Imi amintesc cum acum in jur de aproape un an eram placut impresionat de un produs cu un raport calitate-pret exceptional, care mi-a cam dat peste cap pentru o vreme notiunea de cost-effective. Acel produs era amplificatorul integrat, sau mai bine zis all-in-one-ul H95, pentru ca vorbim de un streaming/dac/amplifier, adica modelul entry-level din gama producatorului norvegian.
Povestea Hegel a inceput in 1988 in Norvegia, cand Bent Holter, student la Universitatea Tehnica din Trondheim se hotaraste la o teza despre cum ar putea fi rezolvata problema numarul unu in amplificatoarele audio – distorsiunile. Pentru Bent, faptul ca exista o adaugare de distorsiuni adusa semnalului de iesire de insusi componentele electronice din lantul de amplificare era un lucru inacceptabil, si ideea generala de a elimina sau a reduce la un nivel nesemnificativ aceste distorsiuni a nascut dupa un timp ideea patentului proprietar Hegel, anume SoundEngine. Pe scurt, SoundEngine este un comparator analogic care masoara diferentele intre input si output si aplica negativ acele diferente din nou pe input. Evident, in practica e mai complicat de atat, insa ideea de baza cam aceasta este. Rezultatul acestui procedeu este lesne observabil in soundul traditional al casei, precis, liniar, curat, fara inflorituri sau gimmik-uri…
Numele companiei nu vine de la filosoful german cu acelasi nume ci de la trupa rock in care canta Bent pe vremea studentiei. Aveau nevoie de amp-uri pentru repetitii, si Bent s-a decis ca mai bine le construieste el, decat sa le cumpere. Combinand cele doua directii, necesitatea si dorinta de inovatie, au aparut primele amplificatoare Hegel, mai apoi primul DAC, si apoi primul CD player. Restul, cum se spune, e deja istorie, si Hegel si-a castigat intre timp un nume in sfera nisata a producatorilor de electronice audiofile.
Actualmente amplificatoarele inglobeaza deja a doua generatie a tehnologiei SoundEngine, iar gama curenta de produse cuprinde pe langa pre-uri de linie si phono, ampuri de putere stereo si multicanal, si 5 streaming-amplificatoare, H95, H120, H190, H390 si H590, gama care este, din punct de vedere volum de vanzari si popularitate, in centrul atentiei producatorului. Mie personal inca imi place sa le spun acestor integrate cu streamer si dac incorporat all-in-one. Mi se pare mai simplu si sugestiv… tot ce ai nevoie pentru a completa sistemul audio, in afara de aditionalele cabluri si rack, mai sunt boxele, si trebuie sa recunosc ca, din punct de vedere ergonomie si eliminare probleme de compatibilitate intre componente, solutia asta cu all-in-one a fost in diferite etape ale evolutiei mele ca audiofil, foarte, foarte atragatoare. Am detinut sau testat destule reprezentate ale acestui gen de electronice de-a lungul timpului, diferite produse de la Naim, Simaudio, NAD, Arcam, Linn, Devialet, Cambridge Audio si evident, Hegel, si trebuie sa recunosc ca in ultimii ani am fost placut impresionat de avansul in calitate sonora in aceasta mica nisa dintr-o alta mica nisa care este hi-end audio…
Produsele all-in-one vin cu multe avantaje care pentru multi pot reprezenta un factor decisiv in alegerea partii electronice a sistemului, printre acestea cele mai evidente tinand si de costuri (este evident mai putin costisitor pentru producator sa scoata acelasi sunet – teoretic – dintr-un singur sasiu decat din doua, trei sau mai multe), dar si de ergonomie (spatiu ocupat), precum si de compatibilitate si economie in alegerea cablarii (un singur cablu de alimentare de exemplu, precum si eliminarea potrivirii intre etajele lantului, streamer, DAC, preu si amp).
Hegel au gandit si ei asemenea, si, din cate stiu eu, sunt printre putinii care au atat de multe produse (cinci la numar) in aceasta gama nisata, care, insa, in ultimii ani pare sa se dezvolte din ce in ce mai mult, in paralel cu cea in care se prefera destul de mult in ultima vreme ideea de combo streaming preamp plus final stereo…
Revenind la Hegel si al lor portofoliu, pana sa aduc in casa produsul etalon la categoria all-in-one H590, reusisem sa audiez, acasa sau in showroom, inca trei din aceste produse, H95, cum am mai zis, H190 si H390. Daca H95 m-a impresionat prin calitatile sale raportate la pretul de achizitie, fratii ceva mai mari din seriile 190 si 390 nu pot sa spun ca mi-au “luat fata”, in gama respectiva de pret existand o puternica competitie de la multe braduri cu traditie (a se vedea enumerarea mea de branduri de mai sus), si fiind foarte greu sa reusesti sa bati net acele produse cu un stand-out si la aceeasi bani…
Cumva cred ca si inginerii de la Hegel au simtit acest aspect in mod practic, si au venit cu ideea de – daca imi permiteti – un fel de “pumped-up” all-in-one, bazat pe un sasiu si o constitutie de amp integrat pe steroizi, o reteta care – in teorie – ar parea una bine orientata, dar care in practica necesita mai multa munca decat s-ar crede…
Asa a aparut ideea acestui super-all-in-one, sau master and commander, cum ii zic ei pe site-ul oficial, si desi s-a plecat initial de la ideea de a imbunatati – pe vremea aceea – integratul de top H360, studiile au aratat ca multe chestiuni trebuie regandite de la zero, si asa a rezultat un aparat cu 12 tranzistori finali pe canal in configuratie majoritara dual-mono, o alimentare generoasa, un DAC si un streamer capabile de compatibilitate cu noile formate hi-rez in voga la acel moment, totul intr-un design compact si elegant de simplist, parte a filosofiei nordice de viata.
Direct scos din cutia duala, cu mult material de protectie in jur, H590 insipra mai degraba seriozitate si minimalism, in niciun caz glamour si gimmick-uri. Este un aparat destul de greu, pe la vreo 22 kg, datorita alimentarii si sasiului destul de masive, in principal, si, odata asezat pe rack, pare atat de cu bun simt desenat incat ai impresia ca a fost acolo de vreo doua decenii de cand te-ai apucat de audiofilie… asta pentru unii poate fi un plus, pentru altii, care cauta un design mai modern, cu mai mult thrills and frills, un downside, dar nimeni nu poate contesta ca H590, vazut si pipait pe viu, inspira soliditate si minimalism nordic.
Cuplat cablul de retea pe intrarea de ethernet, unul din cablurile mele de alimentare, unul din cele de boxe, si apoi conectat cu o aplicatie compatibila (M-Connect in cazul meu), fiindca Hegel nu detine un soft proprietar de comanda pentru stremerele din aparatele lor, si dat play pe ceva random, ceva ce imi doream in momentul ala…
Primele impresii au fost de sunet aerisit, liniar si foarte luminos. A nu se interpeta insa ca overly-bright, in niciun caz. In genere sunetul acela bright, agresiv si sintetic, se regaseste la unele produse mai entry-level, H590 cu al sau price-tag de 11k eur nu intra nicicum in categoria asta, din contra se bate undeva sus, deasupra zonei uzuale a aparatelor all-in-one de 4-5-6k eur pret de lista.
Fata de combo-ul meu Simaudio, compus de ceva timp din streaming-DAC-ul 680D si integratul 340iX, am remarcat un pic de subtiere in sunet, pierderea unui grad al texturilor si microrezolutiei si al dinamicii overall, insa H590 parea sa pluseze pe liniaritate, precizie si senzatia aceea de lumina, adica un fel de ultra curatenie pe partea de medii inalte si inalte care face ca rezolutia la nivel macro sa fie una exceptionala.
Ce e drept, H590 nu este cel mai rafinat aparat cu care am avut de-a face, insa nici comparatia cu Moon 680D/340iX nu ii face viata usoara. Dupa mine 680D+340i este combinatia cu cel mai bun raport bang-for-buck de la Simaudio, si nu e usor sa stai umar la umar langa asa ceva mai ales cand ai la dispozitie o configuratie single-chassis, cum e H590.
Ce m-a impresionat cu adevarat la H590 a fost aceasta “aerisire” pe zona de inalte si medii inalte… cinelele, fusurile, instrumentele de suflat mai acute, gen trompete, sau alto-sax, au capatat o nuanta delicioasa, prin faptul ca reuseau sa fie ultraprezente fara insa a fi absolut deloc sintetice, agresive sau obositoare! Pesemne SoundEngine2 isi face cu brio treaba de a “curata” sunetul de distorsiuni… de asemenea, puterea mare a aparatului, 300W pe canal in configuratie de clasa AB si nu clasa D, cum s-ar crede la o vedere “mai de sus”, si damping factorul colosal de 4000, aduc cu sine un bass mai putin prezent ca la combo-ul Moon, care da impresia ca coboara mai putin, dar care da dovada de o viteza, un attack si un control de exceptie. Se pot asculta la volume destul de mari instrumente gen contrabass, grand piano sau tobe, fara sa existe senzatia de pierdere de control coerenta sau viteza de raspuns, iar overall, partea de amplificare da senzatia ca niciun volum sau niciun difuzor din lume nu i-ar putea produce probleme.
De-a lungul perioadei cat H590 a locuit la mine, am fost impresionat in sunet de redarea inaltelor, in special a cinelelor, si am avut cateva momente de uimire pozitiva, ca de exemplu la ascultarea versiunii mono MQA de pe Tidal a albumului “Someday my prince will come” semnata de nemuritorul Miles Davis.
Miles este unul dintre muzicienii mai favoriti all-time, contributia sa la evolutia muzicii fiind incontestabila, geniul sau creator in spatele trompetei, colaborarea cu si lansarea multor muzicieni cu care a colaborat deveniti clasici peste ani (John Coltrane sau Marcus Miller fiind doar doua exemple), perioadele sale muzicale dar si sociale destul de variate, stilul sau ultraprofesionist ca muzician dublat de stilul sau tumultos si neliniar ca persoana publica sau privata, au facut din el un geniu si un exponent al unei generatii. Pentru mine albume ca “Kind of blue”, “Someday my prince will come” sau seria de 4 albume de “inchidere” a contractului cu Prestige records, “Cookin’”, “Relaxin’”, “Workin’” si “Steamin’” with the Miles Davis Quintet sunt mostre de muzica adevarata care la fiecare ascultare par ca imi spun cate ceva nou, iar trompeta lui Miles pare ca este personificata si vorbeste, atat de simbiotica este asocierea instrumentului cu artistul…
Ascultand intr-o seara “Someday my prince will come” am fost socat cat de acurat si viu auzeam trompeta lui Miles. Am lasat piesa si apoi tot albumul sa curga si nu mi-am stramutat atentia fiind vrajit realmente de cat de bine suna acest album pe H590. Mi-am si amintit de o faza din vremea aparitiei albumului, cand initial i se pusese un model alb pe coperta insa Miles a protestat in stilul caracteristic si si-a impus dorinta de a o avea pe sotia sa de culoare de atunci in locul copertei propuse de casa de discuri. Miles fiind Miles, i s-a acceptat aceasta doleanta, si asta spune multe despre nivelul de perceptie asupra geniului sau din acei ani…
In fine, un alt standout moment a fost baleierea prin catalogul urias semnat Pink Floyd. Senzatia aceea de lumina adusa de H590 a facut sa descopar noi si noi inflexiuni sau perspective asupra muzicii Floyd, pe care o stiu de cateva decenii si am putut-o audia pe muuulte setupuri mai mult sau mai putin hi-end.
Este adevarat, sunetul marelui Hegel este mai sec decat la Simaudio, dar sunt multi care prefera acest tip de liniaritate in sunet, si pentru ei, acest H590 ar putea fi ultima scula achizitionata vreodata. In ceea ce face bine mie imi pare ca exceleaza, iar permutarea intre diverse cablari nu a facut decat sa imi intareasca aceasta senzatie. De exemplu cu cablare Crystal pe curent si QED reference pe boxe sunetul este luminos si cu destul sparkle, precis dar niciodata taios insa un pic “dry” in zona de midbass. Cu cablare Charlin, de exemplu 5000 mk2 pe curent si 9000mk2 pe boxe, H590 tinde sa se duca un pic mai spre soundul Moon, apare o mai buna definitie in zona micro de texturi, si se umple un pic acea timiditate din zona de midbass prezenta la cablarea Crystal/QED, si pare ca si flowul se imbunatateste un pic. Overall, desi scena sonora este foarte bine redata ca si stratificare, si exista precizie si pinpoint accuracy in spades cum ar zice britanicii, la partea de coeziune as zice ca Simaudio sta mult mai bine. Exista o tendinta de pronuntata separatie la Hegel, cumva. Adica ca si cum aparatul doreste sa iti arate ca stie sa iti separe foare usor instrumentele care redau acolo bucata muzicala, dar pare ca pierde un pic la capitolul “asamblare completa” a acelei bucati, a coerentei muzicale, cumva. Era inerent ca un all-in-one, chiar si cu pret de lista de 5 cifre in euro, sa expuna la un moment dat si niste slabiciuni, si mie, personal, aplecarea asta destul de mult biasata spre o prezentare mai degraba disjuncta decat conjuncta, mi s-a parut cel mai mare draw-back in sunet. Depinde insa si ce genuri de muzica se asculta… pentru un jazz minimalist, de exemplu, sau pentru un rock experimental, cu multe soundclues ascunse, H590 poate deveni un real avantaj greu de batut si de componente separate.
Din punct de vedere functional nu am avut ce sa ii reprosez, displayul minimalist este extrem de lizibil, telecomanda din metal masiv cu butonase mici si simpatice este si ea in sine o mostra de minimalist bungust nordic, integrarea cu aplicatia de control si functionarea este rapida si fara probleme, singura critica ar fi faptul ca decodarea MQA full se petrece numai pe intrarea USB asincron, nu si pe cea de retea prin stremerul integrat.
De asemenea, am putut compara si integrarea DAC-ului din H590 cu 680D de la Moon. Desi din punct de vedere performanta, dinamica, rezolutie, transparenta, era un castig folosind 680D cu H590 doar ca intregrat, mi s-a parut ca timingul si flowul este mai bine asigurat daca se foloseste streamer/DAC-ul intern. Dublata chestia asta de faptul ca si asa H590 pare sa favorizeze sonor mai degraba partile decat intregul, a devenit lesne pentru mine de inteles ca mai bine folosesc 680D cu perechea lui 340i decat cu H590 ca amp integrat, desi am avut la dispozitie si cateva cabluri bune XLR, Crystal, Charlin sau Neotech, in final am preferat sa nu amestec sursa Simaudio cu ampul Hegel, si sa las H590 sa functioneze cum a fost el gandit, ca un all-in-one standalone. In general sunt adeptul unui anume echilibru in sunetul rezultat, chiar cu pretul sacrificarii unor mici varfuri pe cutare sau cutare aspect. Adica consider omogenitatea si flowul mai importante decat senzatia aia de “uite chestia aia ce bine se aude”, care poate fi impresionanta pentru moment, sau pentru perioade mai scurte, dar pe termen lung se pot dovedi a fi un impediment mai degraba decat un plus.
Una peste alta experienta cu H590 s-a dovedit extrem de pozitiva, am avut niste zile senzatia ca mi-as dori si eu un exemplar insa din punct de vedere finaciar pentru mine in acest moment este imposibil de realizat acest deziderat. Daca viitorul ma va duce spre reducerea fizica a box-countului, cu siguranta as putea trai linistit cu un H590 chiar si pe niste boxe gen seria 800 de la Bowers and Wilkins. Este un aparat bine gandit, bine construit, cu o filosofie de sunet particulara care poate avantaja destule genuri muzicale si multi audiofili. Daca sunteti in cautarea unui combo in zona asta de pret, mi se pare ca H590 ar trebui sa fie musai pe lista. Comparatiile de mai sus s-au facut cu un combo de separate de valoare cu 60% mai mare la lista decat H590, deci trebuie totul citit si interpretat in acest context, si in acest context am stat si eu sa ma intreb daca intr-adevar diferenta intre H590 si 680D+340i chiar merita… pentru mine pasul fiind facut deja intrebarea nu prea isi mai are decat un raspuns cel mult retoric, insa faptul ca mi-am pus problema cred ca arata destul de bine nivelul sonor atins de H590 pe care si l-au propus creatorii sai nordici.
Cumva, acolo sus, daca Odin si-ar dori un sistem audio, foarte probabil ca Hegel H590 ar fi un candidat ideal… are minimalismul, precizia si soliditatea pe care le asociem in deobste cu cultura nordica, si Odin ar putea fi mandru de aceasta realizare a “supusilor” sai.
Puncte forte:
Contructie minimalista si robusta
Precizie sonora
Inalte si medii inalte de exceptie
Macrodetalii excelente
Foarte bun control pe joase
Viteza si attack foarte bune
Separatie de top
Decodare multiformate Hi-rez inclusiv MQA si DSD
Puncte slabe:
Rafinament mediocru
Nivel de microdetalii/texturi neimpresionant
Nu exista decodare MQA pe intrarea de streming
Coeziunea muzicala ar putea fi imbunatatita (o cablare atenta ajuta)
