JEAN-MICHEL JARRE OXYMORE – LA MUSIQUE CONCRÈTE

Dragă melomanule, mă surprind până și pe mine cu un nou articol despre o compoziție Jean-Michel Jarre, dat fiind că acum nici câteva săptămâni scriam despre discul „Amazonia”. M-am surprins pentru că nu aveam în plan să scriu iarăși despre Jarre, lista mea de albume pentru recenzie fiind cu totul alta.

Așa cum mulți dintre noi avem în serviciile de streaming albume pentru ascultare puse în categoria „Favorites”, așa am și eu, în viața reală, un raft generos plin cu CD-uri care mai de care toate marcate cu stindardul „de ascultat”.

Cumpărasem de ceva săptămâni noul album al lui Jarre, „Oxymore”, însă nu îi dădusem niciodată vreo atenție deosebită și nu îl ascultasem până la momentul acestui articol – îmi spuneam: ce poate să mai scoată „bătrânul” care să mă surprindă? Eram sigur că va urma un disc Jarre foarte bun, așa cum ne-a obișnuit, însă credeam că experimentarea se va fi oprit la Amazonia și că Oxymore, mai ales că este un tribut pentru un compozitor clasic, va fi un alt disc tipic Jarre. 

Ei bine, din nou îmi dovedesc mie că nu este bine să avem preconcepții și îți mărturisesc că, în cazul acestui disc, m-am înșelat complet. Permite-mi în rândurile ce urmează să îți povestesc de ce Oxymore este un disc total atipic pentru Jarre și care ridică mai multe întrebări decât răspunsuri, dar, într-un sens bun.

Pe Oxymore l-am ascultat din întâmplare, într-o zi urâtă de joi. Era urâtă pentru că toate premisele o făceau să fie urâtă: în plan personal mă ciondănisem cu un foarte bun prieten pe niște probleme de moralitate, iar vremea nu era deloc alături de mine – fiind întunecată și rece și munca la atelier parcă nu prea mi se lega cum trebuie, așa că, după ce am tras de mine mai bine de jumătate de zi să termin „ce trebuia terminat”, obosit psihic și fizic, cu un fel de stare de „goliciune interioară” și „sictir suprem”, mi-am așezat mintea neliniștită pe canapea în ideea de a-mi trage sufletul.

Îți spun sincer că eram atât de down încât îmi era teamă până și să îmi trag sufletul. Am zis totuși să încerc să ascult ceva muzică, însă nu aveam foarte multe speranțe că mă va salva, dat fiind că atunci când am astfel de stări nu este atât de ușor ca un disc să îmi schimbe starea, ci mai degrabă să mi-o accentueze. Dacă vrei, într-un fel sau altul, muzica pentru mine este ca un drog, accentuându-mi starea și neavând neapărat puterea să mi-o schimbe. 

Așadar, riscând să îmi accentuez starea de supărare, am tras la întâmplare din raftul „de ascultat” un disc și acesta a fost Oxymore.

L-am pus imediat pe ascultare și ce s-a întâmplat pe mai departe pot să îți spun că a fost o surpriză teribilă. Imediat am pășit într-o lume alternativă, într-o dimensiune specială Jarre, așa cum nu mi-a mai fost dat să aud.

Starea mea nu numai că s-a schimbat radical și complet, însă pot să jur că toată lumina de afară s-a schimbat din semi-întuneric în soare pozitiv. De fapt, în doar câteva momente de când am pus pe play acest disc starea mea nici nu prea mai conta, conta doar ce auzeam, eram blocat în a asculta tot discul, toata călătoria propusă de Jarre.

Așadar, timp de 51 de minute, efectiv nu m-am mișcat și am stat și am ascultat tot ce am auzit. La final, nu am putut să gândesc nimic mai mult decât: „ce a fost asta?!”. Călătoria propusă de Jarre mi-a schimbat ziua și m-a determinat să spun „wow, ce disc!”. Mai rar, după câtă muzică am ascultat, să mai fiu surprins atât de tare de o compoziție nouă.

Când pui pe ascultare Oxymore, ți se dezvăluie imediat un sunet foarte mare și foarte diferit, cu tot felul de efecte speciale și voci care plutesc în spectrul holografic. Este interesant că Oxymore nu poate fi catalogat drept un album de un anume tip de muzică.

Un foarte drag prieten, în opinia sa, a catalogat acest disc în stilul „Ambient Techno” și mi-a spus că au existat nenumărați DJ și producători de muzică electronică care au realizat astfel de albume înaintea lui Jarre. 

Într-adevăr, am putea spune că unele beat-uri de pe Oxymore se duc spre Techno și am putea să reducem sunetul Jarre la un absolut „Ambient” și apoi să simplificăm totul ca fiind doar un alt album de „Ambient Techno”. În susținerea ideii prietenului meu, chiar citeam, din păcate, într-un comment al unui tânăr de pe web care critica pe Oxymore și pe Jarre spunând „uite și pe moșul ăsta, s-a apucat de ambientale și techno la vârsta lui”.

Ei bine, nu am putea să fim mai în eroare de atât – Oxymore cu siguranță că nu este Ambient Techno, ci este ceva de o concepție și o putere cu totul deosebite pe care le putem înțelege și decoda doar dacă oferim atenția cuvenită acestui disc, care, în accepțiunea mea, este mult mai mult decât niște beat-uri și pad-uri ambientale, desprinzându-se de alte discuri „asemănătoare” însăși prin felul în care a fost realizat, chestiune pe care o voi detalia în cele ce urmează.

Oxymore este foarte complex, iar aceasta se verifică în primul rând din zona de concept a acestui album, Jarre declarând că prin acest disc aduce un tribut stilului muzical francez numit „musique concrète”.

Așadar, total opus ideii de „Ambient Techno”, Jarre realizează un album de „musique concrète”. Acest stil muzical lua naștere în Franța în anii 40 prin teoriile compozitorului francez Pierre Schaeffer, unul din idolii lui Jarre. Musique concrète este un stil muzical care utilizează sunete reale, înregistrate, pentru a crea muzică. Primul disc de acest gen din portofoliul lui Jarre este Amazonia, un disc unde Jarre a lucrat pentru prima dată cu sunete reale înregistrate în pădurea tropicală Amazon.

În același fel, Jarre și-a dorit toata viața să colaboreze cu idolii săi: Pierre Schaeffer și Pierre Henry, ambii fiindu-i profesori în tinerețea sa. Din păcate cu Schaeffer nu a mai apucat să colaboreze dat fiind că acesta a decedat în 1995, însă cu Henry aproape că a reușit să colaboreze. Vom vedea câteva paragrafe mai târziu cum îi reușea această colaborare.

Însă, mai întâi, nu putem să trecem mai departe fără să spunem câteva cuvinte despre Pierre Schaeffer, acest geniu „surround” fără de care probabil că nu am avea în ziua de astăzi tehnologii ca Dolby Atmos sau DTS:X. 

Pierre Schaeffer a fost un compozitor, scriitor, om de radio, inginer, muzicolog, acustician și fondator al Groupe de Recherche de Mușique Concrète (GRMC). Însă, Schaeffer a fost de asemenea un pasionat al muzicii electronice și experimentale și, în special, al compozițiilor de tip „surround”, acesta având o abordare non-stereo pentru muzică, considerând că muzica nu ar trebui să fie în format stereo, considerându-l un format care nu există în natura și mizând mai mult pe o formă spațială a unei compoziții.

Jarre povestea că în timpul cursurilor cu Schaeffer și Henry observase că aceștia nu gândiseră muzica pe care o compuneau în stereo, ci mai degrabă într-o formă spațială, complet 360 de grade în jurul ascultătorului. Dat fiind că aceasta se întâmpla în anii 60 când nu existau echipamente și tehnologii în acest sens, aceștia făceau tot felul de experimente cu multe difuzoare dispuse în jurul unei singure persoane pentru a încerca acest tip de prezentare a sunetului.

Jarre povestea că în timpul interacțiunii cu cei doi de la sfârșitul anilor 60, descoperise că aceștia erau foarte obsedați de ideea de sunet sub formă de 360 de grade în jurul ascultătorului, realizând inclusiv un proiect numit Acousmonium în care interpreții și instrumentele de pe o scenă erau înlocuiți cu… difuzoare! Acestea erau poziționate în locul interpreților și conectate la niște magnetofoane speciale, fiecare cu înregistrarea sa separată, astfel redând integral măiestria unei… „scene”. Wow, acesta da proiect. Mai jos îl puteți vedea pe Pierre Schaeffer prezentând „Acousmonium”:

Însă, chiar dacă până acum am discutat mai mult de Pierre Schaeffer, cu care Jarre nu a apucat să mai facă o colaborare, discul de față îi este dedicat lui Pierre Henry, așa cum stă scris pe coperta acestui album.

La fel ca și Schaeffer, Henry îi fusese profesor lui Jarre și aceștia păstraseră o prietenie și doreau să facă împreună un disc de musique concrète. Bazele acestui disc au fost puse, cei doi schimbând multe idei și Henry trimițându-i lui Jarre în anii 2000 multe înregistrări – sunete, idei și vocea sa.

Din păcate Pierre Henry a decedat în 2017, aceasta împiedicând proiectul a fi dus până la capăt la acel moment, însă, într-un final Jarre a reușit să ducă la bun sfârșit toate ideile și a finalizat proiectul pe care l-a denumit Oxymore.

Chiar dacă Oxymore nu este integral un album de musique concrète fiindcă nu este realizat doar din sunete înregistrate, conține însă pe lângă sintetizatoare și arpegiatoare și foarte multe sunete din cele furnizate de Henry, inclusiv vocea acestuia pe care o putem auzi în mai multe ocazii.

Despre Pierre Henry știm că a fost un compozitor francez, știm că a fost un pionier al musique concrète alături de Schaeffer, dar, ceea ce îl apropie foarte mult de Jarre este dragostea sa pentru muzica electronică, Henry având o discografie de peste 25 de discuri lansate. Mai jos o imagine cu Henry în studioul său:

Este interesant că acum, la o distanță de peste 50 de ani, muzica multi-canal începe să decoleze ușor-ușor și să avem din ce în ce mai multe compoziții de acest tip.

Chiar Jarre spunea că, diferit față de toate compozițiile sale arhi-cunoscute, realizate și concepute în stereo, ultimele sale albume nu au mai fost concepute în stereo, ci au fost realizate direct în multi-canal.

Este interesant că, contrar cu o abordare clasică, unde un album conceput stereo se transformă prin adaptare și remixaj într-o versiune multi-canal ori binaurală, în cazul lui Jarre și al albumelor sale noi, versiunile sunt realizate complet separat, fără a fi vorba de vreo adaptare. Astfel, versiunea Dolby Atmos este realizată direct așa, cea stereo este realizată separat și cea binaurală la fel. Asta da munca și dedicație! Chapeau Monsieur Jarre!

Astfel, am observat că mai toate albumele lui Jarre dintre cele noi, să spunem de la Amazonia în sus, vin la pachet cu versiuni pentru căști în format binaural, dar și multi-canal.

În același fel ca și Amazonia, și în cazul Oxymore, după achiziția albumului poți accesa un link de pe website-ul Jarre, unde poți descărca aceste versiuni suplimentare în baza unui cod:

Mai sus un exemplu în care putem descărca piesele în format binaural. Atenție: formatul binaural nu se poate asculta decât pe căști, nu pe boxe. Avantajul este că funcționează cu orice tip de căști, nu trebuie ceva special.

Așadar, comparativ cu Amazonia, unde Jarre a apelat la un mix 5.1. clasic, în cazul Oxymore a apelat la o tehnologie de tip Dolby Atmos, recunoscând valoarea suplimentară a acestei tehnologii, bazată pe „obiecte” în loc de canale.

Așadar, Jarre cu acest proiect propune ceva extrem de nou și de interesant, dar, în același timp, păstrează natura universului Jarre. Încă de la numele acestui album descoperim însemnătăți care ne pun pe gânduri: „Oxymore” este o alegorie pentru cuvântul „Oximoron”, Jarre aducând în contradicție doi termeni condimentați cu musique concrète, cu inteligența artificială, dar și cu realitatea virtuală – toate acestea legând istoria (Henry, Schaeffer, musique concrète) de vremurile moderne (Dolby Atmos, AI și VR).

În legătură cu acest album Jarre a fost și mai curajos decât mă așteptam, lansând și un adevărat univers virtual, o întreagă lume VR denumita OXYVILLE, un fel de univers VR marca Jean-Michel Jarre care îi va oferi acestuia un fel de scenă digitală unde poate interpreta Oxymore în mediul VR. Jarre declară că va deschide acest univers cu un concert Oxymore în format VR și apoi scopul său va fi să îl mențină prin masterclass-uri și alte concerte susținute de artiști pe care îi va invita în acest univers digital.

Ca și în cazul albumului precedent Amazonia, și acesta a fost produs tot în studiourile speciale de surround numite „Innovation” din cadrul Radio France Paris. Mai jos o imagine cu pupitrul de control al acestui studio:

“Studioul spațial” din cadrul Radio France este special pentru că este complet dedicat ideii de spațialitate și imersiune audio 360 grade. În studio se regăsesc 29 de monitoare Genelec aranjate pe 3 nivele, fiind folosite Steinberg Nuendo și Yamaha Nuage.

Pentru a detașa și mai mult acest album de „Ambient Techno”, îți mărturisesc că am fost de asemenea foarte surprins să descopăr și ce fel de instrumente a folosit Jarre la realizarea acestui album, păstrând în mod concret dedicația pentru „la musique concrète”.

Majoritatea sunetelor de pe acest album sunt înregistrări ale unor instrumente reale și aici aduc aminte două dintre acestea, tare dragi lui Jarre, waterphone-ul și thunder drum-ul, văzute în plan mare și plan secund în fotografia de mai jos:

Waterphone-ul (cel din fata) este un instrument extrem de interesant, pe numele său complet Zeppelin Labs Cortado, este un instrument la care se cântă cu un arcuș iar în interiorul instrumentului se pune apă și prin mișcarea arcușului se creează efecte de tip Doppler care pot fi auzite în albumele lui Jarre.

De asemenea, thunder drum-ul este un instrument realizat special pentru creatorii de efecte speciale de film, atunci când aceste efecte erau la început și este gândit pentru a produce efecte sonore de furtună. Iată că Jarre reușește să integreze acest instrument în creațiile sale.

La finalul acestui articol îmi doresc să îți trezesc interesul pentru acest disc și vreau să te invit să îl asculți și să îți tragi propriile concluzii.

Pentru mine Oxymore este una dintre acele opere de maturitate extrem de interesante și de notabile, reușind să aducă acel <je ne sais quoi> care lipsește uneori din portofoliul matur al unor artiști.

Oxymore aduce o progresivitate pe care nu am mai auzit-o până acum la Jarre, cu un iz profund de cyberpunk și de elevare a muzicii electronice actuale.

Chiar dacă Jarre îndrăznește și atacă un stil deja existent, o face cu o măiestrie teribilă, cu niște ritmuri perverse, cu o compoziție complet nebună și o atmosferă extrem de densă, per total neliniștitoare, dar într-un sens bun.

Pe Oxymore mereu aud mașinării care șoptesc și suspină de plăcere, iar, din punctul meu de vedere, aici se vede imediat măiestria lui Jarre – reușind să realizeze ceva atât de „viu” dintr-o muzică profund electronică.

Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot, 
and this is what I’ve heard.

Spotify:

Tidal:

Apple Music: