Dragă melomanule, săptămâna aceasta voi scrie despre un album care a recalculat limitele muzicii comerciale atunci când a fost lansat în 1998, un album ce a deschis noi posibilități în muzică, demonstrând că succesul nu trebuie să fie bazat doar pe hit-uri simple pline de versuri catchy și multă culoare roz.
Mezzanine dădea un ritm nou, ne cucerea pe toți cu sunetul său adânc și dark, dar și cu coperta sa albă cu un gândac pe ea, copertă care, chiar dacă este albă, eu o să am mereu impresia că este de culoare neagră, la fel ca și muzica de pe acest disc. Coperta conține o fotografie macro a unui gândac „black stag” fotografiat de Nick Knight.
De ce spun mai sus „muzică neagră”? Ei bine, acesta este sentimentul pe care mi l-a dat mie acest disc încă de când l-am auzit pentru prima dată. Nu este, cu siguranță, cel mai pozitiv disc, dar nu este nici vreo muzică de tăiat venele, ci este ceva mai degrabă special, discul acesta fiind fix ca atunci când oprești toate luminile în casă, închizi toate aparatele care fac zgomot și te așezi comod undeva și auzi liniștea pe întuneric complet. Este ceva rău acest întuneric? Cu siguranță că nu.
Așa a fost și acest disc pentru muzica din 1998, un disc aparte, o muzică poate ciudată, dar care dovedea că muzica încă evoluează și că ceva nou se poate realiza și că modernul în muzică este încă un concept ce poate fi îmbunătățit. Așadar, despre aceste considerente îți voi povesti astăzi: despre un disc modern de acum 26 de ani.
M-am legat mai sus de coperta albumului, cea albă care îți dă impresia de negru, cu un mare gândac fotografiat în mijloc, iar acum mă voi lega și de titlul albumului care, la fel ca și coperta, face și acesta o notă discordantă cu ce se mai lansase până atunci și ne propune un nume care definește bine albumul: „Mezzanine” – acest „mezanin” care prin definiție este un etaj care nu este etaj, situat între parter și primul etaj și are o înălțime mai mică. În acest fel și Mezzanine face notă discordantă cu toată muzica din anii 90 – un album care nu este album, o muzică ce este diferită.
Când pui pe ascultare Mezzanine vei simți imediat o muzică cu emfază pe bas și pe sub-bas, cu niște tehnici de looping și sampling extrem de muncite și avangardiste pentru anii aceia. Să spunem că Mezzanine este atât de avangardist pentru anii 90 încât dacă ai șterge cuiva memoria și l-ai pune să asculte pentru prima dată Mezzanine în 2024 ar putea ușor spune că este un album ce de abia a fost lansat. Probabil că și peste 100 de ani Mezzanine tot modern va suna.
Țin minte că eram doar un puștan când albumul se lansa și piesa Teardrop se auzea peste tot la radio și videoclipul rula pe MTV, atât piesa cât și clipul fiind mult prea mult pentru noi toți atunci, de aceea mulți ne uitam la videoclip cu sufletul la gură și învățam de fiecare dată ceva nou din notele muzicale ale acestei piese și din imagini. Mai jos un stop cadru din clip care mi-a rămas în memorie:
Cum ai putea uita așa ceva? Câți mai avuseseră curaj să lanseze un videoclip care în toate cele 5 minute ale sale să ne arate etapele în care o ființă umană se dezvoltă în pântece? Țin minte că la momentul acela atât piesa cât și videoclipul mă puseseră pe gânduri teribil.
Conceptul videoclipului i-a aparținut regizorului Walter Stern care a și câștigat un MTV Europe Music Award pentru eforturile sale. Fetusul care apare în clip a fost o păpușă animatronică care a fost realizată în 6 săptămâni de o companie specializată în recuzită de film.
Este interesant de știut că inițial vocea de pe Teardrop ar fi trebuit să fie a Madonnei cu care Massive Attack mai colaboraseră în trecut, însă, chiar dacă Madonna fusese deja contactată și acceptase colaborarea cu mare interes, MA au preferat vocea Elizabethei Fraser, în mod evident mai necunoscută decât Madonna, însă în mod clar mai potrivită cu sound-ul albumului. Deci iată că în realizarea acestui album nu s-au făcut niciun fel de compromisuri.
Mezzanine a fost cel de-al treilea album al trupei britanice Massive Attack, lansat în 20 aprilie 1998 la Virgin Records. Albumul a fost diferit față de ceea ce făcuseră ei înainte, scopul lor principal a fost acela de a explora întunericul, cu puternice influențe de post-punk, muzică industrială, hip-hop și dub.
Atunci când a fost lansat, Mezzanine a ajuns imediat în vârful topurilor de muzică din toată lumea, a fost o senzație și un fenomen, fiind considerat unul din cele mai bune albume ale anilor 90. De pe album au fost extrase single-urile Risingson, Angel, Inertia Creeps și, bineînțeles, Teardrop.
Massive Attack se formau în 1988 în Bristol, Marea Britanie. Genul muzical oficial al trupei este trip-hop-ul, membri fondatori fiind Andrew „Mushroom” Vowles, Adrian „Tricky” Thaws, Grant „Daddy G” Marshall și Robert „3D” Del Naja. Mai jos o imagine cu aceștia din anii 90, de la stânga la dreapta Daddy G, 3D și Mushroom, lipsind Tricky, acesta nu prea apărea niciodată în fotografii pe vremea aceea, fiind preferată formula aceasta de mai jos:
Cei patru s-au întâlnit pe scena muzicală din Bristol, Daddy G și Mushroom fiind amândoi DJ, Tricky fiind rapper, iar 3D fiind pe vremea aceea doar un artist graffiti. Managerul și susținătorul lor a fost Cameron McVey care alături de soția sa Neneh Cherry au susținut pe vremea aceea financiar niște proiecte importante: Portishhead, Tricky și, bineînțeles, Massive Attack. Tricky părăsea trupa în 1995, primele două albume fiind total diferite față de Mezzanine, acesta nemaifiind de acord cu direcția trupei.
Mastermind-ul din spatele Mezzanine a fost Robert „3D” Del Naja, metamorfozat total dintr-un graffiti artist într-un muzician desăvârșit. Procesul de realizare al albumului a durat destul de mult și a fost unul extrem de greoi și plin de suișuri și coborâșuri. Dacă Robert știa ce își dorește de la acest album, anume explorarea întunecimii, ei bine, restul nu erau la fel de convinși, ceea ce a creat extrem de multe tensiuni în rândul formației și chiar a adus-o în prag de despărțire de câteva ori. Andrew Wolves, unul din membri fondatori ai formației, a și părăsit-o imediat ce albumul a fost lansat.
Producția albumului s-a desfășurat ciudat, membri lucrând separat, Robert lucrând nopți întregi singur, izolat, consumat de chinurile creației. Pe cealaltă parte, Andrew și Grant lucrau separat la diverse bucățele solicitate de Robert, aproape fără a avea cumva o imagine completă a ceea ce făceau, asemenea unor programatori care lucrează la un modul al unui software fără să cunoască produsul întreg.
Mezzanine nu s-a oprit din evoluție și, în afară de reculul pe care l-a lăsat în imaginația noastră, albumul a fost reeditat într-o forma inedită în 2018 pentru a sărbători cei 20 de ani de la lansare. Reeditarea nu a fost făcută sub forma unui remaster sau sub forma unui vinil special, ci sub forma unui tub cu vopsea neagră mată tip spray. Da, da! Ai auzit bine! Mai jos imaginea cu tubul în cauză:
Massive Attack au mers foarte departe și au transferat Mezzanine în cod ADN sintetic cu ajutorul laboratoarelor Turbo Beads din Elveția, informația audio fiind stocată sub formă genetică. 920.000 de șiruri scurte de ADN au fost folosite pentru a conține această informație și apoi „lichidul” a fost transferat în 5000 de fiole. De la aceste fiole s-a ajuns la tuburile de mai sus. Fiecare tub se spune că conținea aproximativ un milion de copii ale albumului.
Ideea lui Robert Del Naja a fost să poți să aplici aceasta vopsea pe un perete, apoi să o „jupoi” de acolo și să o poți analiza și apoi să poți extrage de acolo albumul și să îl asculți. Dacă acest concept nu este cel mai special pe care l-am întâlnit în muzică, atunci eu nu știu ce ar putea să îi ia locul. Uneori imaginația omenească mă uimește (în sens bun).
Del Naja este extrem de pasionat de tehnologie și consideră că viitorul se află în tehnologia genetică și în puterea de stocare a acesteia, adevărul este că doar o picătură de ADN sintetic ar putea stoca biblioteci întregi. Pe mine mă sperie ce biblioteci vor fi găsite în interiorul ADN-ului uman, atunci când va fi complet înțeles și decodat, sunt sigur că și De Naja gândește la fel.
Revin la Massive Attack și îți las și o imagine cu trupa din zilele noastre, Tricky s-a reîntors în formație în 2016, dar din păcate este tot greu de prins în fotografii, aici îi avem pe Daddy G și pe 3D:
Închei acest articol cu speranța că ți-am atras atenția cu unul din cele mai inedite albume ale anilor 90, un album numai bun de a fi audiat pe întuneric, într-o seară ploioasă de martie. Mezzanine este un album „primit” de 3D de la providență, numai el știe cu adevărat ce trăiri a avut atunci când se baricada și lucra la piesele de pe acest disc. Cert este că o parte din aceste trăiri le putem și noi auzi pe acest disc inedit definit de întunecimea sa magică, dar și de un sub-bas cu tobe mari.
Mezzanine mi-a spus mereu că am întuneric în mine, o perioadă acest lucru m-a făcut să mă simt inconfortabil, ca și cum acel gândac de pe copertă s-ar fi plimbat pe pielea mea, însă acum, la foarte mulți ani de când l-am ascultat pentru prima dată, Mezzanine m-a împrietenit total cu întunericul din interiorul meu, despre care pot să spun că este mai luminos datorită acestui disc și, în mod haios, acum sunt prieten bun cu gândacul de pe copertă.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify
Tidal
Apple Music
