Dragă melomanule, săptămâna aceasta îți voi scrie despre un grup care m-a fascinat încă de când le-am auzit muzica pentru prima dată. Vorbim de un stil extraordinar de aparte, un fel de muzică magică care parca întâlnește orientul cu vestul, făcând o punte neașteptată și îmbogățită cu ritmuri și direcții pe care nu le-ai mai auzit niciodată împreună. Este Hadouk Trio jazz? Da, este jazz. Este însă Hadouk Trio muzică world? Este! Găsim în muzica Hadouk și ritmuri africane și orientale? Găsim! Ei bine, melomanule, toate aceste detalii, luate separat, sunt uimitoare, însă, să le regăsești împreună sub un echilibru deosebit, chiar că este ceva unic. Permite-mi să îți povestesc despre toate acestea.
Pornesc în periplul Hadouk mai întâi de la discul de față, „Air Hadouk”, lansat în 2010 la Naïve Records, sub titulatura Hadouk Trio. Fără prea multe cunoștințe despre cine sunt Hadouk Trio sau ce înseamnă acest disc, l-am auzit pentru prima dată acum vreo 6 ani și am fost complet uimit de ce auzeam acolo. O înregistrare de excepție, o muzică nemaiauzită și unică. De atunci, dragă melomanule, ascult oricând apuc discurile Hadouk, dar îl pun mereu în frunte pe acesta despre care îți voi scrie astăzi.
Când pun pe ascultare Hadouk Trio, simt imediat corpul celor trei protagoniști, aud un instrument de suflat de undeva de sus, simt prin asta înălțimea uriașă a lui Didier Malherbe, cel ce interpretează la duduk, apoi simt rotunjimea bas-ului oriental de tip hajouj de sub mâna lui Loy Ehrlich, toate legate inedit de ritmul dat de percuția lui Steve Shehan. Mi-e greu să îți explic cât de vie se simte muzica lor și ce sentiment cu adevărat de zbor și de călătorie mondială îți dă acest disc – Air Hadouk.
Rămas uimit de toate acestea am decis să îți scriu despre acest disc, dar și despre cei ce ni l-au oferit, cei trei ce formează Hadouk Trio, o trupă unică cu niște premise interesante, total diferite față de alte trupe de muzică world sau jazz. În primul rând să discutam puțin despre stilul Hadouk Trio, un stil la fel de unic ca și trupa, situându-se undeva indefinit între muzicile jazz și world, numit de unii etno-jazz sau world-jazz. Sufletul incontestabil al Hadouk Trio este muzicianul francez Didier Malherbe, care alături de prietenul său Loy Ehrlich fonda trupa Hadouk în 1996. Îți las mai jos o imagine cu cei doi, Loy la stânga și Didier la dreapta:
În toți acești ani gruparea a trecut prin diferite formule, sufletul lor rămânând însă mereu format din Didier și Loy, prima dată în 1995 fiind un duo, apoi transformându-se în acest trio care ne aduce și Air Hadouk-ul de astăzi, apoi devenind chiar un cvartet de care îți voi vorbi puțin mai târziu. Însă, chiar dacă Hadouk trec prin toate aceste etape, nu trebuie văzută această chestiune ca o schimbare majoră, stilul Hadouk păstrându-se de la primul până la ultimul lor album, indiferent de formula în care au coexistat, vedetele muzicii Hadouk fiind instrumentele unice stăpânite de Loy și Didier, hajouj-ul și, respectiv, duduk-ul. De fapt, melomanule, chiar numele formației este o combinație a acestor două instrumente: HA-DOUK.
Cei doi nu interpretează strict la hajouj și duduk, pe album apărând o sumedenie de alte instrumente.
Didier Malherbe interpretează la clarinet, saxofon, flaut, fluier, ocarină și, bineînțeles, duduk. Loy Ehrlich interpretează la clape, kora, sanza și, bineînțeles, hajouj. Alături de ei se alătură americanul Steve Shehan care interpretează la o sumedenie de instrumente de percuție.
Mai jos o imagine cu trio-ul, la stânga îl avem pe Loy Ehrlich, urmat de Steve Shehan și de Didier Malherbe:
Să îi iau pe rând însă, începând cu cine altul, decât cu sufletul trupei, Didier Malherbe. Acesta se năștea la Paris în 1943, cariera sa a fost impresionantă, activând în prima parte a vieții sale în trupe importante de rock progresiv și psihedelic, apoi mutându-se ușor către zona de jazz-fusion, oprindu-se la jazz-rock. Trupe importante din care a făcut parte au fost Gong, Bloom și Faton Bloom. După 1990 părăsea Faton Bloom și se dedica unui nou stil, interpretând fie singur fie în formula duo, alături de Loy. Stilul pe care îl cunoaștem astăzi de la Hadouk, și l-a format în a doua parte a anilor 90, cea mai notabilă fiind formula de duo alături de Loy, sub care lansau discul „Hadouk” în 1995. Pe lângă muzică, Didier este și un poet desăvârșit. Îți las mai jos o imagine cu eclecticul artist:
Loy Ehrlich, celălalt membru fondator al Hadouk, se năștea tot în Franța, este un cunoscut mulți-instrumentalist, fiind virtuos la clape, chitară bas, guembri, gumbass, kora și, bineînțeles, hajouj. De remarcat că gumbass-ul este un instrument muzical inventat chiar de el. Loy a călătorit în toată lumea cântând alături de mulți interpreți africani ca Touré Kunda, Youssou N’Dour sau Geoffrey Oryema. Loy, un muzician deja desăvârșit, a creat alături de Didier un fenomen împreună cu Hadouk, lansând din 1999 mai multe discuri de succes sub formula de trio, 1999: Shamanimal, 2002: Now, 2004: Hadouk Trio Live à FIP, 2006: Utopies, 2007: Baldamore, 2010: Air Hadouk și 2013: Coffret Intégrale Hadouk Trio. Îți las mai jos o imagine cu Loy:
Despre Steve Shehan, cel de-al treilea membru al Hadouk, cel ce se alătură duoului în 1999, îți pot spune că s-a născut în America și că este, la fel ca și muzica Hadouk, un melanj în sine, fiind pe jumătate indian Cherokee după tată și pe jumătate francez după mamă. Steve este poate cel mai „versat” dintre cei trei, cântând de-a lungul carierei sale cu nume fascinante ca Bob Dylan, Paul Simon, Paul McCartney, Peter Gabriel, Gipsy Kings, Cheb Mami, Youssou N’Dour, lista putând continua pe mai multe paragrafe. Este de remarcat că Steve nu a avut niciodată o tendință pentru un proiect personal, singurul său proiect de asemenea calitate fiind cel alături de Hadouk, iar contribuția sa, chiar dacă aparent secundă, este uimitor de importantă, până la urmă alături de el Hadouk lansau cele mai legendare discuri din portofoliu: 1999: Shamanimal, 2006: Utopies și 2010: Air Hadouk. Îți las mai jos o imagine cu Steve:
Avem mai jos și încarnarea de tip cvartet a Hadouk, activă în a doua parte a anilor 2010, păstrând configurația de bază cu Loy Ehrlich și Didier Malherbe, cărora li se alăturau Eric Löhrer (chitară electrică și lapsteel) și Jean-Luc Di Fraya (percuții). În această formulă se lansau două discuri: 2013: Hadoukly Yours și 2017: Le Cinquieme Fruit. Îți las mai jos o imagine și cu aceasta formulă:
Cred că ceea ce face proiectul Hadouk atât de interesant sunt chiar cele două instrumente atât de speciale care apar în toate discurile lor, duduk-ul și hajouj-ul – nu aș putea, astfel, să le trec cu vederea și să nu îți spun câteva cuvinte despre fiecare în parte.
Începând cu duduk-ul, îți mărturisesc că este un instrument care m-a răscolit de fiecare dată când l-am auzit, prima dată auzindu-l în concertul „Tribute” al lui Yanni, și am rămas profund impresionat de capacitatea sa de a răscoli melancolia care se află în sufletul fiecăruia dintre noi. Duduk-ul este un instrument armenesc realizat din lemn de cais. Este întâlnit în toata zona Caucazului, dar și în Balcani și în estul-mijlociu: Armenia, Bulgaria, Azerbaidjan, Georgia, Kurdistan, Turcia sau Iran. La duduk se cântă de obicei în pereche – primul cântând melodia și al doilea cântând un fel de sunet persistent ce se numește „dum”. Îți las mai jos o imagine cu un duduk armenesc:
Mergând mai departe la instrumentul interpretat de Loy Ehrlich, hajouj-ul, acesta vine din lumea arabă, cu preponderență din Maroc, și în anumite zone poate fi numit și sintir, guembri sau gimbri. Denumirea de hajouj este preferata lui Loy și vine din limba Hausa, specifică poporului Gnawa din Maroc. Hajouj-ul este un instrument simplu, este ca un fel de lăută, având trei corzi, se ține ca o chitară în mană, însă corzile îi sunt ciupite precum unui bas. Corpul instrumentului este realizat din lemn masiv, îmbrăcat apoi în piele de cămilă. Pielea de cămilă are același rol ca și membrana de pe o chitară banjo. Corzile sunt realizate din intestin de capră. Îți las mai jos o imagine cu un hajouj:
Te invit de asemenea să arunci o ureche și pe celelalte discuri ale Hadouk Trio, aduc aminte aici de acestea, de departe cele mai grozave din discografia lor:
|
|
|
|
|
|
SHAMANIMAL, 1999 – discul de unde a început totul |
UTOPIES, 2006 – și mai bun, și mai mult rafinament |
AIR HADOUK, 2010 – crema cremelor, vârful carierei lor |
LE CONCILE DES OISEAUX, 2024 – un „adio” inedit |
Avem mai sus toate lucrările importante ale Hadouk, niște discuri care nu trebuie să scape din palmaresul de ascultare niciunui meloman, inedit este și felul în care Didier și Loy își luau adio de la proiectul Hadouk, lansând un ultim disc în 2024, numit „Le Concile Des Oiseaux”, o reeditare a primului lor album numit „Le Bal Des Oiseaux” lansat în 1996, închizând astfel ciclul duoului Hadouk.
Astfel, dragă melomanule, sper că ți-am deschis curiozitatea spre lumea duduk-ului, dar și spre cea a hajouj-ului, nu în ultimul rând asupra Hadouk-ilor, aceasta grupare de multi-instrumentiști în căutare de aventură muzicală, porniți a ne deschide inimile către muzica inedită pe care au adus-o pe lume în acest mod unic, sub această grupare unică numita Hadouk, poate cea mai inedită și vie muzică din câte am auzit până acum.
Melomanule, este magică creația muzicală, nu-i așa? Mă fascinează de fiecare dată când observ astfel de exemple, muzicieni care trăiesc o viață împreună și în niște momente unice de îngemănare dau naștere unor opere uimitoare, așa cum sunt și discurile Hadouk, cum numai muzica poate realiza. Te las cu acest gând.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
