Administreaza preferintele
Preferintele dumneavoastra au fost salvate

Locul pe care Bang & Olufsen il numesc “acasa” de 99 de ani: training la fabrica B&O Danemarca

Colegul nostru, Marius Borlovan, Head of Service la AVstore.ro, a trait experienta de a vizita fabrica Bang & Olufsen din Struer, Danemarca, unde a luat parte la un training de service – in contextul in care AVstore este service autorizat Bang & Olufsen in Romania.

Am discutat cu Marius, care a fost foarte amabil să ne relateze câteva informații interesante pe care le-a aflat în perioada cât a fost instruit la fabrica Bang & Olufsen.

Te poți considera cu adevărat un prieten al unui danez atunci când te invita la el acasă. Am avut plăcerea sa reprezint AVstore vizitând locul care de 99 de ani, pentru B&O înseamnă acasă.

La fabrica din Struer lucreaza 1000 de angajați, dintre care 80% sunt locanici din Struer și printre ei se numără un total de 55 de naționalități – neluând în calcul cei 360 de tehnicieni autorizați din toată lumea.

Planul celor de la B&O este unul simplu și cu bătaie lungă. Pentru că motto-ul lor este: magical moments, designed for life (tr. momente magice, concepute <pentru a fi folosite> pe viață ) – e simplu să deducem că misiunea lor este de a crea produse de care te poti bucura o lungă perioadă de timp, dincolo de durata medie de viață a acestuia. Pe scurt – să producă unități sustenabile, care nu compromit aspectul fizic și care mereu vor fi în ton cu orice curent de design. Iar asta nu e un lucru ușor – ba chiar implică o mentalitate de vizionar.

Drept exemplu, în 1972 a apărut Beogram 4000, celebrul pick-up cu braț tangențial care poate fi servisat și complet recondiționat de catre tehnicienii B&O în Struer – asta la 52 de ani de la lansarea Beogram 4000. Despre acest model de sustenabilitate este vorba. Să poți prelungi viața unor produse care pot fi folosite generații la rând.

În prezent, 2 modele B&O sunt certificate Cradle 2 Cradle și compania are ca scop să ajungă la un număr de 8 certificări de acest gen pana în 2025.

Unul dintre criteriile pentru obținerea acestei certificări constă în posibilitatea de a repara un produs chiar și după mulți ani de la achiziție, precum în cazul Beogram 4000.

La nivel de personal, am aflat că B&O are o echipă mare de tehnicieni proprii în fabrica din Struer, tehnicieni ce se asigură că aproape orice componentă se repară, se verifică și chiar se îmbunătățește pentru a asigura o viață cât mai lungă a produsului servisat.

În acest sens, toate piesele de schimb folosite de către tehnicienii parteneri autorizați (peste 360 în toată lumea) se întorc în fabrica din Struer pentru a investiga defecțiunea, remedia defectul și a analiza ce se poate face pentru a evita pe viitor apariția anumitor defecte. Ba chiar se poate ajunge la situații în care dacă se identifică un defect comun sau repetitiv/frecvent, pentru a evita defecțiunea din nou a aceleiași componente de schimb în timp, se va crea o versiune îmbunătățită a acesteia. Atât sunt de dedicați cei de la B&O privind reparația aparatelor trimise în service.

Noile modele B&O oferă posibilitatea de diagnosticare la distanță pentru a remedia anumite erori, identificarea posibilelor defecțiuni hardware și chiar intervenții proactive prin care se pot evita viitoare defecțiuni. Pentru  a reduce timpii de solutionare a defecțiunilor, B&O pune la dispoziție tehnicienilor un pachet ce conține toate piesele de schimb necesare reparării produsului defect denumit BackUp Suitcase (BUS).

După ce se întoarce la B&O, piesa defectă este înlocuită cu una noua, BUS-ul fiind disponibil pentru următorul caz cât mai repede, iar cea defectă urmând sa fie la rândul ei reparată.

În acest mod, produsul tău B&O poate fi reparat chiar și peste 50 de ani.

Tehnicienii parteneri pot solicita asistență direct de la inginerii și tehnicienii B&O (in house – Struer).

Sunt mândru că fac parte din acest colectiv select al tehnicienilor B&O și că la AVstore, putem oferi service Bang & Olufsen autorizat oficial, în urma instruirii la fabrica din Struer.

Marius Borlovan, Head of Service AVstore.ro

Suntem mândri să avem o echipă de specialiști pasionați de ceea ce fac în colectivul AVstore și e o bucurie să asistăm la dezvoltarea lor profesonală. Ocaziile precum aceasta, de a lua parte la o instruire oficială, acasă la unul dintre cele mai renumite brand-uri din industria audio, sunt oportunități de a aprofunda pasiunea pe care o avem pentru sunet, pentru a fi mai buni în ceea ce facem.

Dacă doriți să explorați gama Bang & Olufsen, vă așteptăm la showroom-ul de pe Str. Grigore Gafencu nr. 49, la AVstore Herăstrău, iar pentru situații ce necesită service Bang & Olufsen, ne puteți scrie prin intermediul paginii Service.

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous Post

GEORGE DUKE – AFTER HOURS – „BUCURIA DE A CÂNTA”

Next Post

MASSIVE ATTACK – MEZZANINE – „EXPLORAREA ÎNTUNERICULUI”

Related Posts