Dragă melomanule, săptămâna aceasta voi face apel la curiozitatea ta și îți voi propune să asculți un album neașteptat și misterios, dar în același timp întunecat și dulce. Discul spre care îți atrag atenția aparține formației belgiene Hooverphonic și se numește „Hidden Stories” și a fost lansat în 2021.
Despre Hooverphonic cel mai probabil știi deja de pe urma hit-ului „Mad About You”, un hit monumental pe care belgienii îl lansau în 2000, fiind considerat opera lor de căpătai și stă ca fundație la notorietatea și succesul lor.
Tipul de muzică pe care îl fac Hooverphonic se numește în multe feluri, unii i-au spus trip-hop, alții l-au numit dream pop și că ar fi, de fapt, chiar și „ambient”, ei bine însă, ce putem concluziona este că stilul Hooverphonic este special și că indiferent de cum s-ar cataloga, muzica lor atinge niște stări foarte interesante.
În acest fel, m-a surprins extraordinar de plăcut Hidden Stories, albumul este foarte spațial și nu a durat mult sa mă împingă la o stare de visare.
Dacă aș cataloga cumva muzica celor de la Hooverphonic, aș denumi-o un fel de muzică pop pentru intelectuali, un fel de muzică făcută de șoareci de bibliotecă, o muzică inteligentă, o muzică a cărților. Citeam un articol despre Hooverphonic și un ziarist îi denumea curajos ca fiind „pop european pentru directori bătrâni”. Nu zicea rău domnul respectiv, cam așa este.
Ascultându-le albumul de mai multe ori în preajma scrierii acestui articol, este interesant că mintea mea s-a dus de fiecare dată în zona filmelor și atmosferei James Bond. Cred că aproape orice piesă de la Hooverphonic poate fi folosită ca următoarea piesă Bond fără probleme, muzica lor fiind ruptă din aceeași stare. Nu m-ar mira ca unul din următoarele filme Bond să aibă o coloană sonoră marca Hooverphonic.
Așadar, când pui pe ascultare acest disc, primești imediat o muzică extrem de bine pusă la punct, o muzică la granița dintre art-pop și synth-pop cu izul de Bond de care povesteam mai sus. Experiența este întregită de o atmosferă aproape sumbră, serioasă, chiar tristă am putea spune.
Însă, chiar și așa tristă, muzica lor este inteligentă și te prinde imediat în niște mreje din care este greu să ieși. Mai toate piesele de pe album, chiar dacă la prima vedere nu au nimic special, îți vor răsuna în minte, vor crea în percepția ta un fel de chemare: „ascultă-mă din nou”.
Așa am pățit și eu cu Hidden Stories, un disc aparent simplu s-a dovedit a conține, de fapt, un limbaj secret care cu fiecare ascultare îmi descoperea și mai mult din mesajul discului.
Albumul include zece povești ascunse, cu piese ca „A Simple Glitch Of The Heart” ori „The Wrong Place” care ne reunesc cu vocea misterioasei Geike, reîntoarsă în Hooverphonic după o absență notabilă de peste 12 ani.
Însă, înainte să aflăm cum a plecat și cum s-a întors Geike la Hooverphonic și cum aceștia au ajuns să cânte în 2021 la Eurovision, hai să o luăm de la începuturi și să vedem cum s-a format această trupă genială.
După cum spuneam, Hooverphonic sunt belgieni, formându-se în 1995, fiind considerați inițial o trupă de trip-hop. Ulterior, și-au schimbat și metamorfozat atât de mult stilul, încât nu au mai putut fi catalogați într-un singur gen.
Este interesant că inițial trupa s-a numit simplu „Hoover”, însă și-au schimbat numele în Hooverphonic din cauza posibilelor probleme legale cu fabricantul american de aspiratoare.
Principalul fondator și liderul Hooverphonic este basistul Alex Callier, alături îi stă chitaristul Raymond Geerts, vocalistele fiind mai mereu altele, însă succesul cel mai grozav a fost cunoscut alături de Geike Arnaert (vocea și imaginea pe care o știm de pe Mad About You).
În afara de Geike au mai existat și alte vocaliste de-a lungul anilor, amintesc aici pe Liesje Sadonius (1996–1997), Noémie Wolfs (2010–2015) și Luka Cruysberghs (2018–2020). Geike a activat între 1997 și 2008 și în 2020 a revenit la Hooverphonic, Hidden Stories fiind primul album după reîntoarcerea sa.
Despre liderul formației, Alex Callier, știm că s-a născut în 1972 la Sint-Niklaas în Belgia și, în tinerețe, a lucrat ca inginer de sunet la televiziunea belgiană VRT. În 2000 a câștigat premiul ZAMU „Best Belgian Producer”. Mai jos o imagine cu Callier:
Despre cel de-al doilea membru fondator al Hooverphonic, Raymond Gerts, știm că s-a născut în 1959 în Belgia și că în afară de Hooverphonic este activ și în alte proiecte ca Buscemi sau The Ditch. Gerts este un basist desăvârșit. Mai jos o imagine cu artistul:
Inițial, Hooverphonic s-au remarcat în 1996 cu piesa „2Wikcy” pe coloana sonoră a filmului Stealing Beauty al lui Bernardo Bertolucci. Urmare a acestui succes de început, aceștia au mers în 1996 în tur în Europa cu Morcheeba, Massive Attack și Apollo 440, și apoi, în 1997, în Statele Unite ca și opening act pentru Fiona Apple în concertele sale.
În paralel cu toate acestea, Hooverphonic lansaseră albumul „A New Stereophonic Sound Spectacular” în 1996 și „Blue Wonder Power Milk” în 1998. Succesul absolut l-au cunoscut în 2000 când au lansat „The Magnificent Tree”, album de pe care s-a extras legendarul „Mad About You”.
Pe măsură ce anii treceau, muzica lor devenea mai fluidă, se observă aici că de la un album la altul, sound-ul lor era din ce în ce mai puțin trip-hop și mai mult „alternativ”, fiind mai puțin focus pe breakbeat-uri și sample-uri și mai mult pe elemente organice și corzi, toate aranjate într-un stil tradițional.
Tot în 2000, Hooverphonic lansau și imnul „Visions”, o piesă de 12 minute care fusese compusă special pentru ceremonia de deschidere a Campionatului European de Fotbal din 2000. Pentru prima dată Hooverphonic se lansau în stratosferă, momentul lor live de la acest eveniment fiind urmărit la televizor de peste 1 miliard de oameni.
În 2002 formația a lansat un album mai conceptual numit „Hooverphonic Presents Jackie Cane” în care prezentau un personaj fictiv ca și pamflet la adresa societății de atunci. De remarcat de asemenea albumul live „Sit Down and Listen to Hooverphonic”, un album lansat în 2003. Au mai fost apoi două albume cu Geike: „No More Sweet Music/More Sweet Music” 2005 și „The President of the LSD Golf Club” 2007.
Au urmat apoi câteva albume de studio cu alte vocaliste: „The Night Before” 2010, „Reflection” 2013, „In Wonderland” 2016 și „Looking for Stars” 2018. Albumul de față, cel mai actual, „Hidden Stories” 2021, marchează reîntoarcerea lui Geike. Mai jos o imagine recentă cu trio-ul în forma lor consacrată:
Despre Geike Arnaert îți pot spune că este născută în 1979 în Belgia la Poperinge și a crescut în Westouter, un oraș aproape de granița cu Franța. Mai jos o imagine cu artista:
Geike este genul acela de vocalist care își hipnotizează ascultătorii printr-o prezență plină de carismă, atrăgându-te în plasa ei ca o veritabilă văduvă neagră. Geike a fost numită de presă ca versiunea flamandă a lui Dusty Springfield.
Geike fusese fascinată de muzică încă din copilărie și întotdeauna și-a dorit să cânte și acest vis i s-a și îndeplinit când a hotărât la 17 ani să meargă la un casting pentru noua trupă „Hoover”. Geike și cei doi lideri ai trupei s-au înțeles imediat și Geike a acceptat fără să stea pe gânduri propunerea celor doi de a deveni noua vocalistă a formației.
În 2008, după mai bine de 10 ani ca și vocalistă Hooverphonic, Geike anunța că pleacă într-un mod amiabil, motivând că își dorește o carieră solo cu o direcție diferită. Chiar dacă inițial Geike menționa că nu existau niciun fel de neînțelegeri sau tensiuni cu Alex și Raymond, câțiva ani mai târziu clarifica acest lucru și spunea că au existat, totuși, și astfel de motive, acuzând rolul foarte fix din cadrul Hooverphonic, unde nu își putea pune în vedere propriile idei și direcții, având doar o poziție de executant.
Cu toate acestea, în 2020 Geike anunța că se întoarce definitiv în Hooverphonic, primul proiect fiind participarea de la Eurovision.
Hooverphonic ar fi trebuit să reprezinte Belgia la Eurovision 2020 în Rotterdam cu o piesă numită „Release Me”, însă evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei. Așa că au participat anul următor, în 2021, cu piesa „The Wrong Place” extrasă de pe albumul Hidden Stories.
Poți vedea mai jos momentul lor de la acest eveniment:
Momentul lor a fost, din punctul meu de vedere, unic și grozav, Geike, Alex și Raymond oferind publicului un moment extraordinar, tipic Hooverphonic cu un sound foarte aproape de „Mad About You”.
Eu am obiceiul să mă uit la Eurovision în fiecare an, încă îmi place ca și eveniment și încă sunt și piese grozave printre cele „tipice de Eurovision”. Am fost foarte surprins când am văzut în line-up numele de Hooverphonic și apoi am fost foarte surprins de momentul lor, unul diferit față de tipicul Eurovision.
Mulți spun (și eu susțin asta) că Hooverphonic s-au aflat chiar în „The Wrong Place” la Eurovision, dat fiind și insuccesul pe care l-au avut, plasându-se la final pe locul 19 și adunând doar 74 de puncte.
The Wrong Place este, fără doar și poate, piesa mea preferată de pe acest album și poate una din piesele preferate de la Hooverphonic. Este o piesă deosebită, cu efect profund de hipnoză, având un catch extraordinar, una din acele tipuri de piese pe care vrei să le pui pe repeat și să le asculți așa la nesfârșit, într-o continuitate perversă.
Piesa este o baladă ușoară de pop-rock, cu o linie de bas, una de pian și ceva chitară. Toate acestea sunt legate de vocea misterioasă și întunecată a lui Geike care abordează piesa fără emfază, ci mai degrabă într-un registru jos.
Pe mine mă surprinde imediat partea de producție a acestei piese, dacă la prima vedere pare ceva simplu, pe măsură ce o asculți realizezi că este mult mai mult decât atât, avem de-a face cu o producție sofisticată cu un hook care ți se lipește de minte.
Piesa se sfârșește de fiecare dată cu același vers care îmi alimentează atât de frumos imaginația: “Don’t you ever dare to wear my Johnny Cash t-shirt“.
Revenind la concluzia despre acest album, trag o linie și spun că este un album surprinzător, un disc aproape fascinant care dă speranță teribilă pentru fanii acestei trupe, fiind șanse foarte mari să avem parte de o revenire la anii lor de glorie și să vedem din nou producții la nivel de artă marca Hooverphonic, așa cum bine ne-au obișnuit în trecutul lor plin de grozăvii.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Tidal:
Apple Music:
