, iureșul vorbelor trebuie oprit mai întâi de la mine. Astfel, nu pot începe altfel în a-mi căuta liniștea altfel decât prin propria mea acțiune de a tăcea. Așa că închid ochii, tac, și încerc să mă gândesc de două ori atunci când simt nevoia să spun ceva cuiva.
Uneori, oricât de bine am fi intenționați, vorbele noastre oferite în exces pot fi complet înțelese greșit. Un iureș de entuziasm îți poate aduce, în mod paradoxal, antipatie. Așa că mai bine tac, mă reculeg în interiorul meu și, de acolo, cu ochii închiși, trebuie să am curaj să ascult lumea fără să îi răspund.
Însă, mai ales când crezi că ai atâtea de spus, este foarte greu să te abții și, uneori, avem nevoie de un catalizator pentru asta, în cazul meu muzica fiind singura care mă poate determina să tac și să ascult. Așa este și Here To Be Dragons, un disc unic care mă îndeamnă să tac și să ascult.
Este interesant însă că pentru a reuși cele de mai sus, Here To Be Dragons are o calitate unică, anume aceea că este foarte liniștit și cântă din șoaptă, fiind un disc calm care îmi vorbește fără să spună o vorbă, instrumentele muzicale întâlnindu-se într-un melanj dulce și foarte viu. Atunci când mă reculeg după o zi de agitație în lumea oamenilor, acest disc este ca un pansament și reușește cu brio să mă determine să stau mut și să ascult, dar, poate cel mai important, îmi înfrânează gândurile mult prea înfierbântate care, de cele mai multe ori, nici măcar nu sunt ale mele.
Here To Be Dragons cântă din șoapta sa într-un fel tare fain și te invit cu mare bucurie să îl asculți, sunt sigur că te va determina și pe tine să taci și să asculți, măcar preț de 45 de minute.
Oded Tzur este un israelian născut la Tel Aviv în 1984, a studiat jazz și muzică clasică la Thelma Yellin High School For The Arts și la Jerusalem Academy. Ulterior a devenit discipolul lui Hariprasad Chaurasia, un celebru muzician indian pe care Oded l-a întâlnit la Rotterdam World Music Academy.
Inspirat de Chaurasia și stilul său de a cânta la Bansuri (un fel de flaut indian), Oded a dezvoltat o tehnică extraordinară la saxofon care extinde capacitatea micro-tonală a instrumentului. Tehnica se numește „Middle Path” și îi permite saxofonului să se mute mai repede de la o notă la alta scoțând în evidență anumite microtonuri. Oded a avut foarte mare succes cu această tehnică, participând la diverse congrese dedicate saxofonului și câștigând notorietate în mediile de specialitate.
Oded se mută la New York în 2011 și pune la cale un prim cvartet alături de Shai Maestro, Petros Klampanis și Ziv Ravitz. Forma actuală a cvartetului, așa cum este prezentă și pe acest album, este formată din Nitai Hershkovits (pian), Petros Klampanis (bas), Jonathan Blake (baterie) și, bineînțeles, Oded Tzur (saxofon). Îți las mai jos o imagine cu aceștia din timpul înregistrărilor de la ECM Records:
Primele discuri Oded Tzur au fost lansate la Enja Records, discuri cu care Oded a avut un mare succes, ceea ce l-a adus sub atenția legendarului Manfred Eicher, capul ECM Records. Așa se năștea Here To Be Dragons, primul album al lui Oded sub aripa lui Eicher și a ECM.
Casa de discuri ECM este complet independentă și a fost fondată de Karl Egger, Manfred Eicher și Manfred Scheffner la Munchen în 1969. Inițialele ECM înseamnă Edition of Contemporary Music, ECM fiind recunoscută mondial pentru release-urile sale din universul jazz contemporan, însă a lansat de asemenea și discuri cu alte tipuri muzicale, focusul rămânând însă pe jazz.
Mi-ar trebui probabil vreo două pagini să înșir aici numele celebre care au lansat discuri la ECM – însă pot doar să îndrăznesc să le menționez pe următoarele: Keith Jarett, Jan Garbarek, Pat Metheny, Chick Corea, Charlie Haden, Terje Rypdal sau Anouar Brahem. Acestea sunt doar câteva din discurile lor celebre, pentru un compendiu complet îți recomand să parcurgi cartea scrisă de Michael Malott și intitulată „ECM Records The Artists 1969-2015”, carte care reunește toate discurile lansate de această casă de discuri în intervalul respectiv:
În aceeași direcție cu Here To Be Dragons, îți recomand și discul „Isabella” lansat de Oded tot la ECM Records, un disc de un succes foarte mare și diferit de Here To Be Dragons:
Ambele discuri, atât Isabella cât și Here To Be Dragons dau dovadă de o înregistrare de excepție și un sunet profund audiofil, așa cum sunt mai toate discurile ECM.
Nu pot să închei acest articol fără să îți mărturisesc care este piesa mea preferată de pe Here To Be Dragons. De obicei, când ascult pentru prima dată un disc care îmi place mult, sunt atent să descopăr printre cântecele sale acea piesă care îmi este cea mai dragă și căreia îi voi aloca locul întâi al podiumului, cum sunt „You Look Good To Me” de pe We Get Requests-ul lui Oscar Peterson ori „Take Five” de pe Time Out-ul lui Dave Brubeck.
În acest fel, de pe discul de față, locul întâi s-a lăsat așteptat greu, și, chiar dacă toate piesele albumului sunt minunate, doar ultima a fost cea care mi-a oferit acel zâmbet unic pe față și bucuria de a fi găsit încă o piesă monumentală pentru lista mea scurtă de piese care mi-au atins sufletul într-un mod unic. Piesa de care vorbesc se numește „Can’t Help Falling In Love” și este o reinterpretare inedită a piesei cu același nume făcută atât de celebră de Elvis Presley.
Când am auzit varianta de pe acest disc, imaginația mea a început imediat să îmi zâmbească și m-am conectat la o stare incredibil de interesantă în care Oded și ai săi încheie acest disc cu un hit, dar unul interpretat atât de special. Seamănă cu originalul, dar este cu totul altceva, un paradox al interpretării și reinterpretării. Saxofonul devine fundalul sonor al piesei originale iar pianul reia prin niște triluri deosebite inflexiunile vocii regelui Elvis. Este, astfel, un regal să asculți această piesă de la finalul acestui disc, care-l încheie atât de elegant și de neașteptat.
În încheiere vreau să îți spun că mă simt norocos că am dat peste acest disc și am aflat povestea lui Oded Tzur, acest saxofonist contemporan cu atât de mult talent și încă atât de tânăr. Faptul că Oded este tânăr îmi dă speranță, atât pentru muzică, cât și pentru tagma omenească care, acum, mai mult ca niciodată, are nevoie de virtuoși ca Oded.
Stilul său de a cânta este unic și acea tehnică teribilă de care vorbeam mai sus se simte imediat, uneori nici nu simți că este saxofon pe acest disc, tehnica sa fiind deosebită și desăvârșită, Oded având un stil blând de a cânta, ca și cum un șofer de Formula 1 și-ar duce familia duminică cu mașina până la supermarket.
Revin la ideea mea inițială, anume cât de important este să nu vorbim prea mult și cât de important este să ascultăm și de abia apoi, după ce suficient timp va fi trecut și după ce multe am fi învățat, să ne permitem să vorbim. Mulți dintre noi greșim cu ordinea acestor acțiuni: mai întâi vorbim, fără să cunoaștem, fără să fi învățat ceva în prealabil și fără să avem ceva adevărat de spus.
În acest ultim paragraf îți mărturisesc că mi-ar fi plăcut mult să fiu muzician așa ca Oded, să pot să nu mai vorbesc cu vorbe și să pot vorbi cu muzică, așa cum am auzit eu pe acest disc. Așa că… ȘȘȘȘȘȘ! …să facem liniște acum și să ascultam acest disc minunat.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Tidal:
Apple Music:
