Ca majoritatea dintre voi, cei care veti citi aceste randuri, sunt foarte pretentios cu echipamentul pe care imi redau muzica favorita, chiar si atunci cand e vorba de o solutie temporara, menita sa satisfaca pentru o perioada relativ scurta acest deziderat de a asculta si trai sunetele intr-un mod cat mai placut posibil.
Fiindca periodic motanul familiei – pe numele sau Marcel – isi muta resedinta si la noi, cand resedinta sa principala ramane vacanta, odata cu sistemul cu seria 800 de la Bowers a aparut o problema chiar mai grava decat inainte… cum “impacam” si motanul dar si sistemul audio, astfel incat primul sa isi exercite in voie activitatile si curiozitatile zilnice, iar cel de-al doilea sa ramana cat se poate de intact si nevatamat dupa interactiunea cu primul, pentru ca, desi Marcel este in principiu un exemplat destul de linistit al neamului pisicesc, totusi este inca tanar si… este motan. E inevitabil ca se va catara pe boxe sau rack si va trage cu gherutele de orice iese in afara unui contur bine determinat.
Am decis – fara sa am curajul sa experimentez in mod real – ca modelul 803 D3 de la Bowers nu este un model cat-friendly, asa ca le-am ambalat frumusel in cutiile originale, nu cu putin efort, dar oricum fara sa fie nevoie sa ridic de la sol cele peste 60 de kilograme de fiecare incinta fiindca britanicii s-au gandit ca vor fi manipulate la un moment dat si cutiile dispun de un sistem de rampa foarte cool integrat in baza de spuma poliuretanica iar boxele dispun de roti.
Apoi, privirile s-au oprit asupra urmatorului “inculpat”: Simaudio Moon 600i v2. Capacul cu fante destul de largi de ventilare si placa metalica cu sigla Moon gravata a picat si el testul (imaginar) de trecut clasa la capitolul cat-friendly. Asa ca “jap” si cu 600i in cutia originala…
Pai bun, evident ca imediat s-a nascut intrebarea: “dar eu pe ce mai ascult acum?” Ca mai mult ca sigur Marcel nu se poate conecta wireless la Tidal sau Qobuz, si chiar daca ar face-o nu cred ca ar putea “reda” ce se stocheaza pe acolo…
Povestindu-i tarasenia lui Lucian, am gasit rapid si solutia… “Nu vrei tu sa iei niste 603 cat sta motanul la voi, si poate faci si un review?” mi-a zis el, amabil ca de obicei. Am salutat initiativa dar in sine nu eram ferm convins ca dupa 803 niste 603 vor mai face ceva dreptate muzicilor ascultate de mine, asa ca am incercat sa trag un pic matza de coada, cum s-ar spune, si sa povestesc ca incinte dinastea turn rectangulare si destul de slim (Focal Aria 936) cu motanul sub acelasi acoperis, si a trebuit sa le schimb exact din cauza motanului care risca sa le darame in salturile sale din alergare… Lucian mi-a explicat ca modelul acesta nou de 603 vine si cu niste plinte optionale destul de masive care maresc destul de mult baza incintei, astfel ca odata montate ferm pe spike-uri riscul de a fi daramate de ceva de aproximativ 5 kilograme, chiar si in viteza, scade spre 0.
Teorie pe care dealtfel am putut sa o probez cu succes pe durata celor aproape doua luni cat 603 S2 Anniversary au locuit la mine…
Fiindca imi place sa adaptez setupul la ce boxe ascult, si fiindca 600i era deja in cutie, am zis ca modelul imediat inferior de la Moon, anume 340i, e un partener cat se poate de confortabil pentru niste Bowers, mai ales ca, fata de 600i, incapea foarte bine pe etajul inferior al rackului Naim din dotarea personala, fiind astfel protejat de interactiunea directa cu motanul.
Si daca tot experimentam, am zis sa incerc si doua surse noi, diferite ca prezentare, si am ajuns la 3D Lab sonata player (un streamer cu un DAC bonus incorporat, handmade in France) si un DAC cu streamer bonus incorporat, anume Matrix X-Sabre 3 MQA, fabricat si conceput in PRC.
Cand a venit transportul cu boxele si electronicele eram inca sceptic insa ca voi putea realmente asculta pentru cateva saptamani, stiindu-ma foarte greu de multumit din fire… daca electronicele erau cele de demo din showroom, boxele 603 S2 Anniversary erau sigilate, asa ca dupa ce le-am desfacut din cutii si instalat – impreuna cu restul setupului – am zis ca nu voi trage concluzii asa din prima zi, si nu am facut-o, ca nu ar fi fost prea fair… chiar daca se simtea ca sunetul e un pic “strans”, impresia dupa prima zi de auditie nu foarte atenta a fost ca – din fericire – trec testul de compatibilitate cu gusturile mele, si deci le voi putea utiliza cu succes pentru o perioada nu foarte lunga, dar nici scurta.
Asa ca in zilele urmatoare le-am lasat sa mearga aproape non-stop, la varii volume, schimband din cand in cand intre cele doua surse, 3D Lab si Matrix, pentru a le vedea caracterul si a vedea care imi “susura” mai pe plac…
Acum aproape doua decenii, cand audiofilia a pus definitiv stapanire pe mine, primul contact cu un sistem serios (si destul de scump pentru mine la vremea aceea, fiindca presupunea componente de cateva sute de euro fiecare), a fost acasa la un coleg si prieten cu electronice Exposure si boxe B&W modelul DM602 S3, foarte in voga la vremea aceea, si pot spune ca uimirea si socul auditiv la ascultarea acelor incinte m-au facut sa imi doresc sa explorez si eu teritoriul acesta plin de eforturi financiare dar si de recompense sufletesti, in egala masura. Am devenit pe atunci destul de rapid un detinator al modelului entry-level DM303, mai apoi am trecut, dupa cateva experimente, la DM602.5 S3, tot pe doua cai ca si 602 dar in configuratie floorstand, cu dif de midbass din Kevlar (galben, tipic Bowers) de 16,5cm in loc de 18cm la 602, care erau niste monitoare de stand de dimensiuni mai generoase. Desi visam inca de atunci la ceva din seria 800, bugetul la vremea aceea nu imi permitea decat sa sper la un viitor mai consistent financiar, asa ca seria 600 era pentru mine, cum de altfel cred ca fost pentru majoritatea, acel gateway in lumea Bowers and Wilkins.
La ultima iteratie a acestei longevive si de succes serii, ce se intinde pe un sfert de secol (de unde si denumirea de Anniversary), Bowers a renuntat la clasicul Kevlar galben pentru medii, inlocuindu-l cu materialul a carui studiu a durat nu mai putin de opt ani, si pe care il regasim si pe fratii mai mari, seriile 700 si 800, si denumit Continuum. Nu e lucru putin sa gasesti intr-o serie de boxe affordable tehnologie de la seria reference, si asta la o fractie mica din cost. 600 S2 Anniversary este in zilele noastre seria entry a producatorului britanic, nemaiexistand o serie 300 ca pe vremuri. Gasim cinci produse in cadrul acestei noi serii, doua modele de stand (606, un bookshelf de dimensiuni medii, si 607, un diminutive speaker cum le place britanicilor sa spuna), un model de centru pentru surround (HTM6), un stand dedicat (STAV24) proiectat pt cele doua modele bookshelf, si un singur model de podea, 603, care in finishul oak cu baffle alb, a ajuns la subsemnatul pe post de incinta anti-pisica, si care face subiectul principal al acestui review, o incinta pe 3 cai de inaltime medie (98,5cm), cu un tweeter metalic, o medie din material proprietar (acel Continuum) de 15cm si doua difuzoare de bas de hartie impregnata de 16,5cm.
Nu va mai plictisesc cu alte detalii tehnice legate de aceste boxe, intrucat le puteti gasi usor pe net, ci, ca de obicei, prefer sa va relatez mai bine experienta personala cu aceste boxe pe parcursul a aproape doua luni cat au locuit la mine.
In primul rand finisajul acesta pe stejar cu fatada si plinta albe mi-a “luminat” casa la propriu, sincer prefer culorile deschise pentru incinte cum si la electronice prefer argintiu in loc de negru (daca se poate), si, intr-adevar, montarea plintelor (optionala) dublata de greutatea in sine a boxelor, au facut ca stabilitatea sa ajunga la gradul la care sa faca imposibila clintirea lor de imberbul Marcelino cu toata tevatura sa de semimaratonist de apartament. Executia foarte corecta, atentia la detalii la difuzoare si la grilajul fin al tweeterelor metalice (un alt scut anti-motan), nu sunt chiar nemaiintalnite in clasa asta de pret insa ele sunt garantia ca, desi stramutata in PRC, manufactura seriilor care se ragasesc sub 800 nu a fost lasata la voia intamplarii si standardele britanicilor nu se dezmint indiferent unde pe mapamond se executa asamblarea lor. Desi eu le-am folosit in mare parte a timpului cu mastile magnetice antipraf din material textil usor si cat mai putin influentabil dpdv sonor, la sesiunile mai serioase le-am ascultat si admirat fara masti, iar concluziile au fost trase, evident, in aceasta configuratie.
De asemenea, intre cele doua surse, asiaticul Matrix, cu o manufactura exeptionala si o multime de gimbuslucuri tehnice (filtre digitale si alte diverse setari) si francezul 3D Lab, cu o manufactura basic si cam flimsy pe alocuri (mufele din spate), am preferat din punct de vedere sonic pe cel din urma, mai potrivit in contextul amplificarii Simaudio si al boxelor Bowers. Am preferat prezentarea mai solida si mai naturala a francezului in detrimentul celei mai precise dar parca ceva mai sintetice a chinezului… Deci concluziile principale au fost trase in acest context, cu 3D Lab ca streamer/dac, si Simadio 340i ca amplificare, dar in functie de gusturi si Matrix a prestat la un nivel comparabil de performanta numai ca din alt unghi, cumva.
Cel mai simplu ar fi sa descriu sunetul boxelor 603 S2 Anniversary ca fiind un fel de “stripped-down” 803… asta ar fi varianta lenesa… insa, in realitate, dupa vreo saptamana de efectuat un minim de rodaj, cand am simtit ca nu se mai schimba semnificativ mai nimic in sunet, am tras concluzia ca, pentru aceasta clasa de pret de pana in 2000 de euro la lista chiar nu am ce sa le reprosez! Temerile mele ca era posibil sa nu regasesc niste boxe placute care sa imi permita o convietuire armonioasa cu ele pe parcursul a mai multe saptamani s-au spulberat rapid, si cu fiecare ora de ascultare si utilizare incepeam sa ma intreb de ce uneori nu ne multumim cu chestiile esentiale si suntem dispusi sa facem eforturi inzecite, uneori, pentru acele cateva procente de performanta in plus? Asta cred ca se traduce prin cuvantul progres, insa in realitate, daca aplici un fel de reverse thinking, iti dai seama ca 603 S2 Anninversary, entry-level pe cat sunt, au practic de toate: forta, viteza, greutate, dinamica, rezolutie, delicatete… da, nu am acel filigran pe inalte prezent la 803 si al lor diamond tweeter, nu am acea imensa bogatie de armonici din media in cutie separata de la 803, si nici acel bas extrem de pur si rafinat de la 803, insa in procente surprinzator de mari, le am pe toate la aceste 603, and then some…
Exista un fel de “get up and go” feeling la seria 600 care vad ca nu a disparut in acesti 20 de ani de cand le stiu eu, un fel de sens de palpabilitate si prezenta (englezii il numesc immediacy) care le face imposibil de ignorat atunci cand presteaza.
In acceptiunea mea este imposibil sa spui ca iti cumperi 603 S2 Anniversary ca sa cante si ele ceva acolo in background… Nu, acestea sunt incinte care cer toata atentia ta, si nu numai ca o cer, ci, cumva, o subjuga. Daca pana la intalnirea cu ele inca nu ai ascultat ceva incinte cu adevarat hi-end, atunci aceste 603 S2 Anniversary s-ar putea sa fie “the closest thing to crazy”, vorba Katiei Melua, un fel de preambul la ce ar trebui sa te astepti cand vei auzi seriile “adevarate” pe bani mai multi 700 si apoi 800. Nu ca ar fi ceva neadevarat in aceasta serie 600, dupa cum v-am zis mai sus, toata perioada cat au stat la mine m-a urmarit ideea asta ca la ce-mi trebuia buget de aproape zece ori mai mare pentru fratii care au inca 2 in plus la prefix-ul numelui, nu ma puteam multumi cu asa ceva?
Pentru cei care inca nu cunosc deloc soundul Bowers and Wilkins, cum am zis mai sus, acestea sunt antiteza unor boxe laid-back, deci daca acesta e soundul pe care il cautati, laid-back, politicos, matasos, moale, dulceag, atunci acest model nu este pentru voi! Sunt o multime de altele, slava Domnului! Dar daca sunetul viu si dinamic este ce va doriti, atunci da, aceste boxe pot fi un pic analitice, pot fi uneori extrem de unforgiving cu inregistrari proaste, sau cu electronice si cablare mai putin inspirate, insa dati-le ce le place in spate si hraniti-le cu sunet de calitate, si vor livra, cu siguranta, acel feel de live, atat de bine cat permite acest buget, dealtfel de un prag psihologic la noi romanii (o suta de “bulioane”, cum zicea un amic…)
Pe parcursul acestor aproximativ sapte saptamani cat au stat la mine le-am hranit cu de toate, si nu am simtit nevoia sa le favorizez cu vreun gen muzical anume, insa era evident ca o analiza “pe text” cu focus pe cateva piese anume nu avea sa lipseasca, si chiar daca le-am simtit in stare sa cante orice cu acelasi aplomb si echidistanta devotiune, am sa trec in revista cateva “bucati” la care beculetele sufletesti personale s-au aprins mai abitir decat in rest…
Pornim cu ultima piesa de pe ultimul album, “Etta”, din 2009, al cantaretei daneze de origine din Nassau/Bahamas, Etta Cameron. Pe acest album de reinterpretari de jazz classics, gasim un sound personal, fluid si diafan, “You are my sunshine” fiind un bun exponent pentru tot ce gasesti pe acest album. Diversele instrumente de percutie dar si trompeta iti dau impresia ca plutesc undeva intr-un mod ireal de prezent dar in acelasi timp delicat… vocea artistei completeaza perfect intrumentatia aceasta diafana si ultra-texturata, si a trebuit sa recunosc ca nu pierd enorm de mult pe 603 fata de 803, si ca, mai ales, “sufletul” piesei este acolo, alaturi de respiratia artistei. Pe boxe sau electronice neadecvate, pianul, percutiile si trompeta tipa in dizarmonie cu flowul piesei, aici avem exact opusul, informatia vine nealterand directia piesei, rezolutia excelenta a boxelor 603 completand frumos tabloul sonor al unei piese de exceptie.
Nu sunt un mare fan al genului R’n B, mai ales al celui modern, insa tanara britanica Jorja Smith, desi cu putine albume la activ sub numele propriu, de fapt un singur LP si trei EP-uri, vine cu un bagaj muzical influentat de AmyWinehouse, Adele sau Sade Adu, printre altii, si reuseste ceva care din punctul meu de vedere este foarte fresh si foarte emotional in acelasi timp, neconfundandu-se cu marea de clone spre care migreaza majoritatea artistilor care aleg acest gen. Piesa “Burn” de pe EP-ul din 2021 “Be right back” este suficient de reprezentativa daca vrei sa stii cam pe unde se afla aceasta artista ca zona, soundul minimalist si procesat cu simt etic si deloc barbar transmit, impreuna cu textul si vocea artistei, o emotie aparte, si groove-ul de R’n B classic capata o nuanta de melancolie si introspectie deosebita, pe masura ce piesa avanseaza si realizam ca este vorba de “focul” fiecaruia dintre noi, despre care artista doar sugereaza elegant si foarte nuantat ca are o putere foarte mare, chiar de a rani pe cei din jurul nostru. Imi place foarte mult vocea Jorjei, mi se pare calda, umana, ultrapersonala, cu niste inflexiuni bine captate pe acest EP si redate fidel de perechea 603 S2 Anninversary. Tempoul slow al piesei si instrumentele se armonizeaza foarte bine cu vocea si 603 reusesc sa redea intensitatea emotionala a piesei, motiv pentru care am si ales-o pentru acest review. Pe sisteme mai putin inspirate feelingul piesei se pierde, se pierde exact conexiunea aia umana, se pierde senzatia aia de prezenta ca femeia aia canta acolo langa tine in sufragerie si incearca sa isi deschida sentimentele si trairile fata de tine, ascultatorul ei pentru acele minute efemere.
Pe 340i cu 603 feelingul e acolo, intact, nu poti ramane neatins de caldura acestei piese indiferent cat de jos este volumul sonor.
Trecem la un pianist de culoare, Cyrus Chestnut, pe care eu personal l-am descoperit destul de recent insa care, spre surprinderea mea, are in spate o cariera impresionanta, compusa din cateva zeci de albume sub nume propriu sau ca si colaborator cu alti diversi artisti. In formatie clasica de quintet, alaturi de o trompeta, un alto sax, un contrabass si o toba, albumul sau din 1995 “Earth stories” e un bun inceput daca vreti sa explorati vasta cariera a acestui ultraprolific si talentat muzician. Prima piesa de pe album, “Decisions, decisions”, cu un uptempo molipsitor, arata maiestria lui Chestnut in arta clapelor alb-negre, o fluiditate demna de Gene Harris ba chiar si cu ceva oomph in plus. Dinamica si timingul boxelor 603 sunt esentiale in aceasta piesa, unde totul suna cristalin si vioi, pasajele succedandu-se cu o naturalete si relaxare fireasca si, in acelasi timp cu simtul acela ca artistul vine acolo chiar in fata ta si nu te lasa sa iti muti atentia in alta parte nici macar o secunda. O piesa delicioasa redata magistral de 603.
Sa trecem si la ceva oldschool rock, si la trupa americana Steely Dan. Cu niste texte in care cripticul si o lume plina de ratati si ratari in general predomina, si cu un sound aparte si inovativ, trupa a avut o imagine de “anti-heroes” pe care si-au pastrat-o pe parcursul intregii cariere, chiar si dupa reuniunea din anii 2000, perioada din care face parte si albumul “Two against nature”. Piesa “Gaslighting Abbie” e tipica pentru Steely Dan, si o am acolo in repertoriul de piese de test pentru ca acolo unde nu am ce trebuie ca si setup suna anemic, distant, sec si lesinat. Fara sa aduca ceva gonflare nenaturala, 603 face dreptate acestei piese care suna plin, punchy si la obiect, ritmul funky si toba foarte precisa beneficiind de rapiditatea driverelor incintelor si de buna fazare a intregului ansamblu.
Si fiindca in ultima vreme imi place sa ascult foarte multe voci feminine, am sa mai trec in revista inca o tanara artista, de data aceasta canadiana, Dominique Fils-Aime, al carei album de debut “Nameless”, datat 2018, mi-a placut din prima, cu un aer superfresh de vocal jazz foarte aerisit si groovy asa, fain de ascultat cand doresti ceva care sa sune bine si sonor dar si muzical si sa fie deopotriva minimalist si contemporan. Vocea cantaretei este iarasi una particulara, iar inflexiunile bine surprinse in procesul de inregistrare nu sunt chiar asa lesne audibile pe orice fel de incinta. Cu 603 pot spune ca am fost satisfacut de gradul de textura si naturalete al acestei voci feminine foarte faine.
Am tot ascultat chestii diafane si cu mult feel… sa trecem si la ceva tot cu mult feel dar… muuult mai brutal! Cand eram pustan trupa braziliana Sepultura mi se parea pragul maxim de brutalitate pe care il poti atinge din punct de vedere muzical, asta pana mi-am facut mai apoi cultura inevitabila de death si black metal.
Dupa mine albumul din 1991 “Arise” este apogeul carierei lor, in formula de aur cu fratii Cavalera – Max voce si chitara si Igor la tobe – plus Andreas Kisser chitara solo si Paulo Junior pe bass, si unul dintre cele mai valorase documente din aria metal all-time. Soundul powerfull cu riffurile solide de daramat peretii si dubla pedala fantastica a lui Igor (unul dintre tobosarii mei favoriti din metal) si vocea abraziva si de-a dreptul haunting a lui Max au facut din acest “Arise” un fel de cult-album a carui valoare ramane si astazi de o certa soliditate si profunzime, dar si de un aer fresh si tineresc care s-a diluat pe urmatoarele albume, si apoi pierdut cu totul dupa plecarea lui Max din trupa. Piesa mea favorita de pe albumul acesta este cea de-a doua, “Dead embrionic cells”, piesa care redata properly imi zbarleste parul pe ceafa de fiecare data cu al ei mid-tempo apasat, si care, la partea groovy de la mijlocul piesei este inevitabil ca imi imprima o dorinta nestapanita de headbanging. Cu 603 avem forta, viteza, brutalitate, grosime fireasca, si sentimentul ala ca avem in fata un adevarat perete de sunet, pe multe incinte fie suna anemic si neimpresionant daca amplificatorul nu se armonizeaza bine cu boxele si boxele nu pot, fie e o gajaiala inecata acolo din care nu pricepi mare lucru daca timingul nu este cel just. Nu, cu 603 totul este sharp, solid, ca un pumn in fata. Nu ai cum sa nu cresti volumul si sa nu dai din cap pe piesa asta pe combinatia Sonata/340i/603 S2 Anniversary!
Evident ca nu putea lipsi si impresia pe o coloana sonora la un film, si fiind un mare fan al seriei Alien pe vremuri, am fost curios de ultima productie a acestei – deja imense – fransize, anume “Alien Covenant”, din 2017. Din pacate acest nou film nu mai are atmosfera si nici magia primelor 3 parti realizate, insa macar aflam “cum devine de se-ntampla” cu specia aceea extraterestra de alieni care a bantuit seriile anterioare si ne putem bucura de un Michael Fassbender intr-un dublu rol de zile mari, interpretand nu unul ci doi roboti umanoizi cu caractere (daca se poate spune asa) radical diferite. Filmul merita vazut din perspectiva aceasta, a jocului excelent al lui Fassbender, si e impresionat din punct de vedere efecte vizuale dar si sonore, treaba la care 603 se descurca ca pestele in apa, sunetul viu si solid cu drivere viteziste facand ca totul sa sune impresionant si de impact, inclusiv vocea lui Michael, una dintre cele mai interesante din cinematografia actuala daca ma intrebati pe mine.
Acestea fiind scrise, daca va place un sound care sa nu va lase indiferenti si sa va excite simturile la propriu, boxele de podea din noua serie 600 de la Bowers and Wilkins cu siguranta sunt ceea ce va trebuie daca si pretul este pe marimea buzunarelor dumneavoastra. Faptul ca am putut sa ma bucur de ele aproape doua luni cand boxele personale sunt un model cu doua trepte mai sus arata ca englezii si-au facut treaba cu mult simt de raspundere si pentru produsele lor mai ieftine si nu au dat rasol, ba chiar propun o varianta budget friendly la acel household sound B&W.
Echipament de auditie:
Surse de semnal: 3D Lab Sonata player V4, Matrix X-Sabre 3 MQA
Amplificare: Simaudio Moon 340i
Boxe: Bowers and Wilkins 603 S2 Anniversary
Cabluri: curent – Crystal power micro diamond, interconnect: single ended – Crystal reference diamond, XLR – Crystal micro diamond, cablu boxe – QED Genesys silver spiral
Rack: Naim Fraimlite
Material audiat/vizionat:
Etta Cameron – You are my sunshine/ Etta – 2009 – Tidal 44.1/16
Jorja Smith – Burn / Be right back – 2021 – Tidal 44.1/16
Cyrus Chestnut – Decisions, decisions / Earthstories – 1995 – Qobuz 44.1/16
Steely Dan – Gaslighting Abbie / Two against nature – 2000 – Tidal MQA 96/24
Dominique Fils-Aime – Rise / Nameless – 2018 – Tidal 44.1/16
Sepultura – Dead embrionic cells / Arise (2018 remaster) – 1991 – Qobuz 192/24
Film – Alien Covenant – 2017 – d: Michael Fassbender, r: Ridley Scott – Rakuten TV, ultra 4k HD
