Bristol, 1982 – The Wild Bunch este un grup de muzicieni si DJ care incepe sa activeze pe scena locala. Grupul organizeaza petereceri live ( stil sound system jamaican – petreceri nocturne organizate ad-hoc pe strada, in cluburi si in locuri abandonate ) si are la butoane doi DJ principali – Miles Jones si Grant Marshall. Multe nume se perinda prin acest grup, important este ca la un moment dat este cooptat ca MC un artist graffiti pe numele sau Robert Del Naja si , cativa ani mai tarziu, vocalistul Tricky. The Wild Bunch isi va continua existenta pana spre 1990 cand se va dezintegra. Din cenusa acestui grup Del Naja, Marshall ( Daddy G )si Andrew Vowles ( Mushroom ) formeaza Massive Attack si devin pioneri ai unui stil de muzica electronica numit trip-hop ( o combinatie de downtempo cu hip-hop ). Numele stilului este sugestiv, muzica este o combinatie de elemente : dub, funk, psihedelica, sectie ritmica cu foarte mult bas, greu si apasator.
Massive Attack fac debutul cu Blue Lines, urmate de Protection. Ambele albume sunt excelente si au succes, pe fiecare dintre ele sunt alesi in mod inspirat vocalisti care sa ramana in memoria ascultatorului. Pe Blue Lines apar Horace Andy si Shara Nelson ( Daydreaming, Unfinished Sympathy ), iar pe Protection este invitata Tracey Thorn ( vocalista grupului Everything But The Girl ). Tricky apare pe ambele albume si este o influenta majora. Imediat dupa Protection, Tricky se desparte de Massive Attack si porneste singur pe un drum paranoic, cu un sunet intunecat si apasator.
Suntem la mijlocul anilor 90 si albume ca Protection ( Massive Attack ), Maxinquaye ( Tricky ) sau Dummy ( Portishead ) definesc asa-numitul Trip-Hop sau Sunet Bristol . Pe Blue Lines atmosfera era una mai lejera, un sunet oarecum chill ( Jamaica ), virat catre ceva mai apasator pe Protection. Tricky este primul care vireaza catre un sunet mult mai agresiv, Beth Gibbons ( Portishead ) inspira nesiguranta, panica, torment.
Massive Attack incep sa lucreze la noul album in 1996 si Del Naja incearca sa mearga catre un sunet mult mai greoi, mai sufocant, o evadare din ceea ce au insemnat primele doua albume. Sunetul cu inflente hip-hop old school american este abandonat, rockul si punkul este primit cu bratele deschise. Marshall este OK cu asta, Vowles nu este incantat de idee, continua sa lucreze impreuna dar fractura este produsa, inevitabilul se petrece in septembrie 1999 – Mushroom paraseste definitiv grupul.
Cea mai cunoscuta piesa de pe album este, fara indoiala, Teardrop. Mushroom este responsabil in mare parte pentru ea si a insistat sa o aduca pe Madonna sa faca partea vocala ( Madonna si Massive Attack s-au mai intalnit in 1995 – I Want You ). Nu s-a intamplat asa si soarta a facut ca Elizabeth Fraser sa se mute in Bristol fix in aceasta perioada. Daca o stiti pe Elisabeth Fraser doar ca vocea de pe Teardrop, va invit sa descoperiti discografia Cocteau Twins ( mai greu dinspre Garlands si Head Over Heels sau mai usor dinspre Four-Calendar Cafe sau Milk & Kisses – merita oricum o incercati ).
Cealalta voce remarcabila care apare pe Mezzanine este jamaicanul Horace Andy. Angel, prima piesa de pe album, trebuia sa fie un cover Clash – Straight To Hell. Legenda spune ca Horace Andy a venit la sesiunea de inregistrari, dar nu a fost de acord sa pronunte cuvantul “Hell”. Fara loc de intors, Massive Attack au reorchestrat pe loc piesa, au redus tempoul la jumatate si au adaptat versurile lui Horace Andy din 1973 – You Are My Angel. De data asta, starea de beatitudine s-a transformat in cu totul altceva:
“Come from way above to bring me love /
Her eyes, she’s on the dark side
Neutralize every man in sight”
Her eyes, she’s on the dark side
Neutralize every man in sight”
Spre deosebire de primele doua albume, care lasa senzatia de colectie de piese separate, pe Mezzanine ai impresia de album-concept. Sunetul greoi si claustrofobic pleaca din reggae si funk, migreaza spre post-punk si prog-rock si inapoi in dub, ambient si electronica.
Piesele mele preferate raman hipnotica Risingson si Inertia Creeps, ambele suna fantastic atat in versiunile de studio cat si in concert. Mezzanine a reprezentat o alta schimbare pentru Massive Attack. Daca pana atunci turneele insemnau reprezentatii live in maniera DJ-collective, de acum vor fi turnee stil rock, cu trupa live, cu chitari electrice, tobosari, claviaturi. Cativa ani mai tarziu vor aparea efectele vizuale pe scena, in care uriase panouri LED proiecteaza mesaje politice adaptate tarilor in care au loc concertele.
Piesele mele preferate raman hipnotica Risingson si Inertia Creeps, ambele suna fantastic atat in versiunile de studio cat si in concert. Mezzanine a reprezentat o alta schimbare pentru Massive Attack. Daca pana atunci turneele insemnau reprezentatii live in maniera DJ-collective, de acum vor fi turnee stil rock, cu trupa live, cu chitari electrice, tobosari, claviaturi. Cativa ani mai tarziu vor aparea efectele vizuale pe scena, in care uriase panouri LED proiecteaza mesaje politice adaptate tarilor in care au loc concertele.
Albumul a fost produs de Neil Davidge, care a facut mai mult decat atat – este citat ca coautor pe mai multe dintre piese. Lansearea albumului a fost amanata luni in sir de catre Del Naja care continua sa lucreze pisele din nou si din nou. Albumul a fost finalizat la inceputul lui 1998 si a mai marcat o premiera. Desi a fost produs pentru o casa de discuri majora ( Circa/Virgin ) Mezzanine a putut fi ascultat gratuit in premiera, cu patru saptamani inainte de lansare, direct pe websiteul trupei.
La fel ca in cazul Protection, exista un album paralel remixat de Mad Professor pe care va sfatuiesc sa il incercati daca apreciati muzica dub. Pentru Protection a existat No Protection, pentru Mezzanine a aparut in a 20-a editie aniversara ca album complementar ( Massive Attack vs Mad Professor Part II ). Remixurile aparute pentru singleurile albumului sunt foarte interesante si ele – de exemplu State Of Benghal – Inertia Creeps.
Mezzanine este un pariu riscant facut de oameni care nu apreciaza apele caldute si nu se tem sa intre in cele tulburi.
