Administreaza preferintele
Preferintele dumneavoastra au fost salvate

HIM RAZORBLADE ROMANCE – „DISCUL CARE M-A MUTAT DE LA HIP-HOP LA ROCK”

.

.

Dragă melomanule, în căutarea unui nou disc despre care să îți scriu, am dat peste cel ce ar putea fi numit „discul adolescenței mele”, discul care mi-a mutat atenția de la hip-hop la rock, este vorba despre „Razorblade Romance” al finlandezilor de la HIM, un disc din care încă curge sânge și după 25 de ani de la lansare.

.

Da, este fabulos că au trecut 25 de ani de când acest disc se lansa și 25 de ani de când eu, un biet hip-hop-er din Colentina, mi-am îndreptat atenția către rock. După cum mă confesam într-un articol precedent, la vârsta aceea de adolescență eram pe făgașul hip-hop-ului și stăteam acolo, nefiind „kosher” să agreez alte genuri muzicale, în mica noastră comunitate hip-hop-ul atașându-se de noi cu o limitare aproape religioasă.

.

Evident că auzisem deja foarte multă muzică la vârsta aceea, muzică clasică de la ai mei însă și muzică de dans sau pop vestică despre care ți-am scris deja atât de multe articole până acum. Însă, muzica cu care mă identificam atunci era hip-hop-ul, muzica în care eu puteam exista liber și, mai important, mă puteam exprima liber.

.

Razorblade Romance a fost un caz care a început aproape ca un adulter față de hip-hop, trăind acest disc departe de viața mea normală. Razorblade Romance a intrat în viața mea de pe radio, unde auzisem cu sufletul prim-single-ul său „Join Me”, și, împreună cu magia internetului, aceasta piesă a fost una din primele descărcate de pe internet de pe un oareșce server public de FTP.

.

Astfel, înarmat cu MP3-ul comprimat ca naiba, măsurând cel mai probabil până în 3MB, am tot ascultat piesa pe repeat săptămâni de zile, plăcându-mi enorm, conectându-mă permanent la acea energie unică marca HIM. Join Me mă pusese în cap și îmi răscolise universul meu limitat. Voiam mai mult, voiam albumul, voiam să ascult mai mult HIM, voiam să înțeleg ce este cu ei, voiam să înțeleg de ce îmi plac atât de mult.

.

Bineînțeles că la liceu se discuta numai despre asta, colegele mele de atunci erau „moarte” după Ville Valo, enigmaticul frontman al trupei. Eu, un heterosexual convins și, mai grav de atât, cu o imagine de rapper, nu aș fi putut să împărtășesc cu ele bucuria pentru HIM. Recunosc însă că mi-ar fi plăcut să sar de acolo de la mine din bancă, de unde mâzgăleam „grafuri” pe un caiet, și să strig alături de ele: „Îmi place și mie HIM, îmi place Ville Valo!”. Era mega cool gagiul, îl admiram și îl luam și eu ca exemplu cum eu nu aș fi putut fi vreodată. Îți las mai jos o imagine cu el:

.

A person sitting in a chair

Description automatically generated

.

Cu această dorință ascunsă în suflet și nespusă nimănui, mi-am dus zilele mai departe și dintr-o totală întâmplare, atunci, la prea puțini ani de la Revoluție, am dat peste acest album de care vă scriu astăzi, Razorblade Romance, în format CD (pirat), în piața Obor, cu ocazia drumurilor mele pe acolo. Stăteam și priveam discul pe taraba cu diverse și nu îmi venea să cred că îl găsesc acolo.

.

Poate acum ar fi normal ca acest lucru să se întâmple, ori să poți comanda ce disc dorești de pe un magazin online, însă, atunci acest lucru era imposibil, nu puteai să comanzi ceea ce îți doreai, ci trebuia să cauți mult timp lucrurile dorite, de aceea, ceea ce se întâmpla era complet magic, Razorblade Romance mă găsise pe mine.

.

Am avut noroc că prietenii mei rapperi nu erau cu mine, așa că am putut cumpăra discul pe loc. Am mers acasă într-un suflet cu tramvaiul 21 și, fără să mă mai descalț, am pus discul în CD player-ul JVC. Bineînțeles că l-am ascultat pe tot de foarte multe ori în ziua aceea și apoi, prin magia transferului pe casetă audio, am putut lua discul cu mine în călătoriile mele prin cartier ori la liceu.

Razorblade Romance a fost un disc care a mers pe repeat în perioada aceea, dând la o parte toate piesele mele preferate de rap, deschizându-mi mintea și universul, determinându-mă să realizez că sunt mai aproape de rock decât de hip-hop, că rebeliunea din rap este și în rock și că aici lucrurile sunt spuse chiar mai pe șleau și că rockerii, cel puțin o parte din ei, își mai permit din când în când să fie și romantici, ceea ce a mers ca o mânușă pentru mine, fiind un romantic incurabil. A fost o dragoste nebună între mine și Razorblade Romance, o dragoste care m-a schimbat pentru totdeauna și m-a apropiat de adevăratul eu.

.

Discul este unul foarte bun, încadrat în stilul gothic-rock, cu piese una și una de tip „imn”, de parcă trupa a fost atinsă de o putere creatoare fabuloasă, punând sub o singură copertă atât de multe hituri și dovedind măiestria de songwriting a trupei. Toate piesele de pe Razorblade Romance au ceva de spus, nu cred că este vreuna care să nu îmi placă. Evident, nu te aștepta la Pink Floyd, însă este un disc care curge și este plin de muzică bună, coeziunea sa aducându-mi aminte de albumele Oasis.

.

Despre HIM îți spun că sunt o trupă din Finlanda, iar Razorblade Romance a fost al doilea lor disc, înregistrat în 1999 cu producătorul John Fryer la Rockfield Studios în Wales. Fryer a fost ales pentru a lucra la acest disc pentru că se dorea un producător specializat în trupe rock de succes, iar Fryer avea deja un renume cu Nine Inch Nails și Cradle Of Filth.

.

Problema cea mai mare a discului nu a fost partea de songwriting sau de înregistrare, ci cea de mixare, existând vreo 2-3 variante nereușite de mix ale albumului, mix-ul corect și final fiind făcut în Finlanda la studiourile Finnvox de către Risto Hemmi.

.

Razorblade Romance nu este atât de simplu pe cât ar putea părea la început, fiecare piesă având o însemnătate aparte, spre exemplu, discul pornește cu piesa „I Love You (Prelude Tragedy)”, care vorbește despre o tragedie iminentă din cadrul oricărei relații, însă discul se termină optimist cu piesa „One Last Time”, în care HIM propun o reîncercare, astfel încât o relație să nu se încheie cu una cu două. Este interesantă, de asemenea, povestea înregistrării One Last Time, toți înregistrând nud în studio, dispuși în jurul microfonului în poziție lotus. Ville Valo povestește că i-a luat două ore să îi convingă pe toți să se dezbrace pentru această sesiune de înregistrări inedită.

.

HIM se formau devreme în 1991 la Helsinki, însă se despărțeau apoi la scurt timp, fără să aibă vreun succes notabil. Ville Valo și chitaristul Mikko “Linde” Lindström, reinstaurau trupa în 1995, lansând primul lor album „Greatest Lovesongs Vol. 666” în 1997. Succesul însă l-au atins fulminant cu albumul de care vorbim astăzi, Razorblade Romance, în 1999. A doua încarnare a HIM se încheia în 2017, când trupa a ținut un turneu de farewell, ultimul lor show fiind susținut de revelion 2017 la festivalul Helldone din Helsinki. HIM este cea mai de succes trupă din Finlanda, la nivel mondial fiind văzuți ca un standard atunci când vine vorba de rock gothic sau metal gothic. Mai jos o imagine cu HIM din concert, în perioada lor de glorie:

.

.

A person on stage with microphones and lights

Description automatically generated

.

A existat, de asemenea, o siglă oficială a trupei, cu care îți las mai jos o imagine. Această siglă este creația lui Ville Valo și se numește „heartagram”, fiind un melanj între o inimă și o pentagramă, însemnătatea sa în viziunea lui Valo este aceea de juxtapoziție între tare și moale, bărbat și femeie, yin și yang.

.

.

.

Revenind la album, îți voi povesti că de Join Me celor din trupă le era teamă pentru că era un șlagăr mult prea mare pentru ceea ce își doreau ei și le-ar fi părut foarte rău să preia focusul de pe album. Însă, cu toate acestea, acest cântec a fost cel ce i-a ridicat la rang de superstars și le-a permis acea detașare specială specifică unei mega-trupe de rock.

.

Join Me este creația lui Valo, compusă integral de acesta, a fost inițial interpretată greșit, creând nenumărate controverse. Versul „Would You Die Tonight For Love” a fost interpretat ușor ca fiind o invitație la suicid, însă Valo explica mai târziu că este vorba de un demers romantic, de a renunța la tot pentru persoana iubită.

.

La final de articol te las cu o invitație: să asculți acest disc care sper că te va reîntoarce la niște stări adolescentine, pline de rebeliune și de curiozitate, un disc care merge minunat pe un drum spre mare, acompaniat de o formație mare și de o voce mare. Mă despart de tine lăsându-ți mai jos o imagine cu simpaticii finlandezi fotografiați în 2017 înainte să se despartă definitiv, ori, mai știi, speranța nu moare niciodată: poate chiar va exista o a treia încarnare HIM?

.

A group of men standing in front of a curtain

Description automatically generated

.

Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.

.

Silviu TUDOR

An article written in my sweet spot,

and this is what I’ve heard.

.

.

Spotify

Apple Music

Tidal

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous Post

iFi dezvăluie două produse noi: amplificatorul de căști ZEN CAN 3 cu suport xMEMS și DAC-ul ZEN Blue 3 Hi-res Bluetooth: Primul receptor și transmițător audio lossless din lume

Next Post

Denon colaborează cu Katy Perry pentru a promova căștile PerL

Related Posts