Dragă melomanule, am dat peste un disc despre care nu aș fi sperat că poate exista nici măcar în cele mai curajoase vise. Ba chiar, poate ar fi corect să concluzionăm că până nici cel ce l-a realizat, sfinția sa, al 14-lea Dalai Lama, Tenzin Gyatso, nu s-ar fi gândit că va scoate vreun disc de muzică vreodată. Însă, în mod șocant, acest disc chiar există: Dalai Lama a lansat în 2020 un album cu muzică new-age.
Dalai Lama a fost de foarte multe ori abordat cu propunerea de a face muzică, însă de fiecare dată a refuzat. Junelle Kunin din Noua Zeelandă, budistă și muziciană, cea care în final producea acest disc, a fost însă persoana care, după câteva refuzuri oficiale, a știut ce butoane să apese la sfinția sa și, cu ocazia unei vizite în India, i-a prezentat direct ideea ei că mantrele puse pe muzică new-age ar putea ajuta oamenii și că pandemia ar fi mai ușor de suportat, și, doar așa, cu șantaj emoțional despre ideea de a face bine, Junelle îl convingea pe Dalai Lama să accepte proiectul.
Discul este unul foarte interesant și întâlnește atmosfera muzicii new-age cu puterea mantrei budiste, ambele atât de bine lipite împreună de lumina lui Dalai Lama. Toate aceste premise creând un disc de foarte bună calitate care te va surprinde plăcut.
Inner World are un sunet inedit, cu o masterizare foarte bună, un disc meditativ care nu va deranja și îți va intra în suflet și îți va dezvălui „lumea” din interiorul tău. În general muzica este în planul secund, singura dată când se mută în prim plan este pe piesa „Ama La”, unde auzim sitarul Anoushkăi Shankar, fiica lui Ravi Shankar și sora celebrei Norah Jones.
Pe „Inner World” l-am descoperit într-o recomandare Qobuz și, imediat ce l-am recunoscut pe copertă chiar pe Dalai Lama, mi-am exprimat curiozitatea și nu mi-a venit să cred că acest disc chiar îi aparținea. Câteva zile mai târziu am pus discul spre ascultare după o zi agitată de weekend și magia sa s-a desfășurat imediat în casă și în împrejurimile sale, atât casa cât și terasa fiind cumva înconjurate de o liniște, atât eu cât și Lucia nu mai vorbeam, ci stăteam și ascultam, sufletul nostru se așezase mai bine și, prin calmul muzicii lui Junelle, dar, bineînțeles, și prin puterea vorbei lui Dalai Lama, am realizat că discul cântă pe repeat de câteva ore bune și că în noi ardea o lumină nouă, ne conectasem sus și ne dădusem seama cât de mici suntem, iar atunci când ești mic vorbești mai puțin, și asta, uneori, face extrem de bine sufletului.
Vezi tu, melomanule, cu cât noi oamenii suntem mai „mari” pe dinăuntru, cu atât ne vom simți mai rău și mai umflați de un ego care nu ne aparține. Cu cât ne vom liniști sufletele și ni le vom debarasa de „grăsimea” nedorită, ne vom simți descătușați și ne vom conecta la cer, la sursă, la Dumnezeu.
Atât de puternic este acest disc: într-un scenariu în care lumii îi lipsește spiritualitatea mai mult ca oricând, acest disc este un far în negura nopții care ne ghidează și ne dă o alternativă, scopul lui Dalai Lama de a ajuta oamenii fiind atins, demonstrându-le că această alternativă există.
După acest eveniment de-a dreptul magic pe care îl trăisem în weekend, nu știam încă că îți voi scrie despre acest disc sau despre Dalai Lama, însă, complet curios, am simțit nevoia să îmi reîmprospătez ce știam deja despre povestea sa, dar și despre budism, pe care îl studiasem în facultate.
Țin minte că în facultate aveam un curs care se numea „Filosofia Religiilor”, care mă fascinase teribil de tare, și, atunci, am studiat cu mare curiozitate cine a fost Buddha și diferențele dintre budismul clasic și cel tibetan.
Învățam că Buddha nu a fost deloc un zeu în accepțiunea clasică a religiilor, ci Buddha chiar fusese un simplu om ce se detașase de ceilalți prin iluminare și dezicerea de viața sa normală. Buddha (Cel Trezit), pe numele său real Siddhartha Gautama, a fost un prinț nepalez ce a trăit în secolul VI înainte de Cristos. Siddharta s-a rupt de viața sa și a ales să trăiască ca un ascet, fără mâncare, fără oameni, bând doar foarte puțină apă, atingând astfel starea de iluminare supremă numită „nirvana”. Faptul că Buddha a fost înainte un om normal cu multă plăcere de viață, cu multe abateri, cu mulți bani, demonstrează că tranziția sa de la derapaj la iluminare, este importantă, sinceră și extrem de posibilă.
Ulterior iluminării, acesta fonda budismul indian clasic bazat pe învățăturile sale, o religie căreia mai degrabă ar trebui să îi spunem „filosofie” sau „mod de viață”. Îți las mai jos o reprezentare populară cu acesta:
Nu sunt diferențe majore între budismul tibetan și celelalte forme de budism, însă, ca și practică, se spune că cel tibetan este cel mai aproape de învățăturile lui Siddharta Gautama.
Citind despre budism, Tibet și Dalai Lama, am avut plăcerea să îmi aduc aminte de grozavul film ce fusese lansat în 1997, „Seven Years in Tibet”, despre povestea lui Heinrich Harrer și prietenia sa cu Dalai Lama, așa cum se întâmplase în anii 30, chiar în Tibet. Astfel, eu și Lucia, cu inimile sus de la discul lui Dalai Lama, am revăzut și acest film care, efectiv, ne-a transportat în anii 30 și ne-a dat o idee despre cum era atunci în Tibet și care au fost începuturile celui de-al 14-lea Dalai Lama. Îți las mai jos coperta filmului:
În film am observat evenimente care se potriveau foarte bine, ceea ce m-a dus cu gândul că fiind un film de Hollywood atât de cunoscut, cu niște actori atât de mari, eram sigur că povestea a fost romanțată suplimentar.
Însă, documentându-mă, am ajuns la concluzia că nu este așa deloc, toate poveștile din film sunt complet reale, faptele istorice prezentate fiind 100% aliniate cu realitatea. Îți recomand, astfel, acest film pentru a înțelege mai bine povestea lui Dalai Lama și felul în care această „funcție” este ocupată.
Primul Dalai Lama s-a numit Gedun Drupa și a trăit între 1391 și 1474 și este foarte interesant că în accepțiunea budist-tibetană, fiecare din cei 13 ce au urmat, sunt o reîncarnare a primului, de fapt o încarnare a Avalokiteśvara, Bodhisattva al Compasiunii. De asemenea, despre Tenzin Gyatso, actualul Dalai Lama, se crede același lucru și a fost ales după aceeași credință că prezintă această încarnare a lui Buddha și al gradului mare de „trezire”.
Filmul ni-l prezintă foarte bine pe copilul Tenzin Gyatso, cum a fost descoperit încă de la doi ani în familia sa dintr-un sat îndepărtat din Tibet și, după o selecție foarte atentă și fascinantă, a fost declarat cel de-al 14-lea Dalai Lama. Îți las mai jos o imagine cu Tenzin Gyatso din perioada sa de copilărie, când începea prietenia sa cu Heinrich Harrer:
Filmul se învârte în jurul acestei prietenii cu Heinrich și felul în care Tenzin era fascinat de cultura vestică și cum l-a instaurat pe Heinrich în a-i fi atât fotograf oficial cât și profesor de limba engleză. Austriacul Heinrich în perioada sa alături de Tenzin, i-a construit acestuia un cinema și l-a învățat tot ce știa despre vest. Îți las mai jos o imagine reală cu cei doi:
Nu pot însă să nu îți las și o imagine cu actorii din filmul Seven Years in Tibet, Brad Pitt și Jamyang Jamtsho Wangchuk, atât de bine aleși pentru a semăna cu originalele:
Este interesant că Dalai Lama și Heinrich Harrer au păstrat o prietenie strânsă în toți acești ani, până la moartea lui Heinrich, în 2006. Îți las mai jos o imagine recentă cu cei doi:
La fel de impresionantă este și coloana sonoră a filmului, semnată de nimeni altul decât de John Williams, iar dacă violoncelul de pe câteva din piese ți se va părea cunoscut, atunci să știi că este mâna lui Yo-Yo Ma acolo! Îți recomand și acest disc spre ascultare:
Concluzia acestui articol se învârte în jurul spiritualității și asupra concluziei cumva triste că spiritualitatea este un element care are mare lacună în societatea modernă. De multe ori oamenii fug de spiritualitate pentru că se confundă greșit cu biserica modernă, o instituție care, uneori, nu are legătură cu spiritualitatea.
Departe însă de această lipsă, există elemente în lumea noastră care încă vibrează către cer și Dalai Lama este un astfel de exemplu, mi se pare fascinant că în 2024 avem încă printre noi un Bodhisattva, apărut pe lume acum aproape 90 de ani. Rămân uimit de câte schimbări a văzut al 14-lea Dalai Lama în acești 90 de ani și îi îmbrățișez respectuos detașarea și zâmbetul cu care încă abordează lumea.
Chiar și așa însă, viitorul spiritualității este cu atât mai sumbru dat fiind că instituția lui Dalai Lama a declarat de curând că nu se știe dacă va exista un al 15-lea Dalai Lama, Tenzin Gyatso declarând că va medita la acest aspect și că va exista un consiliu după moartea sa și se va decide dacă al 15-lea va fi căutat sau nu.
Eu cred că adevărul se află întotdeauna în trecut și, uitându-ne în istorie, putem observa că oamenii erau mult mai spirituali atunci, însă cutuma societății moderne i-a alungat și i-a restrâns pe cei cu trezire spirituală, iar acest aspect este poate cea mai mare crimă a societății moderne, pentru că, fără doar și poate, spiritualitatea este una din cele mai importante scopuri ale ființei umane.
Așa că, melomanule, în aceste circumstanțe inedite, mă despart de tine lăsându-ți o procedură: pune cele lumești pe pauză măcar pentru o clipă, pune Inner World să cânte în casă, stai și ascultă în liniște măcar 30 de minute și, apoi, deschide un geam, împreunează-ți mâinile la piept sub formă de rugăciune, și, cu ochii închiși, uite-te cu sufletul spre cer.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Apple Music:
