Recent am avut o discutie cu un amic legat de diferentele intre sursele digitale din ultimii ani si chestia asta m-a facut sa imi doresc sa ascult ceva cat se poate de nou in domeniu si cu buna intentie de la capatul entry-level al zonei de pret. Asadar am adus acasa noul network player de la Cambridge Audio, anume AXN10.
Pentru cei care ati mai citit despre produsele firmei acest nou player e de fapt produs si vandut in doua variante de “caroserie”, ca sa zic asa, “hatchback-ul” fiind modelul half-wide mxn10 iar “sedan-ul” fiind produsul pe care l-am luat eu acasa, axn10. Diferentele interne sunt nule, asadar opiniile legate de axn10 sunt valabile si pentru mxn10.
Nu imi doresc sa intru in detalii legate de istoria brandului, avand in vedere ca acest reputat producator britanic din zona entry-level activeaza din anul 1968, si chiar cu mare success daca e sa judecam dupa reviewurile ultra-pozitive la cam toate produsele lor raportate la zona de pret din care fac parte. Esential ar fi de stiut ca, similar majoritatii producatorilor din zona aceasta, daca dezvoltarea si know-how-ul sunt ancorate in continuare in vest, productia efectiva este relocata de ani buni in RPC. Este sau nu este asta un lucru bun? Asta e o intrebare care probabil ca s-a dezbatut de la primele mutari de acest gen in sute si sute de situatii… din anumite puncte de vedere eu zic ca e un lucru benefic, cu siguranta economia obtinuta cu mana de lucru se reflecta in pretul cerut in final, si acest aspect nu poate sa nu fie util judecand din nevoia majoritatii de a avea cat mai mult la cel mai mic pret posibil. Probabil ca mai sunt multe alte considerente secundare, dar in acest articol as vrea sa ma concentrez mai mult pe experienta mea proprie cu produsele Cambridge Audio.
Acum fix doua decenii, cand incepeam mai serios a judeca ideea de calitate sonora, am cumparat prima pereche de boxe audiofile, niste Bowers and Wilkins DM303, din seria entry-level de atunci a producatorului britanic, serie disparuta intre timp. Dupa nu multa vreme am inteles ca doar cu ceva receivere mass-market de o discutabila calitate nu voi profita cum trebuie de investitia in boxe, asa ca am apucat-o pe drumul cautarii unui amplificator stereo hi-fi serios.
Astfel ca pot spune ca prima “scula” audiofila ajunsa in proprietatea personala a fost un Cambridge Audio 640 v2 din seria Azur, un nume foarte popular la vremea aceea in zona entry-level hi-fi. In scurta vreme am si inteles de ce, diferenta de calitate sonora fata de un receiver din cam aceeasi zona de pret era uriasa, probabil printre cele mai mari salturi din punct de vedere electronice din viata mea de audiofil.
640 v2 era cam 500 euro la vremea respectiva, insa era construit riguros, cu sursa liniara cu un toroid generos pentru banii aia, carcasa serioasa si solida din aluminium, potentiometru ALPS, radiator generos inauntru pentru finali, oferea 75W in 8 ohmi si 120W in 4 ohmi si chiar daca butoanele si comutatoarele erau din plastic totul era facut cu maxim de atentie si aparatul inspira ideea de lucru serios. Cert este ca si din punct de vedere sunet m-a vrajit acel 640 v2, in urmatoarea perioada a ramas constanta din sistemul meu, desi in fata lui am schimbat mai multe cd playere, un Exposure 2010s, apoi un Creek Evo cdp, apoi un Bryston BCD-1 (primul model de cd player facut de canadieni la vremea respectiva, cand erau cunoscuti si specializati mai mult in amplificari), si ceva perechi de boxe, niste Wharfedale diamond 9.4, urmate de niste Bowers 602.5, ambele floorstandere pe doua cai, ca mai apoi sa ajung in zona bookshelf cu pretentii cu Dynaudio audience A42 si mai apoi Spendor S3e. Chiar si niste Spendor S5e au “atarnat” la un moment dat de acel 640 v2 insa combinatia mea favorita la vremea aia a ramas setupul cu Bryston BCD-1/ Cambridge 640 V2 / Spendor S3e si cablare Chord Company. Era ceva la combinatia aia care ma facea sa ascult ore in sir fara sa ma plictisesc sau sa imi doresc altceva, si cumva ideologia asta de a avea sursa mai scumpa sau mult mai scumpa decat amplificarea m-a urmarit, fara intentie, in multe combinatii detinute de-a lungul timpului. Acum, privind in urma, poate ca mi-ar fi placut sa fi ramas la acel nivel, deloc ieftin dealtfel avand in vedere ca numai BCD-1 era vreo 2700 de euro, iar S3e erau si ele cam 1200, insa pentru bugetele la care am ajuns mai tarziu ar fi fost un curat “safety-level”. Nu a fost sa fie asa, am fost mereu curios de absolut tot ce se putea incerca in zona asta, si evident ca la un moment dat i-am gasit “nanasul” si lui 640 v2, insa ideea de baza e ca sunetul ala mi s-a parut atunci foarte echilibrat pentru banii ceruti si chiar un pic peste, si asta a dovedit-o si faptul ca l-am putut imperechea cu success cu multe alte componente in jur, de diverse facturi sonore.
Fast forward vreo 17-18 ani si ajungem la momentul AXN10. Sincer, nu aveam mari asteptari de la un network player de 500 de euro, am zis hai sa vedem totusi cam la ce nivel mai e zona entry-level in zilele astea, insa dupa cateva ore si apoi zile de audite m-am autoconvins ca imi doresc sa incerc si celelalte streamere din gama CA.
Comparatia intre propria mea sursa Moon 680d si acest CA axn10 nu isi are rostul la modul serios, si nici nu imi doresc sa fac asta la modul riguros in aceste randuri, insa ce pot spune este ca axn10 m-a impresionat cu deosebire cu o coerenta, un timing si o precizie exceptionale chiar si pentru aparate din zona de pret de 4 cifre in euro. Sigur, scena era mai mica in toate directiile decat la 680d, sunetul era ceva mai sarac timbral, rafinamentul acela de sursa scumpa facuta fara compromisuri evidente nu era prezent, si totusi axn10 a cantat fara probleme reale in setupul meu, flancat de Moon 340i, B&W 803 d3 si cablare Roboli/Charlin. Entuziasmul cu care prezenta fiecare piesa redata, flowul energetic si un soi de precizie particulara, greu de atins la gama asta de pret, unde marginile sunetelor erau foarte usor de distins insa fara ca ceva sa fie excesiv, agresiv sau uscat, au facut ca zilele petrecute cu axn10 ca player sa treaca cu multe momente de exclamatii entuziasmante din partea mea.
Considerand ca rafinamentul sau marimea soundstage-ului nu sunt niste repere impresionante in clasa de 3 cifre in euro, as putea cu sinceritate absoluta sa recomand acest aparat (sau confratele sau mxn10 pt cine doreste un form-factor desktop-friendly) pt oricine doreste sa isi inceapa calatoria audiofila cu un player bine facut si cu un sunet mult peste nivelul pe care ai crede ca il poti astepta pentru banii dati pe el.
Sa mai zic ca si “fata” si butoanele lui axn10 sunt din aluminiu si mai ales ca aplicatia proprietara Stream Magic este una fara cusur real in operare, cu o grafica realmente placuta si relaxanta si cu un layout logic si bine organizat, cum de putine ori mi s-a intamplat sa gasesc – chiar si la case mai mari – atunci din punct de vedere sursa digitala as putea considera axn10 chilipirul momentului. Singura chestie pe care as putea-o obiecta ar fi lipsa unei intrari digitale, astfel incat proprietarul sa se poata bucura de o excelenta integrare a chipului Sabre ES9033Q, dar cum axn10 este marketat ca network player/streamer si nu ca dac, si cum in oferta CA exista dac-uri separate in zona asta de pret, atunci nici macar o astfel de obiectie nu prea isi are rostul, cum nu prea isi are rostul nici a comenta lipsa unei telecomenzi dedicate, aparatul fiind controlabil fara cusur din aplicatia proprietara sau din diversii clienti pe care ii poate deservi cu aceeasi gratie si lipsa de fuss, gen Tidal connect, Spotify connect, Airplay, Chromecast sau Roon.
Atat de pozitiva a fost impresia mea incat mi-am dorit instant sa ascult si celelalte doua streamere din familia curenta CA, anume cxn100 si Edge NQ. Si daca tot imi place mereu ca treaba sa fie treaba, am zis sa combin Edge NQ cu monoblocurile Edge M, pentru a avea o imagine completa a nivelului la care firma britanica cu nume de universitate a ajuns in acesti ani de dupa aniversarea a jumatate de secol de productie hi-fi. Zis si facut, baietii de la AVstore fiind niste adevarati magicieni cand vine vorba de implinit dorinte si de satisfacut curiozitati, si in nici 3 zile de cand mi-am exprimat cererea a sosit transportul cu 4 cutii semnate Cambridge Audio, una mai micuta, cu cxn100, celelate trei mai mari, impunatoare si grele, cu aparatele din seria Edge.
Cxn100 este un network player din gama midrange Cambridge Audio si cu toate astea pretul sau nu depaseste psihologica valoare de 1000 de euro, si daca luam in considerare designul placut si elegant, displayul color cu multe informatii utile (album artwork, progress bar, sursa de redare, status conexiune, sau nivel volum in cazul in care e setata optiunea pre “on”) si manufactura de foarte buna calitate, si faptul ca inlocuieste produsul cxn v2, un player de retea cu o reputatie solida in randul entry-level hi-fi din ultimii ani, atunci putem trage concluzia ca si cxn100 poate deveni un potential best-buy.
Din punct de vedere functional aici avem acele intrari digitale pe care eu l-as fi vazut cumva utile si la fratele mai mic axn10, avem si iesiri analogice balansate si mufa de alimentare IEC. Din fericire nici partea de sunet nu dezamageste, cxn100 vine cu mai mult rafinament timbral si rotunjime pe zona de voci fata de axn10, si in general o relaxare crescuta, chiar daca, cumva, se pierde o idee din entuziasmul debordant de care fratele mai mic da dovada. Dotat cu acelasi modul de streaming de generatie 4 ca si fratii sai de manufactura, insa cu un dac mai elaborat fata de axn/mxn10 si cu design balansat in jurul chipului Sabre ES9028Q2M, cxn100 consider ca se adreseaza acelor audiofili care incep deja sa puna mai mult pret pe rafinament si smoothness dar nu vor sa plateasca pentru asta o caruta de bani. Se mai mareste si scena, exista o mai naturala abordare a instrumentelor acustice neamplificate, si, in general, cxn100 tipa a high-end wannabe. Tot ce ii dai canta fara sa se incurce, chiar daca, spre deosebire de axn100 pare sa prefere un pic mai mult paleta de culori decat ritmul, si e, in genere, ceva mai putin critic cu inregistrarile mai agresive decat fratele mai mic. Suspectez o mica coloratie in zona de medii, deloc exagerata dar suficienta incat sa fie audibila, insa e facuta cu cap. Nu indulceste exagerat toate sunetele si as zice ca mai degraba ajuta partea de voci umane sa fie – well – ceva mai umane decat ai crede ca se poate la 1k euro.
Am facut si o comparatie intre cxn100 ca streamer si modulul de mind2 din 680d, si, desi exista diferente, prin mind2 obtinandu-se o scena mai mare, mai multa fermitate si mai mult rafinament, totusi ele sunt mai degraba subtile, nu sunt asa de pregnante cum sunt cele din zona de DAC sau amplificare, semn ca ideea de streaming evolueaza in continuare si s-a ajuns la performante foarte bune chiar si la niveluri de pret mai modeste.
Pe langa alaturarea cu Moon 340i si monoblocurile CA Edge M, am combinat cxn100 si cu un Naim nait 5si pe care il am, ca tot omul, prin casa (vorba unui tip de pe forumul audio de pe vremuri – “tu cati Naimi ai prin casa?”). Am apreciat mereu la Naim timingul si coerenta muzicala, cu toate ca din punct de vedere rafinament nu este “the last word”… pot spune ca folosind nait 5si ca power-amp only (se poate configura din telecomanda intrarea de AV sa faca bypass preului pasiv si motorului ALPS) si cxn100 ca player si preamp am descoperit probabil cea mai placuta ieftina combinatie care a cantat cu success pe boxele mele 803 d3. E drept, cu cabluri cam de egala valoare, daca nu chiar mai scumpe, dar, orisicum, de laudat. Smoothness-ul si usoara dulceata a lui cxn100 se combina foarte bine cu punch-ul si precizia ritmica a lui 5si si rezulta un sunet foarte revigorant si neasteptat de muzical pentru compania in care au fost puse sa lucreze. O mica concluzie aici, cu multa rabdare si multa curiozitate se pot gasi solutii “de avarie” excelente si pentru cine nu are bani de electronice similare de imperecheat cu boxe bune si scumpe. Cxn100 canta bine si doar ca player cu 340i insa caracterul sau mai dulceag il face un pic prea rotunjor dupa gustul meu in combinatia cu integratul canadian, dar in esenta nu se pierde nimic pe partea de muzicalitate, ba chiar din contra.
Cu monoblocurile edge M s-a “impacat” foarte bine avand in vedere ca e rezultatul muncii aceleiasi echipe care le-au produs, insa la momentul asta eram deja curios de cum suna setupul integral Edge, si “oh, boy, I was in for a treat!”.
Ce e drept, nu de la inceput m-a cucerit “linia” Edge… de citit veti citi destule facts and figures pe net despre ele, eu ma limitez la doua-trei chestii si mai mult la impresiile personale… in teorie, o linie de produse proiectate pentru aniversarea de 50 de ani si cu scopul de a depasi barierele impuse de constrangeri de pret, design sau de alta natura, un soi de “show me what you’ve got!” daca vreti, cerut inginerilor companiei, seria Edge, numita asa in memoria inginerului Gordon Edge, a fost alcatuita initial din integratul cu DAC de 100w/canal Edge A, finalul stereo tot de 100w/canal Edge W si preamplificatorul cu streamer Edge NQ. Prin 2021, la cererea expresa a publicului, au aparut si monoblocurile Edge M, in esenta un design bridge mono al lui W, deci cu cate doua toroide mari in tandem in fiecare bucata, si care ofera dublu de putere in 8 ohmi, adica 200w, si ramane stabil si la sarcini de 2ohmi. Topologia acestor amplificari este un AB cu sursa liniara dar cu un mic “twist”, in sensul ca exista o prepolarizare sau bias care muta zona de crossover undeva spre varful inferior al sinusoidei, inginerii de la CA fiind convinsi ca astfel perceptia subiectiva a distorsiunilor de crossover este diminuata si ca rezultatul este un sunet foarte apropiat de clasa A. Cert este ca din punct de vedere disipare caldura cele doua monoblocuri stau foarte bine, iarna e posibil sa nu mai aveti nevoie de vreun radiator, calorifer sau resou in camera unde le veti avea instalate pentru ca se incing destul de tare, nu chiar ca un clasa A pura de niste zeci de watti dar nici foarte departe. Eu nu am comparat W cu aceste doua M-uri ca sa vad exact unde sau care e castigul, insa ce pot spune este ca daca in primele 2-3 zile destul de impunatoarele mono au avut nevoie de un timp de re-rodaj sa fie in mintile lor, mai apoi sunetul trioului NQ/2 x M m-a cucerit sunet cu sunet, nota cu nota, minut cu minut, cu zi ce a trecut din ce in ce mai mult.
Este genul de setup de tip “grow in time” si nu genul de “attention-grabber”. Asta cred ca a fost si intentia britanicilor odata cu aceasta serie, sa aduca pe piata ceva matur, serios, de un real nivel hi-end, chiar daca au trebuit sa abandoneze zonele de pret cu care se obisnuisera clientii fideli.
Numai daca ne referim la partea estetica ne dam seama ca CA nu s-a jucat cand si-a propus aceasta intrare pe taramul hi-end in 2018. O impachetare mai atenta si mai sofisticata nu am vazut pana acum la niciun aparat hi-fi sau hi-end, si credeti-ma, am vazut si pipait destule! Dubla cutie cu manere detasabile din plastic escamotabil, polistiren de sustinere solid in interior cu 4 “umeri” de rigidizare dintr-un carton ranforsat dezvelind mai intai o husa din fas cu fermoar (ce elegant si cool in acelasi timp!!!), si mai apoi o cagula din plus ataaaat de fin incat… in fine…va prindeti voi… oamenii astia au vrut sa urce pe cai mari de la prima atingere a produselor din seria asta! Sasiul dintr-o singura bucata de aluminium foarte elegant rotunjit la colturi si cu acel finish lunar grey de mare efect, finalii avand niste radiatoare vertical uriase pe toata lungimea lateralelor si toate 3 aparatele avand un fel de “acoperis” din aceeasi culoare cu efect de suspendare, care le da un aer aparte asa foarte cool si care este protejata cand aparatele se afla in cutii cu o membrana din cauciuc alb transparent. La multe lucruri s-au gandit oamenii astia! Telecomanda pentru NQ din metal masiv, cu putine butoane (12) dar care controleaza functiile principale ale aparatului, iarasi o dovada ca niciun aspect nu a fost neglijat. Intreaga serie are un design pe cat de serios si cu atentie lucrat pe atat de minimalist. Edge NQ streaming preamp vine si cu un display generos si mai lizibil de la distanta decat la cxn/cxn100 si cu un potentiometru de volum ALPS incadrat intr-un alt comutator inelar exterior utilizat pentru selectarea diverselor surse, programabile de a fi vizibile sau nu in meniul de pe display din aplicatia Stream Magic – un alt lucru util pentru cine are putine surse reale de selectat si nu vrea sa baleieze mereu prin tot ce e disponibil daca nu foloseste decat foarte putine. In afara de display, potentiometrul dublu si butonul de standby/on mai regasim doar o mufa pentru casti, nebalansata. Finalii nu au decat acel buton de standby/on in partea din stanga jos, cu un mic led alb care devine mai stralucitor cand aparatele sunt in stare de functionare si mai difuz cand sunt doar in stadby. Mufele din spate sunt organizate logic si ergonomic si sunt toate de foarte buna calitate, avem iesiri si intrari balansate si nebalansate analogice in NQ, semn ca e vorba de un preamp activ la modul real (chiar se aude un releu care cupleaza sau decupleaza in functie de selectarea din aplicatie a modului de pre – on sau off), avem intrarile si iesirile uzuale coaxiale si optice SPDIF si avem chiar si o intrare HDMI ARC, dupa mine un must pentru orice sursa digitala hi-end din ziua de azi, foarte utila si pentru redarea filmelor dupa cum se va vedea ceva mai jos. Exista de asemenea o conexiune de trigger analogic intre cele 3 aparate pentru a putea fi pornite si oprite simultan din aplicatie sau din butonul dedicat de pe telecomanda. Am instalat in rackul meu Solidsteel de 3 rafturi cele 3 aparate si greutatea si masivitatea componentelor, in special a finalilor, la cei in jur de 24 de kilograme de bucata, mi-au dat incredere ca ma pot astepta la chestii serioase odata ce le voi conecta si porni.
E drept, cum am zis, au avut nevoie de vreo 2 zile full sa isi vina in simtiri si finalii sa piarda acel aer de usoara placiditate si vaga lipsa de precizie si control. Apoi… ce pot spune, le-am adorat cu fiecare zi mai mult! Efectiv iubesc combinatia asta, si sunt foarte greu de convins cand vine vorba in a-mi inlocui Moonurile din dotare chiar si pentru cateva zile. Imi place sa testez dar sunt greu de convins pe termen mai lung de alte componente, ca pana la urma de aia le-am si luat pe ale mele, ca mi-au placut cel mai mult din ce am incercat!
In primul rand aspectul outstanding al acestui trio Edge este soundstage-ul si scala de sunet de care pot da dovada. Nu cred ca am auzit pe boxele astea pana acum ceva care sa se ridice la acest nivel din punctul asta de vedere. Sunetul este efectiv urias, boxele realmente isi pierd dimensiunea fizica, ramane in camera doar sunet, un urias “acvariu” de sunet, o uriasa scena unde vei regasi cu usurinta locatia fiecarui clic, fiecarui instrument, fiecarui timbre, lesne delimitat si separat pe toate cele 3 axe. Organizarea 3D a scenei sonore la acest trio este outstanding! Nu mi se pare putin lucru, si asta e un atribut suficient pentru a demonstra commitmentul CA de a juca in premiera in zona hi-end. Din fericire, nu e singurul. Tonal si timbral nu poti faulta acest trio nicicum, nu este excesiv de rafinat sau dulceag astfel incat sa devina gretos sau moale, nu este nici sec sau rece ca sa para uscat sau nenatural, nu exagereaza cu rezolutia dar nici nu o evita, ci o imbratiseaza cu nonsalanta si relaxare, ca pe ceva firesc. Instrumentele, in special pianul, pentru care eu am o obsesie declarata, are o greutate si o naturalete aparte, pe care eu nu am reusit pana acum sa o gasesc in vreo combinatie de electronice de pana in 15 mii de euro. Totul este amplu, adanc, cu greutate, si as putea spune cu autoritate, si chiar daca attack-ul nu este un aspect care sa iasa imediat in evidenta, cumva se vede aici diferenta dintre un pic de compresie cu cap (cum e la 340i de exemplu) si dinamica adevarata, cat mai putin intruziva asupra semnalului original. Da-le un instrument lovit incisiv, vor raspunde incisiv, da-le ceva “atacat” mai moale, cu mai putin aplomb, se vor mula, nu vor incerca sa faca din orice fel de percutie o sursa de obtinut punch. In declaratiile de presa legate de seria asta se vorbeste despre lipsa de coloratie. Este adavarat ca un numar cat mai mic de componente in calea semnalului au in teorie sansa de a afecta si colora cat mai putin sunetul, insa atunci cele mai simple aparate ar suna si cel mai corect, ceea ce nu prea este adevarat. E clar ca s-a cautat alegerea unor componente care sa sustina la nivel maxim idealul de design CA, probabil fara constrangerile adresate de seriile mai mici, iar rezultatul se vede. Nu e un sunet politicos cum de obicei e catalogat sunetul tipic CA, dar nu e un sunet agresiv sau edgy sau sharp. Are un attack si un decay firesc, nefortat, si daca inregistrarile sunt bune te vei bucura de o apropiere extraordinara de sunetul real al instrumentelor, daca inregistrarile sunt slabe, ei bine, ele vor ramane in continuare slabe si prin trioul Edge. Daca ar fi sa gasesc ceva de obiectat la modul absolut din punct de vedere sunet as zice ca, de exemplu, fata de comboul meu Moon 680d/340i exista la trioul Edge un pic de confuzare, de cloggyness cum zic americanii, cand se aglomereaza scena si sunt foarte multe chestii de separat. Desi aerul dintre intrumente este impresionant de real si aproape palbabil, respirabil, iar la capitolul asta bate un pic comboul Moon daca vorbim de inregistrari bune dar minimaliste, ECM style, totusi cand scena e aglomerata si sunt inghesuite in poza redarii multe sunete si intrumente de cat mai diverse facturi, Moonurile separa mai bine componentele individuale astfel incat e mai usor sa urmaresti fiecare instrument intr-o astfel de aglomerare pe Moon decat pe CA. Asta vine si din viteza ceva mai buna a Moonurilor in comparatie cu CA, dar, repet, e asa o chestiune de “hai sa gasim totusi si un nod in papura” mai degraba, nu e o chestiune majora sau foarte deranjanta ci doar ceva ce am remarcat prin comparatie directa cu setupul meu, ce e drept, un pic mai scump decat trioul CA.
Edge NQ, atat ca player, dar si ca player cu preamp, reuseste sa faca ce fac bine mai micii sai frati, avand ce e mai bun de la fiecare dar necazand in plasa unei vagi compresii a celui mai mic si nici in cea a unei usoare coloratii a celui mediu… se detaseaza de ele exact prin lipsa unui caracter anume, e acolo la mijloc tonal si timbral, scena nu are deloc de suferit in nicio directie, si impresia este ca NQ intervine pe cat de putin e inginereste posibil in semnalul redat astfel incat experienta sonora sa fie cat mai autentica. Si monoblocurile sustin aceeasi directie sonora, din fericire. Da, nu sunt cele mai punchy si vioaie electronice intalnite pana acum, dar din convietuirea cu ele inteleg rolul compresiei in anumite scule mai ieftine sau in anumite directii de sunet, facute cu intentia de a maximiza anumite aspecte, asta daca sunt facute cu cap. Si realizez ca unele repere de sunet bun sau sunet hi-end se pot muta sau pot chiar dispare cu totul, uneori. Nu stiu daca boxele mele sunt ideale pentru aceasta serie, desi stiu ca la o prezentare neoficiala inainte de lansarea din 2018 s-a facut o demonstratie cu NQ si W pe exact acelasi model de boxe. Ce stiu este ca aceste electronice fac o pereche foarte buna cu ele, si puncteaza adanc in zona hi-end cu foarte multe argumente pentru a mai considera Cambridge Audio un jucator doar in liga entry.
Chiar si pe zona de filme ramane impresionant acest trio, nu doar blockbustere cu multe efecte vizuale si sonore ca seriile Alien, Predator, Star Wars sau Lord of the Rings sunt realmente aduse la viata de scena uriasa a liniei Edge si de basul sau adanc, dar si filme mai normale gen Mexicanul, unde intrarea unui personaj intr-un bar aglomerat este un prilej de a diseca scena sonora life-like si a identifica cu uluitoare exactitate de unde apare cutare sau cutare sunet, sau o anume voce, o pocnitura de palme sau mai stiu eu ce altceva. Este ireal cat de bine trateaza domeniul spatial acest trio! Si face asta cu o greutate aparte, fie ca e vorba de muzica cu instrumente acustice neamplificate ca un trio sau cvartet de jazz, fie ca e vorba de rock classic sau metal din cel mai nervos, fie de ceva poppy sau groovy. Nu sunt un mare fan al muzicii clasice, am bucatile mele pe care le apreziez si diger, insa la o scena atat de uriasa, si la o tonalitate si timbralitate cat mai aproape de necoloratie, ce au cantat au cantat foarte bine atat timp cat inregistrarea era si ea de calitate. Daca exista separatie buna in inregistrare, scara mare, aplomb, dinamica, ele se vor regasi, daca nu, trioul Edge nu va face o magie si nu va insera aceste atribute acolo unde ele nu exista. Imi par niste electronice oneste, fara artificii, cu scopul principal de a lasa semnalul redat si muzica sa respire asa cum au fost ele imprimate, si nu sa vina cu inflorituri sau false corectii.
Comparand 340i cu amplificarea oferita de trioul Edge, adica folosind NQ doar ca player, se obtine o scena ceva mai mica, creste smoothness-ul si dulceata, si se castiga un pic de punch, in realitate insa se observa ca basul este mai colorat un pic in zona sa medie, scala de redare se reduce o idee cu 340i, si desi totul pare mai vioi si mai rotund un pic, cumva trecand inapoi pe NQ ca preu cu monourile Edge in spate pare ca sunetul se relaxeaza in ideea de a face sa dispara cat mai mult boxele si efortul de a fi veridic, mai ales pe inregistrari de calitate cum sunt cele de la casa ECM, este mai mic si mai firesc cu Edge decat cu 340i. E destul de greu de ales aici pentru ca dupa mine 340i e un integrat foarte greu de batut in zona lui de pret si chiar si la dublu de zona lui de pret. Face mult prea multe chestii bine si are un flow si o energie greu de batut chiar si de alte amplificatoare ale aceluiasi producator. Dar amplificarea Edge pare o solutie mai matura si mai lipsita de coloratii, chestiune care poate fi sau nu castigatoare functie de boxe sau inregistrare, si de ce nu, de gusturi. Chiar si asa, as lista comboul Edge NQ ca player alaturi de 340i pe balansat ca un highly enjoyable setup, un allrounder care cred ca ar putea pune in dificultate chestii cu mult mai mult pedigree si cu niveluri de pret mai elevate.
Apoi Edge NQ ca player comparat cu Moon 680d releva cumva directia CA in seria asta Edge insa 680d e un aparat construit cu mai putine compromisuri decat 340i si asta se vede. 680d ramane mai rafinat, mai rezolut, cu o scena mare comparabila cu cea a lui NQ, cumva mai groovy, mai punchy, dar si un pic mai imprecis cand vine vorba de localizarea acurata a anumitor detalii in scena sonora daca e vorba de chestii neaglomerate. Basul e mai prezent pe 680d si e mai nervos, mai carnos si mai vioi un pic, insa e o idee mai precis si mai clar definit pe NQ. La aglomerari, 680d face mai multa lumina pe identificarea fiecarei componente din sunet, el fiind responsabilul principal din comboul meu de aceasta separatie. Vorbim aici de diferente clar mai mici decat cele din zona de amplificare dar ele exista, si daca in contextul unui sistem integral Edge sursa NQ se desurca mai mult decat excelent, e posibil ca intr-o companie mult mai selecta cum am vazut ca tinde sa ajunga de obicei 680d sa apara anumite avantaje in favoarea canadianului.
Nu am acum o astfel de amplificare la indemana asa incat ma multumesc sa trag concluzia ca atat streamerul Edge NQ cat si amplificatoarele mono Edge M pot fi incadrate dupa mine fara probleme in zona hi-end, dar cu corolarul ca ele nu cred ca vor fi pentru oricine, fie separat, fie impreuna, si probabil unele gusturi se vor simti tradate pe anumite domenii daca se doresc artificii si efecte de recuzita. Daca se vrea ceva cat mai onest, neutru si fara intruzivitate asupra e ceea ce se reda, cu mare emfaza pe greutate/autoritate si mai ales scena sonora, atunci eu cred ca seria Edge poate fi un candidat bun in cautarile cuiva pentru un sistem hi-end dar care nu vrea sa sacrifice pentru asta pretul unei masini noi de la un brand premium. Cat de multe chestii aduc in plus (sau – sac – in minus) alte branduri cu mai multa traditie si mai mult staif in zona hi-end in afara de un price-tag de cateva ori mai mare? Asta e o chestiune de dezbatut intr-un articol separat, si dealtfel, nu cred ca un singur articol, oricat ar fi el de lung si complet/complex, ar putea zgaria suprafata unei astfel de dezbateri. Pana atunci eu v-as invita sa incercati sa “gustati” din aceasta serie minunata cu mintea deschisa, chiar daca sunteti sau nu familiari cu brandul Cambridge Audio, si de ce nu, si din produsele entry-level ale casei, pentru a putea face distinctia intre performanta si eficienta. Eu unul sunt convins ca sintagma calitate/pret este la mare cautare in obiectivele producatorului britanic, si ma bucur sa vad, si mai ales sa aud, ca expertiza lor in scule excelente din punct de vedere “bang-for-buck” nu a ramas fara urmari si fara urmasi, si are reale aplicari in gama de produse actuale, fie ca vorbim de seriile legacy ca cele entry, fie de noua gama din zona hi-end cum este Edge.
Desi se afla peste canal de vecinii lor francezi, imi permit sa le adresez un sincer “Chapeau!” inginerilor si dezvoltatorilor britanici de la Cambridge Audio pentru faptul ca m-au facut sa zambesc de multumire audiofila pe nenumarate pasaje zilele astea cat produsele lor descrise mai sus au locuit la mine si m-au ajutat sa inteleg ca quality audio nu e numai despre sume mari si nume grele, si ca experienta de multe decenii are un cuvant greu de spus cand faci chestii atat de nisate cum sunt cele din zona audiofila.
