Primul meu contact real cu muzica inregistrata a fost o caseta audio cu Jean Michel Jarre – Oxygene. Asta se intampla prin 1984. In momentul in care am ascultat caseta respectiva, am intrat intr-o noua dimensiune. Tin minte ca ascultam la casti si am fost expus prima data la efectele stereofonice si la sunetul sintetizatoarelor analogice. Impresia asupra mea a fost extrem de puternica si in urmatorii ani am fost urmarit de o adevarata obsesie pentru muzica electronica.
In principiu, nasterea muzicii electronice este asociata cu anul 1964, moment in care Robert Moog a prezentat primul sintetizator care-i poarta numele. Ca sa fiu precis, amintesc ca au existat diverse instrumente electronice si inainte ( pianul Audion, Theremin, Ondes, Trautonium ), dar Robert Moog a facut pentru muzica pop-rock a anilor 70-80 ceea ce a facut computerul personal pentru anii 90 si 2000.
Imediat dupa al doilea razboi mondial, Pierre Schaeffer incepe sa experimenteze muzica concreta: manipularea electronica a unor sunete preinregistrate pentru a crea o compozitie. Ideea de baza era ca sunetele sa fie exploatate per se si nu din punct de vedere timbral, precum un instrument muzical. Karlheinz Stockhausen este un alt compozitor care a utilizat mijloace electronice de generare a sunetelor in compozitiile sale. Stockhausen a propus in anii 50 un mod de prezentare live care sa invaluie publicul din toate directiile (de sus, de jos, din fata si din spate) si a fost la un pas sa il poata concretiza in Pavilionul German din expozitia mondiala de la Osaka, in 1970. Stockhausen a fost mandatat de guvernul german sa isi prezinte compozitiile cu acea ocazie, dar ideea sferei spatiale a fost respinsa fiind considerate prea excentrica, optandu-se pentru prezentarea compozitiilor in mod conventional.
Ambii vin dinspre partea culta a muzicii si nimeni nu si-ar fi imaginat in acea perioada ce impact urias vor avea cercetarile lor in cultura populara .
Jean Michel Jarre este fiul compozitorului de muzica de film Maurice Jarre. Jarre Sr a avut o cariera de succes si a compus coloana sonora a multor filme cunoscute ( Lawrence Of Arabia este poate cel mai celebru ). Am trait cu ideea preconceputa ca Jean Michel a beneficiat de porti deschise de tatal sau si de acces la instrumente muzicale extrem de scumpe, dar realitatea este alta. Jean-Michel este rezultatul primei casatorii a tatalui sau ( vor mai urma trei), sfarsita cu un divort si cu plecarea lui Jarre Sr in Statele Unite cand Jean Michel avea cinci ani. Acesta nu-si va mai vedea tatal pana la majorat, iar mama sa si bunicul vor fi cei care il vor indrepta catre muzica. De la acestia va primi primul instrument muzical, un magnetofon si, mai important, va fi expus la diverse genuri de muzica – Stravinsky, Ray Charles, jazz de avantgarda, John Coltrane si Don Cherry. Mama sa a fost cea care l-a ajutat sa ia in privat lectii de compozitie. Mai tarziu, Jarre intra intr-un grup de cercetari in domeniul muzicii electro-acustice condus de Pierre Schaeffer si petrece un scurt timp in studioul lui Karlheinz Stockhausen in Cologne. In aceasta perioada va intalni primul sintetizator Moog si, cativa ani mai tarziu, primul sau material discografic.
Jean Michel are cateva joburi in zona productiei muzicale si picteaza, reusind sa stranga ceva bani din treaba asta. In acelasi timp, este preocupat de muzica electronica experimentala si intrevede posibilitatea de a reusi sa o aduca cumva in zona pop-rock.
Studioul sau este amplasat in bucatarie si Jarre are la dispozitie magnetofoane, cateva efecte pentru chitara, un Mellotron partial functional, o masina de ritm primitiva si primul sau sintetizator un EMS VCS3. Acesta este unul dintre primele sintetizatoare portabile, mult mai mic si mai ieftin decat cele fabricate de Moog sau ARP, fapt pentru care a fost extrem de popular pentru grupurile pop-rock de la inceputul anilor 70 (a fost folosit de Pink Floyd, King Crimson, Brian Eno, Todd Rundgren, The Who, etc ).
Jarre a dorit sa faca albumul complet instrumental, fara parti vocale, fapt care nu a ajutat deloc in relatia cu casele de discuri. Aparent, nimeni nu era dispus sa publice un album care sa nu poata avea un single difuzabil pe radio. Pe scurt, este refuzat de toate marile case de discuri ( lungimea de zece minute a pieselor, coperta cu craniu, denumirea albumului si faptul ca este francez nu par sa ajute deloc ).
Norocul ii surade cu Helene Dreyfus, o eleva a lui Schaeffer, care isi convinge sotul sa publice Oxygene la mica sa casa de discuri. Ca anecdote interesante, Dreyfus chiar are legatura genealogica cu celebrul Dreyfus (scandalul de spionaj de la inceputul secolului ), are mama de origine romanca si este tatal actritei Julie Dreyfus. Initial Dreyfus a publicat un tiraj de 50,000 de exemplare la Dreyfus Motors si legenda spune ca multe exemplare au fost returnate deoarece lumea credea ca zgomotul alb de la inceputul discului este un defect de fabricatie.
Finalul nu este un secret – albumul se va vinde in peste 15 milioane de exemplare, ajunge sa fie difuzat integral pe radio, este favorit ca ilustratie muzicala pentru documentarele de televiziune, calea catre grandioasele spectacole de sunet si lumina este deschisa …
