Dragă melomanule, astăzi îți voi scrie despre o revelație pe care am avut-o recent, un disc dublu căruia i-am dat play din curiozitate dar de care nu m-am dezlipit din fotoliul de audiție timp de 80 de minute cât durează acest album. Discul în cauză se numește „Aerial” și aparține cântăreței britanice Kate Bush, supranumită regina art-pop-ului și a pop-ului progresiv. Nu degeaba este numită așa, dat fiind că Aerial este o minunăție a prog-ului, fiind împodobit cu stropi puternici de muzică cultă, ducându-mă cu gândul la albume conceptuale și grele de pe la Peter Gabriel sau Pink Floyd. De Kate Bush probabil că ai mai auzit, probabil ai fredonat de multe ori hit-urile ei Babooshka, Running Up That Hill sau Don’t Give Up (că tot îl menționam un pic mai devreme pe Peter Gabriel). Așa că hai să vedem împreună ce finețuri și sentimente găsim în acest dublu disc.
Aerial a fost lansat în 2005, la o distanță foarte mare față de discul precedent al cântăreței britanice, „The Red Shoes”, lansat în 1993. De fapt, trebuie menționat că în general, în perioada mai recentă, Kate Bush a lansat albume la distanțe considerabile între ele, fiind chiar bănuită de media că are ceva probleme sau chiar că s-a retras din muzică. Însă nu este așa, Kate Bush nu s-a lăsat de muzică ci doar a preferat să încarce mai bine muza muzicală, focusându-se pe viața sa personală și pe creșterea fiului său Bertie, bucuria vieții ei.
Ca să îți spun cum am ajuns la acest album, o să îți mărturisesc că totul a început cu Radio Paradise, în întruparea sa numită Mellow Mix – un canal care transmite un anume tip de muzică, puțin mai „liniștită” i-am putea spune, Radio Paradise – Mellow Mix fiind un canal radio ce se aude non-stop în fundalul casei mele. Aici am auzit pentru prima dată piesa „How to Be Invisible” și pe loc mi-am zis „wow, este Kate Bush?”. Așa am ajuns la Aerial, prin această piesă ce face parte din album, și, bineînțeles, prin Radio Paradise – acest proiect grozav care bucură urechile melomanilor de atâția ani. Le mulțumesc indefinit pe această cale.
Astfel, am pus pe ascultare Aerial – mai mult de curiozitate, dar cum spuneam mai sus, atenția mi-a fost captată integral și nu m-am putut dezlipi până nu l-am ascultat pe tot. Am auzit o producție fabulos de bună, o remasterizare bine făcută, și o poveste cu două capitole împărțită pe două discuri, primul disc dublu din cariera lui Kate.
Prima legătură pe care o ai cu un album muzical, în general, este coperta sa – în acest fel m-a marcat și coperta lui Aerial, la care m-am uitat preț de câteva clipe bune până să înțeleg că nu este atât de simplă pe cât pare. La prima vedere pare o simplă fotografie făcută pe înserat, observându-se niște munți în depărtare, oglindindu-se în apă. Ei bine, nu, nu este atât de simplu. Fotografia este o compoziție, iar „munții” sunt de fapt niște forme de undă care reprezintă cântecul unei mierle. Ca să înțelegem prezența cântecului de mierlă, trebuie să ascultam cel de-al doilea disc.
Coperta ne definește practic felul în care albumul este realizat, în același fel ca și această fotografie compusă din mai multe straturi, așa și Aerial este o muncă de multe fațete și straturi. Aerial încorporează elemente de folk, muzică clasică, reggae, flamenco și, bineînțeles, rock.
Conceptul dublului album stă în separarea sa pe două capitole, primul disc numindu-se „A Sea Of Honey”, incluzând un set de cântece dintre care desprindem piese ca A Coral Room sau Joanni – o piesă dedicată celei ce a fost Ioana d’Arc. Însă, acest prim disc conține hit-ul albumului numit „King Of The Mountain”, o odă renascentistă pe care Kate o dedică fiului său Albert „Bertie” McIntosh. King Of The Mountain este o piesă specială, interpretată cu instrumente din perioada renascentistă.
Al doilea disc se numește „A Sky Of Honey”, cumva cele doua discuri „împăcând” cu succes coperta albumului, primul acționând din partea de sus a acesteia, iar al doilea din temelia sa, ambele planuri fiind unite de cântecul mierlei. Al doilea disc a fost compus inițial dintr-o singură piesă muzicală care avea ca scop evocarea experienței de a ieși în natură și de a asculta toate minunățiile muzicale pe care le oferă. Ulterior, acest track a fost despărțit în 9 piese diferite, începând cu „Prelude” și terminându-se cu piesa care oferă și titlul albumului „Aerial”.
Pe acest al doilea disc, vei descoperi minunăția cântecului pasărilor, o prezență muzicală a cerului, apelor și pământului. Discul începe cu mierla care cântă la ridicarea zorilor și cu versul „Mamă, tată, ziua este plină de păsări”. Scopul discului este de a ne trece printr-o zi întreagă, de la zorii pe care îi pomeneam mai devreme, până la apus, discul încheindu-se cu piesa Aerial care marchează un nou ciclu, revenirea unei noi dimineți, a unei noi zile, a unui ciclu de viață.
Personalul care a participat la realizarea acestui disc este impresionant:
Kate Bush – voce, clape, pian
Dan McIntosh – chitare
Del Palmer – bas
Paddy Bush – backing vocals
Steve Sanger – baterie
Stuart Elliott – baterie
Eberhard Weber – bas
Lol Creme – backing vocals
Eligio Quinteiro – chitară renascentistă
Richard Campbell and Susanna Pell – violă
Bill Thorp – strings
Robin Jeffrey – percuție renascentistă
Chris Hall – acordeon
Michael Wood – cor
Peter Erskine – baterie
London Metropolitan Orchestra – strings
Michael Kamen – dirijor
John Giblin – bas
Rolf Harris –didgeridoo
Gary Brooker – backing vocals, orgă hammond
Bosco D’Oliveira – percuții
După cum poți observa, dragă melomanule, avem de-a face cu un disc complex, o multitudine de instrumentiști au participat la înregistrări, chiar Kate Bush fiind foarte implicată în producție. Amintesc aici, de asemenea, pe celebrul Michael Kamen în rolul său de dirijor al London Metropolitan Orchestra pe piesele Prologue și The Painter’s Link.
Partea de producție a fost realizată de:
Del Palmer – inginer recording și mixing
Simon Rhodes – inginer (Abbey Road Studios)
Chris Bolster – inginer asistent (Abbey Road Studios)
James Guthrie – masterizare
Din nou trebuie să pun emfază pe nume ca Del Palmer, Simon Rhodes și James Guthrie, niște nume colosale în industria muzicală. Mai jos o imagine cu Kate Bush împreună cu chitaristul de pe Aerial, Danny McIntosh, cu care cântăreața este căsătorită încă din 1992:
Astfel, putem conchide că Aerial nu este un album ușor, există mai multe concepte în spatele sau, iar faptul că Kate Bush a marinat atât de mult conținutul său, dovedește rafinarea sa artistică de peste ani. Cu siguranță că Aerial păstrează stilul Kate Bush, însă nivelul de rafinament al acestui disc dovedește că artista a evoluat teribil în toți acești ani.
Dacă ne uitam la interpreți mari, David Bowie, Peter Gabriel, Billy Idol – toți aceștia au evoluat teribil în arta lor, au dus lucrurile la un alt nivel pe măsură ce au înaintat în vârstă, discurile lor migrând către un târâm conceptual și adânc.
În același fel și Kate Bush ne propune același tratament, o evoluție artistică, un dublu disc conceptual, plin de multe fațete care trebuie ascultate atent și decodate fără cusur – doar atunci vei putea ajunge la esența muzicii din Aerial, pe care ți-l recomand fără tăgadă.
Există, de asemenea, o speranță teribilă să mai primim încă o dată un tratament similar cu Aerial, dat fiind că exista zvonuri că Bush ar lucra la un nou dublu album, așa că poate ne mai bucuram împreună încă o dată de o episod de evoluție marca Kate Bush, mai creativă ca niciodată la 66 de ani, plină încă de această trăire unică atât de specifică doar ei.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
