Dragă melomanule, atac săptămâna aceasta una din icoanele muzicii: din discografia inegalabilului Elvis Presley extrag un disc grozav care conține piesa mea preferată de la regele rock’n’roll-ului, despre care îți voi povesti mai târziu în amănunt.
Rămân însă aproape îngrozit acum la început de articol despre ceea ce mă așteaptă mai departe, anume a scrie despre acest artist-monument. Cred că este o onoare și în același timp aproape o năpastă să scrii despre acest personaj unic din istoria muzicii moderne. Elvis este o piramidă care va dăinui pentru totdeauna.
O să îți mărturisesc că am fost întotdeauna pasionat de Elvis, încă din copilărie, discutând despre acesta cu bunul meu prieten Emil în drum spre casă de la școală, atunci când eram doar niște mini-oameni. Elvis m-a urmărit apoi din copilărie și până în zilele noastre, ascultându-i toată discografia și păstrând un respect pentru muzica și personajul său, purtând însă cu mine o părere de rău pentru felul în care își sfârșea viața, atât de confuz și de nefericit.
Însă, este just că Elvis ne-a făcut fericiți pe foarte mulți cu arta sa. Așa am ajuns să îl cunosc pe unul din cei mai mari fani Elvis Presley chiar aici în orașul meu, în București. Permite-mi să îți spun câteva cuvinte despre această întâlnire apoi voi sări la povestea albumului de față și îți voi povesti despre piesa mea preferată Elvis de care îți mărturiseam mai sus.
Acum vreo două luni, într-o seara de iarnă ca oricare altele, în sfârșit îmi făcusem timp să dau curs unei invitații care venise de un coleg de pe grupul Melomani Romania, Andrei Văduva, prin intermediul prietenului meu Lorin. Acesta de pe urmă îmi spusese în nenumărate rânduri: „Silviu, trebuie să îl cunoști pe Andrei – să vezi acolo ce pasiune pentru analog și pentru rock’n’roll”.
Lorin mă atrăsese în capcana curiozității însă nu mă pregătise pentru Elvis. Seara mea, dintr-o simplă seară de ianuarie, s-a transformat imediat într-o seară unică atunci când am pășit în „bârlogul” lui Andrei. Camere întregi pline cu viniluri, memorabilia cu Elvis, tablouri cu discuri și colecții-gigant de viniluri, benzi și CD-uri. Îți las mai jos niște imagini ca să înțelegi ce vedeam eu:
Am petrecut acolo o seară de neuitat și m-am conectat imediat la pasiunea paroxistică a lui Andrei pentru Elvis și pentru muzica anilor 60, în special rock’n’roll. Sistemul de sunet și energia vitală din spațiul lui Andrei sunt foarte vii și asta m-a determinat să mă trezesc și eu la viață în seara aceea plin de energie. Au curs disc după disc și tot felul de înregistrări interesante cu Elvis, ne-am îndepărtat un pic de rigorile audiofiliei, dar ne-am apropiat mai mult de cele ale melomaniei.
Și așa, dintr-o perspectivă melomană, am rămas cu Elvis în suflet după seara aceea și, pe cât de mult îl iubeam pe Elvis, acum îl iubesc și mai mult și rămân complet uimit că există astfel de pasiune melomană în oameni, ba chiar în „prieteni”, la nici o aruncătură de băț de mine, în același oraș, în aceeași țară modestă din estul Europei.
Când pui pe ascultare acest album te întorci instantaneu în acea perioadă de final de anii 60 când toate melodiile sunau ca niște imnuri, pline de trompete ale victoriei, cu o magie aparte care nu s-a auzit decât atunci în anii 60, cu o scenă largă, vie, și cu înregistrări de tip cap coadă care încapsulează atât de bine magia live a muzicii.
Așa este făcut și albumul acesta și majoritatea albumelor Elvis: 4-5 muzicieni așezați în studio, înregistrând piese una după alta, la modul one-shot, fără prea multă post-producție. Din aceste considerente muzica din perioada aceasta sună foarte viu și păstrează o bucurie de a cânta plină de un caracter de „live”. De aceea, pe acest disc vei regăsi foarte corect energia tipică regelui, emfaza sa, sensibilitatea sa și, aș putea spune, siguranța sa specifică cu care cânta.
„From Elvis In Memphis” este al nouălea album al lui Presley, lansat în iunie 1969 la RCA Records și înregistrat în februarie același an la American Sound Studio din Memphis. Te rog să observi distanța foarte scurtă de la înregistrare și până la lansare atipică vremurilor moderne, dar atât de tipică vremurilor acelea. Mai ales în muzica mainstream albumele nu zăboveau mult în post-procesare, lansarea realizându-se foarte repede.
Este interesant de menționat că From Elvis In Memphis a fost primul album al lui Presley care a fost înregistrat diferit și într-o nouă locație, în Memphis. Până la acest moment regele mergea pe „mâna” RCA Records, înregistrând și lucrând cu producătorii și muzicienii lor, de obicei aceasta se întâmpla în Hollywood California și în Nashville Tennessee. Însă, pentru noul său album, anturajul lui Elvis îl convingea pe acesta să renunțe la această rețetă și să se îndrepte spre Memphis și anume spre studioul American Sound Studio care era pe „val” în această perioadă, lansând niște producții superbe cu Bobby Womack, Aretha Franklin, Neil Diamond, Dusty Springfield, Petula Clark ș.a.m.d. Îți las mai jos o imagine cu studioul din Memphis:
Vezi tu, melomanule, pe vremea aceea fiecare studio avea sunetul său specific, interpretul (în cazul de față Elvis) alegând studioul și mergând acolo aproape singur, acompaniamentul fiind făcut de studio, punând la dispoziție muzicieni, ingineri și producători.
În ziua de astăzi studiourile nu mai sunt atât de complete, fiind mai mult niște locuri unde interpreții vin să înregistreze, având propriile lor soluții atunci când vine vorba de muzicieni, de ingineri și de producători. Pe vremea aceea, însă, era altfel, fiecare studio oferea un sunet la cheie și de aceea Elvis se hotărâse să înregistreze la American Sound, pentru că își dorea un sunet diferit de data aceasta, iar American Sound îi oferea exact ce căuta: un sunet mai aproape de ceea ce americanii numesc „southern soul” dat cu precădere de band-ul studioului, Memphis Boys, dar și de producătorul rezident Chips Moman. Îți las mai jos o imagine cu Elvis și cu Chips Moman din timpul înregistrărilor la acest album:
Bineînțeles că în cazul lui Elvis nu s-a putut respecta integral rețeta American Sound Studio, acesta nu a venit cu siguranță singur la studio, ci acompaniat de o cohortă uriașă, ba chiar RCA, care acceptase cu greu ca Elvis să înregistreze în Memphis, au trimis o armată de ingineri să supravegheze înregistrările din micul studio din Memphis.
Au existat nenumărate divergențe între band-ul și producătorul local și cohorta lui Elvis, cei dintâi fiind sufocați de numărul mare de invadatori. Elvis a fost cel care a luat măsuri și în zilele ce au urmat acestor divergențe, cohorta și-a diminuat numărul și au putut înregistra liniștiți. Înregistrările începeau pe 13 ianuarie 1969, Elvis fiind însă foarte răcit. Au înregistrat vreo două zile, apoi Elvis a luat o pauză fiind afectat de răceală. Înregistrările s-au reluat de pe 20 ianuarie.
Muzicienii au fost:
Elvis Presley – voce, chitară, pian
Ed Kollis – muzicuță
John Hughey – chitară
Reggie Young – chitară, sitar
Bobby Wood – pian
Bobby Emmons – orgă Hammond
Tommy Cogbill – bas
Mike Leech – bas, strings
Gene Chrisman – baterie
Glen Spreen – strings
Dragă melomanule, nu o să îmi îndrept atenția foarte mult către biografia lui Elvis Presley, deoarece mulți dintre noi o cunoaștem deja, știm bine cine a fost Elvis și ce realizări imense a avut. Dacă ești însă curios despre viața sa te invit să urmărești filmul „Elvis” lansat de Warner Bros. în 2022. Filmul este foarte bun și îi face cinste adevăratului Elvis.
Rămân impresionat mereu când ascult albumul acesta despre cât de efervescent este sunetul, câtă bucurie este în înregistrare și ce să mai, o să recunosc, îmi place mult acel bas viu de anii 60 care se remarcă imediat prin simplitatea sa. Muzica era simplă pe vremea aceea, dar plină de sinceritate aș spune, un element care lipsește cu desăvârșire vremurilor moderne.
De pe album se remarcă piese ca „Only The Strong Survive” sau „Long Black Limousine”, dar și eternul „In The Getto” și, în sfârșit, ajungem și la preferata mea „Suspicious Minds”. Este interesant că atunci când ne gândim la Suspicious Minds, ne gândim în mod evident la Elvis Presley, însă această piesă nu a fost piesa sa inițial, fiind compusă de Mark James în 1968, piesă pe care acesta a și înregistrat-o dar nu a avut succes deloc cu ea.
Mark James era însă foarte sigur de ceea ce crease, niște versuri extraordinare despre o relație nefuncțională dintre două persoane care se bănuiesc una pe cealaltă constant, cât și o linie melodică grozavă, cu o partitură de bas așa cum nu mai fusese în muzica rock’n’roll.
Mark James înregistrase această piesă la American Sound Studio și se cunoștea bine cu cei de acolo și în special cu Chips Moman. Mark și Chips au observat imediat că regelui i s-ar potrivi bine această piesă și că ar putea fi transformată într-un hit de acesta. A urmat o perioadă în care Mark și Chips au insistat la rege să asculte melodia și să o accepte, iar Elvis, într-un final a acceptat și a decis să încerce. Îndoiala inițială a lui Elvis s-a transformat ulterior în unul din cele mai grozave hituri ale sale și poate unul din cântecele sale cele mai profunde. Mai jos coperta single-ului din anii aceia:
Au fost vremuri când am ascultat Suspicious Minds pe repeat, poate ore în șir, piesa aceasta are un „hook” extraordinar și o progresie care m-au fascinat întotdeauna. Piesa începe pozitiv îmbibată cu niște valuri melancolice și este menținută de „febra” Elvis Presley care se simte cel mai bine pe această piesă. Elvis avea un stil unic de a crește o piesă și de a o ține vie pe tot parcursul său. Așa și Suspicious Minds ne dă cel mai bun exemplu din discografia lui Elvis despre această febră specifică a sa.
Suspicious Minds crește pe măsură ce secundele și minutele trec ca să ajungă într-un final la un climax paroxistic în care febra lui Presley transpare prin difuzoare și se sparge în jurul nostru și se disipă în camera de ascultare, dar, fără doar și poate, își lasă un loc permanent în sufletele noastre. De aceea Suspicious Minds își are locul său în sufletul meu, pentru mine această piesă fiind calea de a-l înțelege mai bine pe Elvis Presley și de a-l purta pentru totdeauna în inimă.
De aceea voi înțelege negreșit pasiunea imensă a lui Andrei Văduva pentru Elvis și voi rămâne bucuros că l-am cunoscut, atât pe Andrei, dar și pe Elvis, așa cum am văzut că „trăiește” în camera de ascultare a lui Andrei.
Te las cu aceste gânduri, melomanule, iar lui Andrei îi urez „La Mulți Ani”, pentru că a fost ziua lui de curând.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify
Tidal
Apple Music
