Dragă cititorule, când scriu acest articol mai sunt doar câteva zile pana la Crăciun – așa că, aș putea să scriu despre altceva decât despre Crăciun? Așadar, pregătește-te, fă-te comod, pune vinul la fiert, aprinde luminițele din brad, fiindcă în articolul care urmează o să îți povestesc despre ceea ce consider eu că este „Vocea Crăciunului”.
Nu aș vrea să te alarmezi inutil: îți spun de pe acum că nu voi scrie despre Ștefan Hrușcă și al său „Highway to Ler” (cum atât de bine spunea un meme zilele trecute). Alegerea mea în a fi desemnată „Vocea Crăciunului” vine mai de departe, de peste ocean, de acolo de unde cred eu că a apărut această bucurie de la final de an, de a ne reseta, de a îngropa securile și de a ne bucura preț de vreo 20 de zile de propria noastră bunătate. Cel puțin eu așa încerc să fac în fiecare an. Însă, permite-mi mai întâi să îți povestesc cum a început totul, atât în cazul lui Bing Crosby, peste ocean, cât și pentru mine, în Europa de Est.
Pentru mine Crăciunul a fost mereu festiv, cu forfotă prin casă, cu mâncare bună, cu colinde, cu portocale, cu vin fiert, cu jucării și cu voie bună. Nimeni în perioada aceea nu se mai certa, parcă se puneau pe pauză. Nu cred că cei din jurul meu știau ei pe vremea aceea de conceptele acestea de „bunătate” sau „resetare”, însă, cumva, aproape mecanic, tot o făceau, atmosfera în casă se relaxa, iar eu iubeam acest lucru. Casa, dintr-un loc al luptelor de peste an, devenea indubitabil un fel de culcuș cald, curat, care mirosea frumos a brad – un brad al păcii și al bucuriei. De fapt, cred că asta văd acum când mă uit la un brad: pace, bucurie, cadouri și bunătate.
Pe mine m-a crescut bunica mea Fani – până pe la 6 ani, apoi, am revenit în casa alor mei și toată copilăria mea m-am autodeclarat responsabil să formez o punte de prietenie între bunica și ai mei. Evident, ca în orice familie, cineva trebuie să nu se înțeleagă cu altcineva, trebuie să fie tot timpul un deranjament pe undeva. Nu cred că există o familie perfectă în acest sens. Așa și ai mei, sub nicio formă nu se înțelegeau cu bunica mea. Existau mereu discuții despre ce este bine să mâncăm, despre cum ar trebui sa fiu eu crescut, la ce școală să merg, ce să urmez în viață, ce tapet să am pe perete în camera mea ș.a.m.d. Țin minte că o ceartă foarte mare a pornit la o masa de Paște între bunica și tatăl meu despre o sticlă cu sifon.
Nu am înțeles niciodată de ce bunica, un om mereu jovial și bucuros, care mi-a oferit o dragoste exemplară și caldă, atunci când îl vedea pe tatăl meu (ginerele ei) se schimba și se transforma într-un monstru. Singurul aspect pe care l-am înțeles, însă, mult mai târziu (chiar acum câteva zile), este că eu eram la mijloc, îi iubeam pe amândoi în mod egal și, pentru mine, erau amândoi buni. Astfel, în mintea mea această situație nu putea fi adevărată: „doi oameni buni să nu se înțeleagă?”.
Dar, fără cusur, chiar nu se înțelegeau și nu le era deloc teamă să se exprime în acest sens. Toată situația asta persista energic tot anul, însă, undeva după 10-15 decembrie, acest lucru se schimba și, de dragul meu, cei doi îngropau securea și totul decurgea în cea mai mare pace.
Mama se ocupa de casă să o spele, să o facă frumoasă, să fie totul perfect și împodobit, tata făcea cumpărături care mai de care și aducea cel mai mare brad pe care îl punea în living să troneze și îl împodobea cu meticulozitate, negreșit, în fiecare an.
Indubitabil, Europa de Est a fost diferită de Crăciun față de celelalte țări din Europa Vestică sau din America. În filmele americane care circulau pe VHS în vremurile comuniste vedeam un Crăciun plin cu zorzoane și cu podoabe duse la extrem, casele oamenilor arătau ca niște case de turtă dulce și luminau ca Empire State Building. Mesele erau pline de dădeau pe afară și copii primeau zeci de cadouri împachetate în hârtie colorată și pline cu jucării care mai de care.
La noi, Crăciunul, atunci, în anii 80, nu era așa. Lipseau și luminițele de pe străzi, lipseau și mesele îmbelșugate care să dea pe de lături, lipseau și cutiile de sub brad împachetate în hârtie colorată. Însă, chiar și așa, mesele nu erau goale, cadourile de sub brad nu lipseau în totalitate și bucuria Crăciunului, chiar dacă nu era pe de-a-ntregul ca a lui Kevin din Home Alone, tot exista și ne bucuram mult de zilele acelea și de atmosfera aceea.
La noi, de Crăciun, se făcea o masă mare, cu salata de boeuf, cu sarmale, cu friptură, cu piftie și cu tort și cozonac, iar la masa asta, ne strângeam toți, iar eu, cu funiile prieteniei în mâini îi mânuiam pe toți și îi obligam să fie buni. Cel puțin așa mă lăsau ei să cred. Mă ascultau nu fiindcă știam eu să ordon bine, ci de dragul meu. Cum s-ar spune, erau buni din bunătatea lor. Făceau temporar pace și ne vedeam liniștiți de niște zile frumoase, pline cu bucurie și cu muzică care mai de care.
Însă, despre cum dezgropau securile cu prioritate în ianuarie nu o să îți zic acum, ci probabil ca o sa îți povestesc la o recenzie de album de metale ceva. Acolo se potrivește cel mai bine aceasta poveste.
Însă, ajungând și la muzica Crăciunului, întotdeauna la mine în familie erau preferate albumele de Crăciun care erau altfel, atipice pentru Europa de Est, ascultam, astfel, foarte multe colinde de peste ocean: albume celebre, ca cel de Crăciun al lui Elvis: „Elvis’ Christmas Album”, ori „A Jolly Christmas from Frank Sinatra” ori „The Dean Martin Christmas Album”.
Însă, vocea care mie îmi rămânea mereu în cap și pe care mai târziu am ajuns să o identific în mod cert cu Crăciunul, a fost cea a lui Bing Crosby. Ulterior am citit și am realizat că oricum Bing a fost primul și că de la el a pornit toată această modă a albumelor și muzicii moderne de Crăciun.
Pentru mine America anilor 40-50, într-o zonă cu zăpadă, să spunem New York, are o magie aparte, felul în care americanii se bucurau atunci de sărbătorile de iarnă, cu străzile împodobite, luminițe peste tot, magazine cu jucării, copii bucuroși și oameni fără supărări, cadouri, bucurie și voie bună, pentru mine toate acestea erau niște magii pe care le vedeam fie prin cărți, fie prin reviste, fie prin câteva filme care circulau pe VHS – toate însă erau cumva în antiteză cu ceea ce trăiam noi în Europa „Gri” de Est, în care acestea lipseau. Oamenii voiau să se bucure, dar trebuia toți să o facem pe ascuns.
Cea mai buna atmosferă de Crăciun american o trăiam într-un episod din „Tom & Jerry”, în care vedeam acolo casa împodobită și toate acele stereotipuri americane care îmi plăceau atât de mult, dar, în care, vedeam și că cei doi rămâneau acasă și se războiau în ajun până într-un punct când făceau pace și petreceau împreună Crăciunul în bunătate.
Pe caseta VHS pe care erau aceste episoade cu Tom & Jerry, era și „White Christmas” de Bing Crosby. Nu știu cine compilase așa caseta respectivă, dar acela fusese un genial. Când ai mei plecau undeva și rămâneam singur acasă, puneam pe repeat mereu episodul acesta din Tom & Jerry și apoi, urma oricum, White Christmas. Le vedeam așa, împreună, pe repeat.
Este paradoxal, însă, dacă americanii ăștia au făcut și ei ceva bine, iată, prin cultura lor, de la peste 15.000 de km distanță, m-au determinat pe mine, un copil dintr-o țară comunistă din Europa de Est a anilor 80, sa învăț, că de sărbători, de Crăciun, trebuie să fim buni și să îi determinăm și pe cei din jur să fie și ei așa.
Bing Crosby a fost un cântăreț și actor american foarte celebru, care în anii 40 a cântat în emisiunea sa de la radio, „White Christmas” – o melodie care a stârnit apoi un val de succes și apariția unui album cu cântece doar de Crăciun, cu care Crosby a devenit primul care a făcut asta și un standard pe această nișă.
Crosby a fost un vizionar la vremea sa, fiind o personalitate extrem de cunoscută în America anilor 40, obișnuia să se implice în diferite afaceri, să influențeze, să ajute. De asemenea, mergea foarte des pe frontul de luptă din Europa pentru a ține concerte soldaților americani – fiind supranumit în Europa „Der Bingle”.
Bing a stat la baza industriei muzicale mondiale, aducând după război în America un aparat nemțesc numit „magnetofon” pe care l-a promovat în studiourile de înregistrări și cu care artiștii au putut face înregistrări mai numeroase și mai bune. Magnetofonul a devenit ulterior, în anii 70-80, un nelipsit instrument din casele oamenilor, mai ales în Europa, fiind un adevărat precursor al CD Player-ului. Trebuie specificat că până la introducerea magnetofonului în studiourile americane, transmisiunile de la radio erau mai toate live (inclusiv muzica), iar înregistrările de discuri de patefon se făceau pe tuburi de ceară, revoluția muzicală din anii 40, a stat la bază cu Bing și promovarea magnetofonului și al înregistrărilor pe bandă magnetică, mai rapide, mai fidele decât tehnologiile precedente.
După cum spuneam mai sus, Crosby a cântat pentru prima dată „White Christmas”, în direct în emisiunea sa de la radio, în ajun de Crăciun 1941.
Piesa „White Christmas” nu este o compoziție a lui Crosby și mai fusese interpretată în prealabil și de alți cântăreți, însă fără vreun succes notabil. Crosby era în căutarea unei piese pe care să o poată cânta în emisiunea sa de la radio din ajunul Crăciunului și așa a dat peste „White Christmas”. Atât versurile cât și muzica au fost compuse de un celebru compozitor american, de origine din Belarus, pe numele sau Irving Berlin.
Paradoxul este că Irving Berlin a compus această piesă extraordinară de Crăciun, poate cea mai reprezentativă pentru această sărbătoare, dar el nu era creștin, era evreu, deci nu sărbătorea Crăciunul. De asemenea, Berlin povestea mai târziu că a compus aceasta piesă în toiul verii, pe plaja La Quinta din California.
Berlin, acest imigrant evreu din Belarus, al cărei familii se mutase în America când era doar un copil, nu știa note muzicale și pentru a nota muzica compozițiilor sale se folosea de o secretară care îi stătea non-stop la dispoziție pentru a nota compozițiile. În acest fel s-a întâmplat și cu White Christmas, acolo, pe plajă, Berlin a strigat-o pe secretară și i-a spus: „Repede, vino cu stiloul și notează imediat cântecul ăsta! Tocmai ce am compus cel mai bun cântec al meu – posibil cel mai bun cântec al tuturor timpurilor!”.
Chiar este posibil ca Irving Berlin să fi avut dreptate, fiindcă „White Christmas” este cel mai bine vândut single al tuturor timpurilor, fiind comercializat în peste 50 de milioane de exemplare!
După această apariție de la radio a acestui cântec, această nișă a albumelor și cântecelor de Crăciun fusese creată și succesul era ceva ce bătea la ușa lui Bing.
Acesta a creat și primul film de Crăciun numit Holiday Inn (1941) în care a și jucat, White Christmas fiind cântecul oficial al filmului. Ulterior, cântecul a fost vândut ca single de către Decca în extrem de multe exemplare.
Cântecul a avut un succes atât de mare încât Bing a fost obligat să îl reînregistreze în 1947 dat fiind că originalul din 1942 se deteriorase și nu se mai putea duplica. Așadar, în 1947, împreună cu echipa originală de cântăreți și instrumentiști, cântecul a fost reînregistrat și ceea ce noi ascultam astăzi, nu este originalul, ci este aceasta reînregistrare din 1947. Se spune că reînregistrarea cântecului „White Christmas” a fost practic one-shot, Bing cântând-o doar de 3 ori, toata operațiunea durând 18 minute.
Este interesant că atunci când acest cântec a devenit un succes nu exista ideea de album așa cum suntem noi obișnuiți în ziua de astăzi. Discurile de pick-up erau ceea ce s-ar numi astăzi niște „single-uri”, având doar două piese, una pe o parte și una pe cealaltă. Însă, dat fiind că în 1955, casa de discuri a lui Bing a abandonat discurile de 10 inch și a trecut la discuri de 12 inch, automat, mai era loc de niște piese. Așa s-a născut albumul de Crăciun, Bing scoțând la Decca un album de 12 inch în 1955, numit „Bing Crosby – Merry Christmas”, albumul conținând acum în plus câteva piese: “Silver Bells”, “Mele Kalikimaka”, “It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas”, “Christmas în Killarney”, “Faith of Our Fathers” și “I’ll Be Home for Christmas”. Această variantă a albumului, ca și copertă, ca și organizare a pieselor și ca și sursă de înregistrare, a rămas în mare parte neschimbată până în ziua de astăzi. O adevărată capsulă a timpului care încă se editează și se comercializează. Fascinant, nu?
Dacă această variantă de mai sus a albumului, cea originală, este evident Mono, în 1963 a fost creată și o variantă Stereo a acestui album, creată nu prin reînregistrare ci prin realinierea electronică a celor două canale. Mai pe șleau: a fost realizată o variantă stereo pornind de la una mono. O perioadă, varianta originală nu a mai fost produsă și doar cea Stereo a fost comercializată. După o perioadă de timp suficientă, împreună cu evoluția sistemelor audio de acasă, melomanii și audiofilii au solicitat să se comercializeze în continuare versiunea Mono originală, deoarece cea Stereo nu oferea e experiență plăcută, având adăugate efecte neplăcute: reverb, stereo fals ș.a.m.d.
În 1986 a apărut pentru prima data versiunea CD în varianta sa originala Mono. Tot atunci s-a schimbat și numele acestui album din „Merry Christmas” în „White Christmas”, coperta însă rămânând neschimbată.
Pornind de la înregistrarea Mono din 1947, a urmat un remaster în 1992, tot în variantă Mono, fiind varianta de remaster pe care o găsim și în ziua de astăzi pe albumele disponibile în magazine.
White Christmas este poate cel mai reinterpretat cântec din toate timpurile. Aici amintesc pe următorii care au făcut cover-uri la acest cântec: Bob Marley, Stiff Little Fingers, Willie Nelson, Bob Dylan, U2, Elvis Presley, Mariah Carey sau Gwen Stefani.
Acest album are și diferite variante, dacă dai o căutare pe platformele de streaming după termenii „Bing Crosby” și „Christmas”, vei observa o grămadă de rezultate și variante. Le-am parcurs pe toate și am realizat că cel mai bun este de departe originalul, chiar dacă este Mono. Din punctul meu de vedere, variantele moderne, remasterizate, stereofonizate, ar trebui evitate, acestea se vor auzi mai bine, vor da impresia de „mai mare” și „mai bun” dar vor lua din senzația și din sufletul înregistrării originale.
Îți aduc sub atenție, însă, o singură variantă, și anume cea din 2019 care se numește „Bing Crosby – Bing at Christmas” – este o variantă remasterizată, realizată prin post-procesare, însă sună foarte bine și adaugă albumului original atât stereofonie cât și o orchestră simfonică, vocilor originale fiindu-le adăugată coloană sonoră cu orchestra simfonică „London Symphony Orchestra” și featuring-uri din partea Pentatonix și The Tenors, cât și, în premieră, conține înregistrarea legendară cu Bing Crosby și David Bowie a colindului Little Drummer Boy.
Pentru mine, Bing și al său White Christmas este ceea ce aud când intru într-un magazin în perioada de Crăciun și, când aud această piesă pentru prima dată, știu că sărbătorile încep. Știu că versiunea aceasta Mono pe care o aud eu în boxele unui supermarket din Europa de Est este aceeași pe care o aud și Americanii într-un supermarket din New York, francezii în unul din Paris sau chinezii în unul din Beijing. În felul acesta Bing ne unește de sărbători și ne determină să fim buni.
Acum, aici, în locurile unde acum 30 de ani nu erau de niciunele și totul era gri, pot sa îți spun că nu mai este așa. Blocurile nu mai sunt gri, sunt colorate, pe stradă sunt luminițe și, mai peste tot auzi „White Christmas”. Să auzi astfel de colinde acum 30 de ani, în zona asta a Europei, era un vis.
Acum avem și noi mese îmbelșugate, putem să ascultăm ce vrem, să ne bucurăm de sărbătorile de iarnă în felul în care ne dorim. Însă, mesajul de bază a lui Bing, și peste atâția zeci de ani, a rămas același: să fim buni, măcar de sărbători. Eu, mă declar pe deplin sclavul Crăciunului și pe veci bolnav de a încerca să fiu mai bun.
Așa că, dragii mei, vă urez cu mare dragoste un Crăciun Fericit și niște Sărbători Minunate, pline de liniște și de voie bună. Să ne gândim, împreună, doar la momentul de față și dacă nu reușim să ne bucurăm pentru noi, atunci să o facem măcar pentru cei din jur, pentru că ceea ce ar trebui să fie bucurie astăzi pentru noi, poate peste mulți ani va fi bucuria unui copil care își aduce aminte cum erau buni mai marii din jurul lui.
Mele Kalikimaka, oameni buni!
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Apple Music:
Tidal Music:
