QUEEN. BOHEMIAN RHAPSODY: THE ORIGINAL SOUNDTRACK. FREDDIE, PROFESORUL MEU DE GLAM.

Dragă melomanule, m-am așezat la tastatură și primul lucru pe care am putut să îl fac a fost să oftez așa lung, din suflet, atât cu tristețe, cât și cu bucurie. Nu ar putea exista o altă circumstanță care să îmi genereze un oftat mai bogat de atât, doar Freddie poate face asta.

Așadar, săptămâna aceasta vom vorbi despre inegalabilul Freddie Mercury, iar aceasta, pentru mine și poate pentru mulți iubitori de muzică din lumea întreagă, este ca și cum am vorbi despre Dumnezeu și despre originile universului. Îți spun sincer că întotdeauna când mă gândesc la Freddie și încerc să vorbesc despre el am emoții și sufletul îmi intră într-o stare de melancolie.

Eu am o teorie: că noi, toți oamenii de pretutindeni, suntem foarte similari în primul rând fizic, avem toți două mâini, două picioare, păr și degete, dar la fel, toți avem suflete și de multe ori până și aceste suflete seamănă între ele. Cred foarte mult în asemănarea dintre oameni și funcționalitatea noastră asemenea unei colonii de furnici.

Însă, vezi tu, uneori în acest „Matrix” se produce o debalansare în cutumele creației și se nasc anumiți oameni cu totul speciali și ale căror suflete nu seamănă cu ale noastre.

În acest fel a existat și Freddie pe lumea aceasta, poate cel mai special și mai cunoscut om de pe planeta Pământ.

Când Freddie era pe scenă și cânta, era de fiecare dată un moment deosebit, instantaneu galaxii de energie se răsfrângeau asupra publicului și patosul lui atât de special te prindea instantaneu într-o transă și nu puteai decât să te uiți și să te bucuri.

Energia lui Freddie este poate cel mai cool cadou pe care providența l-a făcut omenirii moderne și dacă în antichitate vorbeam de personalități uimitoare ca Aristotel sau Cicero, în timpurile moderne dacă ar fi să ne gândim în mod concret la o personalitate care a schimbat lumea și și-a lăsat pentru totdeauna moștenirea alături de noi, atunci poate nu ne vom gândi la Stalin sau la Regina Angliei, eu cel puțin, dacă fac acest exercițiu al minții, mă voi opri întotdeauna la Freddie.

Țin minte că atunci când eram copil ascultam foarte des Queen și Freddie Mercury și le știam încă de pe atunci mai toate piesele pe de rost. În timpul zilei tatăl meu punea câte un concert pe VHS și îl lăsa să meargă acolo în fundal și fiecare își făcea de treabă prin casă însoțiți de acest fundal muzical magic.

Eu mă regăseam în sufragerie, în mijlocul casei pe covor, ascultând Queen și însoțit fiind mereu de câte o mașinuță preferată. După ce caseta VHS se termina și se făcea liniște, nu îmi rămânea decât să mă joc în continuare cu mașinuțele însă și să repet ceea ce auzisem, așa că mă trezeam cântând diverse piese de la Queen, imitându-l, pe cât posibil, pe Freddie.

Îmi aduc aminte că la un moment dat „cântam” Bohemian Rhapsody și bineînțeles că marea majoritate a versurilor, în engleza mea copilăreasca, erau niște „mambo-jumbo”, însă, cuvintele care nu aveau nevoie de mare înțelegere erau „mama – uuu”, pe acestea bineînțeles că le știam fără cusur. Ei bine, cântând așa „mama – uuu”, a apărut adevărata mea mamă în pragul ușii și m-a întreabat entuziasmată: „m-ai chemat?”, iar eu, fără să stau pe gânduri, i-am rănit de îndată sentimentele și i-am răspuns: „nu pe tine! eram cu Freddie!”.

Au urmat ani de zile în care Freddie mi-a fost cel mai mare profesor, i-am urmărit toate concertele la care am avut acces, i-am ascultat toată muzica care mi-a căzut în mână și am discutat cu toți despre el, era pentru mine o religie deja. 

Aveam poate vreo 10-12 ani când deja Freddie mă învățase atât de multe: cum să mă exprim, cum să explodez atunci când este cazul, cum ar trebui să fie energia unui om, cum să mă îmbrac, cum să mă bucur și lista poate continua la nesfârșit.

Sigur că atunci când Freddie s-a dus dintre noi în 1991, eu eram mult prea mic ca să înțeleg exact ce se întâmpla, însă știu că la noi în casă a fost mare tristețe, mai ales că atunci, în primii ani de libertate, Queen fusese una dintre muzicile care se auzeau mai peste tot în România, acum că puteam asculta orice muzică doream, când doream și cum doream.

Toata viața am avut momente de tip „a-ha” în care mi-am dat seama de importanța copilăriei mele alături de Freddie, mereu când aveam o situație mai deosebită realizam că urmam exemplul Freddie în felul în care mă comportam, în felul în care mă îmbrăcam și în felul în care fotografiam sau scriam. Aportul lui Freddie la viața mea a fost și este unul de nemăsurat. 

Pornind de la aceste premise personale și speciale, nu voi intra foarte mult în istoria Queen și Freddie Mercury, dat fiind că sunt multe astfel de articole, documentare și filme, ci voi alege mai degrabă să îți fac o prezentare a discului și să îți readuc în suflet pofta de a asculta Queen.

Discul acesta, „Bohemian Rhapsody: The Original Soundtrack”, este în esență coloana sonoră a filmului „Bohemian Rhapsody” lansat în 2018. Însă, din punctul meu de vedere, discul de față este mai mult decât o simplă coloană sonoră și decât o simplă compilație, așa că, în cele ce urmează, permite-mi să îți povestesc de ce.

Ca să înțelegem discul, trebuie mai întâi să ne îndreptăm atenția către film. Acesta ne vorbește despre un episod important din viața lui Freddie și a formației Queen, filmul fiind focusat atât pe începuturile formației când Freddie se alătură celorlalți, însă și pe momentul lor de glorie care s-a petrecut cu ocazia concertului Live Aid din 1985, după care Queen și-au câștigat o notorietate fabuloasă.

Filmul în sine, chiar dacă a stârnit o groază de reacții, unele adverse și unele adulatoare, totuși, din punctul meu de vedere, este o capodoperă care nu face altceva decât să ne vorbească despre Freddie și, într-un fel sau altul, să ni-l aducă din nou în atenție pe deosebitul artist la mulți ani de la moartea sa.

Filmul a fost un proiect care era în planul membrilor Queen, Roger Taylor și Brian May, de foarte mult timp, aceștia își doreau un film care să vorbească de începuturile Queen și de momentul lor de succes, însă, își doreau și să fie o emfază puternică pe Freddie, altminteri cum ai putea să faci un film despre Queen fără să îl ai în centru pe Freddie?

De aceea a și durat atât de mult să se realizeze acest film, proiectul existând încă dinainte de 2010, însă a fost pus în operă de abia în 2018. Au existat nenumărate versiuni și opțiuni pentru acest film, problema cea mai mare fiind actorul principal, cine îl va fi jucat pe Freddie ar fi trebuit să fie un om genial în sine, dar să aibă o capacitate fabuloasă de a se transforma în specialul Freddie. Îți dai seama cât de complicat a fost să se ajungă la o asemenea performanță!

Mereu am rămas impresionat de filme despre Isus, când un anume actor trebuia să îl interpreteze, mereu mă gândeam cât de greu a fost pentru un actor să joace așa un personaj și câtă responsabilitate a avut pe umeri. Ei bine, risc și fac această comparație și cred că să îl joci pe Freddie trebuie să fie și mai greu decât să îl joci pe Isus, și nu spun asta ca vreo convingere creștină, ba chiar dimpotrivă, o spun dintr-o convingere complet practică: Freddie a fost contemporan și există o imagine clară și recentă a sa, din Freddie nu poți face, astfel, o reinterpretare, ci poți face doar o relatare corectă, cât mai aproape de original.

Curajul inițial de a-l copia pe Freddie a fost la Sacha Baron Cohen pe care probabil îl știți din The Dictator sau Borat, el ar fi trebuit să fie Freddie și a fost implicat în proiect timp de câțiva ani buni. Însă, spre a doua parte a proiectului, acesta l-a părăsit motivând „creative differences”. Cohen își dorea să portretizeze cu realism un Freddie în toată drama și desfrânarea sa, pe când Taylor și May își doreau să îl portretizeze pe Freddie așa cum a fost, un om blând, un artist, mereu cu zâmbetul pe buze și fără emfază pe desfrânările sale, pe principiul că nu acestea l-au definit.

Așadar, Cohen a dispărut din proiect și atunci aceștia au ajuns la star-ul din Mr. Robot, Rami Malek, un actor foarte bun însă total neașteptat, nimeni nu s-ar fi gândit că Rami ar putea să îl joace pe Freddie.

Ei bine, însă, acesta a fost genial în rol, s-a dat de trei ori peste cap și s-a metamorfozat în cântărețul britanic și i-a ieșit fenomenal de bine. A luat lecții de pian, de cântat, de dansat și a purtat proteză dentară făcută special pentru a-l face să semene cu Freddie. De notat de asemenea că Rami a făcut playback în film, noi auzind vocea originală și inegalabilă a lui Freddie.

De asemenea, și ceilalți doi actori care îi interpretează pe May și pe Taylor au fost uimitor de potriviți și puteai jura că sunt chiar ei. Dacă nu ai văzut deja acest film, atunci îți recomand să o faci de îndată. Nu poate exista om bucuros de muzică care să nu vadă acest film și să se bucure de o astfel de călătorie înapoi în timp.

Focusul nostru însă, pentru acest articol, va fi discul muzical care însoțește acest film. Discul se numește „Bohemian Rhapsody: The Original Soundtrack” și a fost lansat în 2018. Inițial am crezut că discul este o compilație cu cele mai bune cântece Queen care apar în film.

Însă, nu este așa, BR OST este mai mult decât o compilație și dacă ești fan Queen, nu poate să îți lipsească acest disc din colecție, dat fiind că piesele de pe disc de la Live Aid nu au mai fost scoase pe un album înainte de acesta și, de asemenea, sunt prezente câteva piese remixate și remasterizate care se aud extraordinar de bine și despre care vom vorbi câteva paragrafe mai târziu.

Discul începe epopeic cu fanfara pe care o auzim de obicei la deschiderea unui film 20th Century Fox, însă, cu un twist tipic Queen și în loc de trompetele cu care suntem obișnuiți, de data aceasta vom auzi chitara lui May și tobele lui Taylor într-un fel inconfundabil Queen.

Revenind la concertul Live Aid, cel care stă în centrul acestui film, îți spun că a fost un concert caritabil realizat de Bob Geldoff și de Midge Ure în 1985 pentru a strânge fonduri pentru a încheia foametea din Etiopia. Concertul a avut loc pe Webley Stadium în Londra, 13 iulie 1985, unde au participat peste 72.000 de oameni.

Concertul a început încă de dimineață și printre cei care au cântat aici se numără: Status Quo, Adam Ant, Ultravox, Spandau Ballet, Elvis Costello, Sade, Sting, Phil Collins, Bryan Ferry, David Gilmour, Paul Young, U2, Dire Straits, David Bowie, Elton John, Paul McCartney și, bineînțeles, Queen.

Dacă marea majoritate a celor de mai sus au cântat doar 2-3 piese, Queen se numără printre cei care au avut parte de un mini-recital, cântând vreo 40 de minute și 6 melodii.

Recitalul lor de la Live Aid începe fabulos de interesant, cu Freddie la pian, interpretând partea de început a piesei Bohemian Rhapsody, această baladă criptică atât de tipică Queen și Freddie. Filmul ne redă magia și energia momentului Queen din concertul de la Live Aid întru totul.

Sunt atât de multe straturi de subtil în această piesă încât nu știu cu ce să încep. Bohemian Rhapsody este poate una dintre cele mai grozave piese de la Queen, fiind o operă de artă, o simfonie, o poezie.

Versurile Bohemian Rhapsody fiind mai actuale ca niciodată: „Is this the real life? / Is this just fantasy? Caught in a landslide, / No escape from reality / Open your eyes, / Look up to the skies and see”. Versurile acestea nu au nevoie de vreun comentariu, sunt pur și simplu fascinante.

Pe mai departe aș vrea să te invit să descoperi pe disc, pe lângă materialul live de la Live Aid, și niște versiuni de studio ale unor piese cunoscute care au avut parte de o mică remixare și remasterizare. Aduc aminte aici de piese ca Crazy Little Thing Called Love, Another One Bites The Dust, I Want To Break Free, Under Pressure sau Who Wants To Live Forever.

Eu, care sunt un fan declarat Queen, întotdeauna mi-am dorit mai mult de la negativul care îl acompaniază pe Freddie, vocea sa fiind inegalabilă și unică, și ar fi avut, în viziunea mea, nevoie de o și mai grozavă coloană sonoră. Am fost plăcut surprins de acest disc că, într-o oarecare măsura, am primit acest dram în plus de calitate audio pe care mi-o doream de la piesele Queen. Piesele pe care le-am enumerat mai sus se aud extrem de bine pe acest album, foarte clar, foarte dinamic și foarte punchy. 

În preajma acestui articol am urmărit de mai multe ori atât concertul real de la Live Aid, cât și cel din film, cât și alte concerte cu Freddie Mercury și Queen, și am realizat că Freddie avea ceva extrem de special în felul în care comunica cu publicul, avea un talent extrem de grozav de a se duce înainte și înapoi împreună cu publicul, de a-l atrage pe acesta într-un joc de interacțiune și de transă. Acest lucru se observă cel mai bine pe piesa „Ay-Oh”, unde Freddie interacționează în acest fel cu publicul de la Live Aid.

Cred că această transă pe care o proiecta Freddie asupra ascultătorului, este ceea ce definește cel mai bine Queen și puterea muzicii lor. Nu cred că exista o mai mare putere în muzică decât această magie pe care o formație rock o răsfrânge asupra ascultătorilor, pentru că până și acum, la peste 35 de ani de când a avut loc acest concert pe Wembley Stadium, această magie încă există acolo pe înregistrare și pe mine m-a atras imediat în transa ei.

Nici nu știu când cele 70 de minute și 22 de piese au trecut, magia muzicii Queen m-a ținut țintuit pe scaun și am putut să mă întorc în timp cu 35 de ani și să reaud glasul unic al lui Freddie, cel mai mare entertainer pe care l-a avut și îl are această planetă.

Discul se încheie cu speranță cu piesa „The Show Must Go On”, o piesă care ne declară că exista viitor pentru Queen și pentru Freddie și, iată că, după atât de mulți ani, moștenirea lor încă ne atinge și energia pe care Freddie a eliberat-o în lume este atât de multă încât se va mai plimba mult timp printre noi.

Cred că acesta este modul în care putem înțelege importanța lui Freddie și ceea ce a lăsat el în urmă pe această planetă, felul în care ne-a „atins” pe fiecare și ne-a dat energie de viață. Pe mine știu că Freddie m-a atins pentru totdeauna și mi-a transformat ireversibil felul în care văd lumea și mi-a dat poate cea mai importantă lecție din viața mea: cum să îmi dau drumul la suflet.

Observi, dragă melomanule, că acesta este unul din singurele mele articole în care am menționat cuvinte ca „planetă” sau „Pământ” sau „univers” pentru defini anumite aspecte despre Queen și Freddie. Aceasta este scara la care ne obligă un genial ca Freddie, care prin puterea sa artistică decolează în afara planetei noastre, în afara universului și rămâne pentru totdeauna printre stele.

Te invit să ne mărturisești experiența ta cu Freddie și Queen fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.

Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot, 
and this is what I’ve heard.

Spotify

Tidal

Apple Music