JOE DASSIN Joe Dassin (Le Costume Blanc) – „O inimă dusă la paroxism”

Dragă melomanule, săptămâna aceasta îți voi spune povestea unuia din cei mai carismatici interpreți din toate timpurile, poate cea mai grozavă voce din muzica franțuzească. Este vorba de Joe Dassin, un interpret care m-a fascinat întotdeauna cu sinceritatea cântecelor sale. Despre el vreau să îți povestesc tot ce știam deja și tot ce voi descoperi în timp ce mă voi documenta pentru acest articol.

.

Albumul de la care vreau să pornesc se numește chiar Joe Dassin, dat fiind că multor din albumele sale le lipsea un titlu per-se și atunci erau denumite, simplu, „Joe Dassin”, fiind o practică des întâlnită în acei ani. Însă, în cultura populară acest album este denumit și „Le Costume Blanc” după a patra piesă de pe prima față a LP-ului. Discul se lansa în 1975 la CBS Disques și are o importanță majoră în cazul lui Joe fiindcă conținea cele mai mari hit-uri ale artistului, cele care l-au propulsat în stratosferă și l-au făcut cunoscut pentru eternitate. Mă refer aici, bineînțeles, la „Et Si Tu N’Existais Pas” și „L’Ete Indien”. Este de menționat că în versiunea originală a discului din 1975, L’Ete Indien nu făcea parte din lista de cântece a acestui disc, fiind lansată mai târziu în același an, însă doar ca single. Din motive de conveniență pe anumite versiuni ale acestui disc a fost inclusă, așadar pe acesta trebuie să îl căutați.

.

Pentru mine, atmosfera Joe Dassin cu ale sale cântece magice, este complet unică și atunci când pun pe ascultare piesele lui celebre și în special albumul de față, mă transpun imediat într-o lume francofonă în care romantismul nu era ceva de ocolit, fiind ceva just și omenesc să se cânte despre dragoste, o chestiune care s-a pierdut teribil de tare acum la 50 de ani distanță. Las o imagine mai jos cu Joe, atunci când prinsese aripi în cariera sa:

.

.

Înainte de a diseca Le Costume Blanc, o să îți spun câteva cuvinte despre șarmantul Dassin și viața sa extrem de interesantă, dar atât de scurtă. În mod surprinzător, Joe se năștea în Brooklyn, New York, în 1938 în zodia scorpionului. Ceea ce probabil te uimește nu este zodia scorpionului, ci faptul că una din cele mai importante voci ale limbii franceze nu provenea din vreo țară francofonă, ci, fantastic, chiar din cea mai cunoscută țară a limbii engleze.

.

Tatăl lui Joe a fost celebrul Jules Dassin, regizor de film extrem de cunoscut în epocă, fiind responsabil de filme ca Du Rififi Chez Les Hommes, Topkapi, Never On Sunday sau Illya Darling. Mama lui Joe a fost Béatrice Launer, violoncelistă celebră care a studiat cu Harold Berkely la prestigioasa Juilliard School of Music. Ambii săi părinți s-au născut în America în familii de evrei-ucraineni refugiați în Statele Unite. Mai jos o imagine cu Joe si părinții săi:

.

.

Așadar, Joe a locuit în Statele Unite, în New York și California, până în 1950 la vârsta de 12 ani când părinții săi au fost forțați să se mute în Europa. Este interesant și motivul pentru care a existat această forțare, familia Dassin fiind inclusă în celebra Hollywood Blacklist, o listă creată de statul american cu toți artiștii din industria cinematografică cu apartenență la Partidul Comunist. Americanii au fost foarte vehemenți în ceea ce privește influența comunistă pe teritoriul lor și această listă este unul din cele mai bune exemple. Nume ca Orson Welles, Dalton Trumbo, Lena Horne, Leonard Bernstein sau Charlie Chaplin fiind incluși în această listă teribilă.

.

În perioada din Europa, Dassin a locuit în foarte multe țări și orașe, schimbând peste 10 școli în perioada adolescenței, însă cel mai mult a locuit în Elveția. Când Joe avea vreo 15 ani, părinții săi s-au despărțit și tatăl său s-a recăsătorit cu o grecoaică de la care Joe a învățat să vorbească în greacă. Când a terminat liceul, Joe a mers la facultate înapoi în Statele Unite, studiind la Universitatea Michigan, unde a dat licența și masterul în limba rusă și antropologie. Cu colegii din facultate, în Michigan, a deprins și pasiunea teribilă pentru muzică, fiind la modă grease-ul și rock’n’roll-ul.

.

După facultate, Joe a trecut prin selecțiile pentru armată în America însă a fost declarat inapt din cauza problemelor sale cu inima care aveau să îl și răpună în viitor. Ulterior, Joe s-a mutat în Franța unde, la început, a lucrat cu tatăl său în industria filmului ca tehnician pe platourile de filmare și primind roluri secundare în filmele tatălui său.

.

Pe aceste platouri și-a întâlnit viitoarea soție, Joe având o relație serioasă de tânăr, încă din 1963, cu Maryse Massiéra, cu care s-a și căsătorit trei ani mai târziu. Joe a iubit-o foarte mult pe Maryse, pe care a cucerit-o în fața unui șemineu cântându-i cu chitara în brațe, cunoscându-și deja șarmul din felul în care chitara se combina cu vocea sa deosebită. Joe era determinat să devină un adevărat cap de familie alături de Maryse, instalându-se în apartamentul mamei sale din Paris, scriind pentru reviste, traducând filme englezești, încercând din răsputeri să fie un soț adevărat și să creeze pentru ei un adevărat cămin în acel apartament.

.

Este interesant că la acest moment, Joe nici măcar nu se gândea să facă ceva serios cu muzica, pasiunea sa pentru muzică fiind, într-adevăr, una reală, însă, doar o pasiune de seară, acesta așezându-se aproape seară de seară în fața șemineului și cântându-i Marysei. Aceasta însă observa extraordinarul lui talent și decide că pentru ziua de naștere de 26 de a ani să îi facă un cadou inedit, să transfere o înregistrare cu un cântec de-al lui de pe bandă magnetică pe un disc de vinil. Înregistrarea nu era grozavă, fiind făcută acolo, în fata șemineului, pe o bandă de magnetofon în condiții foarte simple.

.

Astfel, banda ajunge în laboratoarele CBS pentru a fi transferată pe vinil. Aici, „cadoul” capătă un succes neașteptat printre angajații studioului, vocea caldă îi cucerește pe toți și, astfel, cadoul devine și mai mare, într-un final Joe fiind chemat la studio și i se propune o colaborare reală. Două luni durează ca Dassin să fie convins să vină la studio, fiind foarte vehement și supărat pe Marysa pentru cadoul pe care i l-a făcut. Nu dorea ca înregistrările lui să ajungă pe mâna vreunui studio și nu își dorea să devină cântăreț. Însă, după doua luni și multe presiuni, Joe este convins și merge la o discuție cu cei de la CBS. Ce a urmat a fost istorie.

.

Cariera lui Dassin a explodat, artistul devenind foarte cunoscut pentru adaptări personale ale unor hit-uri internaționale ca Guantanamera sau Bip-Bip. Avea 26 de ani când a semnat contractul pentru primul disc numit „Joe Dassin à New York” (1966), urmând „Les deux mondes de Joe Dassin” (1967), „Joe Dassin (Les Champs-Élysées)” (1969) și „Joe Dassin (La Fleur aux dents)” (1970).

.

În 1969 Dassin suferă primul atac de cord, din cauza pericarditei sale, oboseala dată de faimă spunându-și cuvântul, nenumăratele concerte și nopți nedormite afectându-i sănătatea. Între timp, faima cântecului Les Champs-Élysées crește din ce în ce mai mult, Joe devenind cunoscut și în țările vorbitoare de engleză și germană cu versiuni ale cântecelor sale în limba respectivă. Cariera sa muzicală este deja măreață la acest punct.

.

La începutul anilor 70, Marysa și Joe au avut și un copil, Joshua, care a murit din păcate la nici trei zile de la naștere. Aceasta a cauzat ca cei doi să cadă în disperare și depresie, nimic nu a mai fost de aici înainte la fel și, într-un final, s-au despărțit.

.

Cu această durere în suflet, Joe lansează în următorii ani, poate cel mai bun cântec al sau, L’Ete Indien, care devine un șlagăr extrem de iubit în Europa, din Anglia până în Europa de est. Cântecul are un fel de istorie extraordinară, este compus de nimeni altul decât de un tânăr Toto Cutugno, pe vremea aceea fiind încă necunoscut ca interpret și compozitor. Cutugno compusese această piesă extraordinară numind-o „Africa”, piesa vorbind despre dramele din Africa cât și despre grozăviile acestei regiuni.

.

Inițial, se căuta un interpret și o casă de discuri care să o preia și să o facă celebră, inițial ar fi trebuit să fie interpretată de trupa Albatros, însă nu a avut succes deloc. CBS a preluat piesa și evident că în cadrul casei de discuri au căutat un interpret să îi atribuie piesa. Aici intervine Dassin și faima grozavă care a urmat, atât pentru el cât și pentru Cutugno.

.

Când îl auzim pe Dassin interpretând L’Ete Indien, cu vocea sa gravă și calmă, cu inima sa defectă și aproape oprită în timp ce șoptește versurile dulci, este aproape ca și cum am intra într-o transă și am simți și noi această vară indiană de care povestește Joe în piesă. Eu sunt uimit de felul în care lumea întreagă a participat la crearea acestui cântec. Dacă ne gândim un pic: avem un italian, Cutugno, care a compus o piesă despre un continent african, inițial în limba engleză, apoi piesa a fost preluată de o casă de discuri americană și atribuită unui evreu de origine ucraineană, născut în America, însă care o cântă în franceză și schimbă versurile și vorbește despre India. Toate acestea creează un melanj unic și magia zămislită de aceste pre-rechizite este pur și simplu fabuloasă.

.

Mai jos coperta single-ului L’Ete Indien, lansat la CBS:

.

.

Mergând cu povestea vieții lui Dassin mai departe, este de menționat că după despărțirea de Marysa, Joe s-a recăsătorit câțiva ani mai târziu cu Christine Delvaux cu care a avut doi copii, Jonathan și Julien.

.

În 1980, ultimul an al sau pe acest pământ, Dassin suferă un al doilea atac de cord, starea sa de sănătate era din ce în ce mai gravă, suferind atât de inimă, dar și de ulcer, din cauza muncii asidue la care se supunea, ținând concert după concert și neodihnindu-se, chestiuni care pentru un cardiac erau fatale. Contrar recomandărilor din partea medicilor, pleacă apoi tocmai în Tahiti, în concediu, cu escală obligatorie la Los Angeles, unde suferă încă un atac de cord. Contrar șanselor și previziunilor, după o scurtă pauză în L.A., merge mai departe către Tahiti, unde suferă al cincilea atac de cord în restaurantul „Chez Michel et Eliane”, în timp ce mânca. Acesta însă i-a fost fatal, cântărețul murind pe loc.

.

După ce cântase în atâtea limbi: franceză, greacă, spaniolă, germană, italiană, în ultimul său an de viață, Joe ne oferă și o melodie în limba sa nativă, engleza. „The Guitar Don’t Lie” este lansată în 1980 și este una din piesele mele preferate de la Joe Dassin, piesa face complet antiteză cu faptul că ne-am obișnuit cu franceza sa, însă, chiar dacă auzim pe această piesă o pronunție americană perfectă, în glasul său se simte imediat istoria francofonă și perindarea sa prin toată lumea, engleza lui purtând negreșit toate aceste detalii. Starea piesei este una unică și mă bucur de fiecare dată să o aud în toată perfecțiunea sa și o recunosc ca pe o moștenire pe care Joe ne-a lăsat-o în ultimul său an de viață.

.

Este interesant că Dassin era un poliglot, nu se știe exact câte limbi vorbea, însă știm că vorbea engleză, franceză, italiană, rusă, spaniolă, germană, greacă și probabil că pe lângă acestea, mai vorbea câte un pic și din alte limbi. Cert este că Joe Dassin avea un șarm unic și un fel de a cânta deosebit, observat încă de la începuturi de Maryssa și, mai apoi, de toți la CBS. Era imperativ ca vocea sa să ajungă să facă carieră și să ajungă să fie cunoscută, este trist să spun că sacrificiul inimii sale a meritat.

.

.

Moștenirea pe care o lasă Joe Dassin este muzica sa și, acum că îi cunoaștem firul vieții, putem de asemenea vorbi și de un sacrificiu pe care l-a făcut, într-un final, pentru muzică. Viața sa personală poate că nu l-a mulțumit atât de mult și l-a întristat peste măsură, însă, de îndată ce a descoperit muzica, și-a dus inima până la turație maximă, până la refuz, până la paroxism. Doar în acest fel a scos de acolo o artă unică care poate nu ar putea fi zămislită altfel decât prin sacrificiul unui om multilingv, multicultural, multietnic, dar, când vine vorba de muzică, capabil de o singură muzică, cea caldă a vocii sale unice pe care o avem înregistrată pentru totdeauna în inimile noastre.

.

.

Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.

.

Silviu TUDOR

An article written in my sweet spot,

and this is what I’ve heard.

.

.

.

.

Spotify

Apple Music

Tidal