Ce este sunetul HiFi ? Merita investit mult intr-un sistem audio ? Daca da, care ar fi calitatile pe care ar trebui sa le aiba acest sistem si cum deosebim un sistem audio slab de unul performant ?
Un sistem cu sunet HiFi este capabil sa creeze o iluzie sonora cat mai convingatoare, astfel incat atunci cand inchizi ochii sa ai senzatia ca muzicienii sunt in camera cu tine sau ca tu esti chiar in fata lor, in sala de concerte. Pentru ca acest lucru sa se intample, este necesar ca sistemul audio sa indeplineasca mai multe conditii.
Stereofonia este un termen provenit din limba greaca (“stereo” = solid / “fone” = voce) si a fost introdus in 1927 de catre firma americana Western Electric Company. Stereofonia este o metoda de reproducere a inregistrarilor utilizand doua sau mai multe incinte acustice (boxe) care creaza o iluzie acustica – interpretii trebuie sa para ca sunt in camera cu noi, pozitionati clar in spatiu. Sunetele nu trebuie percepute ca venind din boxe ci din spatiul dintre ele. Cu cat iluzia este mai puternica, cu atat percepem senzatia de “adancime” (unele instrumente sunt mai departe de noi, altele mai aproape) si de “aer intre instrumente” (diverse instrumente sunt localizabile clar, nu se acopera unele pe celelalte, pare ca exista un spatiu intre ele, in care totusi se intampla ceva). Termenul englezesc, “soundstage”, este sugestiv in aceasta privinta. Putem concluziona ca avem un soundstage bun daca atunci cand inchidem ochii boxele dispar din peisaj, iar sunetele par emise in mod natural de multe surse usor de identificat in spatiu de la stanga la dreapta si din fata spre spate.
In acelasi timp, reproducerea corecta si echilibrata a intregii plaje de frecvente audio este la fel de importanta, la fel ca si capacitatea sistemului audio de a oferi o dinamica cat mai realista a sunetului.
Un sistem care va exagera frecventele joase va parea infundat, unul care le va accentua pe cele inalte va suna prea subtire, unul care va atenua mediile va parea lipsit de viata. Basul trebuie sa fie prezent, clar, puternic, controlat si bine temporizat (notele sa nu fie lungite in mod artificial sau cu efect ca din butoi). Frecventele medii sunt importante fiindca acolo vor fi reproduse vocile, sunetul trebuie sa fie clar si puternic dar delicat, nu agresiv. Inaltele sunt principalele responsabile pentru pozitionarea spatiala a sunetului, pentru detalii si pentru atmosfera inregistrarii. Sistemul audio trebuie sa fie capabil sa reproduca cele mai fine detalii din inregistrare (reverberatiile din salile in care au fost facute inregistrarile, de exemplu) si sa fie capabil sa dezvolte o dinamica cat mai realista.
Dinamica unei inregistrari reprezinta capacitatea de a reproduce cresteri bruste de nivel sonor, pastrand detaliile si nuantele. Cele mai edificatoare inregistrari sunt cele de muzica simfonica sau opera. Imaginati-va ca ascultati un pasaj cu un flaut care canta in surdina si, in secunda urmatoare, o orchestra de mari dimensiuni tuna si fulgera (vezi Verdi). Ascultatorul trebuie sa resimta un adevarat soc, sa fie tintuit in scaun in momentul descatusarii de energie.
Toate aspectele enumerate mai sus sunt mai usor de pus in practica atunci cand sunt prezente mai putine instrumente in inregistrari si mult mai dificil in cazul unei orchestre simfonice, inregistrata intr-un spatiu de mari dimensiuni. Este mai simplu sa inregistrezi si sa reproduci o solista de muzica folk acompaniata de o chitara acustica decat sa recreezi in mod realist cavalcada Walkiriilor.
Pentru ascultator este simplu sa traga o concluzie in ceea ce priveste calitatea sunetului – inchidem ochii si ne intrebam : suna real sau nu ?
Muzica pop, rock si in general cea produsa in studio este o creatie artificiala, in mare masura opera inginerului de sunet, nu are o referinta clara in lumea reala si este dificil de spus cat de fidel este reprodusa. Muzica acustica si cea clasica, in general, sunt mult mai potrivite in evaluarea unui sistem audio fiindca putem discerne daca suna natural sau nu; avem un reper mai clar despre cum ar trebui sa sune in realitate.
In ecuatie intervin si echipamentele folosite la inregistrare, microfoanele care pot adauga propriile lor coloratii, unele tinzand sa sune mai deschis, altele mai grav. In cazul inregistrarilor de jazz sau rock, de exemplu, se folosesc multiple microfoane pentru acelasi instrument (tobe, de exemplu) si pentru obtinerea inregistrarii finale, se amesteca sunetele la mixaj. “Originalul” cu care comparam reproducerea exista doar in mintea si in camera de control a inginerului de sunet care a facut inregistrarile si mixul.
Camera de auditie intervine si ea in reproducerea sunetului in doua feluri – reverberatiile produse pot afecta claritatea imaginii stereofonice si pot aparea amplificari sau atenuari (in special in cazul frecventelor joase) de care trebuie sa tinem cont la amplasarea incintelor acustice.
Asadar, in aprecierea finala a calitatii sunetului, avem nevoie de un echipament de reproducere cat mai bun, dar intervin atat calitatea inregistrarii, cat si acustica incaperii. Veriga cea mai slaba va da puterea intregului lant. Boxele sunt cel mai important element din intreg lantul audio, ele vor da caracterul sunetului si vor reprezenta principala limitare. In stransa concordanta avem camera de auditie si acustica ei, care joaca un rol important. Amplificatorul poate pune sau nu in valoare incintele si trebuie ales in functie de acestea. Sursa de semnal este si ea importanta, la fel ca si inregistrarile pe care le ascultam (este cat se poate de valabil fenomenul GIGO : “garbage in – garbage out”).
Un sistem bun, intr-o camera cu o acustica potrivita si redand inregistrari de buna calitate, poate crea o iluzie sonica convingatoare si asta este ceea ce incercam sa facem. Un sistem bun nu pune de la el, ci reproduce cat mai fidel ceea ce a fost inregistrat. Unele inregistrari au mai mult bas, altele au mai putin, unele inregistrari au sibilante la voci, altele nu, unele inregistrari au un soundstage larg si bogat, altele par mono. Asa cum sunt ele, asa trebuie reproduse – nici mai mult, nici mai putin. Din acest motiv catalogam aceste echipamente drept HiFi (“Inalta fidelitate”).
De ce ar trebui sa ne dorim asta ? Fiindca dorim senzatii, dorim un sistem audio care sa ne faca sa ascultam iar si iar si iar … Sistemul audio trebuie sa ne acapareze toata atentia, sa fie excitant, sa ne transmita emotie, sa simtim o lacrima in coltul ochiului, sa ne faca sa uitam de cat timp stam si ascultam muzica.
Ca sa descoperi mai multe despre muzica si despre sisteme Hi-Fi vino la noi, in ShowRoom-ul AVstore, pentru o demonstratie si raspunsuri la intrebari.
Bune explicatiile. Pentru mine nu sunt noutati, dar am citit articolul cu placere.
Sunt de acord cu dl. Andrei. Articolul e bun, dar ma asteptam la mai mult. Un indiciu despre ce tipuri de incinte sa folosim, amplasarea lor, poate un reglaj al eq-ului in functie de camera de auditie etc., ar fi fost, dupa parerea mea mai mult decat suficient in elucidarea misterului cu privire la Hi-Fi, precum si obtinerea acestuia.
Frumos pus in context. Desi, pentru mine nu sunt noutati, am citit articolul cu placere. Consider ca este bine venit. Dl. Gelu, mergeti la video-audio show-uri si sigur veti avea explicatiile solicitate 🙂
Cautarea sunetului perfect este un fel de aventura alchimica. Sunt momente cand suntem absolut siguri ca aproape am atins mirajul si doar o sarma, un surub, o lampa, o doza phono ne despart de perfectiune, pentru ca odata facuta asa-zisa ultima achizitie sa descoperim ca tot nu am ajuns in nirvana audio. De aceea eu caut un echilibru armonios atat sonor cat si estetic, hranit cu inregistrari de calitate (cd-uri originale si discuri de vinil), iar acest aranjament imperfect ma multumeste si imi permite sa ma bucur de muzica si sa uit de himerele sistemului ideal.
Cineva spunea ca Sfantul Graal nu a fost descoperit niciodata. In mod cert nu in materie de sunete si de redarea lor. Nici un sistem audio nu e perfect, dar unul poate fi foarte adecvat genului de muzica ascultat cu preponderenta si personalitatii ascultatorului, pentru ca sunetul de fapt e doar o senzatie, creata in mintea noastra, dintrun complex de fenomene fizice. Perceptia e diferita de la un individ la altul, se educa si se modifica pe parcursul vietii. Din acest motiv exista nenumarate variante de aparate care sa redea sunete, adaptate nevoilor, dar si posibilititlor fiecaruia. Dar e de retinut ca nu pretul e cel care da masura calitatii, desi nu poti avea calitate cu bani putini; poti insa obtine satisfactii neasteptate cu echipamente mai putin costisitoare, ba chiar se poate intampla ca ele sa ofere rezultate mai bune decat altele cu mult mai scumpe. Atunci cand te indrepti spre un sistem audio trebuie sa stii ce vrei de la el si cum vrei sa-l folosesti ca sa stii ce alegi. Un detaliu important, mai ales cand sistemul e multicomponent, il reprezinta cablurile. Nu sunt adeptul celor fabulos de scumpe, care vor oferi doar catorva niste diferente cu adevarat semnificative, dar investitia in cabluri de calitate se intoarce printr-o functionare mult superioara a sistemului. Chiar si conexiunile digitale, mult mai rezistente la artefacte, pot fi influentate de calitatea cablurilor, mai ales in viteza de transmisie si dimensiunea fluxurilor suportate, dar si in rata de eroare. Azi exista un numar foarte mare de formate digitale de sunet si de imagine, fiecare cu avantajele si dezavantajele lui, iar tendinta este de lungire a cailor digitale si de scurtare a celor analogice.
Optimul il stabileste fiecare, conditionat de gusturi si de buget.