Cand am aflat, recent, ca faimosii producatori canadieni de electronice hi-end Simaudio au intrat cu lor primul pas si pe piata de incinte hi-end m-am si bucurat, fiind un fan al brandului de vreo 13 ani, dar am avut si un feeling asa de… hmmm… sa ii spunem neliniste. Au mai fost cazuri in multe domenii cand, desi specializati si de succes pe o anume bucata de business, unii au mai riscat sa faca si ceva conex si de cele mai multe ori nu au izbutit sa atinga nivelul cu care obisnuisera piata de la mai consacratele produse.
Asa ca am asteptat cu nerabdare si un pic de teama ajungerea boxelor “made by Simaudio” in depozitul AVstore, pentru ca imediat dupa sa doresc sa le aduc acasa, noi-noute si inca sigilate. Gama de produse Moon (asa cum majoritatea dintre voi stiti ca isi denumesc canadienii produsele lor) are de anul acesta un reprezentat in gama incintelor de stand pe doua cai, si numele lor este “Voice 22”. Nu e putin lucru sa fii primul (probabil) din tara care asculta acasa un produs hi-end recent lansat si desi as fi vrut ca review-ul sa includa si setupul cu care Sim a prezentat aceste boxe la editia din acest an a Hi-end showului de la Munchen (anume combo-ul 390/330A) a trebuit sa ma multumesc doar cu streaming-preamp-ul 390 fiindca finalul 330A nu a fost disponibil in acel moment.
Asa ca odata ajunse cele 3 cutii cu inscriptia Moon pe ele – una cu boxele Voice 22, a doua cu standurile dedicate, Stand 22, si a treia cu pre-ul/dac-ul/streamer-ul 390, am purces la despachetare si la “cuplarea” cu integratul personal Moon 600i, care, in configuratia bypass este de fapt identic cu finalul 760A, deci next-step ca final stereo in ierarhia Simaudio fata de ce a prezentat Simaudio la Munchen. Privind asa, mi s-a parut un setup mai mult decat suficient pentru a putea vedea exact de ce sunt in stare aceste micute dar strasnice boxe canadiene.
Uups, a fost un fel de mic spoiler alert! Sorry, nu m-am putut abtine!
Chiar daca boxele Voice 22 erau noi noute si au continuat sa se “lase” in cateva zile de cantat la diverse volume, trebuie sa recunosc ca de sunat impresionant au sunat din prima.
Dupa ce traiesti cam un an de zile in casa cu niste boxe full size pe 3 cai din seria 800 de la Bowers & Wilkins nu te mai astepti sa te impresioneze in vreun fel niste “gagalici” pe doua cai, destul de neimpunatoare vizual, si fara vreun material exotic in fabricatie…
Mi-a placut impachetarea, boxele fiind bine protejate in cazul in care cutia mai sufera vreun impact de nivel mic sau mediu, iar calitatea executiei este si ea la un nivel la care m-as fi asteptat de la Simaudio. Dimensiuni ultra-compacte (35/20/29cm), doua cai cu bass reflex pe spate, cele 2 basket-uri dispuse cat mai aproape unul de celalalt, tweeter textil cu ghid de unda, midwoofer de 15,5cm din polipropilena, o arhitectura nespectaculoasa in sine, dar cu care se poate da usor gres din ce imi spune experienta de pana acum. Din pacate, standurile complementare, Stand 22, desi solide si destul de grele si cu o baza fix pe masura bazei cu margini curbate ale incintelor, nu m-au impresionat deloc din punct de vedere fabricatie. Nicio sigla pe nicaieri, suruburi cam de 2 lei, cu vreo doua m-am cam chinuit sa reusesc sa le insurubez in plinta de baza, as fi putut jura ca sunt fabricate in regim DIY pe vreundeva pe la noi prin Romania acum vreo 20 de ani… noroc ca din punct de vedere acustic par sa isi faca treaba, cum veti vedea in continuare din articol. Un alt aspect care pentru unii ar putea fi deranjant este finisajul piano-black… un magnet mai mare de praf nu stiu daca am vazut pana acum, am fost nevoit sa le sterg de praf in fiecare zi ca sa pot spune ca le vad “ca in showroom”.
Nu pot spune ca sunt foarte multe incinte mici care sa ma fi impresionat cu adevarat vreodata pana acum. Cred ca le pot numara pe degetele de la o mana… ProAc Tablette, Spendor S3/5se sau Sonus Faber Guarneri Memento fiind 3 dintre ele de care imi aduc acum aminte. Fiecare m-a impresionat prin altceva, insa in genere de la o boxa mica nu prea ai pretentia sa sune full-size si nici macar sa sune full…
Moon Voice 22, prima incercare a brandului Simaudio pe taramul incintelor insa, m-a impresionat din prima, si dupa cateva zile cand s-au mai si rodat, au devenit de-a dreptul delicioase, chiar adictive.
Este ceva acolo la ele care imi aduce aminte un pic de Dynaudio, ceva din seriile Audience si Contour… si ceva din Guarneri Memento… la instalare ma gandeam ca exact pe partea de bas vor suferi… nu stiu cum au reusit din prima insa cei 55Hz declarati la -3dB par sa fie reali, sunetul are suficient corp pentru a face de ras niste floorstandere de dimensiuni mai mici… si asta nu e totul… textura este cuvantul forte la acest mici boxe… fie ca vorbim de bas, medie sau inalte, era firesc ca un produs Moon sa puna accent pe rezolutie si textura. Este admirabil cum reusesc aceste mici boxe sa redea nuantele instrumentelor si vocilor dar si ale interpretarilor, in acelasi timp.
Odata ce le-am ascultat pret de cateva piese initiale, m-am linistit, orgoliul meu de fan Simaudio nu avea sa fie terfelit de o miscare de marketing neinspirata. De fapt, din punctul acesta de vedere vom vedea cat de inspirata a fost miscarea asta pentru Simaudio in anii ce urmeaza. Cert e ca din cel ingineresc sau acustic, trece testul cu brio si pot fi “agatate” cu succes la un combo destul de mult peste entry-level din gama aceluiasi producator.
Reclama la Voice 22 spune ca acum produsele Moon au si o voce a lor. Pot spune ca soundul scos de aceste boxe este in deplina armonie cu cel scos de electronicele mai noi din gama Simaudio, 390 fiind cel mai bun exemplu. Mi se pare ca se completeaza si potenteaza reciproc si rezultatul este unul care te tine ore in sir la auditii fara sa realizezi exact cand trece timpul.
Soundul perechii Voice 22 este unul smooth, rotund, texturat, cu suficient corp, greutate, rafinament si viteza insa nimic nu este fortat, totul suna firesc, relaxat, natural. Sunt foarte atent la coloratiile de cutie in ultima vreme si datorita faptului ca seria 800 de la Bowers este atat de inerta din acest punct de vedere si imi e foarte usor sa remarc, in cateva minute, daca o boxa are sau nu o coloratie evidenta de cutie. Poate e probabil ca la Voice 22 sa existe insa eu unul nu am auzit-o, sau nu am fost deranjat de asa ceva. Exista o mica coloratie pe midbass, ceva in stil Dynaudio care da asa o nuanta jucausa sunetului si il face sa fie mai “unsuros” cumva, sa “alunece” mai usor pe traiectul auditiv, dar ea nu e deranjanta, dimpotriva, pare tunata sa ajute la senzatia generala de sunet plin si mai full-size decat ar indica dimensiunile fizice si vine cu viteza corecta in redarea joaselor, nu se interpune cumva sa faca sunetul slow sau lalau, din contra, e jucaus, rotunjor si vioi.
Evident ca am pus si preul din 600i la treaba in locul celui din 390, insa desi dpdv rezolutie, neutralitate si transparenta informationala absoluta e un improvement fata de preul din 390, eu totusi am preferat preul din 390 pe Voice 22, mi s-a parut ca are mai mult nerv, prezenta si aer, in dauna pierderii a un pic de rezolutie si ultra liniaritate, si mi s-a parut ca se potriveste mult mai bine cu caracterul boxelor decat preul din 600i. Dealtfel nici nu cred ca inginerii canadieni au gandit Voice 22 ca fiind pereche pentru seria Evolution ci e clar ca au avut seriile entry si mid-level in gand, cu plecare de la all-in-one-ul ACE si cu top of the line la combo-ul 390/330A cum au fost prezentate la Munchen. Facand aceasta comparatie intre cele doua pre-uri din 390 si 600i, am realizat usor aceasta orientare dpdv product range. Poate pe viitor vom vedea si niste Voice 33 sau 66 de podea ca partenere pentru seria Evolution, cine stie…
Pana atunci, sa trecem la o sesiune de ascultare mai detaliata si mai analitica, daca tot au trecut niste zile bune de cand canta micutele prin casa…
La fel ca aceste mici boxe Moon mi-a placut muzica Patriciei Barber de la prima ascultare, am si vazut-o live la Garana in 2010 si profesionalismul ei m-a marcat ca devorator de muzica live si mi-am zis ca o piesa de-a ei e un bun puct de plecare in a analiza aceste boxe si acest sistem. Compozitiile si interpretarile pretentioase, cu un sound pe masura fac casa buna cu valorile Moon si intregul lant s-a bucurat impreuna cu mine de piesa “What a shame” de pe al treilea album al artistei, “Café blue”. Daca textura pianului si vocii feminine pare mai la indemana pentru un 2-way cu difuri destul de mici, cea a contrabasului a aparut de-a dreptul impresionanta. Voice 22 fac fata cu brio la volume mici si medii si pot arata cat de nuantat poate fi sunetul de contrabas daca e inregistrat asa cum trebuie. Percutia este punchy si spot-on fara a fi agresiva sau fortata, cinelele suna suficient de metalic dar si de texturat ca sa poti avea un feeling de realism fara insa sa ai impresia ca ceva este ascuns in mix sau ca, dimpotriva, e infipt acolo in fata sa iti sfredeleasca auzul, iar efectul de “tube” de la chitara electrica are un feel asa 3D si un attack de te poti jura ca esti acolo in cafeneaua de jazz/blues impreuna cu acest cvartet condus de Patricia.
Pianistul sudafrican Abdullah Ibrahim este un alt artist cu inregistrari magistrale deopotriva ca si calitate sonora cat si muzicala. Mi-a placut tare mult pianul Patriciei in piesa precedenta asa ca am mai vrut inca o mostra de pian cum se cuvine, si cum Ibrahim este un exponent de mare calibru al acestui instrument pretentios, a fost simplu sa iau unul din albumele sale favorite si sa “rontai” la intamplare una din piese. Discografia artistului cuprinde zeci de albume inregistrate pe parcursul a 5 decenii de activitate, iar “Third line samba” de pe “African Magic” e o mica bijuterie de sub 3 minute si un mic tur de forta live unde Ibrahim, in formula de trio secondat de un contrabas si un kit de tobe, “mangaie” cu multa maiestrie clapele alb-negre, si setupul Moon cu boxele Voice 22 ne mangaie si el auzul cu niste detalii excelente. Pianul are textura si finete, contrabasul are nerv si corp, mult peste capacitatile sugerate de dimensiunile boxelor, iar percutia are viteza si punch, totul suna unitar si rafinat in acelasi timp, totul cu acel smoothness si acea muzicalitate care este un trade-mark Simaudio.
Limitarile boxelor datorate dimensiunilor fizice incep sa se faca auzite la volume la care eu nu imi permit sa ascult mai mult de cateva secunde si asta ca sa evit sa fiu linsat pe ascuns de vecini… la volume mici si medii acest soi de inregistrari sunt un deliciu printr-un setup “full Moon”.
Un alt artist cu o muzica extrem de variata si pretentioasa este Peter Gabriel. Mi-au placut mult albumele Genesis din perioada Gabriel, insa parca imi plac chiar mai mult unele din albumele sale solo. Bine, solo e un fel de a spune, ca Peter a avut grija sa se inconjoare intotdeauna de muzicieni de mare valoare, Tony Levin, Manu Katche, Kate Bush, Phil Collins, Steward Copeland sau altii de acelasi calibru avand varii contributii in cariera sa.
Pe piesa de deschidere a sequelului “Us” de la albumul “So”, “Come talk to me”, artistul transmite cu multa emotie durerea distantantarii de propria fiica. Soundul este unul bombastic si cu multe detalii si nuante, iti trebuie cateva ascultari pe cateva sisteme bune sa pricepi ce vrea piesa asta cu adevarat de la tine ca ascultator. Prin 390/600i/voice 22 totul curge ca un fluviu de emotii in varii grade si culori, chapman stick-ul lui Levin e acolo cu toate nuantele sale, percutiile sunt aproape tactile iar backing vocals-ul lui Sinead O’Connor este de-a dreptul uluitor. O piesa la care descopar cate ceva nou la fiecare ascultare pintr-un sistem excelent, asa cum avem acum.
O alta voce feminina care m-a impresionat mult in ultima vreme este cea a polonezei Kasia Lins. Tanara cantareata din Poznan are la activ 3 LP-uri, din care doar primul, “Take my tears”, din 2013, an in care a si castigat editia a 3-a de X-factor a Poloniei, este in limba engleza, celelalte doua fiind in limba sa materna, si un pic diferite muzical de “Take my tears”. Una din piesele mele favorite de pe acest album este “Go away”, in care artista isi exprima dezacordul fata de un potential iubit nedorit. Soundul minimalist si curat merge mana in mana cu feelingul groovy al piesei si lejeritatea cu care artistii interpreteaza piesa este evidenta prin boxele Voice 22. O versiune delicioasa de-a dreptul a acestei piese pe care o stiu pe de rost si totusi a mai avut ceva nou de oferit prin setupul Moon integral. Bassul este plin si carnos, pedala tobei loveste surprinzator rapid si de punchy, cum ziceam, am auzit destule floorstandere care nu se descurca atat de bine la acest capitol, iar vocea Kasiei reuseste sa fie cand senzuala cand autoritara, insa pastrand un grad de smoothness si realism demne de boxe mult mai scumpe. Cu siguranta si electronicele ajuta foarte mult insa daca tot era de vazut potentialul boxelor, un final de talia lui 600i sau 760A si un frontend din gama 300 si cablare pe masura (Crystal seria diamond si QED seria reference) sunt un bun punct de referinta pentru a vedea asta.
Acolo se vede cel mai usor raspunsul in domeniul timp al sistemului. Prea rapid creeaza senzatia de uscat, harsh, metalic si obositor, prea lent e bloated, lalait, gonflat nenatural ca un purcelus pus la ingrasat in ajun.
Fiindca am avut pofta de ceva metal progesiv, trupa americana Fates Warning, unul din pionierii genului alaturi de mai titratii Queensryche si Dream Theater, a venit ca o manusa dupa piesele pretentioase si groovy de dinainte.
Am ales complexa si uluitoarea “At fate’s hands” de pe albumul din 1989 “Perfect symmetry”, cu o coperta semnata de maestrul Hugh Sime (Rush, Megadeth sau Iron Maiden printre altii), al doilea album cu magicul Ray Alder la voce (una din vocile mele favorite all-time din metal), si primul cu ultra-particularul tobosar Mark Zonder, unde alaturi de maiestria chitaristilor Jim Matheos si Frank Aresti vine cu o superba contributie si claparul Kevin Moore (pe vremea aceea la Dream Theater) pentru o parte secunda a piesei unde virtuozitatea instrumentala e mana in mana cu cea componistica. O piesa care incepe melancolic si introspectiv si se termina intr-un adevarat tour-de-force instrumental, precis, complicat, rafinat si imperturbabil ca un ceas elvetian (si as putea adauga, ca un sistem audio canadian semnat Simaudio). Tin minte cum acum 10 ani am stat fix la doi metri in fata lui Frank Aresti la un concert Fates Warning din Bucuresti in Jukebox Club, unul din cele mai intime si uluitoare showuri muzicale la care am asistat vreodata.
Muzica Fates Warning este la fel de pretentioasa si rafinata ca aceste boxe si acest setup semnat MOON, asa ca era inevitabil sa apara si o piesa de-a lor in acest review.
Una peste alta, o mare, mare supriza pozitiva pentru mine aceste Voice 22, daca sunteti admiratori ai brandului canadian dar si admiratori ai calitatii solide si ai rafinamentului in general, o auditie a acestor mici dar admirabile boxe Voice 22 este un must in zona de pret de 4 cifre in euro, desi pretul mi se pare cel mai putin pretentios lucru la aceasta pereche.
Echipament de auditie:
Boxe de stand: Simaudio MOON Voice 22, 2 way/bass reflex/small-midsize bookshelf
Standuri: Simaudio MOON stand 22
Amplificare: Simaudio MOON Evolution 600i v2 – folosit atat ca integrat cat si ca final (echivalentul lui MOON Evolution 760A)
Sursa de semnal: streaming-dac-preamp: Simaudio MOON 390
Cabluri alimentare: Crystal diamond micro
Cablu interconnect: Crystal diamond micro XLR
Cablu boxe: QED reference genesys silver spiral
Material audiat:
Patricia Barber – What a shame – Café blue (1994) – Tidal 44.1/16
Abdullah Ibrahim – Third line samba – African magic (2001) – Tidal 44.1/16
Peter Gabriel – Talk to me – Us (remastered) (1992) – Tidal MQA 96/24
Kasia Lins – Go away – Take my tears (2013) – Tidal MQA studio 96/24
Fates Warning – At fates hands – Perfect symmetry (1989) – Tidal 44.1/16
