Dragă melomanule, săptămâna aceasta o să te surprind cu un articol despre o formație nouă, recentă. De obicei, pentru mine, muzica dacă nu are o vechime aparte, asemenea vinurilor, parcă nu are gust.
Însă, întâmplarea face că am primit cadou de ziua mea, de la un foarte drag prieten, discografia completa a acestei formații numită intrigant „Greta Van Fleet”, despre care recunosc că nu aveam vreun habar la acel moment.
Tipul ascultă muzici speciale și mi-am spus că de a făcut acest demers de a-mi pune în brațe cu fundiță toate albumele lor, atunci trebuie să fie ceva interesant acolo.
Inițial m-am uitat lung la discuri: niște coperți pișichere, rupte parcă din conceptul anilor 70 și însoțite de un nume de formație ciudat, glam aproape, însă cu niște titluri de albume care mă duceau cu gândul la albume metal sau black. Tipul acela de titluri-frază care descriu o activitate concretă în multe cuvinte, le-am putea mai mult numi „descrieri” decât titluri.
Discurile au stat mai bine de vreo 2 luni pe raftul meu în celebra grămadă „de ascultat”. Apoi, rândul le-a venit și le-am preluat pe toate, le-am desigilat, le-am pipăit și le-am mirosit, nu bate nimic mirosul proaspăt de tiparniță pe care îl poți regăsi într-un disc nou și senzația de a ține în mână albumul propriu-zis și apoi să te deplasezi până la player și să îl pui pe ascultat. Nimic din toate acestea nu se compară cu senzația de a asculta muzică pe streaming, nu vorbim aici de „cum se aude” ci vorbim de romantismul unui suport fizic.
Așadar, înarmat cu toate aceste detalii vizuale de mai sus, m-am pus pe ascultat. Primul disc pe care l-am ascultat este chiar acesta despre care îți scriu astăzi, „Anthem Of The Peaceful Army”, și, of Dumnezeule, ce gură căscată am putut eu să am atunci când am ascultat pentru prima dată acest disc.
Nu mă înțelege te rog greșit, nu este vreo operă de artă nebănuită, nu este vreo compoziție de un lirism absolut, însă acest album are o descătușare fabuloasă de energie, cum nu prea am mai auzit în ultimii ani.
Instantaneu am fost transportat „in the 70s”, intuisem eu foarte bine că atât coperta cât și nomenclatura titlului erau cu tradiție de 70s. Muzica însă, nu putea fi mai 70s decât atât: voce ascuțită și înaltă care duce mult și îți țipă frumos la ureche, chitare bogate și melodioase care urmăresc vocea și, într-un final, o scenă tipică albumelor de anii aceia.
Evident că, furat complet de peisajul acestui disc, nu am putut să îl las din mână și l-am ascultat cap-coadă. Momentan nu știam nimic, cu cine am de-a face sau cine sunt cei care cântă acolo. Doar ascultam și analizam.
Într-adevăr, simțeam că ascult de fapt un disc Led Zeppelin care nu a fost lansat niciodată, un fel de Led Zeppelin b-sides, asemănarea la prima vedere cu formația legendară fiind evidentă. Însă, pe măsură ce tot ascultam și ascultam și decodam ce auzeam, începeam să reneg concluzia inițială și să recunosc acolo, în desfășurarea Greta Van Fleet, și alte voci și sound-uri pe care le știu atât de bine: Guns și Axl, Jimi Hendrix, Heart, White Stripes și Aerosmith, câte puțin din toate și totul legat la un loc de propria semnătură Greta Van Fleet.
Am ascultat albumul pe mai departe și gura mea rămânea căscată, urechile mele erau bucuroase și ochii mei zâmbeau. Vocea principală de pe album, însă chiar tot albumul dacă stau bine și mă gândesc, are o prezență deosebită așa cum au albumele din anii 70.
Mă gândeam inițial dacă vocea principală este tipă sau tip, ulterior ascultând mai în amănunt mi-am dat seama că este tip, însă, nu a fost o concluzie rapidă. Vocalistul are niște triluri fantastice și are o capacitate vocală fascinantă, bazată pe înalte și pe mult volum.
Vocea lui este ca un mix de alte voci legendare, fiindu-mi greu să îmi dau seama cu ce ar semăna cel mai bine, însă, cred că cea mai potrivită combinație ar fi între Shakira și Robert Plant, cred că dacă cei doi ar fi avut un fiu, sunt sigur că ar fi sunat ca vocalistul acestei formații.
Anthem Of The Peaceful Army este albumul de debut al formației Greta Van Fleet și a fost lansat în Octombrie 2018, înainte de acest album mai existând doua EP-uri. Albumul a primit mixed reviews la lansare însă a avut un succes foarte mare aducând faimă formației, dar și ca vânzări, în prima săptămână albumul se vânduse deja în 87000 de exemplare.
Să spun însă câteva cuvinte despre aceasta formație extrem de interesantă și despre premisele în care s-au format și au creat mai apoi acest album fascinant.
Greta Van Fleet este formată din patru membri, dintre care trei frați și un prieten bun. În imaginea de mai jos îi poți vedea, de la stânga la dreapta pe Danny Wagner (baterie), Sam Kiszka (bas și clape), Jake Kiszka (chitara) și Josh Kiszka (voce):
Este interesant că Jake și Josh sunt frați gemeni și asta se simte în acest album fără cusur, fiind o sinergie acolo tare interesantă între voce și chitară. Sinergia aceasta deosebită, de fapt, este detaliul cel mai de preț al GVF, muzica în cazul lor are suflet, asemenea formațiilor de pe vremuri.
De remarcat că aceeași sinergie există și între toți membri formației, am menționat mai sus pe gemenii Jake și Josh, însă chiar dacă Sam le este frate, tot „frate” le este și bunul lor prieten Danny, cei 4 venind din același mic orășel american din Michigan numit Frankenmuth, unde și-au petrecut împreună copilăria.
Cei trei frați, Jake, Josh și Sam au fost crescuți într-o familie extrem de iubitoare și de diferită față de familiile moderne americane. Aceștia povestesc că acolo, în Frankenmuth, au fost întotdeauna liberi, în copilăria lor petrecând mai tot timpul afară din casă, simțindu-se liberi, după cum chiar ei povesteau într-un interviu că au dus un fel de viață de Huckleberry Finn, fără televizor, fără computere și fără telefoane mobile.
GVF a fost mai întâi o formație de garaj, în care frații repetau și se jucau cu ideea de a face muzică. Visul cel mai puternic de a avea o formație și de a face muzică i-a aparținut lui Jake care cântase dintotdeauna atât în copilărie cât și în liceu unde îl cunoscuse pe fostul toboșar al formației, Kyle Hauck, cu care a început să cânte și i-au recrutat apoi și pe ceilalți frați pentru a completa trupa.
Numele formației vine de la unul din rezidenții micului orășel Frankenmuth care se numește Gretna Van Fleet și al cărei nume i-a fascinat pe băieți atât de tare încât, cu aprobarea acesteia, l-au preluat și l-au schimbat puțin („Gretna” devine „Greta”). Adevărata Van Fleet a declarat într-un interviu că ceea ce cântă frații Kiszka nu este stilul ei, însă îi apreciază și îi susține foarte mult. Mai jos o imagine cu Gretna:
La începutul lui 2018 GVF au cântat la Elton John’s Academy Award Party chiar la solicitarea lui Elton care a și urcat cu ei pe scenă pentru a cânta împreună două piese. Elton era clar, încă de pe atunci, un mare fan Greta Van Fleet și le-a dat sfaturi și recomandări despre vestimentație și prezență scenică.
După evenimentul cu Elton John și după ce și-au făcut debutul la TV la The Tonight Show starring Jimmy Fallon, tot în 2018, GVF au început să cunoască celebritatea, urmând apoi și lansarea primului lor album și nominalizarea la trei premii Grammy, culminând cu câștigarea unuia dintre ele, chiar „Best Album”.
Eu sunt sigur că întâlnirea cu Elton a ajutat foarte mult stilul lor vizual, imaginea lor fiind ruptă, la propriu, din ceea ce era o imagine obișnuită în anii 70, cu care Elton are multa experiență.
De multe ori, însă, GVF au fost afectați și ei de furia tipică prezentă în comentariile de pe rețelele de socializare și în media tăioasă. Spre exemplu, Josh a fost comparat de multe ori cu Bilbo hobitul atât ca statură cât și ca stil vestimentar, de multe ori spunându-i-se că se îmbracă în „draperii”. Pe de altă parte, Josh s-a apărat spunând că stilul său a fost influențat foarte mult de stilul lui Demis Roussos, despre care remarca că îi seamănă foarte mult: „păros și mic de statură”.
Josh își asumă stilul vestimentar, declarând că este perfect normal ca publicul să fie contrariat de un om în toata firea care strigă cu voce subțire pe scenă îmbrăcat fiind într-un costum mulat, însă concluzionează concret: „in the end, I don’t give a shit”. Mai jos o imagine cu GVF în plină desfășurare în timpul unui concert:
De fapt, este de menționat că în jurul succesului Greta Van Fleet este și foarte multă apreciere, însă și foarte multă critică negativă, fiind considerați niște „copiatori” de către o presă foarte dură la adresa lor.
Acuza li se aduce atât pentru stilul vestimentar, însă și pentru abordarea muzicală, mulți din presa de specialitate aducând cuvinte grele ca „expert forgeries” sau „cosplay band”. Cel mai cool prin abordarea sa a fost chiar Robert Plant care întrebat ce crede despre GVF, a spus că „Greta Van Fleet are Led Zeppelin I” și a spus despre Josh că este „a beautiful little singer”.
Cred cu desăvârșire că în 2023 orice formă de succes vine la pachet și cu hate și cred că Greta Van Fleet sunt suficient de speciali încât să cauzeze reacții extreme, cred că sunt mulți cărora le-a plăcut că muzica lor sună ca Led Zeppelin și i-a determinat să sară în picioare de bucurie, dar sunt probabil și mulți alții care, la extrema cealaltă, au sărit să blameze, cel mai probabil dorind să protejeze Led Zeppelin.
Eu cred că „a copia” este o activitate pe care o facem toți într-un fel sau altul, roata nu mai poate fi reinventată, muzica nu mai poate fi integral o noutate. Cred, de asemenea, ca să „semeni” cu Led Zeppelin nu este ceva deloc rău, până la urma este un tribut și, sincer, mi-ar plăcea să vad mai multe formații ca GVF în 2023, chiar daca ar „semăna” cu altele din trecut.
Albumul a fost produs de Marlon Young, Al Sutton și Herschel Boone și înregistrat la Blackbird Studios în Nashville, Tennessee și la Rustbelt Studios în Royal Oak, Michigan.
Inițial se dorea ca acest album să fie un fel compilație cu compozițiile lor din ultimii 2-3 ani, însă, după ce au ajuns în studio și au fost cuprinși de puterea creativității și de orizonturile noi date de instrumentele mai grozave la care au avut acces, au decis să compună un conținut nou pentru acest album.
O chitară „lap steel” a fost folosită pe piesa Anthem și o chitară modificată pentru a suna ca un sitar a fost folosita pe piesa Watching Over.
Numele albumului, „Anthem Of The Peaceful Army”, vine direct dintr-un poem compus de Josh chiar în bus-ul cu care călătoreau prin țară. Lucrând la album, au realizat că își doresc să introducă ca temă principală ecologia dar și teme generale asupra urii, lăcomiei și răutății. Sunt perfect de acord, mi se par și mie niște teme foarte actuale și mă bucur să descopăr că o formație de tineri identifică aceste probleme.
GVF au declarat că acest album a fost condus inițial de niște întrebări:
„De ce ne facem rău singuri?”
„De ce facem rău mediului înconjurător?”
„De ce trebuie să existe atâta ură?”
„De ce trebuie să fim lacomi și răi?”
„De ce nu putem fi toți unul?”
Josh povestea pe mai departe că toți suntem oameni și că toți ne uităm la același cer și respirăm același aer și că toți venim din același loc și că ar trebui să putem găsi echilibru și chestiunile negative de mai sus să nu existe.
Foarte bine spus Josh & Greta Van Fleet, vă aplaud! Mi-ar plăcea să întâlnesc mai des oameni ca voi. Acestea de mai sus sunt chestiunile care mă preocupă și pe mine și le consider problemele reale ale civilizației contemporane. Uneori mă simt singur în această concluzie și să regăsesc aceste întrebări și la oameni tineri care cântă atât de frumos nu poate să îmi dea decât speranță că lumea merge mai departe și că ușor, ușor, ne curățam și ne revenim.
Cei ce au lucrat la acest album sunt:
Joshua Kiszka – voce, chitară acustică
Jacob Kiszka – chitară, backing vocals
Samuel Kiszka – bas, clape, backing vocals
Daniel Wagner – baterie, backing vocals
Al Sutton – producție, inginer recording și mixing
Marlon Young – producție, mixing
Herschel Boone – producție
Tanner Peters – inginer recording
Jason Mott – inginer recording
Ryan Smith – mastering
Eliot Lee Hazel – fotografie
Kyledidthis – art direction și design
Ashley Pawlak – art direction și design
GVF au povestit că în afară de timpul petrecut în studio, a mai existat și o perioadă când s-au retras într-o cabană în pustietate în zona pădurii Chattanooga din Tennessee, unde au stat complet singuri, zi și noapte, și au compus o parte din piesele acestui album. Cei patru povestesc că la cabană a fost o perioadă interesantă în care au auzit voci și au simțit prezențe și au vorbit cu spiritele și asta i-a determinat să compună unele piese de pe album. Pe mine această relatare mă convinge și mai tare de cât de 70s este acest disc, chiar așa se făceau albumele pe vremea aceea. Oare ce pipă a păcii or fi „fumat” frații Kiszka acolo la cabana din pădurea Chattanooga?
Trecând la cum se aude, aș propune să concluzionez că acest album se apropie mai mult de felul în care erau mixate albumele din anii 70, chiar dacă nu scăpăm de anumite elemente moderne care vin și cu avantaje și cu dezavantaje, cum ar fi compresia sau rezoluția, măcar atunci când punem pe ascultare acest disc, avem parte de o imagine clară a soundstage-ului și aici îți aduc sub atentie piesa nr. 10 de pe acest album, piesa care mie îmi place cel mai mult și care se numește chiar Anthem.
Piesa aceasta este foarte reprezentativă pentru Greta VF și are o imagine stereo foarte clară, cu chitara acustica în dreapta, cu vocea și prezența vie a lui Josh poziționată în stânga și pregătită să ne furnizeze trilurile sale specifice. Piesa, per total, este mai liniștită decât celelalte și se completează foarte bine apoi cu bateria, cu diverse keyboard-uri și alte instrumente de percuție și chiar și un cor pe fundal, spre a doua parte a piesei. Însă și alte piese de pe album sunt geniale, ca spre exemplu Brave New World sau Mountain Of The Sun.
În concluzie, vreau să îl aplaud zgomotos pe vocalistul Josh, care mi se pare că readuce în atenție ceva ce era uitat de industria muzicală. Însă, vreau să aduc același tribut și chitaristului Jake, care cu al său Les Paul 61, este un virtuos și un genial la chitară așa cum eu nu am mai auzit în ultima vreme de la o formație mainstream. De remarcat, din nou, și sinergia dintre cei doi așa cum în cazuri mai vechi se întâmpla: Robert Plant cu Jimmy Page ori Slash cu Axl Rose, vorbesc aici de acea sinergie organică în care vocea se contopește cu chitara și în care chitara urmărește atât de frumos vocea.
Eu cred că acesta este ingredientul secret din spatele formațiilor legendare de rock de tipul acesta, sinergia aceasta specială și unitară dintre vocalist și chitarist și dacă este ceva ce Greta Van Fleet au reușit să „copieze”, ei bine acesta este elementul care îi face atât de autentici și îi ridică mai presus de niște simpli copiatori de karaoke, așa cum au fost denumiți cu răutate de atâtea ori.
Așadar, acest album aduce un fel de rebeliune în sufletul meu, mă simt din nou adolescent, mă simt din nou în liceu cu walkman-ul meu Panasonic pe străduțele din Colentina. Când pui pe play acest album aproape că îl vezi pe Macaulay Culkin cu mânușa de piele pe mână, cu chitara în mâini, cum mută volumul amplificatorului la poziția „Are you nuts?” și apoi începe să „dea” la chitară și tatăl său este propulsat din fotoliu prin acoperișul casei, cam asta este energia pe care mi-o insuflă Greta Van Fleet și albumul acesta pe care te invit să îl asculți negreșit.
Te invit, de asemenea, să ne mărturisești experiența ta cu Greta Van Fleet fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Tidal:
Apple Music:
