Dragă melomanule, săptămâna aceasta o să îți spun povestea plină de peripeții cum, în luna lui cuptor, am mers alături de jumătatea mea mai bună, Lucia, până la Linz în Austria unde am avut șansa să vedem un concert Norah Jones.
Totul a început într-o dimineață de iulie când sufletul meu încă nu băuse suficientă cafea și nu se trezise, încă, la realitate. Ce m-a trezit până la urmă a fost un mesaj din partea D-lui Marius Selescu, colegul meu de grup Facebook „Melomani Romania” care, foarte simplu, mă întreabă:
Practic Dl. Selescu îmi propunea să îmi cedeze două bilete la Norah Jones pe care dânsul și le cumpărase deja, însă nu se mai putea bucura de ele, dat fiind că apăruse ceva și nu mai putea ajunge la concertul din Austria. Am simțit imediat că îi părea foarte rău că nu mai poate merge, mai ales că cunoșteam bine pasiunea dânsului pentru cântăreața americană.
I-am spus pe loc că da, negreșit, merg eu, însă că sunt foarte surprins de gest și chiar dacă am insistat, dânsul nu a dorit să îi achit biletele spunând că măcar eu să îmi îndeplinesc un vis și că prin ochii mei va trăi și dânsul experiența aceasta pe care și-o dorea atât de mult și o aștepta de atâta vreme. Ba chiar, la insistențele mele de a-i achita biletele, am primit un răspuns care pe loc m-a dezarmat: „Sincer, cred că puteți accepta biletele ca de la un admirator la altul”.
Acele cuvinte și acest gest mi-au făcut vara mai frumoasă și mi-am spus imediat: „cine mai face în 2023 un astfel de gest?”. Hotărât să nu îl dezamăgesc pe Dl. Selescu, am decis pe loc să fac tot ce este posibil să merg la concert și apoi să scriu un articol prin care să îi redau D-lui Marius experiența de acolo.
Îți dai seama, dragă melomanule, că ziua mea în continuare a fost plină de entuziasm, am plutit așa cum nu mai plutisem de multă vreme, în interior simțeam acel licăr electric pe care îl ai atunci când te afli în punctul de a face ceva nebunesc și neașteptat.
Era o șansă teribilă: să plecam în Austria, să plecam în Viena, să plecam în Linz și, cel mai important, să o vedem live pe Norah pe care o ascultasem de atâtea ori în intimitatea casei mele și alături de care trăisem atât de multe stări sufletești. Îți reamintesc pe această cale de articolul meu despre albumul său de debut, Come Away With Me, în accepțiunea mea unul din cele mai grozave albume din lume, îl poți citi aici.
De la extaz însă, am reușit ca în aceeași zi să ajung la opusul acestei stări când am descoperit cu mare stupoare că concertul Norei era pe 18 Iulie iar pe 16 iulie aveam bilete în București la concertul Guns N’ Roses de pe Arena Națională despre care am și scris în articolul precedent și pe care îl poți citi aici.
Inițial, când i-am povestit Luciei despre propunerea D-lui Selescu, ne-am entuziasmat amândoi foarte tare, dat fiind că Norah Jones este „muzica noastră”, dacă exista un album care reprezintă cel mai bine dragostea și starea dintre noi doi, atunci acesta este Come Away With Me.
Am fost foarte nerăbdător și entuziasmat să îi povestesc Luciei despre acest concert și cum aveam noi să facem o călătorie în nici două săptămâni la Linz, atât de entuziasmat încât nici nu am mai avut răbdare să ajungă acasă și am mers să o întâmpin la stația de metrou. Pe drum ne-am aprins foarte tare amândoi, însă, cum spuneam, de la entuziasm am ajuns la supărare pentru că ne-am dat seama că proiectul este irealizabil, dat fiind potrivirea cu concertul GNR cât și faptul că Lucia tocmai ce începuse lucrul de o săptămână la un nou angajator și tocmai ce decisesem că o perioadă de câteva luni nu își va mai putea lua concediu.
Cum din cauza concertului GNR era imposibil să legam cu weekendul precedent, era la fel de imposibil ca Lucia să își ia 4-5 zile de concediu cu plecare de luni, ar fi însemnat o săptămână liberă complet la un timp foarte scurt după ce de abia începuse jobul, nu prea se face așa ceva. Chiar dacă am înțeles aceste circumstanțe, pasiunea și orgoliile fiind imense, ne-am certat rău în seara aceea și am stat așa supărați câteva zile bune.
În această perioadă de „supărare” mă tot gândeam cum să fac cu concertul Norah Jones, mă gândeam că pot merge cu altcineva, mă gândeam că poate ar trebui totuși să las altă pereche cu totul să meargă, aveam tot felul de gânduri și nu erau niciunele din ele frumoase atât timp cât nu aș fi mers cu Lucia, parcă Norah nu ar fi avut același feeling fără ea alături.
Știind că are niște prieteni în Linz și că o iubește pe Norah, l-am întrebat pe bunul meu prieten Adrian dacă ar dori să mă însoțească la concert, Adrian a răspuns pe loc că da și am stabilit planul. Mi-am spus așa: dacă exista vreun Zeu al „Potrivelii”, ei bine, în această poveste a lucrat extrem de mult și a avut grijă să așeze niște lucruri în niște poziții foarte interesante. Astfel, chiar în dimineața în care doream cu Adrian să cumpăram biletele de avion, am fost abordat și de Lucia care mi-a spus că a discutat cu șefa ei și că este posibil să își ia trei zile libere: luni, marți și miercuri (duminica precedentă fiind concertul GNR la București).
Instantaneu, pe fața mea s-a așezat un zâmbet, fiindcă mi-am dat seama că voi merge cu Lucia, însă, imediat am știut că trebuie să îi spun lui Adrian că nu mai mergem împreună. Din nou, Zeul Potrivelii a lucrat și după ce potrivise concertul Norah de la Linz să fie la nici o zi după cel GNR de la București, ordonase acum să primesc aprobarea Luciei după ce discutasem cu Adrian să mergem împreună.
Din fericire însă, prietenii adevărați pe care îi ții alături de tine o viață întreagă, nu se supără la astfel de vești, ba dimpotrivă, contrar cu alte exemple din viața mea, Adrian chiar s-a bucurat și mi-a spus că este mult mai bine așa, să merg cu Lucia, să ne împăcăm și să ne reconectăm în această călătorie. Când am auzit cuvintele lui, mi-am spus pe loc că sunt foarte norocos să am un astfel de prieten și că bogăția unui om stă în oamenii care sunt în jurul său, oamenii care îl privesc cu sinceritate, care îi sunt alături fără vreun interes și care nu au vreun dram de invidie sau ură în ochi. Cred că a avea șansa de a întâlni astfel de oameni este extrem de rară și să ai privilegiul să îi numești prieteni este o adevărată minune. Eu unul sunt foarte hotărât să mă înconjur cu doar astfel de oameni, iar eu, la rândul meu, prietenilor să le ofer aceleași valori.
Astfel, totul se așezase, mergeam împreună cu Lucia la acest concert și urma ca după primul vis îndeplinit de a-l vedea pe Axl și pe Slash live pe scenă, acum urma și al doilea vis, să o vad pe Norah în acest turneu european. Despre eveniment citisem că este un concert care promovează reissue-ul nou al albumului Come Away With Me, lansat în 2022 de Blue Note ca celebrare a 20 de ani de la lansarea albumului original.
Deci, fiind vorba de Come Away With Me, despre care deja îți spuneam mai sus că îl consider unul din cele mai bune albume all-time, cât și că este muzica care ne reprezintă cel mai bine pe mine și Lucia, ei bine, pornind de la toate acestea, nu aveam cum să ratez acest concert. Apoi, evident, nu pot să nu spun: este Norah Jones, una din cele mai frumoase voci din câte mi-au fost date să aud până acum. Mai jos o imagine cu Norah:
Săptămâna de dinainte de concert a fost pentru noi una în care teoretic ar fi trebuit să ne relaxam, dat fiind că urma un concert la București, o călătorie la Viena și apoi un alt concert la Linz. Săptămâna noastră, însă, a început mai devreme decât ne-am fi așteptat, în dimineața de duminică, fix cu o săptămână înainte de concerte, când am avut plăcerea să primim o vizită surpriză din partea lui Busu, un prieten foarte drag care locuiește la o distanță foarte mare și vine extrem de rar în România.
Cu Busu am petrecut astfel câteva zile prin București și așteptam liniștiți evenimentele cu GNR, Viena, Linz și cu Norah. Dar iată că lucrurile nu au rămas așa și Zeul Potrivelii a intervenit din nou, de data aceasta am primit o invitație din partea nașului nostru Septimiu, pentru ziua de vineri și sâmbătă să mergem la Brașov la el cu ocazia unui eveniment care nu avea amânare. Astfel, observi, dragă melomanule, ce săptămână complicată aveam: Busu duminică-miercuri, Brașov vineri-sâmbătă, GNR duminică, Viena luni, Linz marți și Viena, din nou, miercuri.
Ei bine, atunci m-am întrebat din nou, ce poate să mai apară? Ei bine, Zeul Potrivelii a mai lucrat o dată și l-a adus în vizită surpriză în București de la distanță mare și pe bunul nostru prieten Cristin, în ziua de miercuri și joi, așadar, mai complicat de atât nu ar fi putut să fie, săptămâna era full.
După cum îți dai seama, eram deja obosiți după zilele cu Busu, zilele cu Cristin și mai apoi zilele de la Brașov, unde am bătut orașul în lung și în lat, descoperind un oraș fascinant de grozav și de european, așa cum mi-ar plăcea mie uneori să fie Bucureștiul.
Duminică am mers la concertul GNR, despre care ți-am povestit în articolul precedent, și ne-am întors acasă după ce GNR cântaseră mai bine de 3-4 ore. A fost prima noapte din viața mea când m-am pus la somn și ceasul a sunat după nici 1 oră, trebuia să plecăm la aeroport, zborul către Viena era unul foarte de dimineață, cu noaptea în cap.
Ajunși cu ochii lipiți la Viena, orașul nostru de suflet, orașul în care am călătorit acum mulți ani pentru prima dată împreună afară din țară, orașul pe care îl vizităm cât de des putem, de data aceasta ne era teamă că o să dormim mai mult în acest oraș decât o să-l vizităm. Aveam timp limitat și chiar dacă era foarte dimineață, nici 7 jumătate când am ajuns în Viena, eram foarte obosiți dar în același timp dornici să revedem toate locurile dragi nouă. Îți las mai jos o fotografie de ansamblu cu Viena pe care am făcut-o acum mulți ani din Danube Tower, turnul înalt de 252 metri situat pe Donauinsel:
De obicei, când mergem în concediu, avem un plan foarte bine stabilit, însă, de data aceasta, fiind vorba de Viena pe care o văzusem de atâtea ori, am decis pur și simplu să ne ducem unde om vedea cu ochii și să revedem locurile dragi care ne ies în cale.
Așadar, chiar dacă eram obosiți, ne-am oprit cu drag la cafenea/patiseria Ströck și ne-am început ziua cu un Cappucino grande și niște grozăvii de patiserie, apoi ne-am plimbat pe străzile din oraș și am regăsit Viena așa cum o regăsim de fiecare dată: faină, aproape nemțească, însă cu iz de la noi de acasă, plină de diversitate și, în afară de limbă pe care nici eu nici Lucia nu o vorbim satisfăcător, Viena ne dă mereu un sentiment că suntem acasă și că aparținem acelor locuri. Viena are ceva magic pentru noi și nu vom conteni să descoperim asta nici la 80 de ani când vom merge în vizită.
Treziți de la cafeaua bună de la Ströck, am decis să vizităm grădinile palatului Schönbrunn și Palmenhaus și Wüstenhaus, două sere din era victoriană pe care le adorăm teribil, prima recreează clima tropicală iar a doua pe cea deșertică. La despărțirea noastră de grădinile Schönbrunn, ne-am oprit scurt și în Muzeul Tehnic din Viena, situat la o distanță mică de palat. Aici nu mă pot niciodată abține să nu trec dacă sunt în Viena, este acel tip de muzeu care mie îmi lipsește foarte mult în România, un muzeu cu de toate, de la camere foto, până la instrumente muzicale, computere, automobile și trenuri. Aici mă voi minuna mereu de tot ceea ce văd, mă voi bucura de fiecare detaliu, cât de mic, cât de fain și voi zâmbi tâmp, ca și cum mi-a fost dat să fiu copil din nou.
Am luat apoi metroul de la stația Schönbrunn și ne-am oprit la cea mai apropiată stație de Haus des Meeres, una din destinațiile noastre preferate din Viena, pe care îți recomand negreșit să o vizitezi. HDM este un fost fort de apărare nazist pe care vienezii, în loc să îl dărâme, l-au transformat în nimic altceva decât într-o zoo urbană, plină cu habitate și cu acvarii. Este interesant cum de fiecare dată când mergem în Viena descoperim că Haus des Meeres a mai crescut, i-a mai fost adăugat un habitat, un etaj, o expoziție, prin această viteză de dezvoltare grozavă pe care o au țările vestice, niciodată nu stau pe loc. Mai jos o fotografie pe care am făcut-o de la ultimul etaj al acestei clădiri magnifice care oferă o panoramă unică asupra orașului:
Bineînțeles că apoi ne-am oprit la un mic bistro de lângă Haus des Meeres unde am mâncat un șnițel vienez și am băut o cafea, apoi ne-am continuat maratonul cu o plimbare până în centrul Vienei, vizitând catedrala Stephansdom și, bineînțeles, o oprire imperativă la Aida unde am servit faimosul Sachertorte. Seara noastră s-a încheiat victorios pe la orele 19:00, când am căzut lați și am adormit instantaneu.
În dimineața de marți, ne-am trezit devreme, să fi fost vreo 07:00 și după un mic dejun copios, am pornit cu trenul către Linz. Menționez că ne cumpărasem în avans atât biletele de dus cât și cele de întors, alesesem ora cea mai târzie posibilă pentru a ne întoarce în seara aceea din Linz în Viena, ultimul tren fiind programat la orele 23:20. După calculele noastre era timp îndeajuns, concertul Norei începând pe la 20:00, știam că Norah nu cântă mai mult de o oră jumătate niciodată, așa că era timp îndeajuns să ajungem la gară la 23 când pleca trenul. Stai însă aproape, lucrurile nu au ieșit chiar așa cum am planificat noi.
Ajunși dimineața în Linz, am avut la dispoziție vreo jumătate de zi să vizitam acest cochet oraș preț de câteva ore. Nu aveam mari așteptări de la Linz și negăsind pe Tripadvisor niște puncte „must-do”, ne-am lăsat pur și simplu purtați de drumuri și am făcut un tur pietonal prin toate zonele importante ale orașului.
Am vizitat câteva catedrale, am vizitat zona de centru, am intrat prin câteva magazine și am cumpărat un magnet de frigider cu „Linz” realizat manual de un artist local. Zona însă care ne-a rămas cel mai mult în suflet a fost cea de pe marginea Dunării unde este situat „Schlossmuseum”, un palat foarte mare transformat în muzeu, pe care l-am și vizitat. Lângă acest palat există, pe niște coline, un mic parc și am regăsit acolo niște bănci situate chiar pe marginea Dunării sub un arțar fabulos și mare care ne oferea atât umbră cât ne-a și șoptit istoria locului împreună cu vântul care îi bătea prin frunze.
Înainte de concertul cu Norah, am avut timp și să mâncăm și am decis să ne aventurăm într-o zonă mai puțin turistica a Linz-ului, într-o piață agro-alimentară extrem de interesantă, numită Südbahnhofmarkt, despre care citisem și aflasem că este un loc cu mâncare bună unde iau masa de prânz localnicii. Aici am cugetat mult ce să servim, fiind foarte multe opțiuni, însă am ne-am oprit la o „împinge tava” locală, unde niște doamne simpatice care nu vorbeau engleză, au ascultat germana mea limitată și ne-am înțeles la două meniuri grozave care au fost delicioase. Am terminat periplul nostru în această piață cu două prăjituri specifice locului, ce din stânga numită „Linzerschnitte” și cea din dreapta, „Bienenstich”, semăna foarte mult cu un cremșnit:
Rămânem impresionați de Linz, un orășel tare fain care ne-a dat o impresie mai corectă despre cum trăiesc austriecii, un orășel care mi-a rămas în suflet și mi-a adus aminte de cum era Viena acum 25 de ani când am văzut-o pentru prima dată.
Intrarea la concertul Norah se făcea începând cu orele 19:00, bineînțeles că am ajuns acolo printre primii și, fără doar și poate, începeau peripețiile. La intrare am fost opriți imediat pentru că în dotare aveam aparatul meu foto nelipsit în toate concediile și pe care îl mai folosesc doar atunci ca să îmi aduc aminte cum erau vremurile când am fost, pentru o perioadă prea scurtă, fotograf. Știam că vor fi probleme cu aparatul, însă nu aș fi putut să nu îl am alături de mine cu ocazia vizitei în Linz, speram însă să existe o înțelegere cu cei de la intrare că nu îl voi folosi sau să îl pot lăsa în niște lockere la intrare. Doamna de la intrare, însă, ne-a spus că nu se poate și că nu ne lasă să intrăm și a chemat un superior care vorbea engleză. Un domn jovial și zâmbitor s-a apropiat, cel mai probabil era „șeful” pazei care avea grijă cu seriozitate de Norah și de evenimentul său.
Austriacul șugubăț la suflet mă privea cu zâmbet, dar în același timp încerca să se abțină și să fie serios, se vedea că își lua job-ul în mare importanță. M-a ascultat, i-am spus că suntem turiști, că nu avem mașină, că plecam în seara aceea înapoi la Viena și că nu puteam rata să fotografiem Linzul și că a fost nevoie să avem cu noi aparatul foto însă că nu îl voi folosi la concert.
A zâmbit și mi-a spus că nu au lockere și că cu siguranță că înăuntru nu mă poate lăsa cu el, situația devenea tensionată. Zâmbetul acela însă al domnului rotofei a reapărut și ne-a salvat spunându-ne că poate face o excepție și să îmi țină el aparatul până după concert. Ne-a luat cu el, a deschis un fel de poartă care ducea în spatele scenei și acolo a strigat-o pe o doamnă care a venit imediat și, după niște instrucțiuni pe care i le-a dat, dânsa m-a scanat din cap până în picioare, similar cu Arnold Schwarzenegger în Terminator 2, și apoi a preluat aparatul și a plecat cu el în spatele scenei. Am fost instruit să mă întorc acolo la plecare să îl recuperez. Eram zâmbitor și bucuros că intrasem la concert, însă Lucia mi-a spus: „nu te-ai despărțit niciodată așa de ușor de aparatul tău ca acum”.
Locul concertului era o piață, Domplatz, delimitată de niște clădiri și o catedrală, cea mai mare din Linz, numită Linzer Mariendom pe care o și vizitasem mai devreme. În această piață mititică se țineau mereu concerte fiind renumită pentru acustica sa specială. Pentru acest eveniment, cele 3 căi de acces fuseseră închise și accesul se realiza doar pe baza biletului. Am rămas imediat impresionat de organizare, care a fost una de excepție, dar și de cât de intimă și de simplă era atmosfera. Pe un mare panou din dreapta scenei am putut vedea că în următoarele zile aveau să concerteze acolo Placido Domingo, David Garrett și Eros Ramazzotti. De asemenea, dimineața, cu ocazia vizitei la catedrală, ne plimbasem prin piața respectivă, locul fiind în curs de amenajare și întâmplător am dat peste niște lăzi care îi aparțineau Norei:
Ne-am găsit apoi locurile foarte repede ghidați de domnii care se ocupau fix de treaba aceasta, să pună oamenii la locurile lor. După ce ne-am așezat, l-am pomenit din nou pe Dl. Selescu, dat fiind că locurile erau poate cele mai bune din toată locația, fiind într-un sweet-spot, în rândul 6, perfect pentru a vedea toată scena și a auzi bine. De asemenea, am rămas impresionați de cât de „full” a fost locul, până la orele 20:00, când Norah era anunțată că o să înceapă să cânte, puhoaie de oameni soseau, niciun loc nu a rămas neocupat. Chiar dacă locul era mic și atmosfera inițial era intimă, acum erau foarte mulți oameni și se simțea asta.
Însă, total neprogramat, la orele 20:00 nu a început să cânte Norah, ci pe scenă au apărut 3 doamne cu o vibrație neașteptată și total diferită de a Norei, ne-au anunțat că se numesc „The Schick Sisters” și au început să cânte pe un ritm alert, ”de petrecere” chiar, cu un sound rupt de pe la granița franco-germană de pe undeva.
Schick Sisters au cântat vreo 40 de minute, timp în care, recunosc că devenisem stresat. Mă gândeam că noi cel târziu la 23 fără 15 minute va trebui să plecăm spre gară și mă gândeam că dacă aceste Sisters vor cânta o oră și ceva, sunt șanse mari că pe Norah să nu o putem vedea până la capăt, ceea ce m-ar fi întristat teribil. Mă gândeam, de asemenea, că putem pierde trenul și să dormim cel mai probabil pe străzile din Linz. Surorile au cântat frumos, Luciei i-au plăcut foarte mult, eu însă așteptam ca ele să termine și să o vedem pe Norah. Recunosc însă că Schick Sisters au dat o energie bună locului și au făcut sens într-un final.
După ce surorile au încheiat și au plecat de pe scenă, am urmărit cu mare fascinare cum scena a fost pregătită timp de 20 de minute pentru momentul Norei. Totul a fost verificat și reverificat, au fost aduse sticle de apă în dreptul instrumentelor, prosoape ș.a.m.d. Sunetul a fost recalibrat, tot felul de teste fiind făcute, o armată de organizatori, ingineri și membri din staff roiau pe scenă să pună toate în ordine la cel mai mic milimetru. Spre exemplu, pianul Norei a fost acordat de un domn foarte interesant până în ultimul moment, coardă cu coardă, toți roind în jurul său cu agitație, dar dânsul, calm, în antiteză, își ducea la bun sfârșit acțiunea.
Să fi fost orele 21:20 când Norah a urcat, în sfârșit, pe scenă. A intrat neașteptat, din partea stângă și a venit cu capul în pământ la microfon de unde ne-a salutat timidă. Toată lumea a izbucnit în urale și când toți am realizat că este timidă și că uralele prea multe par chiar să o intimideze și mai tare, ne-am cumințit toți și i-am oferit spațiul și intimitatea de avea nevoie.
De acolo, de la microfon, a cântat o piesă, avea emoții foarte mari, era vizibil, iar nivelul său de sensibilitate m-a impresionat până la cer și înapoi, mai rar să ai ocazia să întâlnești un astfel de om, care este un superstar care bucură milioane de oameni în lumea întreagă, dar care și-a păstrat modestia, sensibilitatea și timiditatea.
Să am ocazia să vad de aproape toate aceste lucruri, pentru mine a fost magic. Îți dai seama că de la un artist de o asemenea talie, mă așteptam la o forță aparte atunci când apare pe scenă, tocmai ce veneam de la un concert Guns N’ Roses unde fusesem toți cei câțiva mii de oameni de acolo conduși fără cusur de Axl, ca un fel de îmblânzitor de gloate.
Ei bine, Norah a fost fix pe dos, și chiar asta m-a impresionat, îi povesteam imediat după concert D-lui Selescu că apariția Norei pe scenă mi-a dat impresia de o fetiță de 13 ani: bucuroasă de ce face, însă extrem de timidă, parțial introvertită și ducând concertul până la capăt cu maximă sensibilitate.
Norah și-a continuat piesele de la pian, unde s-a mutat repede și a părut că se simte mai în siguranță acolo, în partea stângă a scenei, la grand-piano-ului Yamaha proaspăt acordat. Norah a cântat un line-up impresionant de piese:
Just a Little Bit
I’m Alive
Can You Believe
Something Is Calling You
What Am I to You?
Sunrise
After the Fall
This Life
Thinking About You
Don’t Know What It Means
Waiting
All a Dream
Don’t Know Why
Flame Twin
Come Away With Me
Nightingale
Carry On
The Nearness of You
Long Way Home
A cântat atât piese noi, cât și piese consacrate, piese cam de pe toate albumele, concertul fiind mai mult un fel de „best of” decât o promovare strictă a reissue-ului Come Away With Me.
Ca și meloman, dar și ca audiofil, am fost plăcut impresionat de sunetul de la concert, fiind sătul de concerte unde totul este fie „prea tare”, fie prea lipsit de dinamică, aici am rămas profund impresionat de echilibrul realizat de inginerii de sunet din locație și pot să îți spun că a fost primul concert la care nu m-am simțit ca la… concert, ci mai degrabă ca și cum eram într-o sufragerie foarte mare, cu mulți oameni în jur și că în față aveam un sistem Hi-Fi foarte bine pus la punct. A fost, cu siguranță, cea mai bună sonorizare de aer liber pe care am auzit-o vreodată.
De asemenea, trupa a fost extrem de grozavă, Norah fiind acompaniată de Chris Morrissey la chitară bas și contrabas, Brian Blade la baterie și Dan Iead la chitară și pedal steel. Mi-l aduc aminte perfect pe Chris, care de acolo de lângă pianul Norei, aducea o energie fabuloasă și comunica nespus de mult cu artista. De asemenea, Brian de la tobe, ținea un ritm frumos, jazzy și lega cu succes atmosfera tipică Norah Jones. Ultimul, dar nu cel de pe urmă, Dan, a cântat extraordinar la mai multe tipuri de chitare, inclusiv la o chitară custom made de tip pedal steel. Mai jos poți vedea o imagine cu toți patru, de la stânga la dreapta Chris Morrissey, Norah Jones, Dan Iead și Brian Blade:
Atmosfera concertului a fost per total mai mult una de café-concert decât una tipică de eveniment mare, iar acest aspect este unul cheie, care pentru mine a fost surpriză și cu siguranță că nu mă așteptam la așa ceva. Mă așteptam ca sunetul să fie extraordinar, mă așteptam ca concertul să semene mult cu discurile, însă nu mă așteptam să fie aceeași atmosferă 1:1 cu discurile și să am o senzație de Norah Jones atât de autentică, așa cum știu eu de acasă, din poziția mea comodă de ascultare. Norah a reușit, în mod magic, să se conecteze la fiecare persoană de la eveniment și a reușit asta, în mod fabulos, fără puterea unui superstar, ci prin intermediul sensibilității ei, prin puterea „cântecului său de sirenă”.
De asemenea, finețurile despre Norah pe care le-am observat în persoană mi-au dat și mai mult respect pentru artista americană, mai multă dragoste, mai multă bucurie pentru discurile ei, pe care, fără amânare, când m-am reîntors acasă le-am reascultat și am înțeles, pe loc, mult mai multe ca înainte. De aceea, un concert Norah Jones, în special pentru fanii artistei, nu trebuie ratat. Pe această cale țin să îi mulțumesc foarte D-lui Marius Selescu, fără de care această experiență, pentru mine și Lucia, nu ar fi fost posibilă.
Sar puțin peste ordinea evenimentelor și îți relatez ce am discutat cu Dl. Selescu, la câteva zile după ce m-am reîntors la București. Știam deja de pasiunea dânsului pentru Norah și pentru astfel de discuri fabuloase, acolo unde pianul se întâlnește cu o voce atât de liniștitoare ca a Norei, însă mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre contextul în care această admirație a dânsului a luat naștere.
Zis și făcut, l-am sunat pe Dl. Selescu și îmbătat pe loc de vorba sa caldă și felul său de a fi bucuros de viață, am aflat o poveste foarte grozavă că undeva în primul an în care Come Away With Me fusese lansat, dânsul achiziționase discul și o perioadă discul a rămas așa, sigilat, ca să devină într-un final un cadou pentru unul din prietenii dânsului. Deci, într-o poveste la fel de complicată ca și cea a zilelor noastre din acest articol, Dl. Selescu a avut discul de la bun început de la lansare, dar nu l-a ascultat niciodată și l-a dat cadou altcuiva. Să fie vorba de același Zeu, al „Potrivelii”?
La mulți ani după lansarea discului CAWM, Dl. Selescu a devenit un fan imens Norah Jones și i-a descoperit toate albumele artistei americane pe care le păstrează foarte aproape de inima sa și cu care își alungă oboseala și supărările în serile frumoase din mansarda sa unde are sistemul audio. Dânsul are în colecție nu doar toate albumele Norei, ci toate variantele acestora, fie că vorbim de LP ori CD, fie că vorbim de original ori remaster. Am rămas, de asemenea, surpins că pe unul din pereții mansardei sale melomane șade cu mândrie această replică a discului de platină Norah Jones – Come Away With Me, mai jos imaginea cu acest disc, însă și un autoportret inedit al Dl. Marius:
Revenind la șirul evenimentelor, cred că mai erau vreo 20 de minute până la orele 23:00 când Norah tocmai ce terminase de cântat Come Away With Me și Nightingale și apoi a spus foarte scurt la microfon „OK, good night and thank you” și a plecat de pe scenă în uralele tuturor. În acel moment Lucia m-a luat de mână și în timp ce toată lumea aplauda în picioare, noi doi ne-am strecurat repede spre ieșire în căutarea doamnei de la care trebuia recuperată camera foto. În timp ce alergam printre oameni, aplaudam și noi.
Ajunși la doamna în cauză am fost imediat rescanat și în momentul în care am făcut match cu imaginea pe care dânsa o păstrase, în sfârșit a zâmbit și mi-a returnat camera. Inima mea revenise la loc. Trebuia doar să ajungem la gară, aveam doar câteva zeci de minute la dispoziție. Așa că am ieșit repede de la concert și am ocolit catedrala pentru a ajunge spre bulevardul care ducea către gară.
Cu ocazia acelui ocol am putut observa nenumărate cafenele care adăposteau foarte mulți oameni care o ascultau de acolo, din jurul catedralei, pe Norah cum cântă, fiind un orășel atât de mic și cu distanțe la fel de mici, Norah răsuna preț de câteva străzi în jurul catedralei și a fost interesant să vedem și acest aspect, cum oamenii stăteau așa cuminți, cu câte un pahar de Aperol-Spritz în mână ascultând-o pe Norah.
Între timp ce dădeam acest ocol, am auzit că artista a revenit pe scenă pentru encore și a început să cânte „Carry On”. În timp ce mergeam ascultam această piesă și m-am bucurat mult că nu am pierdut-o. Ajunși la bulevardul care mergea spre gară, am dat și de cealaltă intrare în piața de la Dom, opusă celei pe care intrasem noi, de aici am observat că la un moment dat organizatorii permiseseră accesul în picioare oamenilor fără bilet, în spatele liniei scaunelor și puteai, practic, să asiști și de acolo la concert. Ce m-a impresionat a fost că nu era înghesuială, toată lumea se folosea de acest „șiretlic” pentru a vedea concertul, însă, civilizat, fără îmbulzeală, fără cusur. Am stat și noi aici pentru următoarele piese ale encore-ului, „The Nearness Of You” și „Long Way Home” și am reușit și această fotografie:
Astfel, nu am pierdut efectiv nicio melodie din cele de la concert, am fost acolo până la final și în uralele și aplauzele publicului, aplaudând și noi, am plecat spre gară. Este foarte haios că ultima piesă care răsuna în piață se numește chiar „The Long Way Home”, fix asta urma să facem și noi.
Am alergat, astfel, pe străzile din Linz, și gâfâind am ajuns cu bine la gară, fix cu 5 minute înainte ca trenul să plece, la 23:15. Însă, fiindcă acel Zeu al Potrivelii de care tot vorbesc eu în acest articol lucrase mai devreme ca să termine concertul fix când trebuia noi să plecam la gară și potrivise lucrurile în așa fel încât să vedem și ultimele 2 piese de la cealaltă intrare, de data aceasta a mai intervenit pentru o ultimă dată și a potrivit ca trenul să aibă o întârziere la plecare de vreo 40 de minute și această așteptare a venit la fix pentru mine ca să îi dau un mesaj audio D-lui Selescu și, plin de entuziasm proaspăt, să îi dau raportul de la fața locului, direct de pe peronul gării din Linz așteptând trenul de Viena.
Îi spuneam în acest mesaj D-lui Selescu că a fost o șansă mare să o putem vedea pe Norah atât de aproape și că felul de a fi al cântăreței mi-a adus aminte de momentul în care am văzut o fetiță cum s-a bucurat pentru prima dată de mare și de apă, jucându-se așa în nisip și în apă pe malul Mării Negre. Bucuria aceea mi-a rămas în suflet pentru totdeauna și am recunoscut-o de îndată acum, pe scena aceasta din Linz, în persoana Norei, când s-a așezat la pian și ne-a cântat atât de frumos, cu o bucurie autentică, copilărească și foarte adevărată, total atipică pentru un superstar internațional.
Noi am ajuns cu bine în noaptea aceea la Viena, am dormit mult, am mers dimineață la micul dejun, ne-am mai plimbat o zi prin orașul nostru preferat, am mai mâncat un șnițel și un gulaș și am mai gustat niște minunății la cafeneaua Sacher de lângă opera vieneză.
Nu-i nimic mai frumos pe lumea asta decât să călătorești, cu sufletul în pace, cu dragostea lângă tine și cu două perechi de ochi fericiți numai împreună pe care ți-i las mai jos:
Astfel, maratonul nostru de „potriveli” din luna lui cuptor se încheie aici și rămân mult mai bogat după această experiență și cu un prieten în plus, în pielea D-lui Selescu, a cărei pasiune pentru Norah o împărtășesc și mă simt onorat că am avut ocazia să îndeplinesc pentru dânsul această importantă misiune.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Tidal:
Apple Music:
