Dragă melomanule, săptămâna aceasta mi-am oprit cu blândețe atenția către o voce și un disc ce vibrează din plin dragoste și gospel. Este vorba de un disc extrem de special, numai bun de pus pe suflet cu un pahar de vin roșu în mână și un foc de lemne în fundal, este vorba de „Liquid Spirit” al artistului american Gregory Porter.
Întotdeauna mi-am dorit să mă apropii mai mult de aceste cântări de tip gospel care au migrat din bisericile celor de culoare în muzica populară. Mereu m-a fascinat ritmul acestor interpretări și, implicit, îndemnul indubitabil de a bate din palme.
„Liquid Spirit” este, astfel, un album din această rară categorie de gospel/soul/swing, o zonă nu atât de bine reprezentată în vremurile moderne, Porter fiind un artist de o abordare complet clasică și cu un vibe pe măsură.
Liquid Spirit este cel de-al treilea album al lui Porter, înainte de acesta avem „Water” în 2010 și „Be Good” în 2012. Liquid Spirit a urmat imediat în 2013, însă este albumul care i-a adus faima artistului american. Îți recomand, de asemenea, și discurile ce au urmat apoi, în special „Take Me To The Alley” 2016.
Revenind la premisele albumului Liquid Spirit, este clar că urma să fie un album deosebit dat fiind că se lansa în 2013 sub umbrela Blue Note, această casă de discuri legendară care a emis de-a lungul anilor numai titluri fabuloase pe care noi, melomanii, le apreciem atât de mult.
Aduc aici aminte discuri ca „Blue Train” – John Coltrane (1958), „Midnight Blue” Kenny Burrell (1963), „A Night at the Village Vanguard” Sonny Rollins (1958), „Maiden Voyage” Herbie Hancock (1965) și lista poate continua pe multe pagini.
În prezent Blue Note este patronat de Universal Music Group și de Capitol Music Group. Casa de discuri a fost fondată în 1939 de Alfred Lion și Max Margulis. „Blue Note” își trage numele de la notele diferite din jazz și blues numite „blue notes”, fiind speciale pentru că sunt cântate la un pitch diferit față de o notă convențională.
Hype-ul și critica din jurul acestui album au fost destul de mari, fiind primit cu multe „mixed feelings” de către critici, albumul creând atât plăcere dar și controverse.
Liquid Spirit a câștigat foarte multe premii – aduc aminte aici pe cel mai important: „Grammy Award for Best Jazz Vocal Album of 2014” și a produs 6 single-uri – de notat că rareori un album produce atât de multe single-uri.
Poți înțelege asta ascultând albumul, când, realizezi imediat că piesele sunt ca niște imnuri, este imposibil să nu le ții minte, le fredonezi și ti se pare că le-ai mai auzit cândva.
Chiar și eu am căzut în plasa întrebării: „nu cumva sunt coveruri?”. Ei bine nu sunt! Toate compozițiile de pe acest album sunt originale, în mare parte compuse chiar de Gregory.
Înainte să trec la a povesti cum se aude albumul și care piese sunt de luat în seamă, aș vrea să spun câteva cuvinte despre Porter, acest artist atât de interesant, atât ca stil de a cânta cât ca și look.
Ca și stil de a cânta, Porter are o abordare clasică de tip gospel/soul și se așază mereu pe un fundal de jazz. Chiar și așa, însă, muzica lui nu se încadrează niciodată într-un stil, nu putem spune că este jazz 100% ori soul 100% – avem câte puțin din toate plus un twist de Gregory, un melanj interesant care creează un stil total special.
Întrebat într-un interviu despre stilul său și cum l-ar încadra, Gregory răspundea: „aș spune că am un pic de Donny Hathaway, de Nat King Cole, de Bill Withers – aud ceva din mine în toți aceștia și mi se pare că îmi sunt foarte familiari cu perioada copilăriei mele, adică cu muzica gospel; recunosc imediat muzica gospel la Ray Charles spre exemplu, toate vocile care m-au format având rădăcinile în acest tip de muzică.”
Gregory s-a născut în 1971 în Sacramento, California și a copilărit în Bakersfield, o localitate tot din California unde mama sa, Ruth, era minister la o biserică baptistă. Mama sa a avut o influență foarte mare asupra lui Gregory, fiind cea care l-a încurajat să cânte în biserică încă de la o vârstă foarte fragedă. Pe de altă parte, povestește Gregory, că tatăl său, Rufus, a fost la polul opus: întotdeauna distant și niciodată prezent în viața sa, Gregory petrecând doar câteva zile din viață cu el.
În 1989, Gregory, după ce a terminat liceul „Highland High School”, a primit o bursă „full athletic scholarship” la facultatea San Diego State University, însă, din cauza unei accidentări la umăr a trebuit să renunțe încă din primul an de facultate.
De mama sa, din păcate, nu a mai avut parte încă din tinerețe, aceasta murind de cancer când Porter avea doar 21 de ani. Atunci, pe patul de moarte al mamei, Porter a auzit ultimele cuvinte ale acesteia ca și un îndemn indubitabil: „Sing, baby, sing!”.
Urmare a acestor evenimente, Porter împreună cu fratele său Lloyd s-a mutat în Brooklyn, New York, unde a devenit bucătar la restaurantul „Bread-Stuy”. Însă, seara, după ce termina munca la restaurant, Porter cânta în diferite baruri: Sista’s Place, Solomon’s Porch ori St. Nick’s Pub din Harlem, pub-uri unde avea din ce în ce mai mult succes și de aici s-a născut trupa lui Porter și cariera sa muzicală publică.
După aceste evenimente au urmat primele sale albume și apoi a cunoscut succesul binemeritat cu Liquid Spirit.
Dacă vocea lui Porter este inconfundabilă, atunci și imaginea sa este una extrem de inconfundabilă, vom observa la toate concertele acestuia, la toate aparițiile publice, că acesta va avea capul, ceafa și gâtul acoperite în integralitate, mai jos o imagine cu artistul:
Sigur că această „camuflare” nu este o chestiune de imagine, ci de necesitate. Gregory nu prea vorbește despre asta și nu există imagini cu artistul fără această camuflare. Bineînțeles că curiozitatea fanilor și a presei este foarte mare și este întrebat des despre acest lucru. Gregory explica într-un interviu că în copilărie a suferit un accident și că a trebuit să fie operat în acea zonă și că preferă pentru moment să acopere cicatricile în acest mod. Nu se cunoaște motivul și circumstanțele accidentului din copilăria lui Porter, acesta declarând despre look-ul său, foarte pe scurt: „it is what it is”. Capișonul este un Kangol Summer Spitfire și Porter a declarat că deja face parte din ființa sa și că îl iubește. Adevărul este că și noi, trecând peste toate premisele, iubim și apreciem și imaginea lui Gregory.
De imaginea lui Gregory Porter am beneficiat și în România, artistul susținând un concert la Reșița în 2022. Da, nu este o eroare de tastare sau o greșeală de documentare, ci Gregory Porter chiar a fost la Reșița. Mai jos dovada:
Concertul a avut loc în Centrul Civic din Reșița pe 4 August 2022 și în deschidere au cântat Natalia Chisăliță, Dean Bowman și Marcelle Poaty-Souami. Porter mai concertase în România la Timișoara în 2018.
Premisele apariției neașteptate pentru Reșița au fost puse la cale de primărie încă cu doi ani înainte de acest eveniment, în cadrul unui proiect de reconversie culturală a orașului.
Din research-ul meu, este clar că primarul Reșiței, Ioan Popa, este un meloman și un om care vorbește în interviuri cu pasiune despre muzică și despre interpreți ca Gregory Porter. Mai jos o fotografie de la eveniment:
Revenind la sound-ul acestui album, îți pot vorbi despre ceea ce mulți numesc “The Voice” – atunci când îi aduc un supranume lui Porter. Pe bună dreptate poate fi supranumit așa dat fiind că vocea sa este inconfundabilă și, departe de orice aspect legat de albumele sale, vocea sa este primul lucru care te lovește și o recunoști imediat.
Ca și abordare a muzicii, Porter seamănă foarte mult cu artiști ca Jamie Cullum, Raul Midon, Norah Jones sau Lizz Wright. Vorbim aici de un stil clasic de a cânta care înlocuiește „digitalul” R&B-ului modern cu folk-ul clasic și jazz-ul pur.
Porter duce mai departe tradiția Bill Withers, Ray Charles și Nat King Cole într-un fel în care le face cinste acestora. Vocea lui Porter este caldă, serioasă și amiabilă, însă complet masculină. Toate acestea mă determină să mă întreb: „oare are rival Gregory Porter în 2023?”.
Pe acest disc echipa de muzicieni este aceeași ca și pe discurile precedente. Sound-ul acestui album s-a dorit a fi unul organic și sincer.
Mai jos lista completă a personalului:
Gregory Porter – voce
Chip Crawford – pian
Aaron James – bas
Emanuel Harrold – baterie
Yosuke Sato – saxofon
Tivon Pennicott – saxofon
Curtis Taylor – trompetă
Glenn Patscha – orgă Hammond B3 și Fender Rhodes
Brian Bacchus – producție
Kamau Kenyatta – producător asociat
Jay Newland – recording, mixing
Ted Tuthill, Owen Mulholland – ingineri de sunet
Mark Wilder – mastering
De remarcat că Yosuke Sato folosește un saxofon Yanagisawa cu mouthpiece Aizen și Emmanuel Harrold bate la o baterie cu cymbal-uri Dream Cymbals, bețe Vic Firth și tobe Sakae.
Albumul a fost înregistrat în întregime la New York în studiourile Sear Sound în Martie și Aprilie 2013.
Dacă ar fi să vorbim despre cum se aude acest album, cred că mai degrabă aș dori să aduc în discuție ce se aude de pe acest album, anume câteva piese care, așa cum spuneam mai sus, îți aduc o senzație puternică de gospel și de imn.
Una din piesele mele preferate de pe acest album este “Hey, Laura”, o piesă pe care când o pui pe ascultare întri direct în atmosfera baladei pe care i-o aduce Porter acestei „Laura”, versurile spunând așa:
“Sorry that I had to ring your doorbell so late / But there’s something bothering me / All night long I just couldn’t wait / With a healthy dose of make believe / Go ahead and lie to me and make me believe / That you’re in love with me / And this fool can see that the rivers of your love flow uphill to me.”
Dacă le citim separat de muzică, sunt doar alte cuvinte pe care un bărbat îndrăgostit le spune într-un context instabil al unei imposibile iubiri. Însă, felul în care Gregory le cântă – ne clarifică de ce oamenii s-au apucat de muzică, de balade, și de ce datorită acestui lucru pasiunea cu care putem iubi a căpătat, prin muzică, noi dimensiuni.
Piesa „Hey, Laura” este extrem de simplă, doar câteva instrumente care îl trec cu bine pe Gregory prin tristețea acestui cântec, însă, ceea ce mă impresionează de fiecare dată este vibrația vocii lui Porter pe care nu am auzit-o atât de clar la un alt interpret.
În lista de instrumente a acestui album ar trebui introdusă și „bătaia din palme”, chestiune care se menționează și se folosește din plin pe această înregistrare, însă, o chestiune pe care chiar noi, ca și ascultători, simțim să o facem, în special în cazul unor piese cu ritm ca Liquid Spirit sau Musical Genocide.
În încheiere vreau să aduc un omagiu acestui interpret unic, care are ca și calitate propagarea valorilor vechi în timpurile moderne, alături de un stil foarte propriu, dar extrem de clasic in același timp – Gregory Porter – „The Voice” – este, astfel, poate cea mai grozavă voce din lumea momentului prezent.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Apple Music:
Tidal:
