Dragă melomanule, săptămâna aceasta îți voi scrie despre una din formațiile europene care mi-a marcat cel mai tare copilăria cu sunetul ei modern și vestic, alimentându-mi invaziv imaginația în acea perioadă.
Vezi tu, dragă melomanule, fie că vorbim de cântece ca „Cheri Cheri Lady” sau „You’re My Heart, You’re My Soul”, când auzeam răsunând în casă Modern Talking aveam imediat senzația că ceea ce auzeam venea din altă parte, din alte țări, unde credeam noi că este mai mult soare și mai multă bogăție decât era atunci la noi. Însă, cel puțin unii dintre noi aveam să înțelegem, mai târziu, că în țările de vest nu este mai mult soare, ci mai degrabă că este același soare, și că bogăția de acolo va „veni” la un moment dat și peste noi și că nu este deloc gratuită. Țara de unde veneau Modern Talking, Germania, era la nici o aruncătură de băț de România, dar, cu toate acestea, era la o distanță enormă.
Comparativ cu muzica de pe la noi, Modern Talking aducea un suflu complet diferit și ceea ce mă fascina la muzica lor era că îmi prezenta o libertate a minții la care noi nici măcar nu visam pe vremea aceea. Și, ca să fiu în perfectă comuniune cu paragraful precedent, libertate a minții pe care noi, aici, mi-e teamă că încă nu o stăpânim pe deplin nici măcar acum.
Astfel, muzica Modern Talking mă fascina complet cu izul său analogic și matematic în același timp, însă cu un sunet dulce pe care Dieter Bohlen reușise să îl imprime pe vinilurile sau benzile pe care le ascultam noi atunci la final de ani 80, început de ani 90. Teoretic eram în sfârșit liberi să ascultam ce voiam să ascultăm.
La mine în casă Modern Talking se auzea mai mereu, fiind muzica în care părinții mei găseau plăcere comună, reușind, astfel, să o negocieze ca fiind muzica ce poate cânta fără oprire în zilele lungi de weekend. Așa copilăream eu, pe muzica de împăcare a părinților mei, MT răsunând din toate ungherele casei, pe vremea în care eu probabil auzeam mai bine decât acum și nu dădusem încă de năpasta audiofiliei, trigonometria cablurilor sau nazismul testelor audiofile.
O să îți mărturisesc că mi-e dor de vremea aceea când ascultam simplu pe un sistem Sony all-in-one cuplat cu niște boxe Grundig „prin compresie”, aparate aduse de un prieten de-al tatei din vestul Europei la începutul anilor 80. Albumul pe care îl tot ascultam prin casă și cel ce face obiectivul articolului este „Let’s Talk About Love”, fiind cel de-al doilea disc MT, lansat în 1985 la Hansa Records.
De menționat că vinilul pe care îl ascultam nu era cel original, ci unul „bulgăresc”, din seriile de viniluri produse în anii 80 de casa bulgărească de discuri Balkanton, calitatea unora dintre acestea nu era rea deloc. Vă las o imagine mai jos cu discul în cauză:
În combinația de sufragerie est europeană comunistă cu scula japoneză Sony, boxele nemțești Grundig și discul bulgăresc, muzica cântată în limba engleză de nemții de la Modern Talking se auzeau extraordinar și alergând prin casă, jucându-mă cu ale mele, mereu mă opream când mai auzeam câte unul din piesele de pe disc. Ceea ce mă țintuia în loc de fiecare dată era vocea lui Thomas și felul în care se exprima, total diferit de ce auzisem eu prin muzica autohtonă sau prin muzicile „inteligente” ale tatălui meu. Thomas nu se compara cu nimeni, era unic. Mrejele lui m-au prins atunci și muzica lor mi-a rămas pentru totdeauna în suflet.
Țin minte că aveam clipe foarte lungi în care rămâneam țintuit acolo între boxe, pe covor, și mă holbam la coperta albumului și îi auzeam cum cântă. Fața principală a discului, cu acele picături de sticlă mă fascina cu echilibrul său geometric, apoi, fața din spate a discului, cu fotografia cu Thomas și Dieter, îmi dădea o imagine despre cum sunt cei care cântă acolo pe disc. La un moment dat l-am întrebat pe tatăl meu: „dintre ăsta blond și ăsta brunet cu păr de femeie, cine cântă?”. Tatăl meu mi-a răspuns pe loc: „amândoi cântă, însă, ăsta cu păr de femeie cântă cu vocea și ăsta de zâmbește mereu cu dinți mari face muzica”. Eram complet fascinat de ce îmi povestea tatăl meu. Mă pierdeam în discuții lungi cu el despre cum Dieter produce muzica și cum Thomas cântă cu vocea. Probabil nici el nu știa exact, însă putea bănui frumos și îmi relata niște povesti care îmi ridicau inima și îmi împodobeau imaginația.
Modern Talking se formau în Berlinul de Vest în 1983 și au devenit populari rapid imediat ce „You’re My Heart, You’re My Soul” de pe primul lor disc devenea un hit uriaș. Mai jos o imagine cu cei doi de la începutul carierei lor, foarte similară cu cea la care mă holbam eu pe coperta discului:
Au urmat hit-uri imense ca Brother Louie, Atlantis Is Calling, Jet Airliner sau Geronimo’s Cadillac. După ce lansaseră 6 albume grozave, câte două pe an, care le aduseseră foarte multă faimă, Modern Talking se despărțeau în 1987, problema principală fiind neînțelegerile și relația tumultoasă dintre Dieter și Thomas. Conform lui Dieter, motivul principal al despărțirii lor ar fi fost soția lui Thomas de atunci, Nora, care ar fi dictat mult din hotărârile din trupă, ceea ce nu era conform cu ce își dorea el. Mai jos o imagine cu Thomas și Nora și, bineînțeles, Thomas purtând celebrul pandantiv cu numele soției sale:
Revenind la albumul nostru, este de remarcat că, într-un fel sau altul, Cheri Cheri Lady, piesa cea mai de succes de pe Let’s Talk About Love, este un hit mai mare decât You’re My Heart You’re My Soul, având un succes foarte mare la vremea aceea. Acest hit realizase pentru Let’s Talk About Love ceea ce nu realizase niciun alt disc din Germania de Vest: o vânzare record de peste 500.000 de exemplare. Poate în zilele noastre suntem învățați cu vânzări record de milioane de exemplare, însă, 500k era un număr imens pentru acele vremuri și pentru starea Europei din anii 80.
Apropos de starea Europei de la acel moment, este de menționat că Modern Talking a fost una din primele trupe vestice ce și-au făcut apariția în Uniunea Sovietică, după reformele din 1986 ale lui Mikhail Gorbachev, acesta deschide granițele către cultura vestului și una din muzicile acceptate a fost cea a Modern Talking.
Despre Thomas Anders, pe numele său real Bernd Weidung, născut la Koblenz în Germania în 1963, știm clar că a fost „moartea gagicilor” în anii 80, surprinzând Europa cu o imagine masculină diferită de ce eram obișnuiți la vremea respectivă. Într-adevăr, mergând spre vest, descopeream curentul new-romantics în care androginitatea și ridicarea barierelor era ceva perfect normal, însă, de la Germania în jos spre Europa de Est, atunci, acest curent era necunoscut și o apariție ca a lui Thomas șoca și uimea în același timp. Thomas se ruja, se machia, cânta finuț, cu o voce de privighetoare. Ai fi putut ușor să bănui că nu ar putea atrage un public feminin. Însă, nimic mai greșit, tocmai publicul feminin era cel ce îl adora pe Thomas, acest bărbat deosebit și talentat.
La început, Thomas a avut o perioadă de încercări în a avea succes în categoria de muzică numită „schlager” în Germania, însă fără un succes foarte mare. A intrat în tagma Hansa și așa l-a cunoscut pe Bohlen care la vremea aceea era un producător muzical la început de drum. Cei doi s-au împrietenit în timp ce lucrau la niște cover-uri pentru piese synth-pop celebre pe care le traduceau în germană. Astfel i-a venit lui Bohlen ideea ca cei doi să formeze un duo și a prezentat-o casei de discuri BMG.
Ideea lui Bohlen era clară, nu dorea să cânte synt-pop sau pop ci dorea să inventeze un nou stil muzical numit „eurodance”. Casa de discuri BMG a acceptat, însă a pus o condiție: nu vor investi mai deloc în noul proiect, ci doar un minim necesar, din această cauză primele videoclipuri ale trupei sunt extrem de sărăcăcioase.
Cealaltă jumătate a trupei, Dieter Bohlen, se năștea la Berna în 1954. Îl putem recunoaște imediat după zâmbetul său matematic, tipic nemțesc. Bohlen este un producător fabulos în Germania și nu numai, după despărțirea de Modern Talking înființând Blue System, trupa sa de mare succes. Un alt hit celebru produs de Bohlen este „Midnight Lady” cântat de Chris Norman, însă a produs și alți artiști celebri ca C.C. Catch sau Smokie.
După despărțirea lor din 1987, cei doi au urmat cariere solo, Dieter ca și producător și interpret în formația sa, Blue System, iar Thomas în continuare folosind numele de Modern Talking, însă solo, înregistrând, de asemenea, albume și sub numele său.
Toți am fost însă șocați în 1998 când Modern Talking se reuneau și erau pe buzele tuturor, surprinzându-ne pe toți cu un nou hit pe radio, un remix al You’re My Heart, You’re My Soul, de data aceasta cu un beat mai agresiv, de ani 90, dar și cu o apariție neașteptată din partea rapper-ului american Eric Singleton. A fost lansat și un album numit „Back For Good” în 1998:
Albumul conținea atât versiunile originale ale cântecelor lor celebre remasterizate însă și versiuni moderne, remixate, cât și câteva piese noi. Țin minte că la vremea respectivă a fost un adevărat eveniment reapariția lor în lumina reflectoarelor. Toți oamenii din România vorbeau despre asta, vechile admiratoare ale lui Thomas se reactivaseră, toate posturile de radio difuzau non-stop varianta remixată a piesei „You’re My Heart, You’re My Soul”.
Tatăl meu, un mare fan al Modern Talking, era foarte supărat când o auzea pe radio, bas-ul în plus al versiunii remixate scoțând praf din difuzoarele casetofonului din Oltcit-ul său, chestiune care îl înfuria și îi scotea aceeași concluzie: „au stricat-o și pe asta”.
Chiar și așa, țin minte că a mers cu mine la magazinul „Muzica” de pe Calea Victoriei de unde, din lipsă de fonduri, nu mi-am permis CD-ul și m-am consolat doar cu caseta audio „Back For Good” pe care o am și acum în colecție ascultată și reascultată, spre siderarea tatălui meu. Lui i se părea un sacrilegiu că au remixat piesele originale, însă pentru mine era ceva neașteptat, îi admiram pentru come-back-ul pe care îl reușiseră și mă bucuram enorm, îi ascultam toată ziua.
Au urmat apoi mai multe albume: Alone (1999), Year of the Dragon (2000), America (2001), Victory (2002) și Universe (2003). Au avut un mare succes în Europa cu come-back-ul lor. Este interesant însă că acest succes nu a durat mult și dacă comparăm anii când au fost activi în decada 80, șase, sunt aceiași la număr cu anii cât au fost împreună și după ce s-au împăcat, tot șase.
În 2003 se despărțeau definitiv, de data aceasta supărarea a fost direct intre ei, era rândul lui Thomas să se supere și reușește aceasta urmare a portretizării sale negative din autobiografia lui Dieter Bohlen lansată în același an. După aceasta despărțire Thomas își relansează cariera, fiind foarte activ cu concerte și albume, iar Dieter se orientează exclusiv pe descoperirea de noi talente și mentoratul lor.
În încheiere aș vrea să atac elefantul din cameră, genul eurodance, care, în mod indubitabil, a pornit din mintea lui Dieter Bohlen și din vocea lui Thomas Anders. Sunt mulți care blamează acest gen și efemeritatea hiturilor din categorie. Este just că hiturile eurodance nu vor fi niște opere adânci și o piesă ca „Cheri Cheri Lady” nu o să se poată compara în veci cu alte piese mult mai introspective și mai revelatoare.
Însă, este just că piesele Modern Talking au o savoare unică, o calitate comercială așa cum acum nu mai există, o producție superbă și o voce unică lăsata liber, ceea ce, repet pentru emfază, nu mai există acum. Toate acestea sunt amintirile noastre, cei ce acum 30-40 de ani eram copii și muzica Modern Talking era fundalul sonor al copilăriei noastre.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Tidal
Spotify
Apple Music
