Blog AVstore.ro > Boxe > Bowers & Wilkins Formation Duo – sau cand minimalismul are clasa

15 minute read

Bowers & Wilkins Formation Duo – sau cand minimalismul are clasa

March 16, 2022

In general lumea tehnologica se bazeaza pe evolutii in pasi mici, incrementali, o abordare dealtfel sanatoasa si consistenta avand in vedere volatilitatea societatii in care traim, insa din timp in timp, uneori, mai apar si chestii revolutionare, unde se fac pasi imensi intr-o singura etapa. Este un risc major? Absolut! Insa un vechi proverb regasit in diferite forme in cam toate culturile lumii spune ca daca nu risti, nu ai cum sa castigi.

Nu am sa va plictisesc cu istoria Bowers and Wilkins (sau B&W pe scurt) si cum aceasta firma britanica a devenit in timp unul din cei mai importanti actori pe scena incintelor hi-end, acestea sunt informatii pe care le puteti gasi usor pe net.

Cert este ca B&W face parte din acele companii care au adus continuu imbunatatiri seriilor lor de incinte, in mare majoritate cu pasi mici si incrementali, dar din cand in cand existand si cate un breakthrough, cum ar spune ei, unde exista niste schimbari radicale de perspectiva… gazduirea driverelor in incinte separate, utilizarea kevlarului pentru proprietatile sale excelente de rigiditate si nonrezonanta, proiectarea unei incinte ca Nautilus, sau tweeterele de diamant sintetic, sunt doar niste landmark-uri in istoria B&W care arata ca si revolutia face, uneori, parte cu succes, din evolutie.

Dar cum faci o revolutie care sa zguduie din temelii insusi conceptul de incinta sau de sistem audio? Ei bine, se pare ca in anul de gratie 2019, B&W au venit si cu o solutie pe chestia asta: un sistem audio unde – in afara de cablarea de alimentare (inca necesara sistemelor audio), nu mai avem nevoie de nicio altfel de conexiune fizica.

Totul, adica absolut TOTUL, este wireless.

Bun, veti spune, dar existau sisteme wireless pe piata de ceva ani buni, nu au inventat cei de la B&W conceptul. Just, insa ce au facut ei a fost sa aduca sistemul wireless la nivel high-end si dpdv. sonor, si asta nu e lucru putin, cere ceva development si know-how. Sa iei tehnologia de tweeter de pe seria 700 si cea de mid-woofer de pe seria 800, sa utilizezi cate 2 amplificatoare de 125W pentru fiecare boxa, deci un fel de bi-amping intern, si sa compui un sistem audio fully wireless care sa redea streaming hires 96/24, asta aduce a “serious business”, si inseamna dupa mine ca producatorul nu a avut in cap doar aparitia unui alt sistem wireless, ci a unei mici revolutii, a unui sistem la care si iubitorii de muzica cu ceva pretentii audiofile sa poata aspira, indreptatiti fiind.

Stiu, cumva am facut un fel de “spoiler alert”, dar in acest caz, nu prea m-am putut abtine… o sa vedeti si de ce, citind in continuare…

Formation Duo sunt o pereche de boxe de stand active si wireless, care in teorie, dar si in practica, nu ar avea nevoie de altceva (in afara de standurile dedicate), pentru a reda muzica de calitate inalta. Apelativul wireless nu se refera numai la modul in care poate fi comandat si accesat acest sistem, si nici doar la modul in care el isi citeste materialul ca sursa de sunet. Imperecherea si functionarea celor doua incinte functioneaza complet wireless, chestie care mi se pare impresionanta, avand in vedere nivelul de calitate sonora pe care B&W si l-au propus cu acest sistem.

Din seria Formation mai fac parte si alte cateva produse, inclusiv un sub-woofer si un deck dedicat imperecherii produselor din serie cu alte surse analogice si digitale, asa pentru un fel de “legacy” connections… dpdv sonor produsul Duo este cel tintit clar catre zona hi-end, iar daca minimalismul sau nu va spune mare lucru, si faceti parte din categoria de audiofili care gaseste satisfactie in bibilirea de cabluri, rackuri, electronice si orice alt soi de tweakuri, cu siguranta nu va va lasa indiferenti din punct de vedere sunet.

Mie unul mi-au daramat niste bariere aceste Duo… si tin minte cum, in nu de putinele ori cand am mers la birou in sala de conferinte cu cate un sistem audio integral, pentru demonstratii si relaxare in zilele in care existau ferestre de asa natura (in realitate dupa orele de program), problema achizitiei si integrarii intregului lant audio acasa era, pentru majoritatea colegilor, cel mai important deal-breaker in achizitia unui sistem audio hi-fi/hi-end, cand oamenii si-ar fi dorit, in esenta, doar boxele.

Imi era greu sa explic atunci, oricat de interesat ar fi fost respectivul de muzica sau sunet, ca pe langa boxele alea, e musai sa mai ai si electronicele aferente si sa fie si de o calitate cat de cat similara, o sursa de semnal, o amplificare, cablarea decenta pentru ele, precum si un rack sau stand dedicat pentru electronicele alea, ca de altfel si pentru boxele in sine, daca erau de raft si nu de podea.

Daca la inceput, acum multi ani, cei mai multi erau indepartati de o achizitie in lumea audio din pricina faptului ca nu detineau o colectie semnificativa de discuri, si inaintea streamingului formatul fizic era o cerinta esentiala pentru sunet de calitate, odata cu aparitia streamingului in lumea hi-end, si apoi a serviciilor online de muzica in formate losless, aceasta bariera a fost trecuta, insa tot ramanea cealalta problema, a complexitatii intregului lant audio, daca se dorea ceva de calitate, problema de care ma loveam, cum spuneam, la fiecare demonstratie cu “public”. Intre timp lucrurile au evoluat si pe partea asta, dar tot exista un “gap” intre tru-audio si wireless-audio… iata ca produsul Formation Duo de la B&W a venit sa reduca acest “gap” pana la punctul in care chiar si un audiofil cu experienta se poate intreba: in caz de forta majora si nevoie de ceva minimalist, cu o amprenta cat mai mica in environmentul de acasa, si cu un WAF cu cat mai multe sanse de maximizare, as putea trai si cu un astfel de produs fara sa duc realmente dorul unui sistem “clasic”?

Eu cred ca nu neaparat acesta a fost principalul tel al producatorului cu acest Duo, ci mai degraba fidelizarea catre sunet de calitate a unei mai mari mase de potentiali clienti, ceva daca vreti in genul cum au facut Mercedes si BMW cu seriile lor entry-level: au inteles avantajele utilizarii unei arhitecturi “totul in fata”.

De altfel, aseara, ascultand aceste Formation Duo, si comparandu-le fara doar si poate cu propriul sistem, nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc si la o comparatie din lumea auto: e drept ca nu ar fi fair sa comparam un seria 7 cu motor V8 de 4,4 litri cu un seria 2 active tourer cu motor in 3 pistoane de 1,5 litri, insa sunt situatii unde septarul nu ar face o figura la fel de buna si nu s-ar integra la fel de bine in peisaj, si situatiile respective nu trebuie sa fie atat de complexe incat sa nu si le poate imagina oricine… daca ati prefera septarul pentru o seara romantica la un restaurant scump cu partenera sau la o premiera de film, de exemplu, sunt convins ca pentru mers la cumparaturi sau dus copii la scoala, prin aglomeratia de zi cu zi a orasului, un active tourer cu motor economic ar fi mult mai eficient.

Cam asa si cu aceste Duo… de data aceasta, telul B&W cred ca a fost ca, pentru un sistem complet wireless si lipsit de alte add-on-uri si cabluri, sa se obtina rezultate consistente si pentru cei din clientela care au aspiratii audiofile. Am cunoscut audiofili care au renuntat la sistemul audio odata ce familia a crescut dpdv numeric, nevoia de spatiu si ergonomie crescand si ea si pasiunile audio fiind fortate sa treaca pe plan secundar sau chiar sa dispara. Eu zic ca acest produs a fost gandit indirect si pentru o astfel de categorie, unde compromisul sa poata fi facut cu increderea ca, macar dpdv sonor, exista o degradare acceptabila.

Formation Duo mi-au venit in doua cutii separate, in prima, mai mica, erau standurile dedicate, cu toata “surubaraia” aferenta, si doua chei inbus, necesare asamblarii, si in cea de-a doua, mai mare, cele 2 boxe active, cu ceva material promo si doar 2 cabluri de alimentare, cate unul pt fiecare boxa, si nimic altceva. Din punct de vedere “fit’n finish” nu ma asteptam decat la ceva ireprosabil, chiar daca acest produs nu vine neaparat pe piata pentru audiofilii die-hard, totusi nu e un produs ieftin si B&W nu cred ca isi permiteau sa dezamageasca nici la acest capitol. Necitind insa absolut nimic despre aceste boxe inainte sa primesc cutiile, am fost un pic intrigat, nu pricepeam la prima vedere cum se vor imperechea fara sa fie interconectate fizic, insa dupa montajul standurilor si prinderea boxelor de standuri, care mie – nefiind prea indemanatic din fire, si de principiu mai atent de zece ori cu lucrul imprumutat decat cu lucrul personal – mi-a luat cred ca vreo 30-40 de minute, am pornit instalarea functionala, cu descarcarea si instalarea aplicatiei B&W Music, si apoi configurarea via bluetooth a perechii Duo ca sistem audio stereo wifi. Partea asta a durat cred ca vreo 10-15 minute maxim, si nu e nevoie sa fii un “computer geek” ca sa realizezi imperecherea, sincronizarea si configurarea Duo. Aplicatia te ghideaza intr-un mod foarte prietenos si informativ si totul e cat se poate de simplu si clar. Un mare plus dealtfel pentru aplicatie, poate cea mai minimalista si eficace aplicatie de comandat sisteme audio pe care am folosit-o pana acum. Grafica e foarte curata si simpla, totul e rapid si intuitiv, si nu te pierzi prin multe meniuri fara sens, ca la alti producatori de audio. Am adaugat rapid si contul de TIDAL, apoi am imperecheat sistemul Duo pe bluetooth si cu TV-ul smart, siiii… voila! Deja eram gata sa ascult muzica, in aceleasi conditii ca pe sistemul “mare”… si pe material pur audio, si pe material video.

Trebuie facute insa si niste mentiuni aici: una ar fi ca aplicatia cere o retea wireless securizata, altfel nu va functiona configurarea. Cea de-a doua ar fi ca la imperecherea cu TV-ul prin bluetooth, exista implicit un mic delay intre redarea propriu-zisa de imagini si sunetul scos prin Duo. Cautand prin meniul TV-ului, am ajuns la un parametru de “digital output delay” si dupa cateva incercari, l-am setat pe valoare maxima, in felul asta efectul ala de intarziere intre imagine si sunet diminuindu-se pana la neglijabil (iar eu sunt foooarte sensibil la astfel de chestii, deci daca am putut urmari eu un film integral asa, nu va fi o problema acest aspect pt cei mai multi potentiali clienti). Si cea de-a treia chestie observata de mine ar fi ca, in cazul in care in contul de Tidal aveti foarte multe playlist-uri (cum am eu de exemplu) veti vedea ca aplicatia Music nu va afisa decat primele 50 dintre ele, in cazul acesta fiind nevoie fie de o regandire a playlisturilor, fie de utilizarea mai frecventa a butonului dedicat de search, care dealtfel functioneaza promt si gaseste rapid artistul dorit cu discografia aferenta.

Evident, pentru o mai completa integrare cu alta aparatura audio din casa, boxele Duo pot face pereche buna cu produsul Audio din aceeasi serie Formation, un fel de hub A/D care iti va transforma orice sursa analogica sau digitala din casa, intr-una digitala 96/24 compatibila cu restul gamei Formation, deci si cu Duo. Adica da, ati citit bine, daca aveti o “tabla” care invarte viniluri, ea se poate integra cu Duo prin acest aparat denumit Audio, pe care eu nu l-am avut la test, dar se poate comanda separat de Duo in cazul in care exista necesitatea integrarii unei altfel de surse decat internet streaming sau TV smart.

Deci producatorul nu a uitat nici de “legacy” users, ca sa zicem asa… un lucru bun, care poate fi un plus hotarator in anumite situatii.

Totusi, pana acum nu am vorbit cu adevarat despre calitatea principala a lui Duo: “da’ cum suna, dom’ne? …mai lasa-ne cu povestile astea tehnicofile!”

Daca va astepati sa spun ca suna cam la fel cu sistemul personal, pe baza de B&W 803 D3, atunci nu cititi rubrica corecta de pe net. Fata de sistemul “mare” este evidenta o diminuare a scenei sonore, o anumita pierdere in rafinament si rezolutie, dar si in dinamica. Sunetul este ceva mai sec si un pic mai forward decat pe 803 d3, insa ascultand mai apoi fara comparatii si fara prejudecati, am constatat ca Duo au destul rafinament, tweeterul ala carbon dome derivat din seria 700 isi face treaba “as intended” si nu iti lasa impresia ca duci lipsa de rezolutie, cum nici midwooferul nu iti lasa impresia ca ai duce lipsa de bass, un capitol dealtfel delicios prin natura inchisa a boxelor. Duo pot sustine lejer muzici unde presiunea acustica este un “must” adica da bine pe rock si metal, dar din experienta mea cu ele, cel mai bine se simt pe muzici minimaliste, cu o voce si doua-trei instrumente, inregistrate corect si nu neaparat excesiv de audiofil. Puneti-le sa cante albumul Dianei Krall “All for you” din 1996, si veti intelege ce zic.

Chiar de la prima piesa a albumului “I’m an errand girl for rhythm”, pianul Dianei Krall isi arata textura cu multa convingere, cum am zis mai sus Duo ofera o gama de joase solida si delicioasa, si media si inalta se bazeaza pe drivere din gamele superioare de la B&W, deci un instrument atat de complet ca si gama de frecvente cum este pianul va fi redat extrem de placut si surprinzator de realist daca apasati mai hotarat pe tasta + a volumului device-ului smart cu care controlati sistemul. Vocea Dianei este plina si fireasca, texturata, fara sa fie exagerat de rotunda, dar nici seaca sau uscata, exista o urma de compresie fata de mai marii frati din seria 800, insa nu e o diferenta deranjanta. Am ascultat chiar recent niste boxe din gama 1500-2000 de eur care la capitolul voci erau pur si simplu inascultabile pe langa 803 D3, efectul de cutie era atat de pregnant, incat mie unul imi facea aproape ininteligibil un dialog dintr-un film la volume mai mici. Cu Duo acest aspect nu exista, pot spune ca pe voci no exista vreo coloratie de cutie sesizabila, nici la volume mici, si nici la volume mari, e clar ca B&W au tintit sus si pe parte de midrange, si nu au vrut sa se faca de ras in fata unor reference products din gama proprie cum sunt seria 800. Contrabasul suna impresionant pentru niste boxe atat de mici, dar oricum exista posibilitatea unui reglaj software din aplicatie in plaja de -6 / +6 dB atat pentru joase, cat si pentru inalte, in caz ca instalati Duo in incaperi in care una din extremele de frecvente sunt prea mult favorizate de acustica spatiului de auditie, sau, din contra, prea “oropsite”.

Trecand apoi la o alta artista favorita a mea cand e vorba de inregistrari minimaliste, canadianca Allison Russell, si la piesa a doua a albumului “Outside child”, “Nighflyer”, o minune de sensibilitate artistica si emotie, cu un groove aparte, avem parte pe Duo de o scena mare care depaseste usor barierele fizice ale plasarii boxelor, cu o voce si o textura sonora demne de un setup bine puse la punct cu componente “separate”. Pe astfel de muzici nu prea am regretat trecerea de pe 803 pe Duo, intrucat micile boxe active surprind esenta muzicala si flowul cu multa daruire, muzica ramane intima si vibranta, instrumentele sunt separate firesc in spatiu si sunt usor de urmarit, si bassul vine fara efort, fara senzatia aceea ca ai o boxa la care lipseste ceva. Totul suna a muzica reala, live, in fata ta, pentru tine, si mai putin a aparatura care vrea sa redea acest act, o calitate laudabila pentru o astfel de abordare ultra-minimalista.

Crescand tempo-ul pentru ceva mai alert si mai din “gradina” producatorului, era firesc sa caut o inregistrare cu o trupa britanica rock minimalista, iar cel mai bun exemplu de gen este The Police. Piesa “Bring on the night”, un fel de apologie pentru viata de noapte de tanar rebel si fara griji, debuteaza cu o tema simplista si vioaie de chitara ciupita cu tehnica palm-mute, dublata de jocul fusurilor pe acelasi ritm, cand, la un moment dat, BAM!, vine pedala care loveste ca un tren. De la niste boxe mari mereu ma astept ca sunetul ala de pedala sa vina coplesitor si rapid ca un Shinkansen, dar si la fel de masiv. Faza e ca aceeasi senzatie am avut-o si pe Duo, desi nu pot spune ca sunt multe boxe de stand care se pot lauda cu treaba asta. In continuare, tempoul vioi al lui Sting & Co merge la fix pe aceste boxe active, care iubesc ritmul si ofera un sunet “carnos” acolo unde instrumentele o cer. Cu siguranta un album pe care aceste boxe stralucesc fara sa faca vreun efort. Englez la englez nu scoate ochii, ba din contra…

Daca tot suna bine ceva clasic rock, am zis hai sa ii dam un pic si cu aroma de metale ceva mai grele, dar nu excesiv. Cand am ascultat prima data albumul “Dead heart in a dead world” al trupei americane Nevermore, am fost convins de la primele acorduri, de la primele sunete, ca sunt in fata unui produs al unor muzicieni extrem de competenti si profesionisti. Impresia s-a pastrat pana azi, chiar daca vocalul Warrel Dane a incetat din viata si trupa s-a si destramat pana la urma. Daca aveti o cat de mica legatura cu aceasta zona a muzicii, va recomand acest album, un bun melanj de tehnica extraordinara, trupetii fiind fiecare geniali pe instrumentele lor cu un mare plus pentru chitaristul Jeff Loomis, unul dintre favoritii mei all-time, de voce extrem de particulara si cu o gama larga (Warrel a studiat muzica clasica cu intentia de a deveni tenor, in tinerete), si texte cu o profunda viziune psihologica si sociala, un adevarat “treat for the senses”.

Una din piesele mele favorite de pe acest album (desi e foarte greu sa nominalizezi asa ceva in acest caz) este “We disintegrate”. Pedala dubla a lui Van Williams vine ca un metronom, relentless, dar cu mult corp si precizie, si se completeaza foarte bine cu bassul cu solid-feel al lui Jim Sheppard. Sunt sisteme sau boxe pe care albumul asta suna spart, fara viata si fara vigoare. Pe Duo nu e cazul, ba dimpotriva, totul este “spot-on” si iti vine usor sa apesi pe tasta plus de crestere a volumului, un alt indicativ ca totul este sub control chiar si la muzici asa de nervoase. Chitara lui Loomis suna plin, direct, lick-urile de undeva din background se pot distinge foarte bine, fara efort, semn ca si dinammica este la un nivel rezonabil, desi vorbim totusi de un produs de compromis, in esenta. Refrenul piesei este intr-adevar inaltator, si din universul liric destul de black si hopeless tipic Nevermore, aici avem parte de o umbra de speranta, pe care Duo reusesc sa o traduca ascultatorului cu destula convingere.

Revenind la ceva mai putin agitat, si mai melancolic, ajungem la piesa “Sahara rain” de pe “Tears of joy” al excelentului chitarist Antonio Forcione. Tin minte cum acum vreo 20 de ani, acesta era unul dintre primele albume audiofile achizitionate de mine in format fizic Redbook, la vremea aia nu stiam cum suna un sistem Naim, insa mi se parea ca o casa de discuri care are in spate si experienta unui producator de aparatura hi-end e cu atat mai in masura sa ofere inregistrari de calitate inalta. Acest album nu dezamageste, si, desi pe langa chitara lui Antonio, utilizata si ea cu diferite tehnici de ciupire/lovire sau cu diferite tipuri de corzi, exista multe instrumente de percutie sau suflat, pe langa un contrabas omniprezent dar bine integrat in mix, Duo reusesc sa “baleteze” elegant prin aceasta mare de sunete de facturi diferite ca si caracter si texturi, si sa ofere un tablou coerent si solid, delicios prin conturul joaselor oferite de topologia inchisa, si impresionant prin rezolutia cu care afiseaza fiecare nota si fiecare detaliu. De acord, nu la nivelul lui 803 d3, dar cu siguranta mai mult decat satisfacator daca tinem cont de diferenta de pret si de orientare ca si product-line.

Am incercat Duo, odata rezolvata problema delay-ului la lip-sync, si la vizionarea unui film, si am ales ceva mai de actiune, care sa solicite mai mult difuzoarele pentru o gama mai larga de sunete si dinamica mai pronuntata, si m-am oprit la “Terminator-Genesys” un alt episod al fransizei care spre sfarsitul anilor ‘80 si inceputul anilor ‘90 a facut din sportivul de performanta Arnold Schwarzenneger un zeu al Holywodului. Filmul, in esenta axat pe aceeasi reteta a efectelor (sau mai degraba al defectelor) saltului in timp, si a perpetuului razboi intre umanitate si inteligenta artificiala, a fost un bun prilej de a putea decela tonalitatea grava a vocii lui Arnold dar si de a explora capabilitatile acestor mici boxe active de a face efectele sonore suficient de credibile astfel incat sa fiu nevoit sa reduc volumul pentru a nu crede vecinii ca – Doamne fereste – s-a extins razboiul din Ucraina. Duo pot “duce” lejer un astfel de film fara sa simti nevoia unui subwoofer, mai ales ca exista si acel control soft de frecvente joase, cum am zis mai sus, care poate fi utilizat cu incredere in cazul (highly unlikely daca ma intrebati pe mine) in care se doreste o augmentare a unei zone de frecvente.

Una peste alta mie Duo mi-au daramat niste bariere, cum am zis, si nu as mai disocia de acum incolo termenii de wireless sau boxe active de termenul de calitate audio, as zice ca, in destule momente, Duo mi-au oferit senzatia ca au “clasa”. Poate acum doar o clasa din care nu prea mai fac parte prea multi concurenti, dar una in care, in acest ritm, se intrevede un viitor care are toate bazele sa se dezvolte rapid si frumos, cu mari beneficii pentru noi, urechiofilii.